Este o bucurie deosebită ca astăzi, în această zi şi-n acest loc, să ne-ntâlnim pentru a vorbi despre cel care a fost considerat, şi este considerat, sfântul neîncoronat al Ardealului, părintele Arsenie Boca. Este o bucurie că părintele Arsenie ne adună încă o dată, aşa cum ne adună, an de an, la Prislop, şi nu numai în 28 noiembrie, ci aproape în fiecare zi din cursul unui an, Mănăstirea Prislop este loc de pelerinaj. Este foarte greu să vorbesc după înalt Prea Sfinţitul şi Prea Sfinţitul, care l-au cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie, şi dacă părintele episcop Daniil spune că l-a cunoscut în 26 octombrie ’79, eu am avut ocazia să-l cunosc în 16 iunie ’79, deci mai devreme. Erau Rusaliile. Un grup de studenţi şi tineri din Ţara Făgăraşului am plecat spre Drăgănescu, aflând că acolo este un călugăr vestit, deosebit de cult, un om care, dacă se uită la tine, îţi spune exact ceea ce nu te aştepţi să-ţi spună. Şi atunci, fiind în anul patru de teologie, cu aprobarea părintelui duhovnic - actualul mitropolit - i-am spus că vreau să vin la Făgăraş şi să plec mai departe şi a fost de acord; am ajuns la Biserica Drăgănescu şi prima mea întâlnire cu părintele Arsenie a fost o întâlnire de senzaţie.

Pur şi simplu, am rămas marcat şi mi-am spus că dacă l-aş fi cunoscut mai devreme pe părintele Arsenie, cu siguranţă alte hotărâri aş fi luat. Pentru că eu m-am dus cu un scop acolo: să-l întreb dacă să mă căsătoresc sau să mă duc mai departe la teologie, să văd ce fac. Părintele, fară să vorbească prea multe, mi-a spus aşa: „Este bună!”. Şi i-a spus soţiei: „Numai să te ia în căsătorie!”. Gata, s-a făcut! L-am ascultat pe părintele şi am simţit atunci, spun încă o dată, în prezenţa şi lucrarea părintelui, un fior haric, pe care-l simţi atunci când trăieşti momente deosebite. Nu pentru că mi-am făcut eu nişte imagini sau o anumită închipuire despre părintele, dar pur şi simplu, prezenţa dânsului - era într-o cămaşă albă, într-un pulovăr alb şi avea un fes alb de lână pe cap. Claritatea cu care vorbea, privirea pe care o avea, m-au pătruns în întregul fiinţei mele şi atunci am zis: cu adevărat, omul acesta are ceva! Mai târziu, atunci când m-am ocupat, împreună cu maica Zamfira, de prima ediţie a Cărării împărăţiei, care a apărut în ’95, am găsit, în a doua ediţie, o descriere pe care o face înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu. Şi spune că dânsul, tânăr fiind, atunci când"s-a întâlnit cu părintele Arsenie, această întâlnire i-a marcat viaţa pentru totdeauna.

Deci, iată că îmi vine această confirmare nu numai de la mine, ci şi de la înalt Prea Sfinţia Sa, şi lucrul acesta l-am simţit apoi şi mi l-au exprimat şi alţi oameni care l-au cunoscut pe părintele Arsenie. Ce m-a frapat la părintele Arsenie este faptul că, tânăr fiind, după câteva întâlniri pe care le-am avut cu dânsul, mi-a spus nişte lucruri pe care apoi le-am urmat cu sfinţenie. Este vorba de pregătirea teologică. Este vorba de ataşamentul meu faţă de valorile teologice de atunci şi dintotdeauna. Era vorba de traiectoria pe care trebuia să o urmez eu. Intrând la doctorat, şi fac o paranteză, i-am spus: „Părinte, vin să vă întreb, nu ştiu, la Bucureşti se intră foarte greu. Noi, de Ia Sibiu, când mergem la Bucureşti, suntem puşi în inferioritate acolo”.

„Du-te, că vei intra!”. Vă spun exact ce mi-a spus şi aşa a şi fost, am intrat acolo. La doctorat mi-a spus: „Uite, ia legătura cu părintele Stăniloae!”. Părintele Stăniloae se murase la Bucureşti şi, prin nepotul dânsului, Dumitrei, pentru că l-am avut prieten încă de la Sibiu, am intrat în casa părintelui Stăniloae şi am luat legătura cu dânsul, încercând să aflu mai multe din tainele teologiei şi, mai ales, să-i înţeleg pe Sfinţii Părinţi, pentru că părintele Arsenie a spus sâ-i citesc pe Sfinţii Părinţi. O teologie fără Sfinţii Părinţi este o teologie moartă. Nu poţi să faci teologie fără Sfinţii Părinţi - Patericul Filocalia şi tot ceea ce înseamnă spiritualitate ortodoxă. Părintele m-a atras şi apoi, fiind în Bucureşti, mi-a dat bilet de voie să mă duc şi la Mănăstirea Prislop şi să-l caut şi pe dânsul la Sinaia. Mi-a mai spus ceva: „Prietenia noastră o să te coste”.

„Cum adică?”, am zis. „O să te coste, o să ai necazuri”. N-am avut necazuri mari, dar am avut câteva. Am fost selecţionat, să zic, să particip la Adunarea a şaptea a Consiliului Ecumenic al Bisericilor la Vancouver, în calitate de tânăr teolog, ca reprezentant al tinerilor ortodocşi din România. Şi n-am plecat... Dar n-a fost problemă, asta, a fost un prim obstacol. Mi-am pregătit teza de doctorat. Al doilea obstacol a venit pentru că trebuia să susţin teza şi mi-a dispărut manuscrisul cu tot ce am avut, pur şi simplu nu l-am mai avut. A trebuit să încep din nou să muncesc. I-am spus părintelui, întâlnindu-mă, toate acestea, şi a spus: „Nu-i nimic, rabdă, că Dumnezeu te va ajuta!”. La un moment dat, venind P. F. Teoctist într-o delegaţie prin Alba Iulia, am vorbit cu părintele Sabin Verzan, Dumnezeu să-l odihnească, şi i-am spus: „Părinte, nu mai pot să suport aici, că-mi este greu! Vreau să mă întorc înapoi, undeva în Bucureşti, şi să lucrez pe acolo”. Mi s-a aprobat cererea, m-am dus la părintele şi i-am spus: „Uite, ce-am făcut! . ,.Nu-i bine, rămâi acolo!”. „Dar vreau să fac teologie, că am făcut doctoratul...”. „Vei face teologie şi la Alba lulia!”. N-am înţeles atunci, de fapt. Mai târziu au venit evenimentele: un seminar, o facultate mai puţin strălucită ca la Sibiu sau în alte părţi, dar cu ambiţie şi cu seriozitate, se face teologie cât se face, Dumnezeu ştie! Dar cuvintele părintelui s-au împlinit.

Am mai văzut în părintele, apoi, câteva lucruri extraordinare. La un moment dat, când făcea retuşurile înainte de a se sfinţi biserica de la Drăgănescu, în 1983, eu eram încă în Bucureşti; părintele a venit şi a locuit la mine. Maica Maria şi alte maici mergeau la Drăgănescu, veneau, şi-i spuneau ce se întâmplă. N-a fost invitat la sfinţirea bisericii,deşi dânsul a pictat-o! Nu se putea atunci, prin ’83, cum să fie Arsenie Boca prezent acolo, la o Liturghie, el, prezent acolo, credincioşii - mulţi, n-a fost invitat...

Si mi-aduc aminte, să stiti, a stat la mine acasă si se purta absolut normal, incredibil de normal! La un moment dat, trebuia să-l servim la masă. Am plecat la serviciu, a rămas acasă; aveam primele două fetiţe, din cele patru pe care le avem. Părintele a rămas acasă şi le-a îngrijit, le-a dat de mâncare, până am venit noi - deci a ştiut să facă şi pe doica. N-aveam un pat... Si atunci am adus un pat de la facultate. Părintele era inalt, avea un metru optzeci şi... era bine făcut, şi s-a pus în pat şi picioarele îi ieşeau afară, aşa. Zic: „Părinte, mi-e ruşine, acum, ce să fac?”. „Nu-i nimic!”.

Inainte de a muri, cred că am tosr printre ultimii care l-am văzut. Maica Zamfira era plecată la Bucureşti şi nu primea pe nimeni. L-au chemat pe părintele şi am stat ia discuţie chiar binişor. Când ne-am despărţit, mi-a spus aşa: „Nu ne mai vedem niciodată. In împărăţia lui Dumnezeu...", I-am spus: „Părinte, dar am nevoie, acuma e momentul... este atât de greu pentru noi. Ce facem? Şi mi-a spus un cuvânt pe care l-am reţinut toată viaţa şi care a funcţionat: „Acolo unde mă voi duce, am să te ajut mai mult-. Am luat poziţie de la început împotriva celor care încearcă să mistifice şi să pună în gura părintelui cuvinte neadevărate. Dau un exemplu, am citit, într-o revistă, o mărturie a unui credincios. A fost la înmormântarea părintelui şi spune: „I-am văzut unghiile smulse, ochii scoşi - a fost schingiuit de Securitate”. Nu-i adevărat! E o minciună sfruntată! Ce-o fi văzut? Pe ce părinte? Nu ştiu! Dacă vă uitaţi în poza de la înmormântare, când l-am scos pe părintele din biserică, la slujbă am fost şase preoţi. Printre preoţi, sunt în poză şi eu. N-am văzut unghiile scoase.

Aşa că să lăsăm ca Dumnezeu să lucreze şi memoria părintelui acum, la o sută de ani, va fi cinstită dacă vom şti să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Eu zic, părintele s-a remarcat prin faptul că a fost extrem de serios. Tot ce a făcut, a făcut ca pentru Dumnezeu. N-a făcut la voia întâmplării, n-a făcut repede. S-a implicat şi a cercetat, a ascultat, a făcut ascultare deosebită. Părintele Arsenie a fost ca cei care sunt geniali şi a avut încă ceva în plus faţă de toţi. Asta a fost părintele Arsenie.

Părintele Bodogae spunea aşa: „A fost senzaţional! Apărea şi dispărea!”. Părintele profesor Ică aşa mi-a spus, la o întâlnire din '70, când şi dânsul a fost invitat, a apărur şi a dispărut. Sigur că sunt cuvinte pe care le putem înţelege, nu le putem înţelege... vă mărturisesc din experienţa mea: a venit ia Alba lulia, tot la nişte sărbători legate de Rusaliile Domnului, şi t-am văzut pentru câteva clipe. şi... nu l-am mai văzut! M-am întâlnit după câteva zile, la Sinaia, şi l-am întrebat: „Aţi fost?”. Zice: „Da, am fost. Şi-n timpul rugăciunii, m-am ridicat atât de la pământ ”. Deci, avea o concentrare deosebită. Ştiu că postea, ştiu că se ruga, ştiu că făcea lucruri profunde.

Ceea ce trebuie să facem este să-i păstrăm o serioasă şi profundă amintire, şi mai ales să-i punem în practică sfaturile. Şi el spunea un lucru, şi ăsta cred că ni se potriveşte: „Să-ţi fereşti capul de două lucruri: de prostie şi de frig!”.
(octombrie 2010)

Preot Prof. Dr. Simion Todoran

Fragment din cartea "Arsenie Boca - pe drumul sfinteniei", Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Arsenie Boca - pe drumul sfinteniei"

• Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la Prislop
  Publicat in : Interviuri
• Parintele Arsenie Boca - pictorul de la Biserica Draganescu
  Publicat in : Religie
• 114 de ani de la nasterea parintelui Arsenie Boca
  Publicat in : Religie
• Minuni la parastasul parintelui Arsenie Boca
  Publicat in : Religie
• Parintele Arsenie Boca
  Publicat in : Parinti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: