In cazul celor mai multi oameni, varsta foarte inaintata este „chin si durere“. Privita aproape ca o pedeapsa divina, vietuirea peste limitele biologice unanim acceptate ca fiind „in putere“ atrage multe neplaceri. Toate aceste constatari sunt complet false in cazul Intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane, Parintele Patriarh Teoctist.
Cu nefatarnica bucurie il sarbatorim pe data de 7 februarie pe cel care implineste - cu voia Domnului - 90 de ani de viata. Da, numai cu voia Domnului pentru ca pronia a decis: Patriarhul Teoctist isi pastoreste Biserica pana la adanci batranete.
Atunci, la inceputul anilor 90, cand lumea dorea cu orice pret schimbarea, iuresul acesta a urcat Dealul, batand si la portile Patriarhiei Romane. Istoria o stim cu totii, pentru ca am trait-o: plecari, intoarceri, stabilitate. Dupa cativa ani, insa, am inteles cu totii: nici o alta persoana nu ar fi putut asigura echilibrul, pacea si unitatea Bisericii, date fiind conjuncturile politice si sociale, interne si internationale.
De ce spunem acest lucru? Deoarece faptele vorbesc de la sine. O enumerare rapida a performantei Patriarhiei Romane, conduse de PF Teoctist, ar suna asa: primenirea Sf. Sinod cu ierarhi tineri; infiintarea unor eparhii, mai ales peste granitele Romaniei; lupta pentru infiintarea Mitropoliei Basarabiei; introducerea religiei in scoli; introducerea asistentei religioase in armata, spitale si penitenciare; vizitele Patriarhului Ecumenic Bartolomeu si a nenumaratelor delegatii ortodoxe, instituind BOR ca factor mobilizator al politicii internationale panortodoxe; vizita Papei Ioan Paul II, prima de acest fel din istoria ultimului mileniu crestin; rezidirea unor lacasuri de cult demolate de comunisti (Sf. Spiridon etc.); reinfiintarea unor manastiri (Schitul Darvari etc.); asezarea invatamantului teologic pe baze extinse (32 de seminarii si scoli, 11 facultati) si moderne; asigurarea asistentei sociale prin structurile Bisericii (numai in 2003, fondurile bisericesti pentru opera filantropica au fost de circa 3 mil. USD); canonizarea unor sfinti de pe teritoriul Romaniei; initiativa construirii in Bucuresti a Catedralei Mantuirii Neamului; si exemplele pot continua. Asadar, putem sa-i uram, din toata inima, Parintelui Patriarh toate cele bune? Da, dar numai cu adagiul: „Intru multi ani, Stapane!“
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.