Se cuvine să ne rugăm Tatălui ceresc cu încrederea şi simplitatea inimii de copil, cu nădejdea de a primi cele cerute, care ne servesc spre binele nostru sau spre binele general. Fericiţi sunt cei simpli la inimă, fiindcă vor primi totul de la Dumnezeu: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit şi le veţi avea (Marcu 11,24).

De asemenea, trebuie să ne rugăm Maicii Domnului, îngerilor şi sfinţilor, deoarece prin ei lucrează zi în sat şi mi-am continuat concediul în decursul căruia continuu în mintea mea se învârteau cuvintele Părintelui: „Degeaba vă veţi duce la Kamena Vourla. Mama ta nu va face băi."

Sfinte Părinte, cât de sporită era harisma profeţiei tale şi cât de lipsit de credinţă am fost eu...
(Kallia, 58-60)

Pe tine o să te asculte multă lume

Când l-am cunoscut prima dată în Sfântul Munte, mi-a spus că în satul meu, Panourgiâ din zona montană parnasiană a Fokidei, aflat în apropierea Amfissei, există nişte peşteri unde în perioada turcocraţiei au locuit oameni; mi-a spus, de asemenea, că în satul meu există trei paraclise. Cu alte cuvinte, mi-a văzut satul în trecut, prezent şi viitor, căci la momentul acela existau numai două paraclise, în timp ce astăzi sunt trei. Aşa cum văzuse că în trecut, în perioada turcocraţiei, trăiau în peşterile din satul meu haiduci şi tâlhari.

De multe ori se întâmpla să-mi spună ceva, care la momentul de atunci părea enigmatic şi de neînţeles pentru mine. Intr-o zi, aşa cum mergeam, mi-a zis: „Pe tine o să te asculte multă lume." Eu am crezut că o să facem vreo prăznuire, o să punem nişte difuzoare şi aşa o să mă asculte multă lume. Totuşi, când ani mai târziu, în Grecia s-au înfiinţat cele două posturi radiofonice bisericeşti, care se bucură de mare audienţă, iar eu am preluat diferite programe, abia atunci am înţeles cuvintele Părintelui.

Personal, am avut sentimentul că mă aflam în faţa unuia dintre profeţii Vechiului Testament, că avea în sine Duh Sfânt.
(Io, 86)

Tânărul profesor o să moară foarte repede

Povesteşte Părintele:

„In urmă cu mulţi ani, la aceeaşi mănăstire vieţuia împreună cu mine un fiu duhovnicesc, mult mai tânăr decât mine, care era profesor de teologie. Zilnic luam în discuţie diferite teme legate de religie şi de problemele pe care Ie ridică ea. Intr-o zi, profesorul a adus vorba despre problema existenţei lui Dumnezeu. După ce am întors tema pe toate părţile, ţinând seama de toate opiniile lui şi argumentele mele, şi am ajuns la concluzia firească a existenţei lui Dumnezeu, tânărul, pe vremea aceea profesor, s-a întors spre mine şi mi-a spus:

- Toate câte mi-ai împărtăşit, Părinte, sunt întemeiate. Amândoi credem în existenţa lui Dumnezeu. Te rog însă foarte mult să-mi promiţi că, după moartea ta, o să vii să-mi spui dacă există Dumnezeu!

- Şi cum poţi fi sigur că o să mor eu primul, şi nu tu?

Atunci tânărul profesor mi-a răspuns:

- Asta e de la sine înţeles, de vreme ce eşti de două ori mai în vârstă decât mine.

Insă eu, ştiind prin Harul de la Dumnezeu că cel ce avea să moară primul şi, mai mult, foarte curând - nu voi fi eu, ci tânărul profesor, i-am spus:

- Iţi făgăduiesc că atunci când voi muri voi veni să-ţi spun dacă există sau nu Dumnezeu, dar vreau ca şi tu să-mi făgăduieşti acelaşi lucru.

- Iţi făgăduiesc, Părinte - mi-a spus şi ne-am dat mâinile în semn că ne vom ţine promisiunea.

După puţin, profesorul a fost silit să părăsească mănăstirea şi să se mute în oraş, evident pentru a fi numit profesor Ia vreun gimnaziu. Nu trecuse nici măcar un an de la despărţirea noastră şi într-o zi, când Biserica prăznuieşte una dintre cele mai mari sărbători ale ei (Pastile sau Crăciunul - nu-mi amintesc) şi la mănăstire se pregătise o masă sărbătorească bogată, iar noi nu ştiam cum să facem să ajungem mai degrabă la momentul când aveam să ne înfruptăm cu mare poftă, în urma îndelungatei perioade de post istovitor, a venit unul dintre săteni să ne înştiinţeze că profesorul murise!"
(Kallia, 18)

Doamne, Iisuse Hristoase, dă-i prunc

Era de Bunavestire, anul 1985, şi ne duseserăm să luăm binecuvântarea sa, când mi-a spus: „Fă o metanie înaintea Preasfintei." Eu nu ştiam să fac metanii. A râs şi m-a trimis la stareţa mănăstirii să-mi arate cum se fac mătăniile. La întoarcere, m-a pus să fac metania în faţa Preasfintei şi mi-a zis: „Descheie-ţi paltonul." După ce mi l-am descheiat, a făcut semnul crucii asupra pântecelui meu, spunându-mi: „Doamne, Iisuse Hristoase, dă-i prunc acesteia!" Eu m-am împotrivit numaidecât: „Părinte, dacă rămân însărcinată, o să mor." Mai rămăsesem însărcinată, dar fetusul a murit şi am avut multe de tras. Părintelul însă stăruia: „Haide acum, o să faci un băiat foarte frumos şi surorile lui o să aibă un frăţior." Atunci s-a împotrivit soţul: „Părinte, nu pot s-o scot la capăt financiar. Nu-mi ajung banii să hrănesc atâtea guri." „Când o să vină băiatul, o să vină şi cele materiale", a adăugat Părintele.

Intr-adevăr, aşa s-a şi întâmplat. S-a născut un copil foarte frumos şi Dumnezeu ne-a trimis milele Sale îmbelşugate.
(Kallia, 18)

Nu-ţi fie teamă.

Părintele va trăi încă mulţi ani

Odată, pe când mă aflam în Salonic şi cineva îmi dăduse numărul de telefon al Părintelui Porfirie, m-am gândit să-l sun cu rugămintea de a face o rugăciune pentru Părintele nostru duhovnic Iosif, încercat din pricina sănătăţii. Am încercat de foarte multe ori să-l sun, dar în zadar; mi s-a transmis însă că Părintele răspunde la telefon la ceasurile dimineţii. Aşa că m-am trezit şi eu cu noaptea-n cap şi l-am sunat continuu, dar fără răspuns. Atunci m-am gândit: „Oare fiindcă nu m-am rugat pentru asta?" Şi mi-am zis: „O să citesc acatistul Preasfintei şi totodată o să-i dau telefon, să văd ce se va întâmpla." Spuneam acatistul şi îl tot sunam. La un moment dat, aşa cum spuneam eu acatistul şi sunam pe Părintele, cu emoţie despre ce-i voi spune şi ce-mi va răspunde, cu amestecul de teamă şi veneraţie din sufletul cuiva care urmează să întâlnească un asemenea om sfânt, am auzit cum s-a ridicat receptorul şi vocea Părintelui la celălalt capăt al firului, zicând: „Bucură-te, mireasă, pururea fecioară..."

Voia să-mi transmită că ştia că citeam acatistul. Apoi: „Ce doreşti?" Şi eu i-am spus problema de sănătate a părintelui meu duhovnic. Bineînţeles, abia am îngăimat câteva cuvinte. N-am apucat să deschid bine gura, că Părintele Porfirie mi-a descris el însuşi simptomele părintelui Iosif şi mi-a spus: „Nu-ţi fie teamă. N-o să moară aşa repede de inimă părintele, o să trăiască mulţi ani. Mi-a spus foarte multe lucruri despre obştea noastră şi despre mersul lucrurilor pe mai departe şi, după ce am luat binecuvântarea sa, am închis telefonul. Insă mi-a făcut o foarte mare impresie că nu era străin de ce făceam la momentul de atunci, cu toate că, bineînţeles, nu ştia cine sunt şi ce voiam. Era un telefon pentru Părintele din partea unui om necunoscut lui.
(Atiui, 29)

Mama n-o să iasă vie din clinică

La Policlinica din Atena era internată mama Părintelui de ceva zile. Medicii îi spuneau Părintelui că o să se facă repede bine, însă Părintele, prin Harul său dumnezeiesc, vedea nu doar că mama sa nu avea să se vindece, ci şi că nu avea să iasă vie din clinică! Intr-o zi a trecut să-şi vadă mama fratele Părintelui, domnul Antonie, care a murit cu aproape un an înaintea Părintelui. I-a întrebat pe medici de starea sănătăţii mamei, iar aceia i-au răspuns: „Minunat. Mâine o să iasă. Ii vom pregăti din seara asta biletul de externare." S-a întors vrednicul de pomenire frate al Părintelui (pe care eu îl îndrăgeam în chip deosebit, la fel şi el pe mine) acasă bucuros. Nici nu apucă bine să se aşeze la masă, că şi sună telefonul. Era Părintele:

- Antonie, trebuie să mergem neîntârziat la policlinică fiindcă mama noastră trage să moară şi nu sunt sigur c-o să apucăm să luăm binecuvântarea ei!

- Ce tot îmi spui? Chiar acum am sosit de la policlinică, unde mama e foarte bine şi medicii m-au anunţat că mâine vine acasă.

- Nu ştiu ce ţi-au spus medicii. Eu ştiu că mama moare şi grăbeşte-te să vii ca s-o apucăm [în viaţă].

Intr-adevăr, când au ajuns la clinică, mama lor se afla într-o aşa stare, că abia putu să le dea binecuvântarea. A chemat-o Domnul la Sine şi harisma înainte-vederii a Părintelui a fost încă o dată adeverită.
(Kallia, 35)

Pleacă imediat la Atena

Odată, pe când mă aflam în Sfântul Munte, era şi Părintele acolo, în Kerasiâ. Era ultima lună - luna în care avea să se nască al treilea copil al meu -, a treia cezariană.

- Eu şi soţia mea nu socotiserăm zilele cu exactitate şi credeam că mai aveam timp: eram în Sfântul Munte.

Când am ajuns la Părintele, la Kerasiâ, m-a luat înăuntru, mi-a pus în mână o pară, îmi amintesc, o pară mare. M-a dus undeva în apropiere să căutăm nişte cutiuţe de lemn, ca să facem bombonierele pentru botezul pe care avea să-l săvârşească tot el mai târziu, şi mi-a spus:

- Pleacă numaidecât. Coboară la Sfânta Ana. Să rămâi o seară la Nea Skiti, iar dimineaţă să pleci imediat la Atena, pentru că trebuie.

Intr-adevăr, cum am ajuns la uşa Avrameilor, în Nea Skiti, a început o ploaie foarte puternică, potop. Dimineaţa am plecat grabnic spre Atena, şi în ziua următoare soţia mea trebuia să nască, altfel ar fi fost în primejdie atât ea, cât şi copilul.
(Syllo, 85)

SFÂNTUL PORFIRIE KAVSOKALYVITUL

Fragment din cartea "Bucuria lui Hristos te va tamadui", Editura Sophia

Cumpara cartea "Bucuria lui Hristos te va tamadui"


 

• Un pantece gras nu da nastere unei minti pline de duh
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti