In urmă cu optsprezece secole, probabil în anul 185, şi, pe cât se pare, la Alexandria, se năştea Origen. Nu i-ar fi plăcut să i se sărbătorească ziua de naştere pentru că, dacă e să credem ceea ce spune Omilia VIII despre Levitic, numai ticăloşii fac astfel: Faraon şi Irod Antipa, cel care în timpul unei astfel de sărbători a pus să fie decapitat Ioan Botezătorul.

In decursul acestor optsprezece secole, Origen a fost cel mai uimitor semn de contradicţie din istoria gândirii creştine. Desigur, nimeni n-a negat măreţia geniului său şi amploarea influenţei lui: supranumele de Adamantios - omul de oţel sau de diamant, etimologic Neîmblânzitul - i-a fost dat cu siguranţă foarte curând după moartea sa. Eusebiu ne spune chiar că îl purta încă din timpul vieţii.

Origen n-are pereche decât pe Augustin sau pe Toma d'Aquino, şi rămâne cel mai mare teolog al Bisericii răsăritene. Dar istoria sa postumă va fi extrem de agitată. In ciuda atacurilor de la cumpăna secolelor III-IV venite din Partea lui Metodiu din Olimp, Petru al Alexandriei şi Eustaţiu al Antiohiei - Origen are ca apărător în acea vreme pe martirul Pamfil din Cezareea - el este maestrul necontestat, în ciuda unor rezerve, al marilor dascăli ecumenici ai secolului IV, vârsta de aur a patristicii. Potrivit unui cuvânt al lui Grigorie din Nazianz citat de Suidas, Origen este „piatra de tocilă care ne ascute pe toţi", iar, pentru a-l cita pe Didym cel Orb urmat de Ieronim, el este „învăţătorul Bisericilor îndată după Apostolul". Insă transformarea în sistem în unele cercuri monahale din Egiptul şi Palestina celei de-a doua jumătăţi a secolului IV a unor aspecte ale gândirii sale, împreună cu suprimarea a tot ceea ce contrabalansa aceste aspecte, declanşează la cumpăna dintre secolele IV-V o violentă dispută, atât în Răsărit unde Epifanie al Salaminei cu sprijinul patriarhului Teofil al Alexandriei se dezlănţuie împotriva episcopului Ioan al Ierusalimului, cât şi în Occident unde Ieronim, revenindu-şi din entuziasmul iniţial pentru Origen, îl copleşeşte, din mănăstirea sa din Betleem, pe vechiul său prieten Rufin într-un război de pamflete. O a doua criză izbucneşte în prima jumătate a secolului VI din cauza doctrinelor mai mult evagrianiste decât origeniste susţinute de unii monahi palestinieni. Ele vor duce în anul 543 la condamnarea lui Origen de către împăratul Iustinian şi sinodul de la curtea sa, iar în anul 553, la o altă condamnare, atribuită Sinodului V Ecumenic (Constantinopol II); valoarea istorică a acesteia din urmă e aproape nulă în ceea ce-l priveşte pe Origen fiindcă îi viza mai degrabă pe origeniştii vremii, numiţi şi izohrişti, iar anatemele care o exprimă, extrase în parte din opera lui Evagrie, nu figurează în actele oficiale ale sinodului.

Dacă, începând cu această dată, Răsăritul pare să-l considere pe Origen eretic, Occidentul care-l cunoaşte prin traducerile lui Rufin şi Ieronim va încerca adeseori în ce-l priveşte un sentiment de sfâşietoare perplexitate. Intr-un capitol din primul volum al cărţii sale Exegese Medievale, Henri de Lubac a făcut o subtilă analiză a comportamentului faţă de el al autorilor din Evul Mediu târziu. Bernard de Clairvaux reproduce unele din explicaţiile sale la Cântarea Cantarilor, însă în acelaşi timp pare că vrea să le încurce urmele. In epoca scolastică Origen nu va mai fi citit, plato-nismul său fiind puţin compatibil cu aristotelismul mediului, în Renaştere, Origen va inspira pe unii din cei mai mari umanişti, Pico della Mirandola şi Erasm. In secolul XVI va începe, pe de-o parte, un efort de editare a operelor sale, efort care se va perfecţiona treptat odată cu dezvoltarea exigenţelor critice, iar, pe de altă parte, un studiu mai istoric şi sistematic al operei care încă nu a pus capăt divergenţelor fundamentale în legătură cu aprecierea gândirii sale.

Cea mai recentă carte de ansamblu publicată despre Origen e cea a lui Jean Danielou, apărută în anul 1948. Cartea noastră nu pretinde a fi mai exhaustivă decât a sa dat fiind faptul că e vorba de o gândire şi o operă de considerabilă amploare. Vom vorbi deci despre punctele care ni s-au părut cele mai importate, iar, destul de des, acestea vor fi altele decât cele alese de J. Danielou. Pentru a nu ne expune riscului de a mări peste măsură această carte şi de a-i denatura intenţia n-am putut insista asupra tuturor punctelor controversate - iar acestea sunt extrem de numeroase. Pentru aceasta trimitem la lucrarea noastră Bibliographie critique d'Origene şi la al său Supplement I: indicii pe care-i conţin aceste două lucrări îi vor permite cititorului să găsească rapid literatura care corespunde punctului controversat pe care doreşte să-l aprofundeze.

Henri Crouzel S.J.

Articol preluat din cartea "Origen", Editura Deisis

Cumpara cartea "Origen"

 

.

• Hexapla lui Origen
  Publicat in : Editoriale
• Teo-metafizica origeniana
  Publicat in : Perioada etica - religioasa
• Biblioteca lui Eusebiu de Cezareea
  Publicat in : Religie
• Despre cele doua vointe in Hristos
  Publicat in : Hristos