Patima leneviei se manifestă și ca răceală şi nepăsare față de propria mântuire. Ea întunecă sufletul şi-l opreşte pe om de la orice lucrare duhovnicească, împingându-l până la deznădejde.
În Răsăritul Ortodox, acedia este tratată separat, fiind asemănătoare cu întristarea. Acedia este o stare de lene şi de întunecare sufletească, dar şi o stare de dezgust, de oboseală şi descurajare, de melancolie şi depresie.
Spre deosebire de alte patimi, acedia naşte toate păcatele şi stârneşte aproape toate patimile, înstăpânindu-se peste puterile sufletului.
Cel care doarme toată noaptea şi consideră somnul peste măsură drept răsplată este un om nefericit, pentru că lenea este mama foamei, sora hoţiei, verişoara minciunii şi mătuşa nefericirii. Ea pare o masă bogată, care serveşte însă, în loc de mâncare, doar vise (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, pp. 108-109).
Nu e o ruşine ca cineva să recunoască că este sărac, ci ruşinos este să nu lucreze ca să scape de sărăcie. Cel care nu face nimic, ajunge să creadă despre sine că e capabil de orice lucrare. Şi astfel, tot amânând, niciodată nu mai începe.
Sărăcia nu se reduce însă doar la aspecte de natură materială, ci privește direct și viața duhovnicească. În fond, leneş nu este numai cel care nu face nimic, ci şi acela care poate să facă ceva mai bun şi nu face.
În zilele noastre, mulţi oameni au fost influenţaţi negativ de duhul lumesc, fiind lipsiţi de râvnă duhovnicească și de spirit de jertfă.
„Au învăţat să se intereseze numai de ei înşişi; nu se gândesc deloc la semenul lor, ci numai la ei înşişi. Şi cu cât îi ajuţi mai mult, cu atât cad în mai multă lenevie” (Sf. Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 221).
Voinţa este necesară pentru sporirea duhovnicească, de aceea trebuie să luăm aminte să nu ne lenevim, pentru ca nu cumva vrăjmașul să ne scoată vreo pană din propria aripă și să ne frângă zborul.
„Atunci când începe încet-încet puţină trândăvie, puţină nepăsare, voinţa slăbeşte. Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea? Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Netrebniceşte astfel omul şi aripa lui Dumnezeu. Dar când are voinţă, are şi aripa lui întreagă; atunci vrea şi Dumnezeu, vrea şi omul, şi el zboară” (Sf. Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 116).
De aceea, un om duhovnicesc nu trebuie să facă nimic cu nepăsare, cunoscut fiind cuvântul Proorocului Ieremia: „Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu lenevie” (Ier. 48, 10).
Pe de altă parte, întristarea poate aduce multă pagubă omului, deoarece cauzează moleșeală trupească și sufletească, și de aici nepăsarea față de propria mântuire.
„Întristarea îl dezarmează pe om. Îi vlăguieşte toate puterile sale trupeşti şi sufleteşti şi nu-l lasă să facă nimic. Îi otrăveşte sufletul şi îi provoacă diferite anomalii în organism. Atacă părţile cele mai sensibile ale trupului şi îl istoveşte pe om prin neliniştea pe care i-o provoacă. Otrăvirea pricinuită de amărăciune poate răpune cu desăvârşire nu numai un organism sensibil, ci şi pe unul puternic” (Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp. 142-143).
O atitudine de „gură cască”, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav este păcatul leneviei şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul potrivit căruia, cerurile se cuceresc și Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 38).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Nepasarea - pericolul neadormit al credinciosului
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Deznadejdea si nepasarea
Publicat in : Credinta -
Nepasarea fata de celalalt
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.