Martirii si moastele acestora in credinta si viata Bisericii lui Hristos

Pentru crestinii primelor secole martiriul Domnului lor este esential constituirii Bisericii. De aceea, imitarea jertfei Mantuitorului, in conditiile in care crestinii din acele timpuri erau prigoniti, reprezenta dincolo de sacrificiul personal in numele imparatului ceresc si in continuarea marturisirii de credinta in unicul Dumnezeu viu si adevarat si a nadejdii in viata vesnica, participarea concreta la implinirea tainei Bisericii lui Hristos, a comuniunii dintre Sfanta Treime si oameni.
 
Motivatia duhovniceasca si eclesiala a primilor martiri crestini confera jertfei lor sangeroase valoare de experienta exemplara pentru credinta si viata tuturor credinciosilor. Deloc intamplator, cantarile bisericesti inchinate sfintilor martiri numesc marturia sangeroasa a acestora slava a lui Dumnezeu si a Bisericii Sale. Iar semnul puterii dumnezeiesti care lucreaza in taina martiriului este reprezentat de trupurile sfintite ale celor care se jertfesc pentru Hristos si Biserica.

Desi trec prin chinuri cumplite, trupurile sfintilor sunt pastrate intacte de Dumnezeu prin harul sau, uimind prin prospetime si printr-o frumusete minunata. Chiar si dupa martiraj, Duhul Sfant poarta de grija odoarelor de mult pret, pastrate cu mare evlavie de credinciosii care le recupereaza, ajutati de harul Domnului nostru lisus Hristos. De aceea, pentru credinta si viata Bisericii noastre, sunt importante atat pomenirea numelor martirilor Mantuitorului, cat si rememorarea modului curajos in care si-au marturisit credinta, in prezenta moastelor acestor, a trupurilor lor sfintite pline de mireasma lui Hristos.
 
Un astfel de prilej este pentru noi, fiii duhovnicesti ai Episcopiei Sloboziei si Calarasilor, aducerea moastelor sfintilor martiri Dasius si Emilian din Durostor. Luna aceasta, in ajunul praznicului imparatesc al Bunei Vestiri, rehcvele sfintilor Dasius si Emilian vor fi aduse din Silistra (Bulgaria) de o delegatie condusa de Inaltpreasfintitul Ilarion al Dur o storului si vor fi depuse spre inchinare pe esplanada de la Catedrala Eparhiala din Slobozia. In asteptarea moastelor celor doi martiri propun spre reflectie cateva aspecte din supliciile lor, expuse in Actele martirice, tinand cont de faptul ca Biserica Ortodoxa Romana i-a asimilat ca sfinti reprezentativi pentru spiritualitatea crestina a populatiei geto-daca si daco-romana de la sudul si nordul Dunarii din secolul al IV-lea.

Martiriul Sfantului Dasius

Dasius a fost soldat roman in Legiunea XI Claudia, adusa inca din secolul al II-lea la Dunare, in cetatea Durostor (Silistra), resedinta provinciei Moesia Inferior. Ostasul roman a murit pentru Hristos in timpul imparatului Maximian (292-311). Acesta, impreuna cu Diocletian (284-305), a promulgat in anul 304 un decret de persecutie a crestinilor care nu aduc sacrificii zeilor panteonului roman si imparatului.
 
Arestarea si condamnarea la moarte a sfantului martir Dasius este legata de sarbatoarea Saturnaliilor, celebrata timp de sapte zile in fiecare an - la inceput intre 17 si 24 decembrie, apoi intre 1 si 8 ianuarie - in cinstea zeului timpului numit de romani Saturn, iar de greci Cronos. Pentru sarbatorirea acestui zeu soldatii romani de la Dunare aveau obiceiul sa aleaga la sorti pe unul dintre camarazi care, imbracat in hainele zeului Saturn si escortat de colegii sai, putea petrece liber in public, implinindu-si orice dorinta. Imitand pentru treizeci de zile excesele si desfraul zeului Saturn, cel ales pentru a implini ritualul, ca rege al Saturnaliilor, era sacrificat in cele din urma pe altarul zeitatii sarbatorite.
 
La 17 noiembrie 304, cel ales prin sorti dintre ostasii Legiunii XI Claudia pentru a implini ritualul zeului timpului pana in luna ianuarie a fost Dasius. Atat in fata camarazilor sai, care il obligau sa se supuna sortilor, cat si in fata legatului Bassus, care 1-a judecat pe Dasius, martirul a refuzat categoric rolul de rege al Saturnaliilor, marturisind credinta in Sfanta Treime si preferand sa aleaga liber jertfa pentru imparatul sau ceresc (cf. Martinul Sfantului Dasius [MSD], 8,2), `iar dupa moarte sa mosteneasca viata vesnica, impreuna cu toti sfintii` (MSD, 4,4), decat sa fie sacrificat idolului pagan si dupa trecerea din aceasta viata sa fie `aruncai in focul cel vesnic` (MSD, 4,3). Amenintarile judecatorului sau, nu au schimbat optiunea definitiva a soldatului lui Hristos: `Eu pastrez credinta mea, pe care am fagaduit Dumnezeului meu, odata pentru totdeauna, sa o pastrez, si o pastrez, si cred cu putere si tarie ca sa raman in aceasta marturisire a mea (MSD, 9,2)`. In cele din urma, pentru ca a persistat in alegerea sa sfidand prin marturia credintei sale porunca imparatului si cultul zeitatii pagane, Dasius a fost supus mai multor chinuri, iar in cele din urma i-a fost taiat capul la 20 noiembrie 304 (cf. MSD,11-12,1).

Pana in a doua jumatate a secolului al Vl-lea, trupul sfintit al fericitului Dasie a ramas in Durostor. Apoi, din cauza navalirii avarilor a fost mutat in anul 579 in biserica Sfantul Chiriac din Ancona (Italia). De acolo, parti din moastele sale au fost aduse la Durostor (Silistra), la 22-23 octombrie 2003, ca dar al Sanctitatii sale papa loan Paul al II-lea pentru nou reanfiintata Mitropolie a Durosturului.

Martiriul Sfantului Emilian

Tot in Durostor a patimit pentru lisus Hristos sfantul Emilian, soldat din garnizoana armatei romane a acestei cetati. Emilian a fost condamnat si executat in timpul consulatului imparatului Iulian Apostatul (361-363), atunci cand a fost promulgat un edict prin care crestinismul era interzis in tot Imperiul Roman.
 
In cetatea Durostor a fost delegat, pentru a verifica daca edictul este respectat, Capitolin, prefectul Traciei. Reprezentantul imparatului a fost informat ca toti locuitorii cetatii se inchina si jertfesc zeilor. Numai ca, Emilian, `pentru ca se socotea pe sine crestin nu numai in fata lui Dumnezeu si a ingerilor, ci si a oamenilor`, a vrut `ca lucrul acesta sa fie aratat tuturor` (Martiriul Sfantului Mucenic Emilian din Durostor [MED], 3), dovedind ca adunarea cetatenilor din Durostor a ascuns adevarul atunci cand a afirmat ca acolo nu sunt crestini. Astfel, `a intrat in templul idolilor si, luand un ciocan de fier, a rasturnat cu mainile sale toti idolii care se gaseau intr-insul, a doborat altarele, a spart sfesnicele si a varsat toate vasele [cu jertfele paganilor] si altarele` (MED, 3).
 
Initial a fost arestat si torturat altcineva in locul ostasului roman, insa Emilian a recunoscut ca el este cel care a distrus interiorul templului pagan. De aceea, la 16 iulie a fost arestat si judecat de Capitolin. Prefectul roman 1-a interogat in doua randuri, inca de la primul interogatoriu, sfantul Emilian a marturisit insistent ca numele sau desavarsit este cel de crestin si ca Dumnezeu si sufletul sau i-au poruncit sa calce in picioare idohi neinsufletiti si jertfele necurate ale paganilor. Dupa marturia sa a inceput supliciul: martirul lui Hristos a fost batut pe spate si pe piept cu vine de bou (cf. MED, 7;8). Chiar daca a fost inca o data interogat, Emilian nu si-a schimbat marturia, ci a intarit-o, exprimandu-si totala dependenta de imparatul vietii si al mortii: `Rob sunt al lui Hristos!` (MED, 9), motiv pentru care a fost condamnat la moarte. In cele din urma Emilian a fost ars de viu pe malul Dunarii la 18 iulie 362. `Dupa ce s-a rugat, implinind-si rugaciunea, l-au luat servitorii si l-au aruncat in foc, socotind ca va deveni indata cenusa. Dar focul, cunoscandu-l pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit, ci l-a pazit intreg si neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacara si i-a ars de tot. Vazand slavitul mucenic Emilian ca focul nu l-a atins, ci a ramas nevatamat, L-a slavit pe Dumnezeu si, intorcandu-se catre rasarit, s-a insemnat cu semnul crucii si ridicandu-si privirile catre cer a zis: Doamne lisuse Hristoase primeste sufletul meu!. Zicand astfel, a adormit in pace` (MED, 10).
 
Dupa martiriu, sotia lui Capitolin, care era crestina, a recuperat trupul sfantului Emilian. Apoi, impreuna cu crestinii din cetate, a inmormantat trupul sfintit al martirului lui Hristos in Gedina, la trei mile de cetatea Durostor (MED, 11).

preot Nicolae-Cristian Cada

Baraganul Ortodox

.