Hristos umple suferința noastră de prezența Lui. Dumnezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui . Cu cât suferim mai mult, cu atât prezența Lui este mai mare în inima noastră. Eu nu zic să fim ca El, căci cine poate fi ca El, ca Mântuitorul? Dar măcar, cât de cât , să mergem pe urma paşilor Lui.
Să prețuim normalitatea sfințeniei în nebunia lumii
La Dumnezeu nu există criză de timp, ci doar veșnicie . Nenumărate trucuri psihologice subtile pot fi utilizate pentru a-i face pe oameni să dezvolte obiceiuri. Am ajuns să dorim cu ardoare recompensele virtuale, like-urile, fără să realizăm că suntem tot timpul distrași . Omul este chemat spre plânsul păcatelor, dar el râde .
Demonul are o putere asupra noastră atunci când ne apropiem de el. Diavolul este un câine legat, spun Părinţii. Nu te muşcă decât dacă te duci lângă el . Adesea ne blocăm de răul pe care ni-l fac unii oameni. Nu mai putem să zâmbim, să muncim, să ne odihnim, atunci când suferim o insultă de la cineva . Noi, de fapt, suntem chemați să ne rugăm atât pentru liniștea noastră cât și pentru înțelegerea neputințelor celui care ne-a rănit.
O dată cu lacrimile, trebuie să căutăm şi o scăpare, o mântuire, un Mântuitor. Un al doilea început al mântuirii tale sufleteşti este în clipa în care afli că singur nu te poţi izbăvi ; că îţi trebuie un ajutor din afară.
Este important ca, într-un mediu indiferent şi ostil religiei, dinaintea judecăţilor negative, a criticilor sau batjocoririlor, copiii şi tinerii ortodocşi să fie mândri de identitatea lor, să aibă conştiinţa că a lor credinţă este o bogăţie imensă, că aceasta nu-i împuţinează, ci le dă un plus faţă de cei ce sunt lipsiţi de ea . Părinţii şi Biserica au un rol important pentru a le da o astfel de mândrie care nu are nimic de a face cu orgoliul căci, fiind creştini, de Hristos suntem mândri, de biruinţa Lui asupra lumii, iar nu de noi: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).
Paradisul cel din Eden a fost circumscris unui anumit timp și loc; promisiunea veșniciei vizează, însă, un alt Paradis, ale cărui coordonate se vor desluși prin înnoirea creației divine . La slujbele funebre, ne rugăm pentru cei dragi ai noștri ce au pășit peste pragul morții să fie așezați „la loc de odihnă, de lumină și de verdeață”.
Sunt trei elemente definitorii ale Raiului: odihna, care înglobează în sine pacea, echilibrul, statornicia; apoi lumina, care semnifică iubire, comuniune, beatitudine, vibrație; și, în sfârșit, verdeața, care indică învierea, noutatea, prospețimea, bucuria.
Entuziasmul este totdeauna puterea care zideşte şi creează
Toate marile organizaţii sociale, arta, toate mişcările curat umaniste şi aducătoare de mântuire, toate acestea sunt create cu entuziasm. Nu trebuie să se uite niciodată faptul că nu există entuziasm fără iubire de oameni. Unui fanatic îi lipseşte întotdeauna ceva; când raţiunea, când inima . Entuziastul este totdeauna un om întreg. Omul poate trăi fără orice şi fără oricine - numai nu fără Dumnezeu .
Aşa cum îl avem până astăzi, Crezul ortodox nu este numai o formulă teoretică - dealtfel, rigidă şi incomodă la acest nivel pentru posibilităţile obişnuite de raţionalizare a omului -, ci el are strânsă legătură cu viaţa noastră spiritual-duhovnicească, motiv pentru care îl aflăm aşezat în centrul cultului ortodox, în mijlocul Sfintei Liturghii înainte de anaforaua liturgică . Acestă rânduială a fost aşezată de către Părinţii Bisericii deoarece Crezul reprezintă încrederea totală a oricărui credincios participant la viaţa Bisericii, că pe baza lui fiecare se află în legătură de duh al credinţei cu totalitatea Trupului lui Hristos, cu Tradiţia eclezială neîntreruptă.
Întru care dintre nenumăratele credințe de pe pământ binevoiește Domnul a se uni atât de adânc, atât de strâns cu omul ca în credința ortodoxă la Dumnezeiasca Liturghie, dându-se pe Sine Însuși, dând Preacuratul Său Trup și Sânge spre mâncare și băutură a vieții veșnice ? Pentru a ne vindeca de păcat trebuie să postim pentru a nu ajunge în situaţia protopărinţilor Adam şi Eva, care nepostind au pierdut Raiul .
Cine nu postește nici nu se roagă acasă. Cine nu se roagă acasă nu participă nici la rugăciunea Bisericii. Cine nu participă la rugăciunea Bisericii nu se luptă cu păcatul. Postul nu este totul, dar este calea de început, deschiderea spre rugăciune și înfrânare. Transformarea caracterului este rezultatul comuniunii cu Hristos. Dar SILIREA oamenilor ca să Îl primească nu face parte din misiunea Lui . Biserica este instrumentul divin pentru vestirea adevărului. Nu există putere care să îi stea împotrivă.
Pentru un creștin, denigrarea, îmbufnarea și amenințarea sunt strategii ineficiente de influențare a comportamentului . Evanghelia recomandă încurajarea, susținerea, recompensa și tranzacția (dăm păcate și primim har).
O fată care s-a întors din Lombardia a fost scoasă afară din magazin și un italian a fost cât pe ce să fie linșat, din cauza isteriei cauzate de coronavirus. Cred că abia acum înțelegem gestul Domnului Hristos de a merge spre leproși, iar nu de a-i ocoli. Cu siguranță și iudeii erau isterizați de pericolul contaminării, nesesizând lepra/virusul păcatului. Hristos ne propune altceva decât ameliorarea simptomelor bolii. El ne sugerează îndepărtarea de boală și ne dăruiește și mijloacele necesare pentru a realiza acest lucru. Fiecare dintre noi, creștinii, trebuie să stăruim pentru o viață îmbunătățită, să fim mai buni. Bunătatea este lucrul cel mai de căpetenie, poate că e lucrul cel mai de valoare din câte poate realiza omul în lumea aceasta. Dar oare noi de ce nu putem să fim buni?
De ce uneori iubim și alteori urâm?
De ce pe unii îi iubim mult și pe alții puțin?
De ce pe unii nu-i iubim deloc? De ce nu putem? Sfântul Maxim Marturisitorul ne spune ca „iubirea cea adevarată este născuta din nepătimire”. Numai cel dezrobit de patimi, numai acela este iubitor dupa poruncă, Îl iubește pe Dumnezeu mai mult decât orice și pe aproapele ca pe sine însuși. În noi se luptă doi lupi, unul alb și unul negru. Va câștiga cel pe care îl hrănim mai mult. Încă nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, dacă nu ne minunăm de iubirea lui pentru noi. Este momentul să ne întoarcem din toată inima către Cuvântul lui Dumnezeu, altfel riscăm să epuizăm cuvintele inutil . Iar vorbirea deșartă nu este un păcat atât de mic, mai ales dacă ne uităm la ușurința cu care toți scriu și vorbesc astăzi.
Marius Matei
Marius Matei
-
Inadaptarea, virtutea crestinilor
Publicat in : Editoriale -
Omul cel Adevarat
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.