Denumirea de Levitic, dată în Septuaginta, este atestată pentru prima dată în Cartea Jubileelor (frg. C.64) şi de mai multe ori la Philon din Alexandria. In Mişna este numită „Legea preoţilor” (m.Meg. 3:5).
La Marea Moartă au fost descoperite 17 copii ale Leviticului, ceea ce o plasează pe locul 6 între cărţile VT după numărul de fragmente găsite. Cel mai vechi manuscris, datează de la jumătatea sec. III î.H. şi reprezintă una dintre puţinele dovezi care atestă includerea în acelaşi manuscris a mai multor cărţi din Pentateuh.
In sec. III, Leviticul a fost tradus în limba greacă koine în Alexandria, ca parte a Septuagintei. Contactul cu lumea greacă deschide noi abordări. Din perioada elenistică provine interpretarea alegorică, aplicată, de exemplu, în cazul prescripţiilor alimentare. In sec. II î.H., Scrisoarea lui Aristeas arăta că animalele necurate sunt simboluri ale păcatelor. Şoarecii simbolizau distrugerea, nevăstuica, despre care se credea că zămisleşte prin ureche şi naşte prin gură, simboliza bârfa, păsările de pradă reprezentau agresivitatea. Tot în această perioadă, la alegorie se adaugă şi interpretarea medical-igienică.
Autorul cărţii
In iudaism şi creştinism, atât în Antichitate, cât şi în Evul Mediu, autorul Pentateuhului, deci inclusiv al cărţii Levitic, a fost socotit Moise. In sec. XVI au apărui primele dubii cu privire la paternitatea mozaică. Aşa cum am arătat mai sus, s-a crezut că Leviticul a fost scris de redactori preoţi, care au completat documentul sacerdotal (P) şi au redactat „Legea sfinţeniei” .
Data scrierii Leviticului
Leviticul cuprinde, cu siguranţă, texte de orientare sacerdotală, dar din diverse straturi literare. Cele mai vechi se presupune a fi de la sfârşitul sec. VI Î.H., fiind legate de rezidirea Templului din Ierusalim de către guvernatorul ludeei sub perşi, Zorobabel (515 î.H. după cronologia biblică). Probabil că Leviticul a primit conturul final odată cu Ezra, la începutul sec. IV Î.H. în carte nu se observă urmele vreunei redactări din perioada Haşmoneilor, aşa cum se constată în cartea (ieneza (de ex., în cronologie). Dacă aşa stau lucrurile atunci, cel mai probabil, Leviticul a fost scris în cercuri sacerdotale în timpul celui de-al doilea Templu, între sec. VI-IV î.H.
Fundalul istoric
Legile cultice din Levitic au apărut pe fondul rezidirii Templului din Ierusalim din perioada persană. Totuşi, legislaţia antică nu funcţiona ca legislaţia modernă. De aceea nu s-au consemnat cazuri când codicele de legi erau citate în cazurile de judecată. De exemplu, deşi copiat de-a lungul timpului, Codul lui Hammurabi nu a fost invocat ca atare de instanţele de judecată. Aşadar, legislaţia antică oferea mai degrabă un cadru general, un exemplu de aplicare a legii, care altfel rămânea o valoare imuabilă, ca apanaj al divinităţii. Judecătorul întruchipa această putere cerească şi se presupunea că el însuşi poate să aplice, dacă este un judecător bun, legea imuabilă la cazurile concrete. In cazul Leviticului, suspectăm că el nu va fi fost aplicat (şi nici aplicabil) în literă. De exemplu, Levitic 6:6 cere ca focul de pe altarul de aramă să nu se stingă niciodată.
Structura cărţii Leviticului
In cuprinsul Pentateuhului, cartea Levitic ocupă, chiar şi lizic, un loc central. Levitic 8:8 este situat la jumătatea versetelor din Tora, (Lev. 1 1:42) marchează jumătatea Torei socotită după numărul literelor, iar 10:16. jumătatea Torei după numărul de cuvinte.
Partea Leviticului se află într-o strânsă legătură cu cartea Exodului. După ce în Exod 35-40 este ridicat Cortul întâlnirii, Leviticul debutează cu precizarea că Domnul i-a vorbit lui Moise chiar din Cortul întâlnirii. In mod logic, trebuia ca mai înainte să fie ridicat Cortul şi abia apoi să tic rânduite slujbele desfăşurate aici. De altfel, forma actuală a textului sugerează că textul Leviticului a fost poruncit de Dumnezeu (sau chiar consemnat) în decursul unei luni: Tabcrnaculul este ridicai în ziua întâi a lunii întâi din anul al doilea după Exod (1.1.2 după Exod; Ex. 40:1 7), iar cartea Numeri debutează în ziua întâi, luna a doua din anul al doilea (1.2.2 după Exod; Num. 1:1).
Schiţa cărţii
cap. 1-7: rânduieli privitoare la aducerea jertfelor cap. 1: holocaustul (arderea-de-tot) cap. 2: ofranda vegetală cap. 3: jertfa de comuniune (jertfa de pace)
4:1- 5:1 3: jertfa pentru păcat 5:14-26: jertfa de reparaţie (jertfa pentru vină)
cap. 6-7: rânduiala jertfelor (din perspectiva preoţilor) cap. 8-10: consacrarea preoţilor
cap. 8-9: consacrarea preoţilor cap. 1 0: moartea lui Nadab şi Abihu
cap. 1 1-1 5: aşa-nurnita „Carte a curăţ iei” (sau „Cod al curăţici"): prevederi despre păstrarea eurăţiei
cap. 1 1: animale curate şi necurate cap. i 2: curăţarea lăuzei
cap. I î 14: prevederi privitoare la „lepra” pc trup. haine şi case cap. I 5: curăţarea celor cu scurgere cap. 16: rânduiala pentru Ziua ispăşirii
cap. 1 7 26: aşa-numita „Lege a sfinţeniei''
cap. 1 7: jertfirea animalelor şi interdicţia consumului de sânge
cap. 1 8: legi sexuale
cap. i 9: diverse legi pentru laici
cap. 20: pedepse cu moartea şi excluderea
cap. 2 i: legi pentru preoţi
cap. 22: prevederi pentru curăţia preoţilor
cap. 2 3. calendarul şi sărbătorile
cap. 24: legi cultice; pedeapsa pentru blasfemie
cap. 2 S: anul sabatic şi anul jubileu
cap. 26: binecuvântări şi blesteme
cap. 27: supliment: afierosirea (dedicarea ) persoanelor, animalelor si obiectelor si răscumpărarea lor.
ALEXANDRU MIHĂILĂ
Fragment din lucrarea "Introducere in Vechiul Testament"
Cumpara cartea "Introducere in Vechiul Testament"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.