În ultimii ani, toată lumea a vorbit despre libertate și nimeni nu a înțeles nimic sau fiecare a înțeles ceea ce a vrut. După anul 1989, mulți români au înțeles greșit libertatea: o libertate în afara oricăror reguli, o libertate a haosului, unde fiecăruia i se permite să facă ceea ce dorește. Ce se întâmplă cu libertatea?
Pe de o parte, știm cu toții faptul că libertatea deplină nu se poate realiza decât în cadrul unor principii, norme, reguli clare. Chiar și marii filozofi ai lumii (Kant, Rousseau, Hegel, Heidegger) susțin ideea de realizare a libertății într-un cadru normativ. Conștiința omului modern, din păcate, ignoră total existența unor norme, dar și necesitățile firești, spirituale ale sufletului uman, acceptând orice schimbare de dragul schimbării și nu ca o necesitate a ființei umane, a relațiilor sociale, a întregii societăți. Pe principiul numai mie să îmi fie bine, de ceilalți nu mă interesează. Or, libertatea oricărei ființe este strâns legată de libertatea celuilalt, libertatea de a alege. Acest model de libertate presupune dezvoltarea unor relații interumane de tip „stăpân-slugă”, o autoritate și o libertate fără răspundere, care nu are importanță, coerență și care nu va rezista o perioadă lungă de timp.
Pe de altă parte, știm faptul că abordarea libertății omului ca ființă socială se află permanent în stare de interdependență față de semeni. A crede că libertatea este accesibilă omului la modul ideal este o utopie. Nu facem ceea ce vrem decât în măsura în care sănătatea, vârsta, pregătirea, condiția socială, meridianul geografic, mediul înconjurător ne permit acestea. De aceea, putem spune că este liber doar acel om care își înțelege limitele libertății, care sunt, de fapt, cele ale condiției umane. Nu putem fi liberi pe deplin atâta timp cât rămânem ființe biologice, cu trup supus legilor vieții și legilor universului înconjurător și interior. Singura libertate întreagă este cea a sufletului nostru, căci acesta este infinit, asemeni cosmosului pe care îl poate cuprinde prin puterea gândului omenesc.
Apoi, de-a lungul istoriei omenirii, se poate observa faptul că adevărata stare firească, naturală și originară a ființei umane este libertatea deplină în cadrul unor norme creștine, unde se poate realiza tipul de relații „poruncitor-ascultător”, unde persoana umană trebuie să fie tot timpul sub ascultarea unui superior, în mod liber (manager, director, șef, stareț etc.) și apoi, toți într-o împreună lucrare să fie sub ascultarea divină. Harul unirii cu Hristos este un dar liber al iubirii divine. Unirea este întâlnirea între două libertăți; cea a lui Hristos și cea a omului. Omul trebuie să aleagă, în mod liber. Primii care au înțeles libertatea ca normă au fost creștinii. De aceea, în primele veacuri ale creștinismului, creștinii erau foarte căutați și apreciați, fiind aleși pentru cele mai secrete misiuni în domeniul militar, în special cercetași și curieri. Tocmai pentru faptul că ei au înțeles că îndeplinirea cu strictețe a misiunilor primite făcea parte din fișa individuală a libertății personale, dar nu numai.
Așadar, suntem pentru libertatea în iubirea hristică, care presupune respectarea unor norme creștine, dar și pentru schimbare, nu oricum, ci o schimbare trecută prin filtru înțelepciunii dumnezeiești. Logosul divin nu lucrează după normele rațiunii umane, ci presupune un principiu în duh și adevăr, adică cel al revelației divine. O libertate în Hristos.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Manastirea Sfanta Treime Libertatea - Perla Baraganului
Publicat in : Mitropolia Munteniei si Dobrogei -
Libertatea in Biserica
Publicat in : Editoriale -
Manastirea Libertatea - Sfanta Treime
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Libertatea omului
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.