Cu siguranţă întristările provoacă sufletului nostru şi multe alte foloase. Diferitele întristări „ne răstignesc pe cruce şi ne înviază (ridică) împreună cu Hristos [...] Primirea de bunăvoie a durerii văzută ca o Cruce, ca dar al iubirii lui Dumnezeu pentru desăvârşirea noastră duhovnicească, ne ridică la înălţimea Sfinţilor Mucenici"65.
Intr-adevăr, întristările nu au doar scopul de a ne împiedica de la săvârşirea păcatului, de a ne smeri şi de a ne conduce la pocăinţă şi la viaţa cea virtuoasă şi morală. De multe ori se rânduieşte pricină ca să fie încercată, să sporească şi să se facă cunoscută virtutea noastră, şi astfel să primim bogate răsplăţi de la dătătorul de cununi Hristos.
Din încercări şi întristări se vădeşte nu numai credinţa, recunoştinţa, ascultarea de Dumnezeu, ci totodată şi neţinerea de minte a răului, smerita cugetare, răbdarea, blândeţea, capacitatea de a ierta, mărinimia şi dragostea curată faţă de aproapele nostru. In fiecare fel de întristare şi necaz din viaţa noastră aflăm prilejul de a ne exercita întru toate virtuţile şi în acest fel să ne arătăm ucenici cu totul vrednici ai învăţătorului nostru.
Intr-una dintre seriile sale de cuvântări, Sfântul Gură de Aur spune în acest sens: „Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că am scos un atât de mare câştig din întristări; de la ispită am primit un atât de mare folos. Dacă nu există ispită, nu există nici cunună; dacă nu există lupte (nevoinţe), nu vor exista nici premii; dacă nu avem piedici, nu vom avea nici cinstiri; dacă nu există întristare, nu va exista nici odihnă, dacă nu există iarnă, nu va exista nici vară [...] Aşadar, să nu ne mâhnim pentru necazurile prezente. Dacă ai păcate, se risipesc şi sunt arse cu uşurinţă de întristare. Dacă iarăşi ai virtute, te vei face mai luminos şi virtuos; pentru că dacă eşti necontenit priveghetor (treaz) şi te afli
întru deşteptare, nu se poate să suferi vreo vătămare.
De altfel, căderile nu sunt provocate de firea întristărilor şi a încercărilor, ci nepăsare acelora care le suferă pe acestea"66.
„Certarea lui Dumnezeu ne este de folos; certarea Lui înseamnă împărtăşire de sfinţenie; iar aceasta este mult cu siguranţă. Deoarece când îndepărtează trândăvia, dorinţa vicleană, dragostea faţă de lucrurile vieţii biologice, când transfigurează sufletul, când îl face să dispreţuiască toate cele pământeşti, pentru că în acest chip lucrează întristarea, oare nu se face sufletul sfânt? Nu trage harul Sfântului Duh? Să-i avem totdeauna în mintea noastră pe oamenii cei drepţi şi să înţelegem pentru care pricină au strălucit"67.
„Acolo unde există întristare, acolo există şi mângâierea lui Dumnezeu, acolo unde există mângâiere, acolo se află şi harul lui Dumnezeu. In mijlocul ispitelor au înflorit oamenii cei drepţi, precum Daniil, Moisi şi Iosif. Toţi aceştia din pricina încercărilor lor s-au vădit mai străluciţi şi au fost învredniciţi de mari răsplăţi. Pentru că atunci se curăţeşte sufletul, când se întristează pentru Dumnezeu. Atunci primeşte mai mare ajutor, deoarece are nevoie de o mai mare alianţă, dar şi pentru că s-a aflat vrednic să primească mai mult har dumnezeiesc.
In afară de răsplătirea de la sfârşit, care îi este păstrată sufletului de Dumnezeu, rodeşte nemijlocit şi mari bunătăţi pentru că acesta este îndrumat spre virtute. Deoarece întristarea alungă egoismul, taie desăvârşit trândăvia şi conduce sufletul spre deprinderea răbdării. Arată de asemenea nimicnicia lucrurilor biologice, descoperind adevărata lor realitate. De altfel, în vremea încercării dau înapoi toate patimile, adică pizma, gelozia, dorinţele viclene, iubirea de arginţi, iubirea de plăceri, îngâmfarea, mândria, mânia şi în general toate slăbiciunile de acest fel [...] aşadar, întocmai ce este focul pentru aur, aceea este şi întristarea pentru suflete. Aceasta arde cu totul păcatele şi astfel ne rânduieşte curaţi, luminoşi şi fericiţi. întristarea ne introduce în împărăţia lui Dumnezeu, în vreme ce odihna lumească şi dezmierdarea ne aruncă în iad"68.
„Iov a fost bun şi înainte de necazurile care i-au venit, însă după acestea s-a statornicit a fi mai bun. Nu a fost atât de bun când era sănătos la trup, pe cât de bun a fost atunci când s-a încununat din pricina puroiului rănilor sale. Niciodată să nu te înfricoşezi de o ispită, de o încercare, dacă ai sufletul pregătit. Nu ne vatămă întristarea; dimpotrivă, ea făureşte răbdarea. Aşadar, întocmai precum aurul nu se vatămă de la cuptor, aşa şi pe nevoitor, şi pe cel neînfricat nu-I biruieşte întristarea. Ce îi face cuptorul aurului? Il înfăţişează curat. Ce îi provoacă întristarea aceluia care o îndură? Răbdarea. îl face om superior, taie cu totul nepăsarea lui, îi adună puterile sufletului şi-i face gândirea mai înţeleaptă"69.
„Tocmai din această pricină chiar şi agricultorii nu îngăduie viei sau altor pomi fructiferi să aibă frunziş peste măsură. Dimpotrivă, ei împiedică dezvoltarea acestora în sus, întorcând prin tăierea ramurilor întreaga lor putere spre rădăcină, astfel încât să nu fie cheltuită întreaga putere în frunze, şi să facă nişte roade netrebnice. Intocmai în acest chip se întâmplă şi cu oamenii (înălţările pe care Dumnezeu le taie prin întristări). Pentru că atunci când grija noastră este cheltuită cu totul în lucrurile cele pieritoare, sufletul se face mai neputincios în a aduce rodul evlaviei matur şi deplin [...] dar şi apa, care prin firea ei este curgătoare şi curge spre cele de jos, atunci când este comprimată şi constrânsă, este aruncată spre cele de sus. Ceva asemănător se întâmplă şi oamenilor. Aşadar, aceia care rabdă întristările cu uşurinţă, câştigă mare folos şi urcă duhovniceşte mai sus, chiar dacă încă erau alipiţi de lucrurile de nimic, pământeşti şi materiale"70.
Arhimandritul Vasilios Papadakis
Fragment din cartea "Sensul intristarilor in viata noastra", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Sensul intristarilor in viata noastra"
Note:
65 Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Crucea lui Hristos, (ed. gr.), p. 27.
66 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, omilia 4, cap. 1-2, PG 49, 59-61.
67 Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Evrei, omilia 29, cap. 3, PG 63, 205.
68 Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola a Il-a către Corinteni, omilia 26, cap.4. PG 61, 579-580.
69 Sf. Ioan Gură de Aur, La slobozirea femeii canaaneence, cap. 1, PG 52,451.
70 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, omilia 4, cap. 1, PG 49, 60.
-
Despre necazul unor parinti ce si-au pierdut copiii
Publicat in : Credinta -
Necazul fiicei si povara familiei
Publicat in : Credinta -
Singur cu necazul
Publicat in : Religie -
Acatistul Sfantului Partenie
Publicat in : Acatiste -
Rugaciune catre Nascatoarea de Dumnezeu
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.