17 noiembrie 2020. Se împlinesc 58 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Daniil Sandu Tudor. Având pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu, el este iniţiatorul mişcării duhovniceşti de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. El a cunoscut şi plăcerile şi bucuriile vieţii, dar şi amărăciunea păcatului şi “deşărtăciunea lumii”, fiind căsătorit de trei ori, dar fără să aiba copii, plimbându-se prin toate cluburile şi localurile de lux ale capitalei.
Viaţa lui Tudor a fost plină, tumultoasă, cu căderi şi urcuşuri, dar nu fără mister şi fără prezenţa lui Dumnezeu. Oricum l-ai lua este un caz unic în credinţa creştină. El a fost un aprig căutător al lui Dumnezeu. L-a căutat printre oameni, printre cărţi şi idei, printre profesii, prin cluburi şi restaurante, în petreceri şi desfătări, în biserici şi mănăstiri, la Muntele Athos, în Grecia şi, chiar în înaltul văzduhului, cu avionul personal.
De-a lungul vieţii sale, Tudor a îmbrăţişat mai multe profesii, dintre care amintim pe cea de ofiţer, luptător în Primul Război Mondial, ziarist, profesor, marinar, aviator (pilot civil, având avion personal), comandant, director, om de afaceri, scriitor, poet, găsindu-şi liniştea adevărată, în cele din urmă, în cea de călugăr.
Îi plăcea foarte mult să zboare cu avionul său personal şi din acest motiv îl puteai întâlni frecvent pe Aeroportul Băneasa, Bucureşti. Aici a cunoscut foarte mulţi temerari ai zborului din Aviaţia Civilă, printre care şi pe celebra aviatoare Mariana Drăgescu, care anul trecut a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Aviatoarea Mariana Drăgescu a participat, alături de colegele sale, la cel de-al Doilea Război Mondial, pe ambele fronturi, cu un avion sanitar care avea misiunea să transporte raniţii de pe linia frontului. Escadrila Albă a salvat de la moarte peste 1.500 de soldaţi. Iată, cum şi-l aminteşte pilotul Mariana Drăgescu pe Tudor: “era puţin mai retras, nu stătea prea mult de vorbă, dar îl vedeam mereu la aeroport, la Băneasa”.
Realitatea era că pe lângă stările sale de nelinişte, de veşnică căutare şi închiderea în sine, tânărul Tudor era bogat şi faimos printre cei din generaţia sa. Era admirat în saloanele mondene ale vremii, pentru frumuseţea sa fizică şi pentru strălucirea intelectuală. Iată cum şi-l aminteşte Mitropolitul Antonie Plămădeală: „mereu elegant, îmbrăcat în costume scumpe cu croieli de ultimă modă, cu mustăţi şi barbişon, cu ochi pătrunzători, Sandu Tudor era un bărbat frumos, cu o inteligenţă de care era foarte conştient, uneori cu un aer uşor acaparator, superior şi sarcastic. Unde era el, greu mai aveau loc în conversaţii şi alţii“.
În anumite etape ale vieţii sale tumultoase, Tudor a primit şi diferite semne şi binecuvântări de la Dumnezeu. Spre exemplu, după experienţa mistică de la Muntele Athos, el a făcut un legământ cu Dumnezeu, pe care, bineînţeles că nu l-a respectat. Dar, ultimul şi cel mai puternic semn de la divinitate l-a primit chiar în înaltul văzduhului.
Pentru că dorinţa lui de aventurier nu-l părăsise cu totul, Sandu Tudor continua să zboare cu avionul său personal, exersând, uneori, acrobaţii aeriene riscante, spre satisfacţia sa şi încântarea prietenilor. În timpul unui asemenea zbor, avionul său a cedat şi s-a prăbuşit de la aproximativ 1000 de metri înălţime, nu înainte de a apuca să strige la Dumnezeu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Şi Dumnezeu i-a întins o mână, aşa că în căderea sa nu şi-a fracturat niciun oscior, ba mai mult, nu a suferit nici o zgârietură, decât o spaimă de moarte.
Spre deosebire de Iurie Gagarin care a zburat în cosmos şi l-a întoarcere a spus într-un mod sarcastic “Nu l-am întâlnit pe Dumnezeu în cosmos!”, eroul nostru, Sandu Tudor i-a simţit prezenţa lui Dumnezeu, la 1000 de metri înălţime. Şi astfel, tânărul nostru neliniştit, devenit matur primeşte lumină, har şi înţelepciune de la Dumnezeu, dându-şi astfel seama că zadarnic îl căuta el pe Iisus în ceruri, căci acesta era înlăuntrul inimii sale.
Din acea secundă, Tudor s-a hotărât să-I urmeze Calea lui Iisus şi să respecte poruncile dumnezeieşti. Dar nu ştia cum şi de unde să înceapă. În ziua următoare merge la biserică şi primeşte răspunsul de la Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii: “vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie”. A doua zi, fără să mai zăbovească o clipă, a vândut toate casele, clădirile şi terenurile care le avea în proprietate, a dat banii bisericii şi s-a făcut călugăr la Mănăstirea Antim din Bucureşti, primind numele de Agaton.
Asemenea Fericitului Augustin, schimnicul Daniil Sandu a trebuit să treacă prin calvarul vieţii păcătoase şi tumultoase ca să îl cunoască pe Dumnezeu. Dacă pentru Fericitul Augustin ştim că se ruga, zi şi noapte, mama sa, Monica, pentru tânărul Tudor, nu ştim cine s-a rugat, dar putem îndrăzni a crede că tot mama sa şi patronul său spiritual Sfântul Simeon Noul Teolog s-au rugat cu lacrimi pentru mântuirea sa.
Aşadar, Părintele Daniil Tudor, prin tumultul vieţii sale, prin opera sa scriitoricească şi prin trăirea sa profund mistică ne dă mărturie de faptul că drumul nostru iniţiatic spre cunoaşterea lui Dumnezeu nu este altceva decât o mişcare interioară, un urcuş lăuntric al chemării noastre divine, e o trăire continuuă a liturghiei lăuntrice a fiecăruia dintre noi.
Părinte Daniil, de acolo, din ceruri, roagă-te pentru noi, păcătoşii!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Daniil Sandu Tudor
Publicat in : Parinti -
Sandu Tudor, nelinistitorul marturisitor al credintei
Publicat in : Parinti -
Ieroschimonahul Daniil - Sandu Tudor
Publicat in : Parinti -
Sandu Tudor in anii comunismului
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.