Parintele Arsenie Boca sfantul care nu vrea sa fie canonizat

Parintele Arsenie Boca sfantul care nu vrea sa fie canonizat

La Mănăstirea Prislop, cu gândul la părintele Arsenie Boca

Credincioșii îl numesc „Sfântul Ardealului“, chiar dacă nu a fost canonizat, și vin cu miile pentru a se reculege la mormântul său de la Mănăstirea Prislop, în inima Retezatului. Părintele Arsenie Boca este considerat un „fenomen unic în istoria monahismului românesc“, iar amintirea lui domină și acum, cu putere, locurile prin care acesta a trecut în anii pe care și i-a dăruit credinței ortodoxe și Bisericii.



Vineri s-au împlinit 25 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca, iar momentul este marcat la Mănăstirea Prislop printr-o slujbă de pomenire la care sunt așteptați cel puțin zece mii de credincioși.

De altfel, Mănăstirea Prislop a ajuns loc de pelerinaj pentru românii din toate colțurile țării, ea identificându-se cu personalitatea Părintelui Arsenie Boca. Se spune că la mormântul acestuia, așezat într-o superbă poieniță, florile nu se ofilesc niciodată. Este adevărat pentru că aici miile de credincioși aduc măcar câte un buchet de flori, după ce se roagă la biserica mănăstirii și aprind apoi câte o lumânare pentru cei vii sau pentru cei care au pășit pragul lumii de dincolo.

„Oamenii vin la mormântul Părintelui Arsenie Boca chemați de Dumnezeu. De asta trebuie să țineți seama. Înainte de 1989, oamenii erau duși cu forța la adunările de 1 Mai sau 23 August, aici însă oamenii vin pentru că simt că este ceva dumnezeiesc. Acest lucru trebuie să se rețină. Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, iar aprecierea aceasta aparține părintelui profesor Dumitru Stăniloaie, cel mai mare teolog al creștinătății, din secolul 20“, spune părintele arhimandrit profesor Vasile Prescure, care slujește la Mănăstirea Prislop.

La venerabila vârstă de 87 de ani, părintele Vasile Prescure a mai găsit puterea de a scrie o carte despre „Viața și învățătura Părintelui Arsenie Boca“. În urmă cu mai bine de 70 de ani a avut bucuria să-l cunoască pe acesta, iar amintirea acelor momente prin care trecea adolescentul de 16 ani și jumătate, venit la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, este descrisă aici de părintele arhimandrit, alături de alte mărturii strânse de la apropiații Părintelui Arsenie Boca.

„Te copleșea cu știința lui“, este categoric părintele Vasile Prescure, pentru care Părintele Arsenie Boca rămâne unul dintre oamenii cu care am fost binecuvântați de Dumnezeu. Slăbit de puteri, el ne roagă să aflăm mai multe despre Părintele Arsenie Boca și despre învățăturile acestuia din cartea pe care s-a străduit să o aducă la lumina tiparului, în acest an. Sunt sute de pagini din lectura cărora cititorul va afla multe lucruri inedite, iar una dintre mărturii aduce în atenție perioada anului 1939, atunci când Părintele Arsenie a fost în pelerinaj la Muntele Athos.

„Părintele a fost binecuvântat de Dumnezeu cu daruri duhovnicești care nu se dau oricui. Fiind în Sfântul Munte, Părintele s-a rugat Mântuitorului Hristos să poată întâlni un călugăr de la care să primească sfaturi duhovnicești, dar, printr-o rânduială dumnezeiască, nu a primit răspunsul așteptat. A făcut atunci rugăciuni și către Maica Domnului și Dânsa i s-a arătat, l-a luat de mână și l-a urcat pe vârful Muntelui Athos, într-un loc prăpăstios, mergând pe o cărare atât de strâmtă încât abia puteai pune piciorul. Au ajuns apoi într-un loc mai larg, unde Maica Domnului l-a înfățișat Sfântului Serafim de Sarov (1759-1833), după care s-a făcut nevăzută. (…) De aici se poate trage concluzia că Părintele Arsenie avea o harismă, un dar excepțional de la Dumnezeu, căci numai așa se poate explica faptul că Maica Domnului i s-a arătat așa cum s-a arătat unui sfânt care trăise în urmă cu o sută de ani, adică Sfântul Serafim de Sarov“, scrie părintele arhimandrit Vasile Prescure, relatând astfel în cartea sa o discuție pe care a avut-o cu un coleg de-al său, al cărui tată era „în relații duhovnicești deosebit de apropiate“ cu Părintele Arsenie.

Părintele Arsenie Boca este unic
Am întâlnit multă lume la Mănăstirea Prislop și pentru toți Părintele Arsenie Boca este unic, un om despre a cărui personalitate complexă este foarte greu să vorbești.

„A fost trimisul lui Dumnezeu în vremea noastră, pentru a ne arăta adevărata cale de întâlnire cu Domnul Nostru, Iisus Hristos. Părintele te cunoștea mai bine decât te cunoșteai tu și se putea coborî la nivelul fiecăruia, pentru a-l putea înțelege mai bine. Părintele putea să stea de vorbă cu oricine și pe toți îi depășea cu puterea harului pe care îl avea. A început cu trezirea evlaviei la Sâmbăta de Sus și apoi a continuat aici, la Prislop“, spune una dintre măicuțele de la Mănăstirea Prislop.

Sunt foarte multe mărturii despre Părintele Arsenie, iar multe dintre ele sunt cunoscute și fac referire la viața monahală sau la întâmplări cu oameni obișnuiți. Părintele știa că era considerat un pericol de fostul regim și că era urmărit îndeaproape de fosta Securitate, chiar și atunci când venea la Prislop. De pe dealurile din apropierea mănăstirii era supravegheat de securiști și, în ciuda faptului că aceștia încercau să-și ascundă cât mai bine prezența, el le-a arătat măicuțelor locul în care se poziționaseră doi dintre aceștia.

Părintele a prevestit și vremurile care urma să vină pentru Mănăstirea Prislop. „Cu timpul se vor umple dealurile acestea de oameni și atunci veți putea face aici lucrurile pe care vi le doriți“, le-a spus Părintele Arsenie măicuțelor de la Prislop, liniștindu-le că le va ajuta să treacă peste greutăți, de acolo de unde va fi.

De altfel, prin harul său, Părintele Arsenie Boca știa deja când va veni momentul pentru a părăsi această lume. Iar mărturiile spun că și-a cunoscut sfârșitul cu trei ani înainte de a se produce acesta. „Mai sunt trei calendare și apoi voi pleca“, le-a spus el măicuțelor de la Prislop, în anul 1986, și așa a fost pentru că s-a stins din viață pe 28 noiembrie 1989, la Mănăstirea Sinaia.

Înmormântat la Mănăstirea Prislop, Părintele Arsenie Boca este și acum sfântul necanonizat în care românii își pun nădejdea. Pe lângă cele două hramuri: 8 mai – Sfântul Ioan Evanghelistul, 14 septembrie – Ziua Crucii, la mănăstire se mai prăznuiesc 13 septembrie – Sfântul Ioan de la Prislop, 28 noiembrie – ziua de pomenire a părintelui Arsenie Boca, și 26 decembrie – Sfântul Nicodim. În aceste zile, numărul credincioșilor care vin în pelerinaj depășește zece mii de persoane, după estimările autorităților.
Dar oamenii vin la Prislop și se roagă acolo pe tot parcursul anului. De aceea, în final, i-am cerut sfatul părintelui arhimandrit Vasile Prescure despre cum ar trebui să fim atunci când pășim dincolo de poarta de intrare a mănăstirii.

„Dacă vrem să-l cunoaștem pe Dumnezeu, trebuie să ne lăsăm îndrumați de învățătura pe care El ne-a lăsat-o în Evanghelie. Ceea ce este de reținut este faptul că Evanghelia o pot citi și ateii, dar nu cu gândul de a se converti, ci cu gândul de a o combate. Cine vrea să-L cunoască pe Dumnezeu să facă pași spre El, îngenunchind la rugăciune. Și mulțumirea sufletească pe care ne-o dă nouă rugăciunea nu are echivalent în lume. Este esențial să ne apropiem de Dumnezeu prin rugăciune și credință. Tainele lui Dumnezeu se descoperă celor smeriți. Nu-i important câte studii de teologie ai făcut, esențialul este sufletul smerit cu care noi ne apropiem de Dumnezeu“, conchide părintele arhimandrit Vasile Prescurea.

Pe parintele Arsenie Boca .personal îl consider prietenul, fratele și mentorul meu în credința ortodoxă.Probabil și de aceea la ultima vizită la mânăstirea Prislop anul trecut când s-au împlinit 100 ani de la nașterea Sa mi-a inlesnit întâlnirea cu Părintele Prescurea, care fusese dirigine la seminar, parintelui meu duhovnic. Din discuția purtată cu dânsul s-a mai aprins o luminiță în gândirea mea. Din căte am citit sau aflat părintele a spus înainte de a trece la Domnul.sfârșit pe care l-a anticipat, că nu dorește să fie canonizat deoarece așteaptă a doua venire a Domnului IIsus, când vor învia morți.pentru viața ce va să fie.
plătind fiecare după faptele sale.

Doamne ajută

.

Despre autor

Nicu Dan Florin Petrescu Nicu Dan Florin Petrescu

Colaborator
17 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2010

Pe aceeaşi temă

15 Iunie 2015

Vizualizari: 7229

Voteaza:

Parintele Arsenie Boca sfantul care nu vrea sa fie canonizat 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine Minuni și uimire este o carte fascinantă despre viața lui Iisus, scrisă de renumita cercetătoare Elaine Pagels, laureată a National Book Award și una dintre cele mai importante voci în studiul creștinismului timpuriu. În această lucrare captivantă 56.03 Lei
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc Fără a exagera câtuși de puțin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanți mistici ai întrupării din secolul XX. Deși nu poate rivaliza cu sistematizările marilor teologi din Țara Cantoanelor – protestantul Karl Barth și catolicul Hans 54.97 Lei
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu Demersul lui Răzvan Gheorghe, de a sta de vorbă cu Marcel Petrișor și Demostene Andronescu și de a ne împărtăși această experiență, este unul salvator și lăudabil. Din întrebările formulate și din contextualizările, uneori extinse, este limpede că Răzvan 47.57 Lei
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache „Teza de doctorat prezentată de părintele Robert Kovacs are frumusețea și particularitatea ei. Plecând de la cazul acestui bun și mare părinte duhovnicesc, detaliază aspectele legate de paternitatea și filiația duhovnicească. Considerăm că lucrările de 95.14 Lei
Omilii catehetice (doua volume)
Omilii catehetice (doua volume) Volumele adună o serie de omilii catehetice rostite de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, într-un context liturgic și pastoral viu, în dialog direct cu o comunitate concretă de credincioși. 176.54 Lei
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire Creștinul de astăzi care trăiește in mod autentic Evanghelia este un martir in devenire, deoarece el este gata sa se jertfeasca pentru cei din jur si sa moara ca si Sfintii Martiri Brancoveni. La aceasta mucenicie ne cheama Biserica Ortodoxa. Să omorâm 17.97 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact