După cum menţionam în Capitolul I, primul pas spre vindecare este conştientizarea faptului că există o problemă de rezolvat, că ceva ne lipseşte sau nu funcţionează bine. Este, la un anumit nivel, conştiinţa că ceva nu a mers bine în viaţa noastră şi că nu mai putem trăi marcaţi de acel eveniment care ne urmăreşte. Conştientizăm că tristetea si suferinţa, cu tot ce a decurs din ele pentru viaţa noastră duhovnicească, nu vor dispărea de la sine. Atunci când ne dăm seama de acest lucru şi avem convingerea că a venit vremea să ne ocupăm de acest aspect, putem începe cu adevărat vindecarea.
De unde izvorăsc aceste clipe de dezmeticire, acceptarea şi conştientizarea că trebuie să ne ocupăm de ceea ce am evitat atâta vreme? Cauzele sau catalizatorii care pornesc procesul de vindecare sunt multiple, iar ele diferă de la un om la altul. Pentru unii, acest moment apare când pur şi simplu se simt istoviţi de o viaţă dusă cu povara suferinţei, a ruşinii toxice sau a izolării provocate de ce li s-a întâmplat. Pentru alţii, lupta poate începe în contextul unei crize acute din viaţa lor, în care fie se confrută cu experienţele negestionate din trecut, fie nu mai pot continua să trăiască aşa. Există şi alţii pentru care vindecarea începe într-o anumită etapă a vieţii, când copiii ajung la o anumită vârstă sau când noi suntem între două vârste.
Experienţa noastră dureroasă a avut loc atunci când eram foarte tineri, când poate nu eram într-o etapă a dezvoltării noastre în care să avem capacitatea cognitivă de a înţelege ce ni se întâmplă. Poate am recurs la nişte mecanisme de apărare precum autoculpabilizarea ori am rezistat prin reprimarea unor amintiri. Dacă experienţa a fost foarte traumatizantă, este posibil ca mintea noastră să fi fost copleşită într-o asemenea măsură, încât nu mai funcţionează acea parte din creierul nostru care stochează amintirile pentru ca ele să poată fi verbalizate ulterior, iar experienţa respectivă ne-o amintim doar prin intermediul imaginilor şi senzaţiilor.
In aceste cazuri, cu ajutorul unui specialist, putem începe să reconstruim firul evenimentelor. Este posibil să mai rămână lacune în rememorarea acelui eveniment, însă putem reface firul principal al celor întâmplate, suficient pentru a începe procesul vindecării. Trebuie să înţelegem ceea ce ni s-a întâmplat pentru a putea începe să verbalizăm acea experienţă, să rezolvăm emoţiile asociate cu ea şi să simţim că avem un anumit grad de control asupra ei. In aceste cazuri, inconştientul nostru, ştiind când am ajuns la momentul potrivit şi la etapa adecvată din dezvoltarea noastră în care suntem gata să ne ocupăm de cele întâmplate, va permite ieşirea la suprafaţă a emoţiilor şi amintirilor noastre.
Cu toate acestea, mulţi dintre noi ne amintim integral experienţa care ne-a provocat o mare suferinţă. Poate că am fost suficient de mari încât să înţelegem ce se întâmplă, însă nu am ştiut cum anume să reacţionăm sau ni s-a părut prea tulburător. Nu putem invoca motive bune sau greşite în ceea ce priveşte întârzierea cu care ne ocupăm de o experienţă dureroasă din trecut. Pentru fiecare dintre noi contează faptul că am avut nevoie de un anumit timp în care doar am suportat ceea ce ni s-a întâmplat, fără să putem gestiona. Acest răstimp nu este identic de la o persoană la alta, iar momentul în care fiecare începe să lucreze la vindecarea sa diferă.
De câte ori trecem printr-o experienţă dureroasă, care nu ar fi trebuit să aibă loc, apare o suferinţă căreia va trebui să îi dăm un sens la un moment dat. Poate ne încearcă şi sentimentul de furie în raport cu noi înşine ori cu ceilalţi. Poate suntem furioşi pentru că ne simţim neputincioşi, pentru că ne-am asumat ruşinea pe care altcineva o merita sau pentru că persoane care ar fi trebuit să ne ocrotească de fapt ne-au făcut rău. Procesul de vindecare presupune vindecarea acestei dureri căreia nu i-am găsit un sens, dar şi distincţia permanentă, de zi cu zi, între timpul prezent şi ceea ce aparţine trecutului.
Vindecarea include atât aspecte cognitive, cât şi experienţiale. Acestea din urmă sunt legate de gestionarea emoţiilor cărora încă nu le-am găsit un sens şi care ne afectează în prezent. Aspectul cognitiv se referă la procesul prin care ajungem să înţelegem cum anume experienţa respectivă ne-a afectat felul în care ne percepem pe noi înşine şi pe ceilalţi, în care percepem lumea şi în care aceste percepţii şi convingeri se manifestă în viaţa noastră de zi cu zi.
PR.JOSHUA MAKOUL
Fragment din cartea "VINDECAREA SUFLETULUI TĂU RĂNIT", Editura Sophia
Cumpara cartea "VINDECAREA SUFLETULUI TĂU RĂNIT"
-
Sfintii stiu necazurile oamenilor...
Publicat in : Religie -
Necazurile
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.