Intr-o după-amiază de duminică, în Bucureştii lunii mai, a anului 1975, în casa de pe strada Doctor Toma Petrini, în care locuia Părintele Arsenie Boca, Marele Duhovnic va face o mărturisire viitorului Preot Streza Nicolae Zian, aflat pe atunci la studii în capitală, cumva ca răspuns la faptul că tânărul îi arătase Părintelui cum că luase examenul pentru burse în străinătate şi că va primi o bursă în Grecia122:

„Mă, am fost la Athos, în grădina Maicii Domnului; într-adevăr clima e aspră, ca pentru monahi. Bat vânturi, vegetaţia e săracă, marea înconjoară muntele din trei părţi, iar vârful Athonului este ca Negoiu, cu straturi de zăpadă îngheţată şi numai privindu-l, te predispune la contemplaţie şi mistică. Indiferent din ce punct cardinal priveşti, vezi acest vârf. Deasupra lui zilnic stă un norişor alb, care după tradiţie este norul maicii Domnului care ocroteşte Sfântul Munte. Dar vreau să ştii un lucru: nici călugăria nu te mântuieşte, nici teologia; şi nici Athosul nu te face călugăr dacă nu te sileşti tu. (...)

Cât am petrecut la Sfântul Munte, mi-am îndeplinit un plan bine stabilit de la început, pe trei palete:

1 - lupta duhovnicească pentru desăvârşire, prin căutarea unui duhovnic şi dialogul cu mai mulţi călugări îmbunătăţiţi. Am cunoscut pe Părintele Nicodim, pe Părintele Porfire, pe Părintele Arsenie Mândrea, stareţul de la Prodromul, schitul nostru românesc, care stă pe teritoriul Marii Lavre şi este sub Ascultarea ei, pe Părintele Dometie Trihenia şi Spiridon de la chilia Sfântului Ipatie. Am fost şi la Lacu, şi la Colciu. Dar mai ales am petrecut singur în preajma peşterii Sfântului Athanasie;

2 - cercetarea picturilor şi a icoanelor cu ochiul de profesionist, nu doar ca un creştin închinător la icoane; nu mai sunt meşteri cum au fost odată, şi nu am avut de la cine învăţa ceva în plus faţă de ce ştiam din ţară;

3 - cercetarea manuscriselor româneşti din depozitul bibliotecii Prodromul şi copierea unor sfinţi Părinţi, pe care le-am şi adus, şi eu şi Părintele Serafim, şi le-am dat Părintelui Dumitru Stăniloae ca să le folosească la editarea Filocaliei Româneşti".

Părintele Pantelimon Munteanu, care în prezent slujeşte la Mănăstirea Turnu, de lângă Ploieşti, a intrat în rândurile călugărilor, în anul 1953, la Sâmbăta de Sus, în aceeaşi zi când a fost tuns în monahism şi Părintele Teofil Părăian. Şi acesta mărturiseşte despre Părintele Arsenie Boca, că la vremea când a fost la Muntele Athos, „Părintele a fost dus de Maica Domnului pe o creastă de munte unde a stat 40 de zile şi 40 de nopţi. Toate aceste 40 de zile, el nu a mâncat, a postit şi s-a rugat. Acolo a fost sfătuit de Sfântul Serafim de Sarov"123.

Dintr-o altă mărturie, mai completă, s-au fixat şi aceste rânduri:

„Din umilinţă şi din smerenie, părintele n-a vorbit foarte desluşit niciodată despre ce i s-a întâmplat în 1939, la Sfântul Munte. Decât odată, şi chiar şi atunci, puţin. Ucenicii lui povestesc că, mergând el acolo, pe munte, prima dată s-a dus într-o pădure deasă, să se roage. Şi s-a rugat mult la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, să-i trimită un duhovnic, un povăţuitor bun, să-l îndrume pe calea cea grea şi fără de prihană a călugăriei, spre mântuire. După un timp Părintele Arsenie a început să se roage mai cu osârdie, singur, acolo, în pădure, la Maica Domnului. Şi, după cum a povestit chiar Părintele însuşi, Maica Fecioara i s-a arătat coborând dintre nouri,
şi venind la el, l-a luat de mână şi l-a urcat pe un munte aşa de înalt, că nici nu puteai să priveşti în jos. Şi acolo, pe creasta muntelui aceluia ameţitor, l-a lăsat Maica Domnului pe mâna unui sfânt. Era Sfântul Serafim din Sarov (1833), ce vieţuise pe pământ cu vreo două veacuri în urmă. După care, Sfânta Fecioară s-a topit în văzduh tot aşa lin cum se arătase. Vreme de 40 de zile Părintele a primit pe acel munte învăţătura de la Sfântul Serafim, urcând în fiecare zi, fără teamă, creasta dintre abisuri. Şi în tot acest răstimp de 40 de zile, Părintele a postit încontinuu post negru, că-l întărea Maica Domnului. După patru luni de zile, când s-a întors la Mănăstirea Sâmbăta, era cu totul alt om: căpătase darul acela al său faimos, al proorociei, şi puterea lui cea mare, că dacă se uita la tine, te cutremurai şi te umileai pe loc. Şi-ţi ştia pe dată toate gândurile şi numele, fără să te cunoască, şi faptele toate, păcătoase sau bune, că nu puteai să le ascunzi.

Aşa s-a schimbat viaţa Părintelui Arsenie şi, mai apoi, vieţile noastre, pe lângă a sa"124.

Şi nepoata Părintelui Arsenie, Zoe Dăian, a dezvăluit cum că: „Din clipa în care Părintele a ajuns la Sâmbăta şi s-a călugărit, s-au produs în el schimbări profunde. Şi asta s-a văzut mai ales după ce s-a dus la Muntele Athos şi a avut viziunea aceea sfântă a Maicii Domnului! Atunci Părintele a venit acasă şi ne-a povestit fericit şi cutremurat întâlnirea lui în Duh cu Maica. Şi tot cam pe atunci, a început să se manifeste la el intuiţia aceea cu totul aparte: numai ce privea omul şi deja ştia tot despre el, dar şi spiritul înainte văzător. Le-am simţit şi eu, căci oriunde m-am dus să îl vad - la Sâmbăta, la Bucureşti sau la Drăgănescu - el a ştiut de fiecare dată că vin, deşi nu-l anunţam niciodată."125

Mai târziu, când Părintele Arsenie va ajunge la Mănăstirea Brâncoveanu, din smerenie, va ocoli să-şi folosească darurile primite la Muntele Athos. Şi asemenea lui Zaharia, cel din Vechiul Testament, căruia Dumnezeu i-a îngăduit să fie mut până la vremea când i s-a născut fiul, Ioan, căci se îndoise în faţa îngerului Domnului că soţia sa, Elisabeta, fiind înaintată în vârstă ar mai putea să nască (Luca 1, 13-22), şi Părintele Arsenie va păţi la fel. Despre muţenia Părintelui Arsenie Boca a fost consemnată relatarea Părintelui Sofonea Ioan, din Sibiu: „Părintele Arsenie ne-a spus odată cum a început el activitatea la Mănăstirea Sâmbăta. Era în Postul Crăciunului şi picta o icoană a Mântuitorului, pe care n-a terminat-o. In timp ce picta a auzit o voce tainică: «Arsenie, nu Mă mai picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi şi pictează în inimile oamenilor, prin cuvântul tău. Spune-le că vin peste ei necazuri şi suferinţe». Dar, continuând să picteze icoana şi negrăbindu-se să asculte porunca Domnului, a auzit din nou: «...Vei fi mut... Dar asta îţi va aduce multă lume». Imbolnăvindu-i-se coardele vocale, nu mai putea să vorbească. A stat aşa de la Crăciun până în joia din Săptămâna Mare, în postul Paştilor (în acest timp a scris însemnări numite «Gura mutului», într-un carneţel pe care-l are maica Pahomia de la Sâmbăta). Atunci când se împărtăşea (era diacon, numai în acea primăvară a fost hirotonit preot), primele cuvinte ce le-a rostit când i-a venit vocea, cuvinte ce le-a auzit şi lumea din biserică, au fost: «Cred, Doamne, şi mărturisesc...», cu o voce ce a cutremurat biserica, căci oamenii, când au auzit vocea lui, toţi au căzut în genunchi şi au plâns şi au lăudat pe Dumnezeu că i-a dat vocea, pentru că multă lume venea după sfat: Astfel, a început din nou să stea de vorbă cu oamenii, la clopotniţa din faţa mănăstirii."126

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în noaptea de 19 spre 20 iulie, la ziua Sfântului Ilie, drept al treilea copil, într-o familie de negustori din Kursk, la botez, părinţii Isidor şi Agatia, buni iubitori de Hristos punând pruncului numele de Prohor.

Rămâne orfan de mic, tatăl murind la vârsta de 43 ani. Acceptând cu smerenie crucea grea, tânăra văduvă Agatia va lua „în mâinile sale curajoase pe cei trei tineri orfani, toate treburile complicate ale casei şi, mai ales, problema plină de răspundere a construirii unei biserici în cinstea sfântului Serghie şi a Doamnei Noastre din Kazan, care a fost începută de soţul ei în anul 1752 şi a fost terminată sub directa ei supraveghere. (...) Tot cam în această vreme s-a întâmplat prima minune cu băiatul de şapte ani. In vreme ce se uita la clopotniţă, Agatia se urcă până în vârful ei. Prohor se duse împreună cu ea. Deodată, fără să bage de seamă, căzu la pământ de la înălţimea aceea înfricoşătoare. Infricoşată la culme, mama dădu buzna jos, aşteptând să-şi vadă copilul mort. Dar, spre uimirea tuturor, el se afla pe propriile picioare, într-o stare perfectă, fără a avea nici măcar o zgârietură, de parcă ar fi fost purtat jos pe aripile îngerilor"127.

La 17 ani, Prohor cere binecuvântarea mamei sale pentru viaţa monahală. O va primi, iar mama, care va plânge din belşug, va oferi copilului său şi o cruce mare de aramă, pe care sfântul o va purta totdeauna la pieptul său, până la sfârşitul vieţii128. La 20 noiembrie 1778, către apusul soarelui, în ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Prohor se va apropia de porţile Sarovului, unde-şi va începe viaţa monahală care va dura 54 de ani. La tunderea sa în monahism, fratele Prohor va primi numele de Serafim129.

Cu timpul, urmărind să se aşeze tot mai mult în dragostea de Dumnezeu şi crescându-i virtuţile, monahul Serafim va ajunge să fie căutat de un număr tot mai impresionant de credincioşi.

Inspre sfârşitul vieţii, când deja îşi va fi predat cu totul mintea şi voinţa Domnului şi era ajuns acum la nepatimire, în mintea sa curată primea descoperiri direct de la Domnul.130

Va trece la Domnul în 2 ianuarie 1833, iar după 70 de ani, la 19 iulie 1903, la Sarov, „în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei"131, se va oficia slujba de canonizare a Sfântului Serafim.

La un moment dat, întâmplându-i-se să fie întrebat de un ascet: „De ce nu mai există adevăraţi părinţi duhovniceşti acum?" sfântul va răspunde: „Fiindcă nu mai există adevărată ascultare". Considera Sfântul Serafim că: „Trebuie să te supui şi să faci ascultare faţă de superiorii tăi, căci cel ascultător face un mare progres spre zidirea sufletului său; în plus, el dobândeşte prin aceasta o înţelegere a lucrurilor şi ajunge la frângerea de inimă"132.

Incercând o paralelă între Părintele Arsenie Boca şi ocrotitorul său, vedem şi la Părintele Arsenie o mare aplecare spre ascultare, fapt ce reiese şi din întâmplarea povestită de Părintele Profesor Simion Todoran, de la Alba Iulia: „Odată, când eram la Sinaia, l-am întrebat pe Părintele: «Aici nu vă vede nimeni. De ce nu faceţi Sfânta Liturghie? Un antimis, nişte veşminte... Sunteţi legitim şi puteţi să faceţi Sfânta Liturghie.» Şi dânsul a spus aşa: «Nu mă pot juca cu ascultarea. Sunt călugăr şi eu fac ascultare. Nu mă pot juca cu ascultarea»"133.

Dintr-un alt loc se vede şi faptul că»Sfântul Serafim, cel îmbrăcat cu rasă albă, pe unii pelerini veniţi la el pentru prima oară, pe care nu-i mai văzuse niciodată, îi întâmpina spunându-le pe nume, după care încerca a lămuri cele ascunse în tainiţele sufletelor lor134. La fel s-a întâmplat de foarte multe ori şi cu cei ce au mers la Părintele Arsenie, care şi acesta purta rasă albă. Stanciu Măria Georgeta, din Sibiu, afirma: „Ştia totul despre tine: cum te cheamă, de unde eşti, ce gândeşti, ce ai făcut, ce vei face. Ştia totul despre neamul tău, de unde ţi se trage cutare sau cutare, de la care bunic sau străbunic. Ştia tot-tot."135

Sfântul Serafim, care a purtat de grijă măicuţelor de la Diveievo, păstrând cu acestea cele mai strânse legături, pe una dintre acestea, maica Matrona Plescheiev, s-a făcut să o cheme, odată, la sihăstria cea îndepărtată, din apropierea Mănăstirii Sarov. Iată ce povesteşte maica: „în timp ce mă apropiam de sihăstrie, l-am văzut deodată pe părintele Serafim stând pe un trunchi de copac în apropierea chiliei sale, iar lângă el se afla un urs uriaş. Paralizată de teamă şi ţipând din toate puterile: «Părinte, am dat de moarte!» căzui la pământ. Auzindu-mi glasul, părintele Serafim lovi ursul şi-i făcu semn cu mâna. Iar ursul, de parcă ar fi fost o fiinţă raţională, se duse de îndată în direcţia ce îi fusese arătată de bătrân, într-un desiş al pădurii. Văzând toate aceste lucruri, tremuram de frică, şi chiar atunci când părintele Serafim veni la mine spunându-mi: «Nu te teme, nu te speria», eu am continuat să strig ca mai înainte: «Am dat de moarte, aceasta-mi este moartea!». Bătrânul spuse în replică: «Nu, maică, aceasta nu este moarte; moartea este departe de tine; aceasta este bucurie». Apoi mă conduse la acelaşi trunchi de copac şi, după ce făcu rugăciune, îmi spuse să mă aşez, după care se aşeză şi el.

De-abia ne aşezarăm când, deodată, acelaşi urs ieşi din desiş şi se aşeză la picioarele părintelui Serafim.

Aflându-mă atât de aproape de grozava fiară, la început tremuram de frică, dar, mai apoi, văzând că părintele Serafim îl trata ca pe un mieluşel fără teamă şi îi dădea pâine cu propriile sale mâini dintr-o sacoşă, încetul cu încetul îmi recăpătai încrederea".136

Omului, ce a pierdut suveranitatea sa regală asupra lumii, i se poate întâmpla să ajungă la supunerea minunată a fiarelor sălbatice şi a reptilelor faţă de el doar atunci când revine la starea sa originară: atunci el recapătă din nou puterea asupra creaturilor. La fel s-a întâmplat şi în cazul sfântului Serafim.137

La Părintele Arsenie, despre ceva asemănător există în mărturia credinciosului Biliboacă Matei, din Săvăstreni: „în anul 1999 am mers la Prislop. Acolo, un om foarte serios mi-a povestit că odată l-a dus cu căruţa pe Părintele Arsenie, de la Lovnic la Făgăraş. Pe drum, au trecut printr-o pădure şi Părintele i-a zis să oprească lângă o tufă. Omul opreşte caii şi Părintele zice: «Scoală, mă, leneşule, nu ţi-e ruşine să te culci în drum?» Căruţaşul a crezut că vorbeşte cu vreun beţiv adormit după tufă. Când colo, numai ce vede că de după tufă iese o namilă de lup, care se întinde cât era de mare! Părintele Arsenie i-a mai zis lupului: «Poţi speria vreun trecător; nu ţi-e ruşine să te culci până dă soarele pe tine?» După aceea lupul a plecat prin pădure.

Mergând mai departe prin pădure, omul a observat că deasupra căruţei se adunase un stol de păsărele care ciripeau vesele. Aşa l-au petrecut pe Părintele până au ieşit departe de pădure. Atunci Părintele le-a zis: «Duceţi-vă înapoi la locul vostru» şi păsărelele s-au întors în pădure. Căruţaşul s-a gândit că Părintele Arsenie Boca este cu adevărat omul lui Dumnezeu"138.

Sunt acestea simple asemănări? Drept este faptul că atâta timp cât Părintele Arsenie a mai trăit pe pământ a urmărit ca în toate ale lui să urmeze calea învăţăturilor primite, la Athos, de la Duhovnicul său de taină.

Un alt rezultat notabil al trecerii Părintelui Arsenie Boca pe la Muntele Athos l-a constituit contribuţia acestuia la realizarea Filocaliei româneşti: Părintele Dumitru Stăniloae, în prefaţa volumului 1 al Filocaliei, nota că la unele scrieri a folosit şi copii făcute după unele manuscrise româneşti mai vechi, de la Athos, aduse de acolo prin străduinţa Părintelui Serafim Popescu şi a Părintelui Arsenie.

Aducea, Părintele Dumitru Stăniloae, un cald cuvânt de mulţumire Părintelui Ieromonah Arsenie, de la Mănăstirea Brâncoveanu, bunul său student de odinioară, care i-a rămas aproape. Şi care, la prima ei redactare, a binevoit să scrie după dictarea Părintelui Stăniloae cea mai mare parte din traducere. Mai aprecia Părintele Profesor că Părintele Arsenie, „prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa ce-a pus-o pe lângă mine de-a face această traducere, mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aş fi săvârşit-o. Tot P.C. Sa a executat şi coperta"139.

Iar la Prefaţa volumului 2 al Filocaliei, apărut la Bucureşti, în anul 1947, Părintele Dumitru Stăniloae adaugă: „Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămânea legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete."140

Daniel Întuneric

Parintele Arsenie Boca De la Vata de Sus spre Prislop; Editura Agaton

Cumpara cartea "Parintele Arsenie Boca De la Vata de Sus spre Prislop"

• Schitul romanesc Lacu din Muntele Athos
  Publicat in : Interviuri
• Pelerinaj Muntele Athos si Grecia
  Publicat in : Pelerinaje
• Chilia Axion Estin din Muntele Athos
  Publicat in : Pelerinaje
• Amalfion, manastirea benedictina din Muntele Athos
  Publicat in : Religie
• Un engolpion inedit din Muntele Athos
  Publicat in : Vesminte