Din seria „Centenarul României şi al Românilor”
Recenzie: Sorin Berilă – „Stalingrad – o poveste românească spusă de veteranul Nică Paiu”, Editura „Christiana”, Bucureşti, 2018, 150 pagini…
Salut, bucuros, cu aprecieri bogate, laude curate şi felicitări sincere, iniţiativa Domnului Sorin Berilă de a publica volumul de faţă, acum, în anul nostru special, centenar, şi de a-i lua un frumos, rodnic, grăitor şi bogat interviu, în cadrul unei întâlniri binecuvântate şi convorbiri autentice - Domnului Nică Paiu din localitatea Soci, comuna Miroslăvești, județul Iași – veteranul nonagenar din cel de-al doilea război mondial, care a participat la luptele de la Stalingrad și Cotul Donului, unde s-a desfăşurat cea mai grandioasă bătălie la care a participat vreodată Armata Română, dar și cel mai mare dezastru militar – prin prisma pierderilor, din istoria noastră.
Dialogul cu vrednicul nostru interlocutor, ajuns la vârsta venerabilă, a senectuţii, este un veteran de pe Frontul de Est, participant direct la Bătălia de la Staligrad, rănit acolo și scăpat ca prin minune, după niște peripeții de necrezut și ajuns astăzi la 96 de ani, în mod providenţial, pentru a ne povesti, nouă, tuturor, prin viu grai ce a pătimit și cum a biruit, este precedat de Cuvântul înainte, scris, cu multă măiestrie, de domnul Răzvan Codrescu, urmat de Mulţumirile şi Introducerea semnate de autorul acestei lucrări!...
Totodată, la finalul său, volumul de faţă cuprinde/conţine un grăitor documentar foto cu imaginile reprezentative ce au surprins diferite etape semnificative din istoria acestui neam şi popor, în timpul războiului, precum şi din viaţa protagonistului acestei cărţi/acestui interviu – Venerabilul veteran nonagenar Nică Paiu.
Titlurile relevante ale acestui volum sunt: Cuvânt înainte; mulţumiri; introducere; mărturia veteranului Nică Paiu; consideraţii asupra bătăliei de la Cotul Donului, bibliografie selectivă şi foto – documentar.
Potrivit domnului Sorin Berilă „Discuțiile ce le-am purtat cu Veteranul Nică Paiu nu au făcut decât să-mi stârnească și mai mult interesul și să mă determine să fac o călătorie documentară pentru a-l cunoaște pe veteran “la el acasă” cum se spune, acolo, în satul de răzeși, în ograda în care s-a născut, acum aproape un secol” astfel încât „dis de dimineață, însoțiți de domnul învățător, ne-am prezentat la poarta lui Nică Paiu, veteranul de la Cotul Donului. Gazda ne aștepta în ținută de gală – costum popular specific, gata pentru o discuție amănunțită. Interviul a decurs de minune, nea Nică are o memorie perfectă, coerență și o simplitate care sporește nota de autenticitate.
După ce am terminat interviul, ne-a servit cu o excelentă vișinată, bineînțeles făcută acasă, iar apoi ne-a prezentat gospodăria: grajdul cu cele trei vaci, fiecare cu numele ei! cotețul cu doi porci, fântâna cea nouă, cu o apă atât de bună, încât părea fântâna cu apă vie din povești”.
În altă ordine de idei, poate vă întrebaţi şi ne întrebăm, aici şi acum, de ce este bine venită apariţia/publicarea acestui interviu cu Moşul/Răzeşul şi Veteranul nostru Nică Paiu? Pentru că, acum, că tot ne aflăm în anul centenar – 2018, eu unul consider că este momentul ca fiecare dintre noi să facă un bilanţ, dacă nu altfel, măcar, aşa, al anului care a trecut, analizând/cântărind ce a făcut şi ce nu a făcut în anul respectiv, cu realizările, împlinirile, succesele sau neîmplinirile sale!...
Altfel spus, referindu-ne, puţin, la scară naţională, în anul 2017 i-am evocat pe eroi (în special pe cei din primul război mondial) l-am pomenit pe Patriarhul Iustinian Marina, i-am comemorat pe apărătorii/mărturisitorii din temniţele comuniste, l-am petrecut, pe ultimul drum pământesc, pe ultimul rege „uns” al României, într-un mod deosebit, elegant, spontan şi sincer, cu adevărat regal şi autentic, fără egal!...
Au mai fost şi alte multe, variate şi diverse, momente/evenimente şi manifestări, toate grăitoare, relevante şi elocvente însă vin să întreb eu, unul, aici şi acum: ce am învăţat, noi toţi, din toate acestea, cu ce ne-am ales, care sunt foloasele/rezultatele, culturale, spirituale şi duhovniceşti, pe care le-am deprins noi din toate acestea?...
Există ele, cu adevărat?...
Vom fi, şi noi, de aici înainte, mai curajoşi, mai uniţi, mai demni, mai corecţi, mai oneşti, mai cinstiţi, mai altruişti decât până acum, ca neam, ca popor, adică vom reţine şi asimila ceva de la toţi aceşti înaintaşi şi eroi ai noştri, între care şi Domnul Nică Paiu, sau vom reveni la vechile noastre metehne, defilând separat şi pierzând în comun, ca până acum!...
Cu alte cuvinte, în anul centenar – 2018, al unităţii noastre naţionale, când tânărul nostru stat românesc va împlini primii 100 de ani, vom învăţa, oare, să nu mai fim atât de dezbinaţi, atât de frustraţi, atât de complexaţi, atât de încrâncenaţi, atât de invidioşi, atât de egoişti, atât de răzbunători, atât de fragili şi atât de vulnerabili!...
Da, adevărat, multă lume, din toate colţurile lumii, a admirat şi admiră, în continuare, spontaneitatea noastră, din unele momente ale istoriei, generozitatea sau ospitalitatea noastră, cultura, spiritualitatea şi civilizaţia noastră, ca neam/ca popor, însă, din păcate, de cele mai multe ori, sunt nevoiţi să se oprească numai la atât, fiindcă de constantă, perseverenţă şi consecvenţă, susţinută şi întemeiată, nu (mai) poate fi vorba!...
De ce oare?...
Deoarece, între altele, ne trezim/ne revenim prea târziu, uneori mult prea târziu, având, printre altele, această slăbiciune ori neputinţă de a-i aprecia/admira pe conaţionalii/concetăţenii noştri, fie după ce nu mai sunt printre noi pământenii, fie după ce au ajuns în exil sau în refugiu – cum, iată, a fost (şi) cazul Regelui Mihai I al României, fie după ce au ajuns în puşcăriile comuniste, în progrom-uri, gulag-uri şi holocaust-uri, fie după ce s-au perindat în tot felul de peregrinări şi emigrări pe întregul mapamond, pentru obţinerea/câştigarea unui respect, cuvenit şi binemeritat, a unui venit mai bun/a unui trai mai decent şi a unei pâini mai bune/mai albe sau mai proaspete, când şi pe ei de noi şi pe noi de ei îi cuprinde şi ne cuprinde dorul, regretul şi jalea, mai cu seamă atunci când conştientizăm faptul, trist şi dureros, că au lăsat acasă, copii supăraţi, marcaţi şi afectaţi şi, poate, chiar familii îndurerate şi destrămate şi, nu doar atât, ci au (mai) lăsat o ţară fără forţă de muncă, calificată şi chiar necalificată, de am ajuns să-i angajăm, în locul lor, pe alţii, de pe alte meridiane?!...
În concluzie, vin, iarăşi, să întreb, aici şi acum: care este proiectul nostru de ţară pentru anul centenar – 2018 şi nu numai, afară de aniversări/comemorări şi manifestări cultural - spiritual – naţionale, pline de festivism, desigur, binevenite şi ele, adică mă gândesc la un demers/deziderat fiabil şi viabil, eficient, consistent şi suficient, complex şi complet?!...
Avem. Există oare aşa ceva?!...
Dacă da, unde este şi cum arată acest proiect?!
Dacă nu, ce mai aşteptăm sau, mai bine zis: de ce mai amânăm/întârziem acest lucru?!...
Căci dacă nu, dacă încă nu ne-am trezit din beţia această cotidiană şi nu ne-am revenit din amorţeala aceasta, generalizată, apoi să ştim cu toţii, fraţilor, că zadarnic a fost curajul şi bărbăţia eroilor, zadarnic a fost eroismul şi credincioşia mărturisitorilor, zadarnică a fost toată implicarea şi determinarea marilor bărbaţi de stat ai acestei ţări, altminteri dăruită şi binecuvântată de Dumnezeu, zadarnică a fost loialitatea şi fidelitatea regelui, altfel spus, zadarnică toată această spontaneitate a noastră, altminteri minunată, de-a dreptul spectaculoasă şi plină de entuziasm însă lipsită de substanţă, seriozitate, consistenţă şi consecvenţă, una argumentată, justificată şi determinată, corect asumată şi sincer responsabilizată!...
Aşadar, evocându-i, în continuare, pe eroi, pomenindu-i pe martiri, cinstindu-i pe toţi făuritorii Marii noastre Uniri de la 1918, trebuie totuşi, să facem un pas, înainte, adică mai departe, dincolo de focul de paie, ajungând, deci, să ne respectăm între noi înşine, fără a ne mai sabota, şantaja, calomnia, descuraja, răzbuna şi marginaliza, în mod reciproc, cu alte cuvinte, haideţi să ne apucăm serios, asumat şi responsabil, de treabă, căci curajul, bărbăţia, credincioşia, patriotismul şi eroismul nu trebuie să fie nişte calităţi ori virtuţi trecute şi perimate ci, mai ales, prezente şi, îndeosebi, viitoare!...
Prin urmare, în acest fel stând lucrurile, cu privire la anul şi statul nostru centenar, la cartea de faţă, la protagonistul şi la autorul ei, publicată, nu întâmplător, în acest an special – centenar, în încheierea acestui semnal editorial şi publicistic, deci, aducem cinste, laudă, apreciere şi admiraţie domnului Sorin Berilă, pe care ţinem să-l felicităm, cu toţii, (şi) pentru această lucrare, şi pe care o recomandăm tuturor cu toată căldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletele noastre şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea dragostea sau ataşamentul faţă de valorile perene ale Bisericii, poporului şi neamului nostru Românesc, precum şi vivacitatea ori tinereţea spirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu – Cel în Treime Slăvit şi Lăudat, pe devotatul şi iubitul Său fiu – propovăduitor şi mărturisitor, în acest fel sau mod, şi, totodată, îi dorim să aibă parte, în continuare, de folositoare bucurii, de binecuvântate mângâieri şi de nemărginite împliniri duhovniceşti, atât aici pe pământ, cât mai ales dincolo, în lumea cealaltă – a Împărăţiei Cerurilor, unde să se bucure de înveşnicita comuniune cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi! Amin!...
Stelian Gomboş
Stelian Gombos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.