Spicuiri din însemnările jurnalelor duhovniceşti ale Sfântului loan de Kronstadt pe tema: „Despre sine”
Pretutindeni s-a preaslăvit numele Tău, Doamne: şi înaintea tronului împărătesc, şi de către toţi oamenii de cinste şi puternici ai lumii acesteia, şi de bogaţi, şi de săraci, şi de cei învăţaţi, şi de oamenii simpli. Pretutindeni el a adus şi aduce necontenită bucurie, pace, izbăvire, mântuire, vindecare, sănătate, mângâiere, uşurare, biruinţă asupra uneltirilor diavoleşti. Atât de minunat este numele Tău, Doamne! Cât de uimitor şi de puternic îi atrage pe oameni ia mine, întinatul, Harul Tău, Harul care sălăşluieşte şi care viază în mine prin deasa împărtăşire cu Sfintele Tale Taine, cu Preacuratul Trup şi Dumnezeiescul Sange.
Doamne, Iţi mulţumesc pentru minunile săvârşite prin Sfintele Tale Taine, care se petrec în fiecare zi cu mine şi cu poporul rus. Tu ne atragi la Tine cu puterea Ta minunată şi nebiruită. Atrage-ne, atrane-ne, atrage-ne, Cuvinte al lui Dumnezeu, Creatorul nostru, izbăvitorul nostru, Mântuitorul nostru! Atrage-i la Tine pe toţi şi pe toate!
Aud vorbe prin care sunt slăvit, dar nu mie mi se cuvine lauda, ci lui Dumnezeu, Celui care săvârşeşte în ruine tot ceea ce este bun. Eu simt că ale mele sunt doar neputinţele şi neajunsurile, Dumnezeu este Cel ce lucrează în mine şi ca să voiesc, şi ca să săvârşesc, după a Lui bunăvoinţă. Lui fie şi slava! Nu nouă, Doamne, nu nouă, ei numelui Tău se cuvine slavă (Psalmul 113, 9).
Prin ce minune sunt eu acum ceea ce sunt?! Bunelul meu era om neînvăţat. Tatăl meu - la fel, iar eu am primit din belşug lumina cunoştinţei. Cum am ajuns eu ceea ce n-au fost nici părinţii mei. nici bunelul? Ei n-au putut să-mi dea ceea ce nu aveau. Binefăcătorule al meu, Doamne Iisuse Hristoase, eu Te cunosc pe Tine şi nu ascund binefacerile Tale. Bunătatea Ta, Doamne, m-a făcut să fiu ceea ce sunt. Vistierul bunătăţilor, împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, sărut cu înfiorare dreapta Ta, care mereu mă umple de binefacerile Tale.
In tinereţe am fost om neînsemnat - după starea socială - nu aveam nimic, nu ştiam nimic, dar mai apoi, devenind un om important, avut şi cunoscător a multe, am adus slavă lui Dumnezeu, Celui ce mi-a dăruit mie toate acestea, pentru ca să văd în mine întâietatea puterii şi a bunătăţii lui Dumnezeu, nu a strădaniilor mele, nu truda mea. Doar prin strădania mea nu aş fi reuşit niciodată să-mi depăşesc condiţia, şi poate nici măcar să mi-o menţin.
Toată viaţa mea şi toate nevoile mele materiale şi duhovniceşti le predau lui Hristos, Dumnezeul meu, Proniatorul şi Mântuitorul meu, întrucât toate sunt în mâinile Sale. O, de-aş împlini eu poruncile Lui cu osârdie!
Nevăzutul Dumnezeu adeseori Se atinge în chip simţit de nevăzutul meu suflet, care gustă o minunată linişte şi o cerească bucurie în urma acestei apropieri. Nu ochii - prin vederea existenţei noastre pământeşti - mi-L descoperă astfel pe Dumnezeul meu, nici auzul - prin intermediul sunetelor, al cuvintelor - nu mi-L vesteşte pe Cel necuprins, ci însuşi sufletul, care se uneşte cu Domnul.
Toate relele se petrec in gândurile mele nevăzute si în nevăzuta mea inimă, de aceea am nevoie de nevăzutul Mântuitor, Care să-mi conducă inima. O, tăria mea, lisuse, Fiul lui Dumnezeu! O, lumina mintii mele! Pacea, bucuria, bogăţia inimii mele! Slava Tie, Celui ce mă izbăveşti de nevăzuţii vrăjmaşi, care-mi robesc mintea şi inima, care mă ucid în însuşi izvorul vietii, cel mai sensibil loc al meu.
In orice necaz m-aş afla, numai ochii inimii să-i ridic spre Dumnezeu, Iubitorul de oameni şi El răspunde imediat credinţei şi rugăciunii mele, iar necazul trece îndată.
In tot locul şi în tot ceasul El este aproape de mine. Numai că nu-L văd, dar viu îl simt cu inima. Mâhnirea e moartea inimii şi cădere de la Dumnezeu. Liniştea şi deschiderea inimii, datorate unei credinţe vii în El, îmi dovedesc cel mai mult că Domnul e mereu cu mine, că înlăuntrul meu trăieşte. Care mijlocitor sau înger ne va izbăvi pe noi de păcate şi de necazuri? Nimeni, afară de Unul Dumnezeu. Aceasta o spun din experienţă.
Domnul este totul pentru mine: El este puterea inimii mele şi lumina minţii mele. El îmi mişcă inima spre tot binele, El şi gândul bun mi-l dăruieşte, El este liniştea şi bucuria mea, El este credinţa, nădejdea şi dragostea mea, El este mâncarea, băutura, îmbrăcămintea şi adăpostul meu. Precum o mamă este totul pentru prunc: şi minte, şi voinţă, şi vedere, gust, miros şi pipăit, şi mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, şi mâini, şi picioare, astfel şi Dumnezeu este totul pentru mine, când cu totul mâ predau în mâinile Lui. Dar, vai şi amar, când cad de la El! Dacă în strâmtorarea cea diavolească nu aş căuta la El să mă ajute, atunci diavolul ar fi pentru mine -- precum şi este uneori - răul desăvârşit: şi răutate, şi deznădejde, şi lipsă de putere pentru săvârşirea oricărei fapte bune, şi deprimare, ură, invidie, zgârcenie, şi gânduri de hulă, viclene şi spurcate, şi dispreţ faţă de toţi. Intr-un cuvânt, Domnul este mintea mea, voinţa mea, vederea, auzul, gustul, mirosul, pipăitul, picioarele şi mâinile mele. Aşadar, nădăjduiţi în Domnul! El este nemărginit în sfinţenie, atotputernicie, bunătate, milă şi înţelepciune.
Aduc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, îngerului păzitor şi Sfântului meu ocrotitor lumina aceasta materială, pentru ca să-mi dea Stăpânul, pentru rugăciunile lor, lumina cea duhovnicească, lumina Harului. Aduc acest foc material, pentru ca focul Harului Sfântului Duh să ardă în mine şi să înlăture din inima mea, a păcătosului, focul patimilor. Aduc o făclie, cu dorinţa ca şi eu să fiu un luminător puternic, ce luminează tuturor. Iată pentru ce aprind lumânări in faţa icoanelor. Iată ce gânduri am când pun făclia în sfeşnic. Recunosc, eu pun nişte lumânări înaintea icoanelor în nădejdea primirii bunătăţilor celor duhovniceşti de la Sfinţii pictaţi pe icoane. Imi recunosc „lăcomia” duhovnicească, deşi e vorba de legea reciprocităţii: aştept dar pentru dar. „Cu măsura cu care măsuraţi - este scris - vi se va măsura" (Matei 7, 2).
Sunt un om neputincios, trupesc, păcătos. Mă bucur de lucrurile în care socotesc fiică sunt bogat. Nefiind în stare a aduce mereu Domnului, Maicii Domnului, îngerului sau Sfântului meu o credinţă fierbinte şi o inimă iubitoare, cel puţin voi aduce, ca un om trupesc ce sunt, un dar material - o lumânare aprinsă. Să caute din Ceruri Stăpânul la neînsemnatul dar al străduinţei mele şi să-mi întoarcă mai mult. El, Unul, este bogat şi-i îmbogăţeşte pe toţi. Eu sunt sărac. El locuieşte în lumina cea de necuprins, eu in inluneric. Sunt puţin credincios, să-mi dea darul credinţei; sunt sărac de dragoste, să-mi îmbogăţească inima cu această cerească şi fără de preţ comoară; sunt neputincios pentru săvârşirea oricărei fapte bune, să-mi dea putere. De la mine primească dorirea bunătăţilor cereşti şi zălogul material, dar să-mi dea Multmilosinu! Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Sale si ale îngerilor şi ale Sfinţilor Săi, toate câte-mi sunt spre mântuire.
Sfinţii lui Dumnezeu sunt aproape de inimile credincioase şi - precum nişte prieteni sinceri şi buni - în orice clipă sunt gata să-i ajute pe cei care îi cheamă cu credinţă şi cu dragoste. Pentru a primi ajutor de la oameni, trebuie să cauţi şi să aştepţi uneori timp îndelungat. Nu se întâmplă la fel cu ajutorul de sus. Credinţa celui care se roagă poate într-o clipă să-i aducă pe Sfinţi chiar lângă inima sa. Ajutorul duhovnicesc se primeşte pe măsura credinţei. Ceea ce spun, spun din experienţă. Am în vedere izbăvirea de necazurile inimii prin mijlocirile şi intervenţia directă a Sfinţilor, mai ales a Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu. E posibil ca cineva să zică că aici acţionează de fapt puterea credinţei, nu Sfinţii care mijlocesc la Dumnezeu. Dar nu este aşa. Din ce îmi dau seama de aceasta? Din faptul că, dacă nu-i voi chema în rugăciunea inimii pe Sfinţii cunoscuţi mie, dacă nu-i voi vedea cu ochii inimii, atunci nu voi primi nici un ajutor, oricâtă încredere aş avea c-o să mă salvez şi fără mijlocirea lor. Eu conştientizez şi simt clar că acel ajutor îl primesc de la Sfinţii pe care i-am chemat în rugăciune vie. Iar aceasta se petrece astfel întocmai ca într-o decurgere firească a lucrurilor pământeşti. La început îi voi vedea prin credinţa inimii pe ajutătorii mei, apoi, văzându-i, îi voi ruga, tot cu inima, adică tot intr-un fel nevăzut, dau mie înţeles. Pe urmă, primind ajutorul nevăzut intr-un mod total imperceptibil dar simţit de suflet, primesc totodată o puternică convingere că acest ajutor este anume de la ei, precum un bolnav tămăduit de-un medic este convins că a primit vindecarea de ia acest medic şi numai de ia acesta, nu de la altui şi nu de la ei însuşi. E ceva atât de simplu, că nu-i nevoie decât de ochi pentru a vedea.
Sunt om si in mine lucrează necontenit mila, adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu. Ba mă mâhneşte şi mă mângâie Domnul, ba mă pedepseşte şi mă întristează cu necazuri, pentru mişcările sufletului cele potrivnice Lui. De oameni ca mine e plin pământul. înseamnă că şi în ei Domnul îşi arată mila Sa, adevărul şi dreptatea, precum în mine. El lucrează toate în toţi (7 Corinteni 12, 6).
19 octombrie. Iţi mulţumesc, Doamne, că ai binevoit să mai apuc ziua mea de naştere şi de botez. Din mila Ta, întâmpin al optzecilea an al vieţii. O, milă de nespus! Pentru păcatele mele n-aş fi fost vrednic nici al patruzecilea an să-l văd, darmite al optzecilea! O, nemăsurate binefaceri ale Domnului meu! Ce-Ţi voi aduce sau ce-Ţi voi da eu Ţie, Creatorul meu, Mântuitorul meu, Proniatorul meu, Tămăduitorul meu, slava mea, puterea mea?! Dar Tu, dăruieşte-mi sfârşit bun, Doamne şi nu mă ruşina!
Curând va trebui să părăsesc pământul. Inapoia mea rămână atracţiile amăgitoare, partea cea bună s-o aleg (Luca 10, 42) şi sa-L iubesc pe Singurul meu Dumnezeu, comoara mea vie şi nesecată.
Sfantul Ioan de Kronstadt
Calea pocaintei launtrice, Editura Evanghelismos
Cumpara cartea "Calea pocaintei launtrice"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.