Preafericitul Parinte Patriarh Daniel implineste 60 de ani

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel implineste 60 de ani

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane – la ceas aniversar – implinirea a 60 de ani de viata pamanteasca, slujitoare, marturisitoare si pilduitoare (1951 – 2011)…

La acest marit praznic si ceas aniversar – al zilei Preafericirii Voastre de nastere, si a implinirii unei frumoase, rotunde si binecuvantate varste, de 60 de ani de viata rodnica si pilduitoare, doresc sa va felicit si sa va urez, Preafericirea Voastra, sa aveti parte de multa sanatate, putere de munca in continuare, de multe realizari si sporite impliniri duhovnicesti, insotite de un sincer si calduros „La Multi si Fericiti Ani!”

Sa va bucurati de realizarile si implinirile de pana acum, sa le cultivati si sa le inmultiti pe mai departe, indeosebi pe cele de ordin pastoral-misionar, duhovnicesc si carturaresc, in aceasta nobila si mareata ascultare de Pastor Duhovnicesc al romanilor dreptslavitori crestini, de aici si de pretutindeni!. Dumnezeu sa va ajute!

Asadar, acum, la ceas de mare bucurie spirituala, ii uram cu totii un sincer si calduros „La Multi si Fericiti Ani!” Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, care, la 22 iulie anul 2011, implineste frumoasa, rotunda si binecuvantata varsta de 60 de ani. Erudit de seama si carturar desavarsit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a reusit sa daruiasca intregii comunitati ortodoxe o raza de lumina spre calea mantuirii.



Originar din Banat, mireanul Dan-Ilie Ciobotea avea sa vada lumina zilei in anul 1951, la 22 iulie, in localitatea Dobresti, din judetul Timis, fiind cel de-al treilea copil al invatatorului Alexie si al Stelei Ciobotea. Crescut in casa de dascali, micutul a deslusit primele taine ale Abecedarului la Scoala Primara din satul natal, urmand apoi cursurile gimnaziale de la scoala din Lapusnic. Intre anii 1967 si 1970 a fost licean mai intai la Buzias si apoi la Lugoj. Din putinele marturii pe care le avem despre aceste etape de viata ale Patriarhului Daniel, am aflat cu mare bucurie despre o dorinta pe care mama sa, Stela, a facut-o deseori cunoscuta, aceea ca fiul sau sa devina preot. Vocatia a fost, fara indoiala, incontestabila.

De la Lugoj a plecat la Sibiu, spre a-si continua studiile la Institutul Teologic Universitar. In perioada anilor 1974-1976, Dan-Ilie Ciobotea a frecventat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic Universitar din Bucuresti, Sectia Sistematica, sub indrumarea preotului profesor doctor Dumitru Staniloae, care, cu prilejul sustinerii tezei „Teologie si spiritualitate crestina. Raportul dintre ele si situatia actuala”, declara: „Spiritualitatea adevarata a preotului este sa traiasca in asa fel incat sa poata raspunde si intrebarilor omului de azi, dar sa ramana si preot adevarat. Cu o preotime fara cultura teologica si fara trairea demnitatii si misiunii sublime a preotiei se va ajunge la indepartarea poporului credincios de Biserica”. In perioada redactarii si elaborarii tezei de doctorat, Dan-Ilie Ciobotea a avut ca indrumatori si pe alti doi reputati profesori francezi, Gerard Ziegwald si André Benoit. La 15 iunie anul 1979 si-a sustinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestanta din Strassbourg, cu titlul „Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”. Traiectul acestui stagiu de doctorat a fost impresionant - la Facultatea de Teologie Protestanta a Universitatii de Stiinte Umane din Strassbourg si la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolica, Germania.

La numai un an dupa sustinerea tezei de doctorat, in anul 1980, a fost numit lector la Institutul Ecumenic de la Bossey din Elvetia, fiind si profesor asociat la Geneva si Fribourg. In aceasta perioada, ca si in cea a cursurilor doctorale, a participat la numeroase intruniri ecumenice, printre care se numara: al treilea Congres Ortodox al Europei Occidentale de la Amiens, langa Paris (1977), Colocviul despre Filioque de la Klingenthal Franta (1978 si 1979), Conferinta Studentilor Crestini de la Wellesley, SUA (1979) si Conferinta ecumenica de la Cambridge Boston, SUA (1979), la cele din urma cu tema „Credinta, stiinta, viitorul”. De asemenea, se pot aminti Reuniunea ecumenica asupra spiritualitatii crestine de azi de la Manastirea Valamo din Finlanda (1981), Reuniunea ecumenica „Iisus Hristos - Viata lumii” de la Niederaltaich, Germania (1982), Reuniunea ecumenica asupra rugaciunii pentru unitatea crestinilor de la Venetia (1982) si A sasea adunare generala a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Vancouver (1983).

Pe fondul unor studii aprofundate legate de misiunea ortodoxa, este lesne de inteles apropierea tanarului Dan-Ilie Ciobotea de cuvantul Evangheliei. Acest lucru a determinat hotararea viitorului Patriarh de a intra in viata monahala. Sub indrumarea duhovniceasca a Parintelui Arhimandrit Ilie Cleopa, care i-a fost si nas de calugarie, in anul 1987 a devenit monah, cu numele Daniel.

Intr-un interviu acordat de Preafericitul Parinte Patriarh lui Jurgen Henkel, unul dintre cunoscatorii occidentali ai ortodoxiei, se pune mare pret pe mesajul Evangheliei: „Prin predicile si cuvintele mele am incercat mereu sa deslusesc oamenilor cat mai clar mesajul Evangheliei. Trebuie sa turnam in forma potrivita continutul nu intotdeauna usor al Evangheliei. De exemplu, cand intalnesc in cadrul predicii termeni teologici precum epicleza, incerc sa-i explic de indata. La intalnirile cu oameni simpli, de la muncitori pana la taranii de la sate, trebuie sa reusim sa gasim limbajul potrivit. In Romania, oamenii se bucura cand au prilejul sa discute cu teologi, preoti sau episcopi. Activitatea pastorala trebuie sa ia in considerare in mod serios acest lucru” (sursa: Centrul de presa Basilica al Patriarhiei Romane, Jurgen Henkel, in dialog cu Patriarhul ales al Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel Ciobotea).

Activitatea stiintifica si pastoral-misionara a Patriarhului Daniel a cunoscut multiple valente, care i-au conturat un profil spiritual aparte. Ajuns Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a pus, si pune in continuare, mare pret pe vindecarea sufletului: „Ce-ar putea da omul in schimb pentru sufletul sau? Ce-i foloseste lui daca castiga lumea aceasta, dar isi pierde sufletul sau? Aici este esentialul vietii pe Pamant. Daca nu avem Biserica si nu avem preot, riscam sa ne pierdem sufletul. Degeaba construim altceva daca nu construim in primul rand casa pentru vindecarea sufletului de pacate, pentru luminarea lui.”

La 12 septembrie anul 2007 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales in functia de Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane si Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Intronizarea Preafericitului Patriarh Daniel s-a facut duminica, 30 septembrie 2007, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

In activitatea sa de pana acum, Parintele Patriarh Daniel s-a remarcat ca fondator de institutii, publicatii, organizator de simpozioane, colocvii, congrese si expozitii, initiator, sprijinitor si coordonator a numeroase programe sociale, culturale si educative. A infiintat si sustinut mai multe institutii de invatamant teologic, facultate si seminarii, mai multe asociatii social-filantropice si centre cultural-pastorale, atat in Moldova unde a fost arhipastor 17 ani, cat si in Arhiepiscopia Bucurestilor. O grija deosebita a aratat pentru monahism, numarul manastirilor si schiturilor crescand in timpul pastoririi Preafericirii Sale. Tot in timpul arhipastoririi Sale, au fost canonizati mai multi sfinti romani, au fost infiintate sau reactivate eparhii, iar mai multe episcopii istorice din tara au fost ridicate la rangul de arhiepiscopie. A efectuat o vizita irenica la Constantinopol, vizite pastorale in Austria, Franta si Spania, precum si vizite canonice in mai multe arhiepiscopii si episcopii din tara.

Intre multe altele, remarcam si retinem faptul ca la Bucuresti, Patriarhul Daniel a spus bazele primului Centru de presa al Bisericii Ortodoxe Romane, BASILICA, care cuprinde Radio TRINITAS, TV TRINITAS, ''Ziarul Lumina'', Agentia de stiri ''BASILICA'' si Biroul de presa al Patriarhiei Romane, despre care a spus si afirmat ca: „Acestea sunt mijloace pastorale extraordinare care aduc noutatea acestei lucrari pe care Biserica trebuie sa o implineasca astazi cu alte mijloace. Intreaga activitate a Bisericii este oglindita zilnic, este urmarita si este facuta cunoscut tuturor credinciosilor din Biserica pentru ca sa se exprime in acelasi timp si unitatea in aceasta actiune”. Toate aceste nu sunt decat niste lucruri pilduitoare acum, la acest moment aniversar, cand fiecare dintre noi, incepand cu ierarhi, apoi cu preotii si cu noi, credinciosii, suntem alaturi de Intaistatatorul Bisericii noastre.

Patriarhul nostru detine mai multe functii si onoruri, cum ar fi cea de membru titular al Academiei Internationale de Stiinte Religioase de la Bruxelles, si a obtinut mai multe titluri si distinctii. Este Doctor Honoris Causa al mai multor universityati din tara noastra, precum si al Universitatii Catolice ''Sacred Heart'', Fairfield, Connecticut - S.U.A., iar la 30 septembrie anul 2007, cand a fost intronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a primit, din partea Presedintelui Romaniei Domnul Traian Basescu, Ordinul ''Steaua Romaniei'' in grad de mare Cruce.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a fondat mai multe publicatii si a participat la peste 100 de simpozioane, congrese, conferinte, colocvii sau intruniri nationale si internationale si a publicat mai multe volume. Este autorul a peste 1000 de articole, studii in romana, franceza, engleza si germana, cuvantari si prefete. Mai multe studii si articole au aparut in alte limbi, dupa cum ne informeaza ''Ziarul Lumina''.

Asadar, acum, in incheierea acestei modeste dar sincere evocari, cu caracter omagial si aniversar, va marturisesc faptul, Preafericirea Voastra ca eu personal, ma simt foarte onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de va intalni si de va cunoaste, pentru care motiv am tinut neaparat sa-mi exprim, (si) in scris, recunostinta, gratitudinea si respectul meu la acest ceas aniversar, cand va doresc sa aveti parte, in continuare, de multa sanatate, de mult spor si de multe impliniri duhovnicesti!. Dumnezeu sa va ajute, sa va binecuvanteze si sa va poarte de grija, permanent! Amin!.

Un sincer si calduros „La Multi si Fericiti Ani!” Preafericite Parinte Patriarh Daniel, acum la implinirea frumoasei si rotundei varste, pamantesti, de 60 de ani!.

Bucuresti - 22.07.2011

Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei

.

27 Iulie 2012

Vizualizari: 3278

Voteaza:

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel implineste 60 de ani 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact