Patimile si rastignirea Mantuitorului trebuie sa fi fost o "piatra de poticnire" nu numai pentru oamenii de rand (iudei si romani) care au luat parte la ele, cat si pentru Apostolii si ucenicii Mantuitorului. Privite din perspectiva pur omeneasca acestea sunt nimic altceva decat imagini pline de cruzime si suferinta ca preambul al mortii. Dupa ce aflam despre Petru ca s-a lepadat de Hristos, cu siguranta, si multi altii dintre cei care primisera invatatura Sa, trebuie sa fi fost mistuiti, in acele zile, de indoiala.
In Evanghelii, Hristos ne este prezentat intr-un pogoramant maxim fata de creatura. Este batut, ironizat si torturat fara mila de "lucrul mainilor” Sale. Pentru carturari, farisei si saduchei acesta a fost momentul prielnic de a demonstra falsitatea lui Hristos, astfel incat, in timp ce Acesta se afla pe cruce, ei nu au ezitat sa spuna "Tu, Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-Te pe Tine Insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce!”. (Matei 27, 40)
Dar tot acest context, nu a fost prielnic numai lepadarii si ironizarii. Evangheliile ne confirma ca au existat si persoane care au marturisit credinta in Hristos - in dumnezeirea Sa - in aceste clipe. Nu au fost nici Apostolii, nici Femeile Mironosite si nici alte persoane care sa mai fi fost pomenite pana atunci in relatarile biblice. Ci doua persoane anonime, una aflata pe crucea din dreapta lui Hristos, iar cealalta la picioarele crucii lui Hristos. Un talhar si un sutas aveau sa afirme credinta in Imparatia lui Hristos, respectiv credinta in dumnezeirea Sa, ca Fiu al lui Dumnezeu.
Sfantul Evanghelist Luca ne spune cu privire la talhar: "Iar unul dintre facatorii de rele rastigniti, il hulea zicand: Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine insuti si pe noi. Si celalalt, raspunzand, il certa, zicand: Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut nici un rau. Si zicea lui Iisus: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta. Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca 23, 39-43).
Talharul ne invata ca nu este niciodata prea tarziu pentru pocainta. Fericitul Augustin ne arata insa cum nu trebuie sa intelegem pilda talharului, spunand: "Multi pacatuiesc si nadajduiesc ca se vor pocai inainte de moarte, aratand spre pilda talharului intelept. Dar cine este in stare de o nevointa asemenea lui? Domnul l-a pomenit pe talhar in ultima clipa, pentru ca nimeni sa nu deznadajduiasca. Dar numai pe unul singur, ca nimeni sa nu nadajduiasca prea mult in milostivirea Sa”.
Sutasul a ramas, de asemenea, consemnat in Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu, Luca) pentru ca, dupa ce Hristos si-a dat duhul, "vazand cutremurul si cele intamplate” a rostit: "Cu adevarat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!". Este cea mai uimitoare marturisire a dumnezeirii lui Hristos.
Sfantul Apostol Petru atunci cand a spus "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu", Il avea pe Hristos inaintea ochilor sai, iar Sfantul Apostol Toma cand a spus "Domnul meu si Dumnezeul meu", Il avea inainte pe Hristos inviat. Dar ostasul, paradoxal, a marturisit dumnezeirea unui mort.
Sfantul Ioan Gura de Aur, in Omiliile la Matei, ne spune ca "atat de mare era puterea Celui rastignit, ca dupa atata bataie de joc, dupa atata batjocura, sutasul si multimile s-au pocait. Unii spun ca sutasul acesta, intarindu-se mai pe urma in credinta, a murit mucenic". Potrivit Traditiei, acest sutas s-a numit Longhin, fiind praznuit pe 16 octombrie.
Talharul si sutasul au ramas pilde vii pentru noi, peste veacuri, ca unii ce au "propovaduit" alaturi de Hristos, credinta in Imparatie si in dumnezeirea Sa. Mai mult decat atat, amandoi au aratat cu fapta, ca au inteles sensul celor petrecute sub ochii lor, adica al patimilor si jerfei Mantuitorului, pocaindu-se.
Noi rostim de multe ori in "Simbolul de credinta", cu usurinta, toata iconomia mantuirii de la crearea lumii pana la viata veacului ce va sa fie. Marturisim, ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu si ca S-a rastignit pentru noi. Dar nu este de ajuns, daca nu insotim marturisirea credintei cu faptele pocaintei. Este trist daca toata iconomia mantuirii, toata purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de noi, nu reusesc sa ne schimbe launtric.
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.