Cuvântul „euharistie” vine din limba greacă şi înseamnă „mulţumire”. Această Taină mai este cunoscută şi sub numele de Cina Domnului, Împărtăşanie, Cuminecătură sau Frângerea pâinii.
Sfânta Împărtăşanie este cea mai importantă dintre Tainele Bisericii, întrucât creştinul primeşte prin ea pe însuşi Domnul Iisus Hristos. „Euharistia sădeşte în noi puterea pentru a preda total existenţa noastră lui Dumnezeu, spre a o primi umplută de viaţa Lui eternă, asemenea lui Hristos, prin Înviere” (Benedict Stancu, „Sfinţii Părinţi despre rugăciune şi euharistie”, Edit. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 58).
Vorbind despre pregătirea credincioşilor şi starea lor sufletească înainte de împărtăşire, Sf. Paisie Aghioritul sublinia faptul că, de Trupul şi Sângele Domnului, trebuie să ne apropiem având conştiinţa nevredniciei noastre, deoarece Mântuitorul cere de la noi smerenie şi duh de umilinţă.
Dacă conştiinţa ne mustră referitor la un anumit lucru, atunci trebuie să înlăturăm acel impediment. De exemplu, dacă ne-am certat cu cineva, trebuie să ne împăcăm cu persoana respectivă şi abia apoi să ne împărtăşim.
Pentru Părintele Paisie, cel mai important era modul cum se împărtăşeşte cineva şi câtă osteneală face pentru aceasta: „Unul care se împărtăşeşte des, nu înseamnă că se va şi sfinţi. Dacă ar fi astfel, s-ar sfinţi toţi preoţii care consumă întreg Sfântul Potir. Cât timp rămâne harul Sfintei Împărtăşanii cu cel care o primeşte? Oare nu-l pierdem de îndată?... Pregătirea are un mare rol în păstrarea harului Sfintei Împărtăşanii” (Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus...”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p.122).
Părintele Neofit - duhovnicul Bătrânului Hagi-Gheorghe -, atunci când a fost întrebat cum se tâlcuieşte cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur, care spune că acei credincioşi ce se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului trebuie să fie mai curaţi decât raza soarelui, a răspuns concis: „Când te împărtăşeşti trebuie să ai frica lui Dumnezeu şi să fii înfrânat” (Paisie Aghioritul, „Bătrânul Hagi-Gheorghe Athonitul”, Edit. Publistar, Bucureşti, 1999, p. 72).
Gheron Hagi-Gheorghe a vorbit ucenicilor săi şi despre puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii: „Cel mai bun medicament este deasa împărtăşire cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos. Mărturisirea regulată şi Dumnezeiasca Împărtăşanie constituie condiţia cea mai importantă şi mai necesară pentru dobândirea veseliei duhovniceşti pământeşti şi a desfătării cereşti” (Ibidem, p. 34).
Părintele Paisie Aghioritul a fost întrebat dacă deasa împărtăşire îi ajută pe cei îndrăciţi. Răspunsul său a fost că împărtăşirea deasă şi exorcismele ajută unui copil mic care s-a născut demonizat. Întrucât copilul nu a greşit cu nimic, diavolul nu are putere asupra lui şi astfel este nevoit să plece de la el.
Sfinția sa spunea că a văzut mulţi copilaşi care s-au vindecat de leucemie şi de alte boli, primind des Sfânta Împărtăşanie.
În ceea ce îi priveşte pe adulţi, Părintele Paisie a adăugat: „Pentru cei care s-au născut îndrăciţi, nefiind ei vinovaţi de aceasta, deasa Împărtăşanie este medicamentul cel mai eficient. Unii ca aceştia au o răsplată foarte mare dacă nu murmură, până când se vor elibera, cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Sunt mucenici, dacă rabdă; de aceea se şi impune ca ei să se împărtăşească adesea. Însă unul care s-a îndrăcit din propria lui neatenţie trebuie să se pocăiască, să se spovedească şi să se nevoiască pentru ca să se vindece şi să se împărtăşească atunci când trebuie, cu binecuvântarea duhovnicului său. Dacă se împărtăşeşte fără să se pocăiască şi fără să se spovedească, se va îndrăci şi mai rău. Odată l-au dus pe un îndrăcit să se împărtăşească şi a scuipat Sfânta Împărtăşanie. Hristos S-a jertfit, a primit să-i dea Trupul şi Sângele Lui şi acesta să le scuipe! Înfricoşător!” (Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 206).
Referitor la cât de des trebuie să se împărtăşească un credincios, Sf. Paisie zicea că duhovnicul este cel care rânduieşte cât de frecvent se poate cumineca o persoană: „Cât de des trebuie să se împărtăşească şi cât trebuie să postească cineva înainte de Sfânta Împărtăşanie, acestea nu intră într-un şablon. Duhovnicul va rândui cu discernământ cât de des se va împărtăşi şi cât va posti, potrivit cu puterea ce o are. În paralel îl va povăţui şi la postul duhovnicesc, la abţinerea de la patimi, potrivit cu sensibilitatea lui duhovnicească, adică potrivit cu cât îşi simte greşala sa şi având în vedere răul ce îl poate face vrăjmaşul luptând cu un suflet sensibil, ca să nu-l aducă la deznădejde” (Ibidem, p. 276).
Legat de faptul că unii credincioşi ezită să se cuminece, deşi au binecuvântare de la duhovnicul lor, Cuvioşia sa a făcut următoarea precizare: „Nu rânduieşte nimeni singur dacă se va împărtăşi sau nu. Dacă hotărăşte singur să se împărtăşească sau nu, diavolul va exploata aceasta şi-i va da de lucru. De multe ori credem că suntem vrednici, dar nu suntem; iar alteori, potrivit cu legea, într-adevăr, nu suntem, dar potrivit cu duhul Sfinţilor Părinţi este necesară transfuzia dumnezeiască pentru spitalizare şi mângâiere dumnezeiască, pentru că din multa zdrobire a pocăinţei se poate să vină diavolul din dreapta şi să ne arunce în deznădejde” (Ibidem).
Despre epitimii, Stareţul Paisie zicea că ele sunt la discernământul duhovnicului. Adică, dacă doi oameni au căzut în acelaşi păcat, atunci părintele duhovnicesc, potrivit cu pocăinţa fiecăruia, unuia îi poate da canon să nu se împărtăşească doi ani, iar celuilalt doar două luni.
În acelaşi timp, Părintele Paisie a criticat obiceiul unor duhovnici de a nu citi rugăciunea de iertare celor care se spovedeau, dar nu aveau dezlegare pentru a se împărtăşi. Au fost cazuri în care acest „tipic” arbitrar, a cauzat multă tulburare în sufletele unor credincioşi.
De remarcat este şi poziţia fermă a Sf. Paisie Aghioritul faţă de îndrăzneala unora de a încerca să pătrundă tainele dumnezeieşti cu ajutorul raţiunii și care „au ajuns să examineze chimic Sfânta Împărtăşanie, ca să vadă dacă într-adevăr este Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfinţii însă, cu credinţa ce-o aveau, adesea vedeau Carne şi Sânge în linguriţă. Peste puţin vor ajunge să treacă şi pe Sfinţi prin raze ca să le depisteze sfinţenia lor. Au aruncat pe Duhul Sfânt, şi-au pus raţiunea lor şi acum se ocupă cu magia albă” (Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 209).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Sfanta Euharistie- Taina Imparatiei si a unitatii Bisericii
Publicat in : Religie -
Savarsitorul si impartasirea cu Sfanta Euharistie
Publicat in : Sfintele Taine -
Sfanta Euharistie, valoarea pastorala si duhovniceasca
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.