Să nu uităm nici o secundă Cui ne adresăm în rugăciunile noastre (Constantin Galeriu, Vocația pascală a Creației, Ed. Basilica, 2019, p. 19). Noi ne dorim mântuirea, nu bântuirea. Dragostea nu urmărește propriul interes. Să nu uităm Cine ne iubește cu adevărat. Hristos a răsturnat sensul păgân al lumii, a zdruncinat definitiv ura și moartea, a vindecat boala și frica, a oferit iubirea și învierea. Iuda din Iskariot a auzit toate cuvântările despre iubire, dar pare că le-a uitat. După ce a greșit, putea să ceară iertare, dar a preferat să discute doar cu fariseii.
Dincolo de toate, să nu uităm că tristețea de acum nu se compară deloc cu fericirea imensă care va veni. Dragostea este legată de existența lui Dumnezeu și ni se descoperă deplin în Hristos (Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. IBMBOR, 1992, p. 36). Orice incertitudine este înlăturată. Dincolo de evanescența lumii, să nu uităm să căutăm Altceva, mai profund, mai plin de sens, mai înalt.
Fără iubirea lui Dumnezeu, viața nu are nici un sens (Christos Yannaras, Abecedar al credinței, Ed. Bizantină, 1996, p. 58). Să nu uităm că nimic nu atinge inima, cum o atinge iubirea divină. Viața nu este un monolog îndurerat al supraviețuitorilor muribunzi, ci o proclamare a bucuriei victoriei definitive asupra răului. Acum trei-patru secole, nimeni nu își închipuia că 2024 va arăta așa cum arată, nici nu avea cum: alte imperii, alte prosperități, alte libertăți, un context mai prielnic - zic eu - înmulțirii iubirii (mult mai mulți preoți, mai multe cărți, mai multă învățătură catehetică). Să nu uităm nici acest aspect.
Dumnezeu lucrează și prin mulți și prin puțini
A zis această idee recent la un podcast Virgiliu Gheorghe. Fără habotnicie, fără extremism, fără scenarită, e vital să citim, să analizăm, să și gândim, să nu ne lăsăm manipulați. Să nu uităm de Hristos, de soluția Lui, de modelul Lui, de iubirea Lui, de mântuirea Lui. Să nu ne lăsăm acaparați de idolii consumului și ai iluziei succesului. Oamenii se anestesiază cu voiaje, alcool, droguri, jocuri de noroc, dar eșuează, negăsind nici un sens profund după ce L-au alungat pe Dumnezeu.
Virgiliu Gheorghe este un autor și cercetător român cunoscut în special pentru scrierile sale în domeniul bioeticii, antropologiei culturale și al psihologiei, dar și pentru abordările sale în contextul spiritualității ortodoxe. În lucrările sale, Virgiliu Gheorghe abordează teme ce țin de impactul mass-media și al noilor tehnologii asupra psihicului uman, precum și de degradarea morală cauzată de influențele culturale și mediatice din societatea modernă. Opera sa este de un profund interes pentru cei preocupați de cum influențează modernitatea viața spirituală și dezvoltarea umană, fiind o analiză a crizei contemporane dintr-o perspectivă ortodoxă (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Ed. Prodromos, 2004, p. 23).
Una dintre temele centrale în lucrările lui Virgiliu Gheorghe este impactul tehnologiei asupra comportamentului și mentalității tinerilor. Într-o lume în care internetul, televiziunea și rețelele sociale sunt omniprezente, Virgiliu Gheorghe pune în evidență efectele negative ale acestora, precum scăderea capacității de concentrare, fragmentarea atenției și diminuarea legăturilor autentice între indivizi. Lucrarea sa Efectele televiziunii asupra minții umane este reprezentativă pentru această linie de gândire, autorul arătând că expunerea continuă la imagini și informații superficiale poate avea consecințe negative asupra dezvoltării emoționale și intelectuale, precum și asupra formării unor relații stabile (Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, Ed. Prodromos, 2006, p. 45). El argumentează că fluxul informațional continuu creează dependență, pervertind nevoia naturală de informare și înlocuind contactul real cu o lume artificială și, de multe ori, distorsionată.
Virgiliu Gheorghe își centrează analiza asupra faptului că societatea modernă, influențată de cultura vizuală și de mediul digital, începe să își piardă reperele morale și spirituale. În acest sens, scrierile sale includ și o dimensiune apologetică, încercând să ofere cititorilor o perspectivă ortodoxă asupra lumii și a valorilor creștine autentice. Potrivit lui Virgiliu Gheorghe, pe măsură ce omul se îndepărtează de valorile tradiționale, el riscă să devină mai vulnerabil în fața presiunilor ideologice ale modernității, cum ar fi consumerismul, materialismul și relativismul moral. Pentru Virgiliu Gheorghe, soluția la criza contemporană se găsește în întoarcerea la valorile creștine și la o viață spirituală autentică, care poate contracara efectele alienării aduse de modernitate.
O altă dimensiune semnificativă a operei lui Virgiliu Gheorghe este accentul pe criza familiei și a valorilor familiale în societatea contemporană. Autorul susține că instituția familiei este supusă unui atac constant din partea noilor modele culturale, care promovează individualismul și relativizează importanța relațiilor de lungă durată. Virgiliu Gheorghe critică tendința de a trivializa valorile familiale și arată că familia tradițională reprezintă un fundament esențial pentru dezvoltarea personalității și a identității fiecărui individ (Virgiliu Gheorghe, Știința și răspândirea ideologiilor moderne, Ed. Christiana, 2008, p. 76).
Virgiliu Gheorghe nu se limitează la o simplă critică a modernității, ci propune și soluții pentru redobândirea echilibrului spiritual. În opinia sa, Biserica Ortodoxă și tradiția creștină pot reprezenta surse autentice de vindecare spirituală și morală într-o lume în care valorile sunt mereu în schimbare. Întoarcerea la o viață spirituală, spune el, nu este doar un act de credință, ci și o formă de rezistență împotriva influențelor care dezumanizează și fragmentează sufletul. Virgiliu Gheorghe încurajează introspecția și rugăciunea, considerând că acestea pot ajuta omul să își regăsească identitatea autentică și să se ferească de capcanele unei existențe superficiale și secularizate (Virgiliu Gheorghe, Revitalizarea vieții spirituale prin rugăciune, Ed. Christiana, 2009, p. 144).
Opera lui Virgiliu Gheorghe este, așadar, o chemare la o reflecție profundă asupra condiției umane contemporane și o invitație la regăsirea sensului și a valorilor spirituale într-o lume tot mai agitată și superficială. Scrierile sale pun accent pe necesitatea unei viziuni clare și ancorate în valorile tradiționale, fiind o pledoarie pentru un stil de viață echilibrat, care îmbină nevoia de cunoaștere cu respectul față de adevărul spiritual și față de viața morală. Riscăm să uităm ce este dragostea curată. Mulți tineri nu mai au memorie parcă, nu mai vor să se îndrăgostească, ci se zbat nefericiți în fantasme distorsionante, amăgitoare, utopice. Soluția există, trebuie doar să o căutăm unde trebuie. Ca să scăpăm de un coșmar, trebuie să ne trezim.
O prezență continuă
În gândirea teologică a Părintelui Constantin Galeriu, temele neuitării și dragostei curate sunt esențiale pentru viața creștinului ortodox, definindu-i relația cu Dumnezeu și cu aproapele. Aceste idei sunt centrale în concepția Părintelui Constantin Galeriu, fundamentându-se pe iubirea divină și pe rolul memoriei sacre în viața spirituală.
În primul rând, neuitarea reprezintă, în viziunea Părintelui Constantin Galeriu, o formă de prezență continuă a divinului în viața credinciosului. Această memorie sacră nu este doar o simplă reamintire a trecutului, ci o viețuire permanentă în lumina învățăturilor lui Hristos. Părintele Constantin Galeriu subliniază că memoria creștină nu este asemănătoare cu memoria umană obișnuită, ci este o pătrundere în eternitatea lui Dumnezeu, o cale prin care omul se menține în iubirea și înțelepciunea divină. El afirmă că „amintirea lui Hristos în inima noastră este însăși prezența Sa tainică” (Constantin Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, Ed. Harisma, 1993, p. 85), accentuând că neuitarea este legată profund de rugăciune și de participarea activă la viața liturgică.
În continuare, dragostea curată este văzută de Părintele Constantin Galeriu ca fiind esența trăirii creștine. În ortodoxie, iubirea autentică are un caracter personal și comunitar în același timp, fiind mai presus de orice dorință egoistă sau interes material. Dragostea curată este aceea care îl apropie pe om de asemănarea cu Dumnezeu, pentru că „Dumnezeu este dragoste” (I Ioan 4:8). Galeriu remarcă: „Dragostea este măsura după care ne definim ca persoane, fiindcă Dumnezeu ne iubește pe fiecare, chemându-ne să ne dăruim asemenea Lui” (Constantin Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, Ed. Harisma, 1993, p. 122). În această perspectivă, iubirea curată devine o formă de neuitare, o constantă „aducere aminte” a faptului că suntem creați după chipul lui Dumnezeu și suntem chemați la comuniune cu El și cu ceilalți.
Părintele Constantin Galeriu dezvoltă ideea că neuitarea și dragostea curată sunt inseparabile, deoarece ambele trăsături au ca scop final unirea omului cu divinul. Pentru el, „memoria iubirii este cea care ne aduce mereu mai aproape de Dumnezeu, pentru că dragostea adevărată nu poate fi uitată” (Constantin Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, Ed. Harisma, 1993, p. 136). Prin această înțelegere, Părintele Constantin Galeriu sugerează că amintirea sinceră a iubirii lui Hristos, precum și a iubirii pentru aproapele, este un mod de a trăi continuu în prezența Sa. Acesta este un apel la o viață în care omul să fie mereu conștient de chemarea sa spirituală și de responsabilitatea sa creștină.
De asemenea, Părintele Constantin Galeriu vede neuitarea ca pe un act de responsabilitate spirituală, prin care credinciosul este chemat să păstreze vie amintirea pătimirii și Învierii lui Hristos, ca o dovadă a dragostei supreme a lui Dumnezeu. Neuitarea devine astfel un act de iubire, un angajament față de mântuirea proprie și față de comuniunea cu ceilalți. El explică: „Neuitarea jertfei lui Hristos este lumina care ne călăuzește în dragostea pentru ceilalți” (Constantin Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, Ed. Harisma, 1993, p. 145).
În concluzie, în gândirea Părintelui Constantin Galeriu, neuitarea și dragostea curată sunt complementare și indispensabile pentru viața creștinului. Neuitarea este un fel de a trăi mereu în Hristos, păstrând vie memoria sacră, iar dragostea curată este o oglindire a iubirii divine în inima omului. Împreună, ele constituie fundamentul existenței creștine și al drumului către mântuire, îndemnând omul să cultive o relație autentică cu Dumnezeu și cu aproapele său.
Marius MATEI
Marius Matei
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.