Oricum parintele stie si sunt convins ca-mi aude suspinele

Oricum parintele stie si sunt convins ca-mi aude suspinele Mareste imaginea.

Dumnezeu să-l odihnească,

Fiind nepot al părintelui, după tată, (tatăl meu a fost verişor cu părintele Lavrentie), am considerat ca o datorie sfântă să vă scriu câteva rânduri despre părintele.

Am să vă scriu cum l-am cunoscut pe iubitul nostru părinte. “Era în anul 1978, când m-am îmbolnăvit de nervi, am stat internat de câteva ori, dar nu m-am făcut bine. Atunci tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, mi-a scris o scrisoare, în care m-a sfătuit să merg la Sf. Mănăstire Frăsinei, la părintele Lavrentie. Am plecat pe data de 1 decembrie 1978, şi am ajuns în 2 decembrie. Era o toamnă lungă fără zăpadă. Acolo era şi mai frumos, parcă era în luna octombrie. Am mers împreună cu soţia mea. Ne-am oprit jos la femei. Acolo era doar părintele Alexe (Alexandru). Am spus cine suntem, şi după ce ne-am rugat puţin în Biserică, am urcat sus. Până atunci nu l-am cunoscut pe părintele. M-a primit cu bucurie, parcă mă cunoştea cine ştie de când. Am stat mult de vorbă, m-a întrebat de toate.

-Câţi copii aveţi?

-Doi, un băiat şi o fetiţă.

-Dar cum se poate aşa, de ce nu faceţi copii, câţi vi-i dă Dumnezeu... Postiţi?

-Nu, părinte.

-Dar de ce? Chiar din cauza aceasta vă îmbolnăviţi.

-Păi, să vedeţi părinte, lucrez şi e greu la lucru cu mâncare de post.

-Să postiţi de acum înainte, că altfel vă va fi şi mai rău.

Apoi seara am coborât. Pe atunci nu era nimeni la Biserica de jos, nu mergeau atâţia oameni, doar duminica şi poate altădată, în alte zile câte o femeie.

S-a rugat mult pentru noi, ne-a dat şi alte sfaturi şi am plecat acasă sănătoşi şi plini de bucurii şi sfaturi duhovniceşti. Ne-a rugat să mai mergem pe acolo. Dar n-am mers numai după vreo 2 ani, când am avut din nou necazuri. Apoi am mers o dată pe an, şi acum în ultimii ani de 2-3 ori pe an.

Am uitat să vă spun că ne-a făcut bucuria cea mare şi ne-a vizitat şi Sfinţia Sa o dată.

Apoi am încercat şi noi să-i urmăm sfaturile, am mai făcut încă 4 copii. Am crescut copiii şi i-am luat şi pe ei cu noi, iar după ce au crescut mai mari au mers singuri la părintele. Vă spun cu toată sinceritatea că nu aveam bucurie mai mare decât să-l vedem pe părintele, să-i stăm în preajmă şi să-i ascultăm sfaturile. Ne întreba de toţi oamenii pe care îi cunoştea, avea o nevoie, cum puţini au. Pe toţi îi ştia pe nume, şi ne spunea cazul fiecăruia de parcă ieri ar fi stat de vorbă cu ei. Dacă mergea cineva de la noi, îi întreba dacă ne cunoaşte, şi de spunea că ne cunoaşte ne trimitea câte o scrisoare, sau un pic de mir.

Tare mult se bucura când mergeam şi mereu ne spunea să mai stăm, să nu plecăm, să nu-l lăsăm singur. Ii spuneam: Părinte nu sunteţi singur, mai sunt atâţia oameni, şi mereu vin alţii. Dar părintele zicea:

-Da, sunt, dar aceştia nu-s de-ai mei.

Pe când era economul mănăstirii, nu ne lăsa să plecăm fără ceva “merinde” în geantă. Ne aducea de sus, brânză, pâine, la copii le aducea ciocolată, fructe. Ne întreba dacă avem bani de drum. Ştia mereu cum stau cu banii. Când aveam mai mulţi bani la noi nu insista să ne dea bani, dar când nu prea aveam bani, de venea de undeva, noaptea târziu, se oprea jos la mănăstire şi ne căuta ca să ne dea bani.

Odată au fost fetele la mănăstire împreună cu alte fete. Au stat vreo 3 zile acolo şi părintele le-a spus cu o zi înainte să nu plece că va veni de sus cu maşina sau va vorbi cu cineva să le ducă până la gară. Dar a doua zi, după Sf. Liturghie fetele văzând că nu mai vine, au plecat. Şi atunci nu prea aveau bani de ajuns de drum şi au
împrumutat de la o fată. Mai târziu părintele a coborât şi văzând că au plecat, a mers cu maşina cu fratele Dan până la Călimăneşti în gară. Mai erau vreo câteva minute până să plece trenul şi numai îl aud pe părintele zicându-le:

-“Ce-aţi făcut măi, v-aţi vândut căciulile ca să aveţi bani de drum? De ce nu m-aţi aşteptat?”

Apoi le-a dat bani şi binecuvântarea şi le-a lăsat să plece acasă.

Pe când Rafila, fata noastră cea mai mare era la Seminar, la Prislop, în anul II, i-a venit “dorul” să plece de acolo şi să se transfere la Agapia. Era toamna prin noiembrie, când într-o zi ne pomenim cu ea acasă. Am întrebat-o ce-i, cum de a venit acasă. Ne-a spus scurt că ea acolo nu mai stă, se transferă la Agapia, că aici nu-i place. Ne-am tot gândit ce să facem, o noapte întreagă am tot lămurit-o, când ne-a venit gândul că trebuie să-i cerem sfatul părintelui. Trebuie să amintesc că de când l-am cunoscut pe părintele (în decembrie 1978) şi până a adormit, orice necaz, nedumerire, lucru mai mare aveam, nu l-am făcut până nu ne-am dus să-i cerem sfatul.

M-am dus atunci cu ea la părintele şi i-am spus necazul. A întrebat-o cum e acolo mâncarea, ce condiţii erau, numele şi altele, şi apoi i-a spus scurt:

-Ispite, ispite, du-te la Pr. Inochentie să te spovedească, că eu sunt bătrân.

După ce-a ieşit, i-a spus să meargă la Prislop, să nu plece de acolo.

-Acolo să-ţi rămână oasele lângă părintele Arsenie.

Şi s-a liniştit, n-a mai pomenit de plecat de acolo. I-a părut rău când a terminat Seminarul şi a trebuit să plece la Sibiu, la facultate. Şi cu facultatea eram nedumeriţi ce să facem, unde să meargă, la Oradea, Cluj, dar părintele i-a spus să meargă la Sibiu.

Odată a mers Rafila înainte de Sf. Paşti şi printre altele i-a zis să-i spună lui Mihai, (un băiat de-al nostru) că îi miroase a tutun. Noi habar nu aveam că el fumează, dar mai târziu am aflat că într-adevăr fumează, deşi avea doar 14 ani. Le spunea mai des lor, băieţilor:

-Să fiţi cuminţi, să ascultaţi pe părinţi, că eu văd până la Borşa şi vă văd ce faceţi, şi apoi mă supăr pe voi.

Mult m-a ajutat duhovniceşte. Dacă nu-l cunoşteam pe părintele poate acum eram morţi, dar Sfinţia sa ne-a “deschis ochii minţii şi ai sufletului”.

Să vă spun cum s-a vindecat soţia mea. Era în 15 iulie 1996 când s-a pomenit că o doare sânul stâng, s-a umflat. A mers la doctor, i-au făcut analizele şi după 2 zile i-au spus că trebuie să meargă la Cluj la oncologie. Când am văzut ce era scris pe biletul de trimitere parcă a căzut cerul pe noi. Am luat o maşină şi de Sf. Ilie am mers mai întâi pe la Mănăstirea Topliţa, la sora Cuvioşiei Sale, la maica Paraschiva, pentru că de fiecare dată când mergeam pe la Frăsinei, părintele ne întreba dacă am fost pe la Topliţa.

-Aţi fost pe la Topliţa?

-Nu, părinte.

-Păi de ce? Maica Paraschiva e mult mai îmbunătăţită decât mine. Eu sunt mai leneş, fac umbră pământului degeaba. Să-mi aduceţi ceva leacuri de lene.

Şi cum spuneam, atunci ne-am hotărât să o vizităm şi pe maica Paraschiva şi apoi să mergem la Frăsinei. Când am ajuns, după Sf. Ilie la mănăstirea Frăsinei, părintele era jos. Am mers să-i cerem blagoslovenie şi ne-a zis:

-De unde veniţi, măi tată, mă? şi unde vreţi să mai mergeţi?

-Venim de la Topliţa.

-Bine, bine, aţi făcut foarte bine că aţi mers şi pe acolo. Ce aţi văzut? Aţi intrat în Biserică? Aţi văzut Icoana Maicii Domnului?

Ne-a spus că nu-i place pictura că e prea închisă la culoare.

-Maica Domnului, au facut-o neagră ca o ţigancă.

I-am spus apoi necazul nostru şi a spus scurt:

-Nu! Nu mergeţi la nici un Cluj. Mergeţi acasă şi vă rugaţi la Maica Domnului şi Ia Dumnezeu că El e «doctorul doctorilor».

Ne-am dus acasă, nu ne-am mai dus la Cluj, şi ne rugam mai des noaptea. Mă vedeam câteodată văduv cu 6 copii şi plângeam şi mai tare. După vreo trei luni n-a mai avut nimic, nici o durere, nici un nodul.

Un alt caz a fost cu băiatul cel mai mic, Costică. S-a lovit la ochiul stâng, şi ochiul s-a umplut de sânge, nu mai vedea nimic. Am mers la medic şi medicul ne-a spus că nu e altă scăpare decât operaţia. Era în joia mare în Săptămâna Patimilor Domnului Iisus Hristos. Copiii cei mai mari s-au dus la Frăsinei, la părintele nostru bun. I-am scris o scrisoare în care i-am spus tot necazul. S-a rugat părintele, ne-am rugat şi noi şi când am mers marţi, după Sf. Paşti din nou la control (că nu am stat în spital de Paşti), medicul ne-a spus că poate scapă fără operaţie, deoarece sângele se retrage puţin. Plângeam şi ne necăjeam când ne gândeam că poate îşi va pierde vederea de la un ochi. Dar cu rugăciunile Sf. Sale s-a făcut bine, vede copilul, şi nu ştiu cum să mulţumim lui Dumnezeu câtă milă a făcut cu noi, prin rugăciunile părintelui.

Anul trecut am fost cu băiatul Ionică pe la părintele şi l-a întrebat ce face, unde este la şcoală. I-a spus băiatul că la profesională, la mecanici auto. Dar a zis:

-Măi băiete, ce să cauţi tu acolo, ce să înveţi de acolo? Locul tău nu-i acolo.

Mai târziu s-a gândit şi băiatul că nu-i acolo locul lui şi se gândea ce bine ar fi dacă ar putea intra la Seminar. Anul acesta a dat examen, a reuşit, iar apoi i-am scris scrisoare părintelui în care îi spuneam bucuria noastră. Nu ştiu dacă a mai apucat să citească scrisoarea scrisă la începutul lunii iulie. Oricum părintele ştie şi sunt convins că-mi aude suspinele şi reproşurile care mi le fac, că nu am mers mai repede să-l vizitez pe părintele. Nu-mi voi uita nici la moarte faptul că am amânat şi nu m-am dus cât a fost în viaţă.

Ne-a trimis câteva scrisori pe care le-am păstrat cu mare sfinţenie, iar acum când nu mai este, le citim mereu.

Vă trimitem copii xeroxate de pe ele.

Tot din dragostea şi respectul ce i le-am purtat i-am închinat câteva poezii. Dacă credeţi că merită să le publicaţi, vă rog să o faceţi. D-voastră o să le mai şlefuiţi. Ultima i-am închinat-o după plecarea sa din viaţă.

Multe lucruri bune ne-a spus, dar acum sunt şi eu bolnav şi nu pot să-mi amintesc de toate. Mergeţi la mormântul părintelui, că nepotul său Viorel e bolnav şi are nevoie de ajutorul său.

Cu rugăciunile părintelui Lavrentie, să vă ajute să puteţi să scrieţi cartea şi să nu uitaţi să-mi reţineţi şi mie una. Păstraţi-mi un lucru de-al părintelui şi când Dumnezeu va rândui voi merge şi eu până acolo, dacă Dumnezeu mă va mai ţine în viaţă.

Viorel Ş.

Fragment din cartea "Parintele Lavrentie - Omul lui Dumnezeu", Editura Prescoala

Cumpara cartea "Parintele Lavrentie - Omul lui Dumnezeu"

Pe aceeaşi temă

11 Decembrie 2018

Vizualizari: 268

Voteaza:

Oricum parintele stie si sunt convins ca-mi aude suspinele 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

parintele lavrentie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE