Am pornit nu pentru că știam ce caut, ci pentru că nu mai puteam rămâne unde eram. Există un fel de foame care nu se hrănește cu pâine, un gol care nu se umple nici cu idei, nici cu peisaje, nici cu prieteni.
Am pășit pe pământ italian cu inima tremurândă. Soarele sudic încălzea ușor orașul Bari, dar eu simțeam un alt foc arzând în mine – dorul de sfințenie. Orașul pare obișnuit, dar pentru mine e locul unde pământul atinge cerul.
Călătoria mea nu e una turistică. N-am venit să văd, ci să mă las văzut. N-am venit să fotografiez moaște, ci să-mi plec sufletul în fața unui chip transfigurat. În Bari nu am venit să admir o biserică, ci să mă las atins de lucrarea unui sfânt al lui Dumnezeu, care și-a făcut viața icoană a dăruirii.
Drumul meu e, în taină, drumul fiecărui om: o sete după o prezență care nu moare, după o iubire care nu se rupe în moarte, după un sens care nu se prăbușește în zădărnicie.
Am intrat în bazilica albă cu inima grea și ochii umezi. Nu știu dacă era tămâia sau harul care plutea în aer, dar simțeam că fiecare pas mă apropia de ceva sacru. Am coborât în criptă. Tăcerea acolo nu e tăcere, e o rugăciune neîntreruptă.
Sfântul Nicolae era acolo, tainic prezent, deși trupul său odihnea sub marmură. Mi-am pus fruntea pe lespedea rece și i-am spus ce nu pot spune nimănui: fricile mele, dorul de acasă, luptele nevăzute din sufletul meu.
Nu am primit răspunsuri clare, dar ceva s-a mișcat înlăuntrul meu - un fel de pace tăcută, ca o mână care se așază pe umăr fără cuvinte.
Aici am înțeles că sfinții nu sunt departe, nu sunt idealuri, ci prezențe vii.
Am cumpărat o mică icoană a Sfântului și puțin mir. Dar ce port cu adevărat cu mine este o lumină - greu de descris, dar care arde în mine cu blândețe.
Am stat din nou lângă mormânt. N-am cerut nimic. Am tăcut. Dar tăcerea a devenit o conversație. Poate că sfinții nu ne vorbesc în cuvinte, ci prin răspunsuri pe care sufletul le simte fără să le traducă. Poate că nu avem nevoie de explicații, ci doar de un martor al cerului, acolo unde pășim.
Am simțit, pe neașteptate, o rușine adâncă: cât de mărunte îmi sunt grijile. Și cât de puțin am iubit.
În prezența sfinților, timpul se topește. Simți că nu ești doar tu acolo, ci și toți cei care s-au rugat înainte. Istoria devine liturghie. Iar Sfântul - păstor blând, dar puternic - nu e departe, ci aproape, viu, cuprins în lumina iubirii lui Hristos.
Ce sunt sfintele moaște, dacă nu mărturia că trupul omului poate deveni sălaș al Duhului Sfânt? Că viața creștină nu este doar o morală, ci o îndumnezeire? Ele nu sunt relicve de muzeu. Sunt cuie mistice, bătute în pământ, care țin cerul aproape de noi.
Sfântul Nicolae n-a fost mare prin sine, ci prin Hristos care a locuit în el. Prin mila pe care a învățat-o din iubirea Celui ce S-a coborât până la cruce. El este chipul smereniei active, al puterii care nu strivește, ci ridică.
Am simțit că sfinții nu sunt departe, ci mai aproape decât propriile mele gânduri.
Aici, la Bari, am înțeles din nou că Biserica este vie. Că sfinții nu sunt trecut, ci prezent. Că în taina rugăciunii și a evlaviei, Dumnezeu lucrează prin cei care s-au lăsat arși de har, ca lumânările care nu se consumă, ci luminează.
Plec cu tăcerea în inimă. Și cu un dor: să mă las și eu, treptat, locuit de Lumina cea neînserată.
Mintea pune întrebări. Sufletul știe deja răspunsul. Mintea caută dovezi. Sufletul trăiește prin încredere. Mintea vrea control. Sufletul caută pace. Mintea vrea explicații. Sufletul se mulțumește cu taina. Mintea construiește planuri. Sufletul se încredințează drumului.
Multă lume în rugăciune. Oameni rugându-se împreună. Cerând răbdare în suferință. O atmosferă de har, de Rai, de veșnicie. O frecvență caldă, plină de mângâiere. Citind despre răbdarea sfântului, ne molipsim de virtuțile acestuia, căpătăm curaj și speranță.
Sfinte, care ai salvat corăbii de la pieire, ai scăpat oameni de la nedreptăți și ai adus pace celor apăsați, vino în ajutorul nostru și în această zi, apără-ne de primejdii, dă-ne sănătate și liniște în suflet.
Dacă aceasta e ultima mea rugăciune, Doamne, fă-o să fie strigătul care sparge zidurile dintre noi.
Sfinte Nicolae, dacă de această rugăciune atârnă veșnicia mea, nu uita că sunt frate al celor pentru care ai plâns. Primește-mă și pe mine în dragostea ta, și du-mă la Hristos, căci altă nădejde nu am.
Marius MATEI
Marius Matei
-
Sfantul Ierarh Nicolae
Publicat in : Vietile sfintilor -
Schitul Sfantul Ierarh Nicolae
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Sfantul Ierarh Nicolae in iconografie
Publicat in : Sfantul Nicolae -
Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.