După cum am spus mai înainte, omul a putut fi mântuit pentru că Dumnezeu i-a mai dat o şansă, fiindcă nu păcătuise din imbold propriu, ci fusese înrâurit de Satana. Dumnezeu i-a făgăduit omului căzut mântuirea atunci când i-a spus diavolului în Rai: „Vrăjmăşie voi pune intre tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; acela va zdrobi capul tău şi tu vei înţepa călcâiul Lui”97. Fraza esenţială este aici „acela va zdrobi capul tău”. Cine este „acela”? lisus Hristos, al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, sămânţa (urmaşul) femeii.

Dumnezeu Şi-a ţinut făgăduinţa. Nu a împlinit-o de îndată - trebuia să pregătească lucrurile. A pregătit lumea pentru a primi „mântuirea ce va să vină”. A pregătit neamurile, prin învăţăturile multor înţelepţi, pentru aşteptata venire din Ceruri şi pentru mântuirea cea de sus, şi prin Vechiul Legământ, care „ne-a fost dascăl spre Hristos”98. Iar „când a venit plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, Cel născut din femeie, Care S-a născut sub Lege ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea”99. Mântuirea omului prin lisus Hristos este o învăţătură fundamentală a Bisericii noastre, exprimată minunat în Crez: „Cred... întru Unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut; Cel de-o-fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din Ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”.

Iată dovada desăvârşitei iubiri şi a necontenitei purtări de grijă a lui Dumnezeu pentru om! Chiar şi după ce acesta a păcătuit şi a căzut, Dumnezeu îl iubeşte; încearcă să-l ridice, să-l mântuiască, să facă cu putinţă mântuirea şi întoarcerea sa în Ceruri.

Mulţi se întreabă dacă a fost nevoie ca Dumnezeu să Se facă om pentru a-l mântui pe omul cel păcătos. N-ar fi putut un alt om să-l mântuiască pe om? De bună seamă, nu!
Căci tot omul a fost şi este păcătos şi nu se poate mântui nici măcar pe sine. Cum ar putea un păcătos să mântuiască toată omenirea? Este cu neputinţă. Doar cineva fără de păcat putea mântui omenirea. Iar acesta a fost şi este Hristos. Alţii se întreabă dacă n-ar fi putut un înger să mântuiască omenirea. Poate că da, dacă Dumnezeu ar fi voit aşa. Insă Dumnezeu a hotărât altminteri. Cine suntem noi ca să punem la îndoială hotărârea Sa? De credem că-L putem pune pe Dumnezeu la îndoială, nu ne punem mai presus de El? Nu suntem mai iubitori de sine şi mai mândri decât Diavolul? Şi, prin urmare, nu rămânem neschimbaţi în starea noastră păcătoasă, fără de pocăinţă?

Mântuirea omului este o revenire din cădere, o întoarcere în casa lui Dumnezeu. E o întoarcere în braţele lui Dumnezeu, din despărţirea suferită de om după neascultarea
şi căderea sa. De vreme ce este o revenire şi o întoarcere, ea putea fi realizată doar de Cel ce l-a făcut pe om dintru început: Dumnezeu. Pentru aceasta, omul trebuia să fie mântuit de Hristos. Trebuia ca Acesta să-Şi întindă mâinile pe cruce şi să unească „cele mai înainte despărţite”. Al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, Iisus Hristos, Se face Mântuitor lumii prin întruparea Sa, prin jertfa Sa pe cruce, prin pogorârea Sa la Iad, învierea Sa şi înălţarea Sa la Cer.

Nimeni nu trebuie să creadă după cele spuse aici că Iisus Hristos, al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, este de unul singur Mântuitor lumii. Căci precum „Tatăl a zidit lumea cu Fiul, împreună cu Sfântul Duh”, aşa şi mântuirea omului este o lucrare a întregii Sfintei Treimi - o lucrare şi a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. Tatăl „bine a voit”, Cuvântul „trup S-a făcut”, Sfântul Duh „Biserica o cârmuieşte” şi sălăşluieşte în Biserică şi în Tainele care mântuiesc şi sfinţesc credincioşii. Lucrările Sfintei Treimi sunt nedespărţite.

Dumnezeule în Treime, din dragoste ai zidit lumea şi pe om. Mâhnitu-Te-ai de căderea şi neascultarea sa, însă nicidecum n-ai contenit a iubi pe omul păcătos. Din dragoste
pentru el, i-ai făgăduit mântuire, spre a-i da un nou prilej de a fi cu Tine. Din dragostea Ta, bine ai voit ca Hristos să Se nască, să Se facă om şi să ia fire omenească, cu singurul ţel de a ridica firea omenească la Cer, de a zidi din nou Chipul şi Asemănarea. Mulţumimu-Ţi pentru toată dragostea Ta, pentru a Ta necontenită purtare de grijă, pentru plinirea făgăduinţei Tale şi pentru întruparea Cuvântului, căci ai făcut cu putinţă a noastră mântuire. Cu cinstire ne rugăm Ţie, deschide ochii sufletului nostru, ca să ne mântuim; ajută- ne să nu irosim prilejul de a ne întoarce aproape de Tine, noi toţi, toată lumea Ta, creştini şi necreştini, credincioşi şi necredincioşi. Fă să creadă toţi în Tine, nimenea să nu se piardă, ci toţi să afle mântuire prin Iisus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru. Slavă Sfânt Numelui Tău!

SOTIRIE ARHIEPISCOP AL CANADEI

Fragment din cartea "Temeiurile credintei ortodoxe. Mic catehism", Editura Renasterea

Cumpara cartea "Temeiurile credintei ortodoxe. Mic catehism"

Note:

97 Fc 3, 15.
98 Ga 3, 24.
99 Ga 4,4-5.

• Mantuirea si aspectele ei
  Publicat in : Dogma
• Mantuirea obiectiva privita interconfesional
  Publicat in : Dogma
• Mantuirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Biserica

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: