„Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”(Matei 5, 7).
Filosoful Epictet spunea că putem recunoaște o monedă și pe cel căruia îi aparține moneda după cele imprimate pe ea; tot așa recunoaștem că un om ii aparține lui Dumnezeu, când are imprimat în sufletul său mila, blândețea, generozitatea, răbdarea și afecțiunea. Dintre toate virtuțile creștine rămâne totuși mila ca fiind cea care îl aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu.
Mila este una dintre virtuțile cele mai adânci pe care se bazează creștinismul. Mila este esența iubirii celuilalt. Dintru început, oamenii trăiau în grupuri mici se ajutau și se sprijineau unii pe alții, nu cunoșteau ura, invidia, dușmănia, mândria și orgoliile omului modern. Este perfect adevărat că fără milă, nu se poate progresa în viața duhovnicească. Milostenia este cea mai mare și cea mai bineplăcută lui Dumnezeu jertfă. De aceea, și apostolul Pavel ne sfătuiește: „Facerea de bine și întrajutorarea nu le dați uitării; căci astfel de jertfe sunt bineplăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16). Mila îl aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu.
Milostenia spirituală
În „Predica de pe munte”, Domnul Iisus Hristos îi amintește pe cei milostivi care vor avea parte de binecuvântare și fericire. La cine se referea Domnul? Termenul folosit de Hristos pentru a-i numi pe cei milostivi este „elehemon” care desemnează atât starea lăuntrică a omului, cât și acțiunea de milostenie înfăptuită. Hristos stabilește niște criterii pe care ar trebui să le îndeplinească credincioșii milostivi și anume: „Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru cel din ceruri. Deci, când faceți milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie să nu știe stânga ta ce face dreapta ta. Ca milostenia ta să fie într-ascuns și Tatăl Tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 1-4).
Milostenia nu se referă strict la partea materială, ci la lucrarea lăuntrică a omului. Sigur că cea mai plăcută milostenie lui Dumnezeu este cea duhovnicească, care vine din adâncul sufletului: un sfat, o povață, o anumită stare, o anumită atitudine, o prezență, un zâmbet, un pahar cu apă, o rugăciune, o mângâiere și, bineînțeles, cei „doi bănuți ai văduvei din Evanghelie” (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puținul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogății. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de inima și gândul cu care dăruim. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deși nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea și-a dat toată averea. Câți dintre noi are curajul sărmanei văduve să dăruiască cuiva ultimii bănuți? Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință. Atunci când suntem sinceri cu noi și cu Dumnezeu și când dăruim cu toată inima, nu contează că suntem săraci.
Milostenia materială
La milostenia materială (bani și alte produse) se complică puțin lucrurile, în sensul că aici avem nevoie de un discernământ bun pentru a cumpăni cât am putea dărui în așa fel încât să nu-i păgubim pe cei apropiați din familie, iar noi să avem o inimă împăcată. Dacă dăruim la cineva o sumă mare de bani și apoi ne pare rău că i-am dat, nu avem răsplată. De aceea avem nevoie de discernământ duhovnicesc. Bogații nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că nu conștientizează faptul că nu sunt decât niște administratori ai averilor pe care le au și ei trebuie să-și deschidă inima și să o distribuie mai departe celor aflați în nevoi și sărăcie. Cu cât oamenii sunt mai bogați, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuțina, nicidecum, aceasta va spori.
În Sfânta Scriptură, cuvântul „milă” este pomenit de peste 250 de ori, aceasta ne arată importanța capitală a acestei virtuți în lucrarea de mântuire a sufletului. Iată, de pildă, câtă înțelepciune este cuprinsă în cuvintele lui Solomon: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Sol. 19, 17)! De ce nu a spus Solomon că cel care dă milostenie săracului, îi dă lui Dumnezeu, ci că Îl împrumută pe Dumnezeu? Ca să nu crezi că ceea ce primești de la Domnul e un lucru lipsit de valoare. De aceea, văzând Dumnezeu, pe de o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale, și, pe de altă parte că bogatul este în primejdie din pricina împietriri inimii, s-a pus El Însuși chezășie pentru sărac, dinaintea bogatului. De aceea, spune Sfânta Scriptură: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului”. Și profeții Vechiului Testament propovăduiesc mila lui Dumnezeu: „Că milă voiesc, iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot” (Osea 6,6).
Experiența milei
Modelul suprem de milă este Dumnezeu care are milă nesfârșită și veșnică, nu se termină niciodată. „Iahve, Iahve, Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare și de dreptate, care păzește adevărul și arată milă la mii de neamuri; Care iartă vina și răzvrătirea și păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuiește; Care pentru păcatele părinților pedepsește pe copii și pe copiii copiilor până la al treilea și al patrulea neam!” (Ieșire 34, 6-7). Psaltirea ne reamintește de bunătatea și de imensa milă a lui Dumnezeu: „Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat și milostiv ești; îndelung-răbdător și mult-milostiv și adevărat. Caută spre mine și mă miluiește, dă tăria Ta slugii Tale și mântuiește pe fiul slujnicei Tale” (Psalmul 85, 14-15). Despre puterea, îndurarea și marea milă a lui Dumnezeu pentru oameni ne vorbește și profetul Miheia: „Cine este Dumnezeu ca Tine, Care ierți fărădelegea și treci cu vederea păcatele restului moștenirii Tale? Mânia Lui nu ține totdeauna, căci El iubește îndurarea. Și milostivește-Te iarăși spre noi și fărădelegile noastre calcă-le în picioare! Aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre” (Miheia 17, 18-19).
Modelul pentru om este Iisus Hristos pe care suntem datori să-l imităm în actele de milostenie. „Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni 4, 32). Despre marea milă a lui Hristos ne vorbește și evanghelistul Matei: „Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor. Și văzând mulțimile I s-a făcut milă de ele că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor” (Matei 9, 35-36). Hristos a spus: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” (Matei 9, 13).
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Cum pot creste faptele bune
Publicat in : Pilda zilei
-
Faptele bune
Publicat in : Credinta -
Unde cresc faptele bune
Publicat in : Pilda zilei
-
Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.