De abordarea bioetică a eutanasiei se ocupă mai multe foruri, care încearcă să investigheze problemele create de eutanasie, aşa cum se înfăţişează aceasta în zilele noastre. In cele ce urmează voi face referire Ia câteva decizii care prezintă interes pentru tema noastră.

Intâi de toate, trebuie să amintim jurământul lui Hippocrate, care reprezintă angajamentul moral al oricărui medic. Intr-unui din punctele jurământului se spune: „ Voi urma
metodei sau conduitei pe care, pe cât mă vor ajuta forţele şi raţiunea, le voi considera folositoare pentru bolnavii mei, şi îi voi feri de tot ceea ce este vătămător şi dăunător.

” Şi se continuă: „Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. (...) în orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul bolnavilor ” - adică, medicul asigură că nu va prescrie vreun medicament care să provoace moartea cuiva care i-ar cere acest lucru şi nici nu va da un asemenea sfat.

Trebuie menţionat apoi că în acord cu o hotărâre recentă a Tribunalului Drepturilor Omului, nu este permisă renunţarea la dreptul la viaţă. în această hotărâre, ulterioară unui recurs, se precizează: „Persoana nu are calitatea de a alege moartea în locul vieţii, nici prin intermediul unei terţe persoane, nici cu ajutor din partea vreunei autorităţi publice ”.

Prin această hotărâre „se exprimă negarea limpede şi deplină din partea Tribunalului a existenţei oricărei obligaţii a statelor cu privire la ajutorul pentru sinucidere (eutanasia activă) ”.

Există, de asemenea, şi o decizie a Comisiei de Bioetică a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei - o organizaţie politică, şi nu religioasă, alcătuită din partidele reprezentate în parlamentele statelor ortodoxe. La Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei participă deputaţi reprezentând circa 20 de ţări.

In anul 2009 am fost invitat la Adunare, care a avut loc la Vilnius, capitala Lituaniei, şi a tratat tema „Războiul şi sărăcia - abordare ortodoxă”.

Printre subiectele Adunării a fost şi cel privitor la eutanasie. A fost recunoscut şi aprobat în unanimitate de către deputaţi textul alcătuit de Comisia de Bioetică a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, al cărei preşedinte este doamna Ismini Kriari, profesoară la Universitatea „Panteion” din Grecia.

Nefiind cu putinţă să redăm aici în întregime acest text interesant, voi face doar un scurt rezumat în care îi voi prezenta punctele principale.

La început se explică termenul de eutanasie şi cauzele care îl pot duce pe om la o asemenea modalitate a ieşirii sale din viaţă, cum ar fi „durerile puternice, sentimentul psihologic de părăsire, depresia, teama, stresul”, „epuizarea fizică ”, „presiunea indirectă ” etc.

Sunt înfăţişate apoi pericolele care se ascund în acceptarea eutanasiei. Acestea sunt:

„a) Cultivarea ideii că viaţa merită păstrată numai în funcţie de sănătatea şi vigoarea ei. Aceasta deschide drumul spre o societate bazată pe idei eugenice.

b) Eventualitatea convertirii persoanei în valoare financiară, a cărei viaţă trebuie scurtată, deoarece menţinerea ei aduce cu sine o mare povară financiară.

c) Eventuala soluţionare a problemelor financiare ale familiei prin intermediul uşurării aduse moartea unui membru bolnav al acesteia.

d) Tentaţia legalizării eutanasiei, care îi poate duce pe unii medici la încetarea înainte de vreme a eforturilor pentru menţinerea vieţii.

e) Grăbirea procesului morţii, chiar şi datorită compasiunii, aduce vătămare relaţiei de încredere dintre medic şi pacient şi are enorme consecinţe nu numai în astfel de cazuri, ci şi asupra întregii societăţi. ”

In continuare se scrie că „ viaţa omului este un dar al lui Dumnezeu, iar începutul şi sfârşitul ei depind numai de Acesta ”. De asemenea, se vorbeşte despre menirea medicinei, despre prelungirea vieţii, despre păzirea de către medici a jurământului lui Hippocrate, despre dreptul la viaţă, care este ocrotit de toate Constituţiile, despre posibilitatea familiei de a lua parte la ultimele ore de viaţă ale bolnavului, despre crearea unor centre de „îngrijire zilnică” pentru spitalizarea bolnavilor, care ar descongestiona unităţile de terapie medicală, despre sfârşitul vieţii omului ca prilej ce cheamă la dragoste şi sensibilitate, despre cunoaşterea de către pacienţi a evoluţiilor medicinei, despre înaintarea de către Asociaţiile medicale a opiniilor lor cu privire la problema eutanasiei, despre modul de abordare a bolnavilor, a familiilor acestora şi a medicilor de către mass-media etc.

Voi adăuga câteva puncte relevante din hotărârea Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei cu privire la eutanasie.

Un prim punct se referă la contribuţia medicului la ameliorarea durerilor bolnavului. Se scrie: „în cazul în care pacientul nu răspunde la tratament, va trebui să se urmărească confortul acestuia cu orice chip, chiar dacă aceasta ar conţine pericolul grăbirii procesului morţii ”.

Al doilea punct se referă la problemele generate de aparatele de susţinere. Se scrie: „Prelungirea artificială a vieţii nu va trebui considerată întotdeauna drept ţintă obligatorie şi dezirabilă a medicinei ”, Iar aceasta deoarece „ în unele cazuri nu putem, în realitate, să prelungim viaţa, ci doar împiedicăm procesul natural al morţii, sporind chinul bolnavului ”.

Se observă limpede aici dilema medicului din Unitatea de Terapie Intensivă: „prelungirea vieţii sau împiedicarea morţii?”.

Al treilea punct se referă la faptul că medicul nu poate să încurajeze decizii de încheiere a vieţii. „ Obiecţia fiecărui medic la cererea insistentă a pacientului pentru eutanasie e nepreţuită. Aşa-numitul «drept la o moarte demnă» nu trebuie să-i ducă pe bolnavi la solicitarea uciderii lor de către proprii terapeuţi.

Al patrulea punct care este scos în evidenţă este acela că în cazurile excepţionale în care nu există speranţe de recuperare şi prin intervenţiile tehnice se prelungeşte durerea, „se recomandă consultaţii cu o comisie inter disciplinară în cazul în care pacientul nu este conştient, conştiinţa sa este substituită de cea a medicului şi a familiei. Se precizează: „în astfel de cazuri, dacă medicul, bazăndu-se pe cunoştinţele şi experienţa pe care le deţine, pe dragostea faţă de bolnav, precum şi pe credinţa sa în Dumnezeu, evită folosirea mijloacelor de intervenţie, aceasta nu va trebui considerată o acţiune imorală ”,

Această hotărâre a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, care este o organizaţie politică influenţată de Tradiţia Ortodoxă, menţine un echilibru. Adică, nu acceptă eutanasia activă, dar încearcă să stabilească anumite criterii, astfel încât, în aceeaşi măsură, omul să beneficieze de folosul mijloacelor tehnologice de intervenţie, dar şi să evite înrobirea sa de către acestea. De asemenea, stabileşte şi unele recomandări importante pentru ameliorarea stării psihologice a bolnavului şi pentru confortul familiei acestuia.

Un alt text este Codul Practicii şi al Deontologiei Medicale, alcătuit de Consiliul Naţional de Etică şi Deontologie Medicală, Consiliu din care am făcut parte ca reprezentant al Bisericii, în urma unei decizii a Ministrului Sănătăţii şi a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei.

Am fost prezent la toate etapele elaborării acestui Cod. Articolul 1 al Codului vorbeşte despre „sfârşitul vieţii umane - eutanasia ” şi cuprinde următoarele trei paragrafe:

„1. Medicul se află alături de pacient până la sfârşitul vieţii acestuia şi se îngrijeşte de asigurarea demnităţii lui până la momentul final.

2. In cazul unei boli incurabile, aflate în ultimul stadiu, medicul se preocupă de ameliorarea durerilor psihosomatice ale pacientului, îngrijindu-se de calitatea vieţii acestuia în limitele posibilului.

3. Medicul nu ia în considerare rugămintea sau cererea pacientului sau a rudelor acestuia cu privire la eutanasie ”.

Consider important, de asemenea, să menţionez că 700 de medici universitari şi clinicieni de toate gradele ai Universităţii din Tesalonic, într-un comunicat alcătuit în perioada în care se discuta despre eutanasia activă, şi-au expus opinia negativă cu privire la introducerea eutanasiei active în Grecia şi au mărturisit public că nu vor fi de acord, ca medici, cu o asemenea procedură, pe care o consideră drept sinucidere legalizată.

Concret, printre altele, se afirmă:

,, I. Orice fel de întrerupere a vieţii, care greşit e denumită eutanasie, constituie o crimă la adresa tainei vieţii şi este identică cu uciderea unui om.

II. In conformitate cu principiul de bază al practicii medicale, «a face bine sau a nu face rău», medicii depun jurământ că îi vor ajuta pe bolnavi să trăiască, şi nu să moară!
Prin «eutanasie» este desfiinţat acest principiu.

III. «Eutanasia», când este hotărâtă de pacientul însuşi, constituie un act al sinuciderii asistate. Semnatarii acestui mesaj refuză categoric să colaboreze sau să devină instrumente executive ale oricui...

VIII. Dacă statul decide să aducă ofensă întregii noastre tradiţii prin legalizarea «eutanasiei», va trebui să cunoască faptul că semnatarii se vor opune în mod concret comiterii unor crime legalizate.

Fragment din cartea "Bioetica si bioteologie", Editura Christiana

Cumpara cartea "Bioetica si bioteologie"

 

• Eutanasia
  Publicat in : Morala
• Eutanasia in lumina moralei crestine
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Eutanasia: o moarte buna?
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Sinuciderea si eutanasia
  Publicat in : Sanatate si stiinta