Ne merge numele ca traim

Ne merge numele ca traim Mareste imaginea.

Ne merge numele ca traim

Vrem sa ne mantuim. Insa, de multe ori, nu intelegem ce presupune, iar ceea ce intelegem ca ar trebui sa facem, de multe ori amanam din lipsa de dispozitie, sau rareori indeplinim cu jumatati de masura.

Ne-am nascut intr-o lume care ne sopteste de mici ca fericirea e aici, ca depinde numai de noi, ca trebuie sa ne asiguram, pentru a fi fericiti. Adesea si parintii nostri ne-au spus-o, la randul lor, fiind tributari aceluiasi duh. Nu e de mirare ca, fara sa vedem, lucram inconstient si tenace la a ne cladi propriul paradis.

Mergand la biserica vrem sa simtim raiul acum, cantam plini de sentimentalism, cu placere poate, fragmente din randuiala slujbelor la care participam, impreuna cu putinii altii care mai  fac la fel. Acest fapt il numim comuniune, plecam multumiti sufleteste acasa. Pana ajungem acolo invatam cu solicitudine pe altii ce sa faca sau ce este mantuirea, abia retinandu-ne, cu gandul la  smerenie, sa nu ne inaltam sufleteste si cu acestea. Cand  dam sfaturi citam adesea corect, rotunjim cuvintele, dam de inteles ca am trecut prin multe, cu greu am ajuns unde suntem, dar stam bine. Traim un succes.

Nu observam ca noi nu am plans, ca n-am fost disperati dupa mila lui Dumnezeu, ca nu ne-am sfasiat hainele, ca n-am strigat niciodata din tot sufletul la El, ba chiar ne planuim viata tocmai ca sa le evitam.

Cateodata insa, acest mic univers, paradisul acesta la care urzim in taina si in care ne place sa credem ca suntem, se clatina. Deodata suntem dezorientati. Nu mai stim nimic, nu mai credem nimic, iar sfaturile celuilalt care ne vorbeste  dupa cum ieri o faceam si noi lui, ne deprima. Orbecaim asadar singuri intr-un intuneric din care nu mai putem iesi usor, si numai atunci cand singur s-a ridicat. Pana atunci nu mai privim in ochi pe nimeni, incercam din rasputeri sa ne ascundem rusinea si jena, mintim profund, si mai ales pe noi, desi o stim dureros de bine. Ne rugam sa treaca de la noi paharul, fara sa ne dea prin cap sa ne intrebam si de ce ni s-a dat. Stim ca Dumnezeu vrea sa ne incerce credinta, asa ca ar fi bine sa-I cerem sa ne dea inapoi paradisul pierdut de productie proprie, care e tesut in profunzime si in lungime din cel mai adanc absurd.

Dumnezeu ne intinde paharul sa-l bem, dar noi Ii dam mereu peste mana. E vorba de paharul suferintelor pe care trebuie sa-l bem pana la drojdie, dar pe care noi il speram doar o figura de stil. E iadul in care Dumnezeu cel putin odata in viata inevitabil ne aduce, e chinul pe care trebuie sa-l purtam, caci ne-am botezat in numele mortii lui Hristos, care s-a petrecut pe Cruce. In loc de paradis, avem suferinta, caci trebuie sa ajungem macar odata la disperare si de acolo sa strigam la El. Macar odata sa ne simtim parasiti, si dupa ce am pierdut chiar si ultima putere, atunci sa strigam. Dupa ce ne-am rugat, iarasi fara raspuns, atunci sa suspinam din inima "faca-se voia Ta". Altfel suntem morti, dar ne merge numele ca traim.

Tiganelea Iulian

Despre autor

Iulian Tiganelea Iulian Tiganelea

Editor
18 articole postate
Publica din 31 Iulie 2009

24 Aprilie 2011

Vizualizari: 5968

Voteaza:

Ne merge numele ca traim 5.00 / 5 din 1 voturi. 4 review utilizatori.

Comentarii (4)

  • violeta stoicuPostat la 2010-03-27 22:19

    mult timp l-am uitat pe dumnezeu si chiar l-am judecat in urma suferintei mele ,n-am stiut ca asta-i calea de a-l cunoaste si al iubii mai mult pe dumnezeu,mi-a trebuit mult timp sa inteleg si sa pot spune doamne faca-se voia ta

  • Viorel SlasomeanuPostat la 2010-03-25 20:39

    Binevenita e reamintirea: sintem darnici in graba cu sfatul pentru seamanul nostru care pare pierdut, dar nu sintem mai presus de el/ea, asemenea doctorului care, incapabil de a se vindeca pe sine, zoreste increzator a vindeca bolnavul sau. Si apoi, oare de ce mai tot omul gindeste ca El ne-a parasit? Eli, Eli, lema sabachtani? Adeseori m-am intrebat cu vinovatie in glas si durere in suflet: De ce Te-am parasit? Cind Te-am parasit? Cum, de ce, si cind m-au parasit puterile in lupta (daca vreodata, intr-adevar, m-am luptat)cu laturile si capcanele lumii aparente? Lung o fi fost drumul ratacirii, si lung se pare ca va fi calatoria inapoi spre Lumina.

  • maria timboc Postat la 2010-03-24 15:57

    Cand ajungem sa spunem "Doamne, faca-se voia Ta" atunci cred ca suntem pe calea cea buna.Dumnezeu sa va ajute sa scrieti mereu asa de miscator !

  • Alexandru Saulea Postat la 2010-03-24 14:14

    Cat este de adevarat. Sa ne ferim oameni buni de pseudo-credinta.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE