Invierea obsteasca in viziunea unui sfant

Invierea Domnului Iisus Hristos este un fapt istoric, este o evidenta istorica, este un eveniment unic in istoria omenirii. De altfel, Invierea Domnului este si dogma fundamentala a crestinismului, iar crestinismul nu este o filosofie, o ideologie, nu este o religie oarecare, ci viata traita in Hristos Domnul. Prin Iisus Hristos, Fiul Sau, Dumnezeu s-a coborat in mijlocul oamenilor pentru a-i pregati si a-i ridica cu El in Patria Cereasca.

Este acel «fata catre fata» indreptat spre eternitate, cand “Dumnezeu coboara in suflet, iar sufletul urca la Dumnezeu“.

Bine, bine, ar zice crestinul obisnuit, Invierea Domnului este un fapt real in istoria iconomiei mantuirii oamenilor, dar ce se intampla la invierea de obste. Cum va fi, cum se vor derula lucrurile. Evident ca nimeni nu stie cu certitudine modul de derulare al evenimentului, in afara de Dumnezeu. Tot ce s-a spus pana acum pe aceasta tema, nu sunt decat niste speculatii teologice, asemenea celor referitoare la mantuire. Cum va fi, personal sau de obste? Mai mult ca sigur ca mantuirea nu poate fi decat personal, adica fiecare om va da socoteala in fata divinitatii despre viata petrecuta.

In acest sens, viziunile unor sfinti si proorociile unor Sfinti Parinti sunt interesante, infricosatoare si credibile. Se spune ca mai inainte de Judecata, vor trambita groaznic puterile ceresti, spre invierea cea de obste a tuturor oamenilor adormiti de la inceputul zidirii si pana la sfarsitul lumii, pentru ca fiecare om sa dea raspuns la Infricosatoarea Judecata a Domnului, cand oamenii vor da seama de toate cele ce au lucrat in viata, bune sau rele, toti cei nascuti in lume. Atunci dreptii veselindu-se se vor ridica la ceruri intru intampinarea Domnului, iar pacatosii se vor scula intunecati si posomorati si spre somn schimbati. Va invit sa reflectam impreuna la viziunea unui mare duhovnic de la Muntele Athos, pe tema invierii de obste si Judecata de Apoi, Sfantul Nil Cavsocalivitul.

“Cand toaca si trag clopotele la biserica, in miezul noptii si va desteapta pe voi ca sa mergeti la biserica sa ascultati dumnezeiestile laude, cei cu evlavie si sarguitori se veselesc cand aud si se bucura ca a venit ceasul sa se desfateze intru dumnezeiasca lauda. Acestia sunt in starea cea dintai. Altii vin in frica si in umilinta si plang. Acestia sunt cei din a doua stare. Altii sunt lenesi si trandavi si cand aud, se scufunda in somn – acestia sunt din cea de-a treia stare, adica cei nepocaiti.

Asa sa intelegeti si pentru invierea cea viitoare. Unii se vor scula pentru invierea vietii, dupa cum spune Sfanta Evanghelie, iar altii spre invierea judecatii si osandei.

Cei din starea cea dintai care, auzind toacele, alearga la biserica, asculta dumnezeiestile laude, intelegand dulceata intru care se vor desfata, intra intru intelegeri tainice, se infrumuseteaza intru dumnezeiesti cunostinte si se veselesc. Acestia sunt fiii cei mostenitori ai imparatiei cerurilor si se cunosc din roadele lor, ca sunt fii ai lui Dumnezeu.

Iar cei din a doua stare, umilitii si plangatorii, sunt cei care inteleg infricosata urgie a lui Dumnezeu cu care Dreptul Judecator va rasplati fiecaruia dupa faptele lui si pentru aceea plang, rugandu-se lui Dumnezeu sa le ierte pacatele lor, pentru multa Lui milostivire, cate ca niste oameni au gresit ei. Acestia sunt placuti lui Dumnezeu, fiindca se nevoiesc pentru mantuirea lor.

Iar cei cufundati in somn sunt cei care vin la biserica si vorbesc desertaciuni si despre cele pamantesti si se numesc batjocoritori de cele dumnezeiesti. Vai, lor, caci pricinuiesc pricini si nu se scoala din patul lor, nici la biserica lui Dumnezeu nu se duc. Si de se duc vreodata, nu iau aminte la slujba, ca sa auda cantarea psalmilor, ci stau departe si dormiteaza. O, vai, ca pentru acestia chitara lui Dumnezeu canta: «ca nu vor invia necredinciosii la Judecata, nici pacatosii in sfatul dreptilor».

Dar cei din ziua de astazi (desi cu indrazneala este a o spune!) toti s-au abatut la blestemata pricinuire. Ce vom zice despre ei?

Caci in ceasul utreniei si la slavo-slovia lui Dumnezeu se scuza «ca suntem obositi, lasa sa mai dormim putin». Altii pricinuiesc neputinta, altii se indrepteaza ca sunt in ascultari si pentru aceea le-a venit somnul, iar altii ca sunt mai mari in slujbe si deci au pricini sa nu vina. Si asa isi cheltuiesc zilele vietii lor in zadar, socotind ca cu aceste pricini se vor indrepta.

Iar la cea mai de pe urma trambita a ingerului, in Ziua cea de Apoi, se va infricosa toata zidirea, intelegand pricina. Muntii si dealurile, pietrele si copacii si toate cele nesimtitoare se vor cutremura.

Dar oamenii din ziua de astazi nu simt, fiind cufundati in adancul pierzarii. O! Cine sa-i planga? Amar de necazul acela si de vesnica osanda care le va veni!

Si iarasi, o, ce bucurie si veselie, care va veni pentru aceia care se afla in calea mantuirii. Oare cand vor auzi trambita sunand la a doua venire a Domnului, nu vor avea multa indulcire? Si ce duhovniceasca veselie vor avea atunci! Numai ei singuri vor cunoaste si cei asemenea lor, dreptii.

Insa iarasi vai si amar de cei care se afla in calea pierzarii si nu se pocaiesc intru adevar si nu inceteaza de la faptele lor cele rele si nu merg la sfanta marturisire, curat, ca sa se aseze la fiasca mostenire din care au cazut si s-au facut fii ai diavolului prin lucrarea lor cea rea.

Ascultati, o, prea cuviosilor parinti si veniti-va intru simtire! Caci daca cineva greseste lui Dumnezeu si sta asa vinovat, fara sa se pocaiasca, aceasta este din neluarea aminte a lui si nu se socoteste intru nimic la Dumnezeu cel ce greseste si nu se indreapta din nestiinta, ci mai vartos se manie pe cel ce nu se pocaieste. Caci nu este pacat care sa biruiasca milostivirea lui Dumnezeu.

Iar ca sa ramana cineva in pacate, nepocait, aceasta este moarte si desavarsita pierzare. Pentru aceea nu trebuie sa ramanem in pacate nicidecum, ci, caindu-ne, sa alergam la sfanta marturisire ca cerbul cel insetat la izvoarele apelor. Si sa primim de la duhovnic canonul cel cuviincios si sa imblanzim cu lacrimi pe Dumnezeu ca sa ne ierte pacatele noastre.

Veniti dar, toti dimpreuna, intoarceti-va inapoi, va rog eu, cel mai mic fiu pus de Dumnezeu (Sfantul Nil). Veniti de va apropiati de povatuitoarea cea prea milostiva ca sa va povatuiasca la calea mantuirii voastre.

Veniti si cadeti la mijlocitoarea mantuirii neamului nostru, care mijloceste totdeauna catre Fiul Sau si Dumnezeu pentru noi. Veniti toti cu pocainta desavarsita sa alergam catre Imparateasa a toate si Stapana a toata lumea, si cazand, rugati-va catre Dansa ca sa va fie ajutatoare in ziua necazului si in nevoia cea mare.

Veniti, zic, la Maica lui Dumnezeu si Fecioara, Nascatoarea de Dumnezeu, la Sfantul Sion, la Cea fara de prihana, fiindca aceasta este cea tare mijlocitoare catre Dumnezeu, care mijloceste neincetat pentru toate sfintele manastiri din toata lumea si pe Sfantul Munte il sfinteste si-l tine, precum magnetul pe fier. Amin”.

Maici Domnului multumire, acum si totdeauna, in vecii vecilor. Amin.

Doamne ajuta!

Stefan Popa

.