Problema petrină
ATUNCI CÂND ANALIZEAZĂ PRIMATUL SF. PETRU şi rolul său în Biserică, apologeţii romano-catolici, ortodocşi şi protestanţi, fac referire invariabil la Matei 16:18: „Şi Eu îţi zic ţie că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui."

Pentru romano-catolici, acest pasaj este piatra de temelie pentru supremaţia papală, iar pentru majoritatea catolicilor, atunci când sunt provocaţi, prima linie de apărare. Din această cauză, acest pasaj este dezbătut cu atâta ardoare. De fapt, acest verset este înscris în limba latină în jurul turnului gigant al catedralei Sf.

Petru din Roma. Nenumărate cărţi, articole şi site-uri de Internet dezbat la nesfârşit semnificaţia cuvintelor lui Hristos adresate Sf. Petru: piatra este Hristos, Petru sau mărturia lui Petru. Din punctul meu de vedere, timpul şi energia cheltuite în aceste dezbateri nesfârşite sunt o risipă. Ar fi mult mai de folos să se analizeze felul în care Biserica primară înţelegea primatul Sf. Petru, perspectivă pe care Biserica Ortodoxă susţine cu tărie că a păstrat-o. Ca bază a discuţiilor, am folosit pe larg citate din enciclica Papei Leon al XIII-lea, Satis Cognitum, care expune cu tărie şi fără ambiguitate pretenţiile^Bisericii Romano-Catolice care stau la baza înţelegerii sale a primatului Sf. Petru. Apoi urmează un răspuns ortodox. Cred că acest format punct-contrapunct evidenţiază şi cristalizează cel mai bine viziunile substanţial diferite pe care le au cele două Biserici asupra primatului Sf. Petru, şi în ultimă instanţă, felul în care aceste concepţii contrare au dus la două abordări de conducere a Bisericii foarte diferite.

Primatul Sf. Petru: un studiu în contrast

PAPA LEON AL XIII-LEA, VINCENZO GIOACCHINO PECCI, s-a născut într-o familie patriciană la data de 18 februarie 1810. Datorită popularităţii de care se bucura în calitatea sa de Cardinal şi Arhiepiscop de Perugia, a fost ales în scaunul pontifical în 1878, la vârsta de 68 de ani. Firav şi plăpând la trup, a condus biserica cu o pricepere extraordinară până la moartea sa în 1903, la înaintata vârstă de 94 de ani.

In 1896, în enciclica sa Apostoliaze curae, Papa Leon a înfuriat Biserica Anglicană declarând că ordinele lor preoţeşti sunt invalide. (Enciclicele papale, redactate întotdeauna în latină, îşi împrumută de obicei titlul din cuvintele introductive: de exemplu, Apostolicae curae, „Grija apostolică," sau Satis Cognitum, „Este suficient de cunoscut").

Iată pretenţiile Bisericii Romano-Catolice, care se bazează pe înţelegerea catolică a primatului Sf. Petru, aşa cum apar ele în enciclica Papei Leon, Satis Cognitum:

Din acest motiv, înainte de înălţarea Sa, Hristos i-a spus lui Petru: „Paşte oile mele" (Sf. Toma, Contra Gentiles, cartea IV, cap. 76). Prin urmare, Iisus Hristos l-a numit pe Petru drept cap al Bisericii; şi a mai hotărât că autoritatea instituită pe veci pentru mântuirea tuturor trebuie să fie moştenită de urmaşii săi, în care trebuie să continue aceeaşi autoritate a lui Petru însuşi. Şi astfel, [Hristos] i-a făcut acea făgăduinţă minunată lui Petru şi nimănui altcuiva: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea (Mat. XVI, 18). Din acest motiv, pontifii care i-au urmat lui Petru în episcopatul roman au primit puterea supremă în biserică.,jure divino. „Noi lămurim" (declară Părinţii Conciliului de la Florenţa) „că scaunul sfânt şi apostolic şi pontiful roman deţin primatul Bisericii din întreaga lume şi că acelaşi pontif roman este urmaşul Sf. Petru, prinţul apostolilor şi adevăratul locţiitor al lui Hristos, capul întregii Biserici şi părintele şi învăţătorul tuturor creştinilor; şi că lui i-a fost dată toată puterea, în numele Fericitului Petru, prin Domnul nostru Iisus Hristos, să conducă Biserica universală."

Aici observăm că pe lângă Matei 16:18, Papa Leon mai face referire şi la Ioan 21:17 pentru a-şi susţine pretenţiile papale. Totuşi, pentru că pasajul principal este Matei 16:18, ne vom ocupa de acesta.

Pretenţiile papale de jurisdicţie universală se bazează pe interpretarea că Sf. Petru este „piatra". Problema acestei interpretări este că în Biserica primară, această poziţie era una minoritară. Un învăţat romano-catolic din secolul al XVII-lea, Jean de Launoy, a petrecut un timp îndelungat studiind scrierile Sfinţilor Părinţi pentru a afla interpretarea pe care o fac aceştia la Matei 16:28 şi a descoperit că 17 Părinţi îl considerau pe Sf. Petru piatra; 44 învăţau că piatra era mărturisirea lui Petru, 16 spuneau că piatra este Hristos în vreme ce o considerau că piatra erau apostolii. Un uimitor procent de 80% din Părinţii Bisericii nu l-au considerat pe Sf. Petru ca fiind piatra. Aceste descoperiri au fost folosite (fără rezultat) de Arhiepiscopul Kenrick de St. Louis atunci când a vorbit împotriva infailibilităţii papale la Conciliul I Vatican din 1870.

Nu numai că întâlnim interpretări diferite la Matei 16:18 printre Sfinţii Părinţi, dar aceştia oferă interpretări diferite şi în lucrările lor. Pentru a oferi un exemplu de astfel de interpretare diferită, nu putem alege o persoană mai bună decât sfântul şi învăţătorul Bisericii Apusene, Fericitul Augustin. El este o alegere ideală datorită enormei influenţe asupra teologiei apusene. De fapt, îl vom întâlni din nou pe măsură ce înaintăm prin Satis Cognitum. In cele ce urmează, Augustin susţine de mai multe ori că piatra este Hristos:

Căci tocmai pe baza acestui lucru Domnul a spus, „Pe această piatră voi zidi Biserica mea," pentru că Petru a spus, „Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu." Prin urmare, pe această piatră a spus, pe care tu ai mărturisit-o, voi zidi Biserica Mea. Pentru că Piatra (petra) era Hristos; şi pe această temelie a fost zidit şi Petru. Prin urmare, El a spus, tu eşti Petru şi pe această Piatră pe care ai mărturisit-o, pe această piatră pe care ai recunoscut-o, spunând, „Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu," voi zidi Biserica Mea. Pe Mine te voi zidi pe tine, nu mă voi zidi pe Mine pe tine.

In anul 428, la înţeleaptă vârstă de 74 de ani, Augustin a scris Retractările, în care, dobândind mai multă înţelepciune odată cu vârsta, a încercat să corecteze şi să cizeleze ceea ce a socotit c-a fost greşit sau amăgitor în opera sa timpurie. Această lucrare a reprezentat poziţia sa finală. In această carte, Augustin meditează la anii tinereţii, când l-a considerat pe Petru ca fiind piatra. Apoi continuă să explice:

Dar ştiu că, mai apoi, am tălmăcit în multe rânduri afirmaţia Domnului „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea", cum că trebuia să-l înţelegem pe El, pe care Petru l-a mărturisit, când a spus, „Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu". Căci nu i s-a spus „Tu eşti Piatra (petra) ci, Tu eşti Petru" (petrus). Hristos era Piatra, pe care, mărturisindu-L Simon, aşa cum îl mărturiseşte întreaga Biserică, a fost numit Petru. Dar din aceste două înţelesuri să lăsăm cititorul să-l aleagă pe cel mai probabil.

Deşi acum preferă interpretarea conform căreia Hristos este piatra şi nu Petru, el nu acordă vreo importanţă dogmatică niciuneia din aceste interpretări.

In concluzie, majoritatea cercetătorilor insistă că pasajul din Matei 16:18, ca bază teologică pentru primatul papal, nu avea trecere în Biserica primară. Această poziţie este susţinută şi de Henry Chadwick, profesor de teologie la universităţile Oxford şi Cambridge:

Dar înainte de secolul al III-lea nu a existat nevoia unei justificări teoretice a acestui rol conducător. Toţi erau fraţi, dar Biserica Romei a fost acceptată ca prima între egali. „Textul petrin" de la Matei 16:18, „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea," nu se poate spune că a avut vreo importanţă în istoria autorităţii şi primatului roman înainte de mijlocul secolului al III-lea când dezbaterile furtunoase dintre Ciprian al Cartaginei şi Ştefan al Romei pe tema botezului, se pare că l-au făcut pe Ştefan să aducă acest text în apărarea sa. Dar abia la Papa Damasus, în 382, acest text petrin a început să capete atâta importanţă încât să fie o baza teologică şi scripturistică pe care s-au sprijinit pretenţiile primatului papal. începând cu Papa Damasus, se înregistrează un crescendo al pretenţiilor episcopilor Romei.

Michael Whelton
Papi si patriarhi. O perspectiva ortodoxa asupra pretentiilor romano-catolice, Editura Theosis

Cumpara cartea "Papi si patriarhi"

 

.