Soluția pentru o viață firească, dar și dovada că avem o viață normală este simplă. A exprimat-o și Valeriu Gafencu, în felul său personal: Dacă veţi trăi în curăţenie sufletească și trupească, va veni ziua când veţi auzi în voi glasul conştiinţei, al Adevărului, îndemnându-vă să săvârşiţi numai fapte bune şi iubite de Dumnezeu. Atunci veţi trăi suprema fericire. Altfel, viaţa va fi ca un calvar fără sens.
Orice am spune sau am face, indiferent cum am suci-o, tot la lepădarea de păcate și la păzirea Sf. Porunci ajungem. Iar pocăința e la îndemâna tuturor, nu contează poziția socială, cultura personală, facultățile sau doctoratele făcute, averea și contul din bancă etc.
Să nu uităm că au existat imperii și civilizații prospere din punct de vedere economic, și cu toate acestea ele au dispărut de pe fața pământului, tocmai datorită imoralității, a unei vieți purtând stigmatul păcatului. Nici puterea economică, nici cea militară, nici cultura și nici chiar inteligența nu le-au putut salva de la pieire.
Trăim într-o realitate socială pervertită, în care duhul lumesc se răspândește tot mai mult, în mod insidios, atăcând însă tot mai fățiș tradiția, valorile și credința noastră creștină.
Este vorba despre noua față a ateismului, despre ideologia neo-marxistă îmbrăcată în straie aparent noi, cu iz democratic, purtând stidardul egalitarismului, al drepturilor omului, al toleranței, al federalismului, al unei Europe unite, prospere, fără granițe etc.
Despre corectitudinea politică, care încearcă, prin forța legislației, să ne impună treptat valori străine normalității, să ne sucească mințile, despre spălarea creierelor prin manipulare, despre pericolul islamizării Europei, precum și despre alte aspecte ale globalizării, auzim vorbindu-se tot mai des.
În mod cert trăim vremurile „întunecării minții”, când răul este perceput ca „bine”; când păcatele sunt considerate „virtuți” și motiv de laudă; când „nefirescul” se ia la trântă cu normalitatea, și are tupeul să o dea în judecată. Și i se mai dă și câștig de cauză.
Un scenariu devenit realitate, pe care îl întâlnim aproape la tot pasul, care ne îndreptățește să afirmăm realist și franc: Trăim vremurile cele de pe urmă!
Mântuitorul Iisus Hristos, adresându-se celor care au venit asupra Lui să Îl prindă, pe când se afla în Muntele Măslinilor, le spune: „Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului” (Lc. 22, 53).
Păcatul este „zidul” ce ne desparte de Dumnezeu, păcatul fiind cel care întunecă rațiunea și robește sufletul. Dumnezeu nu-l pedepsește pe om, e de ajuns să îl lase să umble după mintea lui.
Creierul e atins structural de „boala anormalității”, care în „urzeala” lui deformată a ajuns să justifice și să demonstreze drept „adevărate” aproape orice aberație și minciună de sine.
Dialogul e aruncat în aer. Nu ne mai înțelegem unii cu alții și unii pe alții.
S-a ajuns până acolo încât, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să fie acuzați că promovează în public idei rasiste şi xenofobe, precum şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase; că predică texte biblice în care se prezintă crime săvârşite de către prooroci, sfinți, respectiv Moise, Ilie etc...
Iată că fățărnicia a îmbrăcat haine croite după ultima modă. Ne luptăm pentru tot felul de drepturi, de la regnul mineral până la cel animal, în timp ce noi oamenii ne linșăm sufletește și trupește în fiecare secundă.
Nu m-ar mira deloc, dacă operele unor scriitori vor fi scoase de pe piață, etichetate ca „incorecte” politic, pentru că discriminează sau atentează la anumite libertăți și drepturi.
Îmi trece acum prin minte schița „Bubico”, scriitura marelui nostru dramaturg I. L. Caragiale. Ce ar mai fi pătimit dacă trăia acum, din partea celor care se ocupă cu protecția animalelor.
Veți spune, pe drept cuvânt: „Nu este nimic nou sub soare” (Ecclesiastul 1, 9). Adică, din nou aceleași texte care aduc în atenție probleme arhicunoscute, dar cu care, iată, începem să ne obișnuim treptat, pentru ca în final să le acceptăm ca pe ceva firesc. Adaug, ca o completare la versetul 1 din Ecclesiastul, cuvintele Sf. Ioan Damaschin: Noutatea cea mai mare este că Fiul lui Dumnezeu se face Om.
Spun toate acestea, ca să nu ne pomenim și noi că luăm în brațe sloganul: Nu vă mai faceți atâtea probleme. Totul va fi bine, pentru că progresul societăților e inevitabil, și deci ne aflăm pe calea cea bună.
Îndrăznesc să asociez, un pic forțat, acest slogan cu sintagma: Are Dumnezeu grijă de toate! Are într-adevăr grijă, dar să nu uităm că ne-a chemat să fim împreună-lucrători cu El, să deosebim duhurile, să cunoaștem semnele vremurilor și să mărturisim dreapta credință, în primul rând prin modul nostru de a fi și de a trăi.
Poate pentru unii, tot ce am scris sună ca un „laitmotiv”, cuvinte care mereu repetate au devenit exasperante. De aceea voi încheia, nu cu o concluzie moralizatoare, ci cu câteva rostiri despre ceea ce deja știm.
Cauza tuturor relelor este păcatul, care ne-a despărțit de Dumnezeu, și care ne îndepărtează tot mai mult de El.
Orice reformă socială reală trebuie să înceapă prin „reformarea” omului, cu sensul de schimbare lăuntrică prin pocăință și întoarcere la Dumnezeu, și care implică un efort personal conștient și susținut.
Propășirea unei societăți nu are la bază așa-zisul „progres”, ci calitatea oamenilor care formează acea societate. Altfel, o mare parte din energia creatoare se va irosi într-o permanentă luptă dintre bine și rău, dintre cei care se străduiesc să zidească și cei care dărâmă tot ce le iese în cale.
Și cum îndreptarea tuturor oamenilor este puțin probabilă, așa cum a fost cazul ninivitenilor, care s-au pocăit toți, în frunte cu împăratul lor, „raiul pe pământ” rămâne doar un deziderat, iar ispitele și suferințele singurele mijloace de mântuire întru Hristos Dumnezeu.
Spun toate acestea, ca să nu ne facem iluzii și speranțe deșarte. Cei mai buni conducători, la toate nivelele ierarhice, cea mai perfectă legislație, nu ne va aduce nici liniștea sufletească, nici mulțumirea unui trai bun, cât timp Îl alungăm pe Dumnezeu din noi și ne ucidem unii pe alții.
„Şi acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire. Sfâșiați inimile, şi nu hainele voastre, şi întoarceți-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră. O, de v-aţi întoarce şi v-aţi pocăi, ar rămâne de pe urma voastră o binecuvântare, un prinos şi o jertfă cu turnare pentru Domnul Dumnezeul vostru!” (Ioil 2, 12-14).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.