În lume noastră, în care MĂRIREA și LAUDA DE SINE au atins cote „epidemice”, se impune mai mult ca oricâd aducerea în prim plan a modelelor adevărate, fie și numai pentru o simplă informare sau rememorare a vieții lor.
Și astfel, conștientizând depărtarea față de ceea ce numim toți „viața în Hristos”, să ne poziționăm corect în raport cu Dumnezeu și cu aproapele, și să învățăm, pas cu pas, să ne smerim privind neîncetat la jertfa sfinților mărturisitori.
Sf. Pavel este modelul omului „nou” şi al teologului adevărat, care s-a ostenit mai mult decât toţi cei care au împărtășit lumii Adevărul şi care a avut mai mult decât oricare altul „semnele apostoliei”.
Prin zelul şi prin cultura sa, Apostol Pavel este o pildă vie pentru orice mărturisitor al lui Iisus Hristos. De aceea se poate spune că el a creat „tipul misionarului”.
Lipsit de resentimente faţă de celelalte culturi, Sf. Pavel i-a chemat pe toţi la Împărăţia lui Dumnezeu, principalele sale calităţi fiind datoria şi râvna pastorală.
Fără a exagera, se poate afirma că istoria creştinismului este legată în mare măsură de opera sa misionară, întrucât creştinismul s-a răspândit mereu în lume după „normele” care au stat la baza lucrării sale apostolice.
„Prin adâncimea convingerii lui creştine, prin cultura lui înaltă, prin dragostea lui de muncă, prin hotărârea de a lupta până la moarte, alături având binecuvântarea Cerului, noul apostol trebuia să reuşească, trebuia să ducă cuvântul Evangheliei până în cele mai îndepărtate colţuri ale împărăţiei romane. El avea să clădească pe temelia pusă de Hristos cele mai mari şi puternice pietre ale Bisericii creştine” (L. G. Munteanu, „Viaţa Sfântului Apostol Pavel”, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 31).
Jertfa lui Pavel este cu atât mai bună decât jertfa lui Abel, cu cât e mai bun cerul ca pământul, deoarece el se jertfea în fiecare zi şi aducea o îndoită jertfă, adică murea în fiecare zi (I Co. 15, 31) şi purta în trupul său omorârea Domnului Iisus Hristos (II Co. 4, 10) (Sf. Ioan Gură de Aur, „Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi”, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, pp. 225-226).
Sf. Pavel este considerat „una dintre cele mai preţioase pietre din coroana de glorie a creştinismului”. Fiind „încărcat” cu multă învăţătură, instruit la şcoala marelui învăţat Gamaliel, convertit direct de Domnul Iisus Hristos pe drumul Damascului, de care s-a ataşat cu toată fiinţa lui până la marea jertfă a mărturisirii, Apostolul neamurilor nu s-a lăudat cu minunile lui Dumnezeu, nici cu învăţătura lui, nici cu răpirea lui până la al treilea cer, ci numai cu crucea (Matei Popovici, „Sărbătorile eterne. Cuvinte de zidire sufletească”, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001, p. 113).
Apostolul Pavel s-a arătat mare şi minunat în încercările sale. Ca fapte vrednice de laudă el a enumerat toate pătimirile, prigoanele şi suferinţele lui, eforturile şi primejdiile, întemniţările şi chinurile, biciuirile şi bătăile, naufragiile şi foametea (Sf. Ioan Gură de Aur, „Problemele vieţii”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2010, p. 28).
Mărturie în acest sens stau cuvintele sale: „Dacă trebuie să mă laud, cu slăbiciunile mele mă voi lăuda!” (II Co. 11, 30). Cu toate durerile și suferințele îndurate, totuși înlăuntrul sufletului său exista o bucurie care prisosea.
Trecând prin tot felul de nenorociri de nedescris, pe uscat şi pe mare, în cetăţi şi în locuri pustii, nu se opreşte la nimic din toate acestea, atunci când este silit să vorbească despre „sinea sa cea adevărată”, despre „lauda care l-a născut viu”.
El vorbeşte numai despre acel „spaţiu” unde omul nu lucrează, ci pătimeşte (Vasilios, „Intrarea în Împărăţie sau model liturgic”, Edit. Deisis, Sibiu, 2007, p. 114).
Viaţa Apostolului Pavel, normele şi metodele pe care le-a folosit în lucrarea sa apostolică şi, în mod deosebit, călătoriile lui misionare, constituie o sursă de inspiraţie şi un model pentru activitatea misionară contemporană.
Acestea sunt totodată şi un izvor de informaţii preţioase, ce pot limpezi anumite aspecte privind principiile de bază ale învăţăturii creştine.
Metodele întrebuinţate de Sf. Pavel pot fi „normative” pentru misionari, dar nu înseamnă că sunt absolute şi obligatorii.
Astăzi, schimbările majore petrecute la nivelul societăților impun de la sine noi metode de mărturisire a Adevărului, care nu erau cunoscute pe vremea sfinților apostoli.
Sf. Pavel ne descoperă faptul că teologia nu este „speculaţie”, deoarece ea nu exprimă, ca şi filosofia, „ideea” de Dumnezeu, fiind rodul întâlnirii vii cu Acesta, în Persoana lui Iisus Hristos.
Din această cauză, aproape de fiecare dată, când Apostolul Pavel a vorbit despre Dumnezeu, a întâmpinat o opoziţie făţişă, în special din partea iudeilor. Şi pentru că iudeii nu experimentaseră încă această întâlnire personală cu Dumnezeu, ei au rămas la nivelul Legii vetero-testamentare.
E greu să vorbești cuiva despre gustul bun al unui fruct, cât timp acesta nu a gustat sau nu vrea să guste din acel fruct.
„Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Ps. 33, 8).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Minciuna
Publicat in : Editoriale -
Adevar sau minciuna
Publicat in : Credinta -
Minciuna si viclesugul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Despre minciuna
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.