
De la început diavolul l-a invidiat pe Adam, văzându-l petrecând în locul „desfătării nestricăcioase”, învăluit de jur-împrejur de strălucirea unei „slave deiforme” şi ridicându-se de la pământ la cer, de unde el însuşi fusese azvârlit după dreptate.
De aceea, vrăjmașul l-a atras prin viclenie şi ispită spre revoltă păcătoasă împotriva lui Dumnezeu şi spre moarte (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 380).
Pentru aceasta diavolul s-a folosit de vicleşug şi de răutate, apropiindu-se de Adam prin „şarpele cel sensibil”, ca şi când i-ar da un sfat bun şi prietenesc.
În felul acesta, înfricoşatul şi cu adevărat potrivnicul şi răuvoitorul şarpe, ca să-i ia locul, la făcut pe Adam să uite porunca dumnezeiască şi, prin sfatul cel potrivnic lui Dumnezeu, a vărsat în om, ca un venin, puterea lui aducătoare de moarte (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. III, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2007, p. 224).
Dar, deşi Eva a fost înşelată, născând „cuvânt pricinuitor de moarte”, Sf. Fecioara Maria, binevestită fiind, va naşte pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, „de viaţă veşnică pricinuitor” omului căzut în păcat (Sf. Ioan Gură de Aur, „Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi”, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 31).
Adam trebuia să se ţină tare de porunca dumnezeiască şi să alunge sfatul viclean. Dar, pentru că era slab şi neîntărit în virtute, el a cedat ispitei, fiind biruit de diavol şi ajungând astfel „purtător şi făcător de moarte”.
Întrucât el era „rădăcina întregii umanităţi”, ne-a făcut şi pe noi muritori. Pentru a fi mântuită din această cădere, umanitatea avea nevoie de o „nouă rădăcină”, de un „nou Adam”, fără păcat, neînvins, „purtător şi făcător de viaţă”.
În acest sens, Sf. Grigorie Palama spune că neamul nostru omenesc avea nevoie de un „nou Adam” nu numai fără păcat, dar şi absolut cu neputinţă de amăgit şi de înfrânt, şi pe lângă acestea, puternic să ierte păcatele şi să-i facă nevinovaţi pe cei vinovaţi. Care să nu fie numai viu, ci şi de viaţă făcător, ca să dea viaţă şi iertarea păcatelor celor ce se lipsesc de El şi Îi aparţin după neam, redând astfel viaţa nu numai celor morţi după El, ci şi celor morţi înaintea Lui (Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 381).
De asemenea, Sf. Apostol Pavel afirmă: „Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă, cu duh dătător de viaţă” (I Co. 15, 45).
Dar fără păcat şi făcător de viaţă, şi care are puterea să ierte păcatele, nu este nimeni afară de Dumnezeu. Prin urmare, era necesar ca noul Adam să fie, în acelaşi timp, nu numai om ci şi Dumnezeu.
Mai mult chiar, să fie însăşi viaţa, şi înţelepciunea, şi dreptatea, şi iubirea, şi mila, şi orice alt bine, fiindcă întru milă, întru înţelepciune şi dreptate urma să lucreze din nou „înnoirea vechiului Adam” şi învierea, de ale căror „contrarii” folosindu-se „şarpele cel înţelegător şi începător al răutăţii” a pus la cale izgonirea noastră din rai şi moartea (Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 225).
Şi mai mult decât atât, Fiul fiind chipul Tatălui, după al cărui chip s-a creat omul, era potrivit ca prin El să se mântuiască lumea, refăcându-se astfel în om chipul lui Dumnezeu. (Sf. Atanasie cel Mare, „Cuvânt despre Întruparea Cuvântului”, în PSB, vol. 15, EIBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 12).
Numai Dumnezeu, care era „îndrăgostit cu dreptate de mântuirea plăsmuirii Lui”, putea să-l mântuiască pe om. Pentru aceasta El îl înfrânge pe „începătorul răutăţii”, înnoind făptura Sa prin înţelepciunea, adevărul şi viaţa Lui.
Astfel, Hristos Izbăvitorul, prin dreptate, prin adevăr, a lucrat „micşorarea până în sfârşit” a „începătorului răutăţii” şi înnoirea propriei Lui făpturi (Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 226).
Sorin Lungu
-
Mantuirea si aspectele ei
Publicat in : Dogma -
Mantuirea obiectiva privita interconfesional
Publicat in : Dogma -
Mantuirea si indumnezeirea omului
Publicat in : Biserica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.