Fiecare credincios se confruntă cu pericolul de a se obişnui cu cuvintele rugăciunii şi a deveni distras în timpul rugăciunii. Pentru a evita aceasta, trebuie să te lupţi neîncetat cu tine însuţi sau, aşa cum afirmă Sfinţii Părinţi, să-ţi „păzeşti mintea" şi să înveţi „să-ţi închizi mintea în cuvintele rugăciunii".
Dar cum poţi dobândi aceasta? In primul rând, nu ar trebui să pronunţi cuvinte atunci când mintea şi inima ta nu răspund la ele. Dacă începi să citeşti o rugăciune şi în timp ce o rosteşti atenţia ta rătăceşte, întoarce-te la locul de unde atenţia ta s-a abătut şi reia rugăciunea. Dacă este necesar, repet-o de trei, cinci sau zece ori - dar încearcă să ajungi până intr-acolo încât întreaga ta fiinţă să-i răspundă.
Odată, o doamnă m-a abordat: „Părinte, am citit rugăciuni timp de mai mulţi ani: şi cele de dimineaţă, şi cele de seară, dar cu cât le citesc mai mult, cu atât mai puţin îmi plac, şi cu atât mai puţin simt că cred în Dumnezeu. Sunt atât de sătulă de cuvintele acestor rugăciuni, încât nu mai răspund la ele".
l-am spus: „Nu mai citi rugăciunile de dimineaţă şi de seară".
A rămas uimită: „Ce vreţi să spuneţi?"
Am repetat: „Lăsaţi-le pe acelea; nu le mai citiţi. Dacă inima dumneavoastră nu mai răspunde ia ele, trebuie să găsiţi alte mijloace pentru rugăciune. Cât vă ia să citiţi rugăciunea de dimineaţă?"
„Douăzeci de minute."
„Sunteţi dispusă ca în fiecare dimineaţă să-I dăruiţi douăzeci de minute lui Dumnezeu?"
„Sunt."
„Atunci, opriţi-vă asupra unei singure rugăciuni de dimineaţă - alegerea vă aparţine - şi citiţi-o în timpul celor douăzeci de minute. Citiţi o propoziţie, apoi scufundaţi-vă în tăcere şi cugetaţi la semnificaţia ei. Apoi citiţi o altă propoziţie, păstraţi tăcerea şi gândiţi-vă la conţinutul ei. Repetaţi-o din nou, gândiţi-vă dacă are ecou în viaţa dumneavoastră, dacă sunteţi pregătită să trăiţi astfel încât această rugăciune să devină reală în viaţa dumneavoastră. De exemplu, citiţi: «Doamne, nu mă lipsi de binele Tău ceresc». La ce se referă aceste cuvinte? Sau: «Doamne, slobozeşte-mă de chinurile cele veşnice». De ce devin o primedjie aceste chinuri veşnice? Oare chiar ne temem de ele? Oare chiar nădăjduim să fim eliberaţi de ele?" Femeia a început să se roage astfel şi în curând rugăciunea sa a început să capete din nou viaţă.
Trebuie să înveţi să te rogi. Trebuie să lucrezi asupra propriei tale persoane; nu se cuvine să stai înaintea icoanelor şi să rosteşti cuvinte goale.
Calitatea rugăciunii se dezvăluie prin ceea ce o precede şi prin ceea ce o urmează. Este imposibil să te concentrezi pe rugăciune atunci când, de exemplu, eşti mânios, dacă înainte să începi să te rogi te-ai certat cu cineva sau ai strigat la cineva. Aceasta înseamnă că în timpul ce precede rugăciunea, ar trebui să ne pregătim pentru ea lăuntric, eliberându-ne de tot ceea ce intervine în rugăciunea noastră şi creând în lăuntrul nostru o dispoziţie spre rugăciune. Atunci ne va fi mai uşor să ne rugăm. Şi desigur, după rugăciune ar trebui să nu te arunci în activităţi ce produc agitaţie interioară. După ce ai terminat rugăciunea, acordă-ţi puţin timp să auzi răspunsul lui Dumnezeu, pentru ca ceva să rezoneze în tine ca răspuns la prezenţa lui Dumnezeu.
Rugăciunea are valoare doar atunci când simţim că, datorită ei, ceva se schimbă în noi, că începem să trăim diferit. Rugăciunea poate aduce roade, iar aceste roade ar trebui să fie simţite.
Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk
Fragment din cartea "Rugaciunea Intalnire cu Dumnezeul cel Viu", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Rugaciunea Intalnire cu Dumnezeul cel Viu"
-
Obisnuinta care ucide
Publicat in : Morala -
Pacatele facute din obisnuinta
Publicat in : Pilda zilei
-
Obisnuinta cu rugaciunea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Obisnuinta orbeste
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.