Se lăsase bine-ntunericul şi-n staţia căii ferate din Almaş, nici ţipenie de om. Parcă ar fi părăsit-o toţi: şi şeful care ar fi trebuit sa dea socoteală de mersul trenurilor, şi călătorii de care, în întreagă staţia, nici pomeneală. Doar o cucuvaie se auzea, din cînd în cînd, ţipînd de urît, cine ştie pe unde. O auzeam bine şi eu, iuţind pasul ca nu cumva să scap trenul care avea obiceiul sa treacă fie mai devreme, fie mult mai tîrziu, prin staţia bîntuită mai mult de duhuri decît de călători. Dar, de! Ce să-i faci? C-ajunsesem să mă-ntreb dacă buha, pe care-o auzeam ţipînd, cobea sau doar se văicărea de urîtul nopţii. Mai ştii?
Intre timp, ba domolind, ba iuţindu-mi pasul, m-am pomenit deodată în faţa staţiei. Cum-necum, ajunsesem...
Bîjbîind prin beznă, dau de o uşă pe care o împing. Dădeam buzna peste nu ştiu cine, dar ce era sa fac? S-aştept în noapte un tren care nu venea? Aşa că am intrat, pomenindu-mă într-o încăpere în care m-aşteptam să-nfrunt pe cineva. Dar pe cine? Că-n bezna adîncă de s-o tai cu cuţitul, nu era ţipenie de om.
Bîjbîind pe lîngă ceva ce aducea a perete, dau peste un fel de laviţă pe care, împiedicîndu-mă, am făcut-o să scîrţîie din toate încheieturile, de parc-ar fi fost beteagă de reumatism.
Da' ce? Era să-i cer scuze? Am mormăit eu un fel de „pardon" şi m-am aşezat pe ea, încercînd să mă ghemuiesc în paltonul meu negru şi miţos.
Pus pe o-ndelungă aşteptare şi gata să aţipesc, mă pomenesc că-n încăperea în care-ţi puteai băga degetele-n ochi de cît era de-ntuneric, mai bîjbîia cineva, căutînd probabil un loc pe care să se aşeze.
Şi pînă la urmă, se aşeză mormăitul, nu departe de mine, pe aceeaşi laviţă.
Tocmai deschisesem gura să-i vorbesc, cînd am auzit un glas de babă oftînd şi căinindu-se:
- Ce bine că ajunsei şi eu, maică!
Să mă fi simţit baba, că de văzut, nu era mîţă sau dihor să mă vadă în beznă. Totuşi, continuă să vorbească de parc-ar fi fost sigură că se adresează cuiva:
- Bine că găsii un loc de cuibărit pînă ce-o veni trenul. Vai de oasele mele, după cîte-am pătimit!
Mai scoase vreo două-trei oftaturi şi apoi se lăsă o tăcere apăsătoare şi mai deasă decît noaptea din jur. Ceva în care nici gîndul nu se mai putea strecura.
De fapt, nu atît gîndul, cît întrebarea: „Ce-o fi cu baba asta care tocmai amuţise sau dispăruse?". Nici urmă de ea.
Rămas singur, nu-mi dădeam seama decît de vremea care stătea pe loc şi de curiozitatea care-mi spulberase somnul, dîndu-mi ghes să aflu ce-i cu cea cu care împărţisem întunericul. Dar pe cine sa întreb?
Dar, ca prin minune, tocmai atunci se auzi scîrţîind uşa pe care intrasem şi eu. Şi nişte paşi şo-văielnici plus un oftat scos şi mai din străfundul rărunchilor decît primul tulburară tăcerea.
- No, c-ajunsăi şi eu! Da' un' m-oi aşeza, Doamne? Că nu mai pot...
Tot glas de femeie, îmi zic. Şi tot o babă sfîrşită. Da-ncotro s-o-ndrepta? S-o aşeza undeva, sau, împiedicîndu-se de ceva, se va prăbuşi peste mine sau peste cealaltă babă?
Nici una, nici alta, însă, fiindcă noua venită, tot bîjbîind şi nedînd, din întîmplare, nici peste mine, nici peste cealaltă văicăreaţă, îşi găsise alt loc unde să se prăbuşească.
Era cam în faţa mea, tot pe un fel de laviţă. Trebuie să fi fost ceva comod, fiindcă-i încetaseră oftaturile şi bombănelile. „Ce noroc pe mine!", îmi zisei, gîndindu-mă c-o să am pace pînă să vină şi mult aşteptatul tren.
Dar pînă să mă mai gîndesc şi la altceva, o aud pe una din femei c-o-ntreabă pe cealaltă, foarte sigură de sine, de parcă s-ar fi cunoscut de cînd lumea:
- Da' cum ajunsăşi aici?
Iar cealaltă, tot atît de stăpînă pe sine şi fără să se-ntrebe de ce-i luată din scurt, îi zice:
- Ca tine, dar numai după ce mulsei vacile la coreptivă de mi-am rupt şalele; că nu-i uşor să stai plecată sub atîtea ugere... Da' ce să fac? Că-s mulgătoare cu brînca; ş-acolo, la grajd, n-avem pompe d-alea să le prinzi de ţîţa vacii şi să vină laptele pe ele şiroi, de parcă l-ar suge muroile.
- Greu şi la voi... c-am auzit şi eu cîte ceva... După ce-o întrerupse brusc, cealaltă femeie începu cu ea o discuţie în toată legea, nelăsîndu-se nici una pe alta să-şi asculte păsurile pînă la capăt, în timp ce eu ciuleam urechea precum vulpea la pîndă. Mai ales că, după ce începuseră să se compătimească una pe alta, mulgătoarea ţinea neapărat să mai adauge ceva necazurilor ei. Că n-ar fi fost numai durerea de şale ci şi că, după ce gătase cu mulsul şi dăduse să se-ndrepte spre staţia de tren, „Trecînd prin dreptul ţinutului sătesc - zicea ea -, ce aud, soro, de-am picat jos de frică?! Doar în cerul gurii am mai putut să-mi fac cruce cu limba! Nişte muzici răsunau dintre morminte de-ai fi zis că-i nuntă de strigoi, acolo, sau alte cele... C-aveau şi glasuri de oameni, ca la şedinţă, la noi, la Partid, că mă băgase primara' nost' în aşa ceva, că zicea că-s săracă şi c-am fost isploatată de ăi bogaţi. Da' io, săraca de mine, ce să zic, am lăsat-o p-a lui şi el m-o trimis la grajd, c-aveam palmi mari ca lopata. Şi io ce era să fac dac-aveam brîncile aşa? Da' uite că era s-ajung asară să mor de frică, în şanţul ţînţîrîmului nost'. Aşa am păţit-o!".
- Na, şi tu să te sperii de nişte strigoi! - se grăbi să răspundă cea care-i asculta păţania, minunîndu-se că o „mulgătoare" în toată firea şi pe deasupra, şi „nembră" de Partid la borşovic - cum i se zicea pe atunci primarului de pe-acolo - putea să se sperie atît de tare şi încă de cine?
- Da, aşa m-au spăriet, că io-s alfabetă şi nu ştiu să scriu şi să spun poveşti. Decît că...
Şi mulgătoarea ar mai fi vrut s-adauge ceva, dar cealaltă o întrerupse iar din spovedania care părea să devină nesfîrşită.
Ce? Era de colo să te pomeneşti deodată-n şanţul ţînţîrîmului din satul tău şi să auzi nişte morţi, strigoi sau ce-o fi fost ei, sfădindu-se sau petrecînd pe sub cruci, prin fundul cine ştie căror gropi?...
Şi ca să-i dovedească suratei că-i înţelege necazul şi că o crede că nu minte, începu şi ea să-i îndruge necazul său.
- Că - zicea ea, înţelegătoarea a toate - pe lîngă ceea ce ţi s-a întîmplat ţie, ce am păţit eu e şi mai şi. Că doar de aci îs şi eu, tot din locurile unde se-ntîmplă atîtea; dară ce ai auzit tu, hărmălaia ceia de glasuri care te-o spăriet, n-or fost altceva decît cîntări de la Spiriţii voştri (o sectă din partea locului), boscorodeli de-ale lor, că numai ăia îşi au casele de rugăciune pe lîngă ţînţîrîme.
- Zici tu? - se cam îndoi mulgătoarea.
- Cum să nu? Aşa zic şi aşa-i! - o asigură consolatoarea, simţind că cealaltă n-o prea crede, în încercarea ei de-a o linişti.
Şi adăugă:
- Ş-ale tale-s nimic pe lîngă ale mele! Mai ales că ce-mi spuseşi tu de spiriţii tăi n-o să te mai bage-n boli. Io era s-o sfeclesc de tot, că mă şi pomenisem pe ailaltă lume.
- Adică? - întrebă curioasă mulgătoarea, vrînd să afle ce-ar fi putut fi mai ceva decît ce i se-ntîmplase ei.
Dacă sosea trenul şi-ar fi plecat fiecare pe drumul ei?
- Ehee! - oftă cealaltă din adînc. Alte vremuri erau atunci cînd trăiam şi eu ceva mai bine cu bărbatu-mio. Şi încă mai bine ar fi fost dacă blestematul nu s-ar fi luat de băut... Că d-aia mi l-o şi luat Dumnezeu mai devreme decît ar fi trebuit. Că, na! Vinarsul nost' ăl de coarne-i de vină, că-i foarte tare: îi de optzeci de ştricuri, mai tare decît ăl de prune, că-i şi fiert de trei ori. Da' ce să-i faci? Aşa o fost să-i fie şi aşa s-o şi-ntîmplat; că-ntr-o bună zi, m-o lăsat şi s-o dus, în ceea lume, la Dumnezeu. Dară nu-n cer, ci ceva mai jos... Cum să-ţi spun : ceva mai de dincoace, că, pînă la Dumnezeu, cine ştie ce sfinţi l-ar fi putut mîna, de păcătos ce era.
Numa' na! C-o scăpat el cum o scăpat, el Dincolo şi eu Dincoacea.
Şi baba care povestea toate cele şi mai şi decît spiriţii, începuse să se lungească la vorbă şi să se piardă-n amintiri din ce în ce mai încîlcite, de parcă visa...
O scoase însă din visare tot mulgătoarea, ce-rînd lămuriri asupra ce-i aia Dincolo şi Dincoace. Işi cam pierduse răbdarea tot ascultînd ceva ce nu-nţelegea. „Că de unde şi cum ajunsese asta să vorbească atîta şi mai ales despre ceva mai grozav decît i se-ntîmplase ei?". Dar povestitoarea se repezi la ea:
- Uite ce! Taci ş-ascultă aici, că nu-i de glumă! Veneam deunăzi către casă, cu carul de curcubete de la cîmp. Io numa' singură-n car şi cu boii la jug, trăgînd ca vai de ei. Simţeau, bieţii de ei, că nu prea aveau stăpîn. Şi cînd să trecem peste podeţul din capătul satului nost', nu ştiu cum or tras boii că o roata a carului a scăpat într-o parte şi eu m-am pomenit cu cracii-n sus, în şanţ şi cu toate curcubetele peste mine. Da' nu că m-am trezit cu grămada deasupra, că asta mi-au spus-o cei care m-au scos de-acolo, ci pentru că m-am pomenit şi cu barbatu-mio mort, lîngă mine. Insă nu cum c-ar fi fost viu, că nici eu nu mai ştiu cum eram, vie sau moartă, dar că mă pomenisem că vorbeam laolaltă cum vorbim noi acuma. Şi nu ştiu cum îl întrebasem eu ceva, sau el mă căina pentru ce mi se-ntîmplase, zicîndu-mi că nu-i nimica, c-o să-mi treacă şi-o să mai păţesc eu şi altele ; că şi acolo unde sade el acuma, de unde-mi sărise-n ajutor, îi tăt ca la noi. „Şi cum ca la noi?", m-am pomenit că-l întreb spărietă. Iară el: „Aşa cum îţi spun, că şi la noi îs domni şi stăpîni, popi şi mai mari şi mai mici, spîriţi şi nespiriţi, ca la voi, ortodocşi şi de alte feluri, ba şi coreptive şi dintre cei nebăgaţi în ele, şi pretori, şi primari, şi judecători, şi jăndari, şi d-ăi ce te scot şi te bagă-n cine ştie ce belele. Ce mai: de toţi şi de toate! Şi undeva, poate că şi împăraţi ca Franţ Ioşca şi ca regii ăia ai noşti".
Şi cîte şi mai cîte mi-o mai spus bărbatu-mio, săracu', să mă opăcească sau să mă aline. Numai că ce m-o scos cel mai mult din ţîţîni o fost că şi acolo, în cealaltă lume, unde şedea el, oamenii îs tot ce au fost şi aici, în aceeaşi stare sau slujbă...
- Toi vai, Doamne! Adică şi acolo, după moarte, eu tot mulgătoare la coreptivă o să fiu? -se jeli surata ei.
- Dac-aşa o rînduit Dumnezeu, ce să-i faci? - îi răspunse cealaltă babă, vrînd parcă să mai adauge ceva.
Dar nu mai apucă, pentru că trenul şuieră îndelung în noapte şi-n staţie...
Marcel Petrişor
Patanii vrute si nevrute, Editura Christiana
Cumpara cartea "Patanii vrute si nevrute"
-
Traditie, Scriptura, Biserica
Publicat in : Revelatia -
Sfintirea icoanelor, Traditie sau inovatie?
Publicat in : Religie -
Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.