„Mulți ani am petrecut în viața aceasta deșartă, pentru că am trăit 113 ani.” (Sfântul Mc. Haralambie)

Sfântul Mc. Haralambie - Episcopul Magnesiei este prăznuit de Ortodoxie în ziua de 10 februarie.

Despre calea către sfințenie a sfinților s-a descoperit a fi când trec prin singurătate. Despre cei cuvioși este cunoscut că s-au nevoit în singurătate, în rânduială de rugăciune și post aspru, până au ajuns la vârste foarte înaintate. Sfântul Pavel Tebeul - primul monah al Ortodoxiei - îi mărturisea lui Antonie că are 119 ani, el însuși (Antonie) a trăit 105 ani, aşa cum aminteşte biograful său, Sfântul Atanasie al Alexandriei. Simeon Stâlpnicul din Siria a trăit 100 ani, Teodosie, cel cunoscut ca întemeietorul vieţii de obşte din Palestina avea 105 ani, Macarie Egipteanul şi Eftimie cel Mare din Palestina, câte 97, iar Sfântul Ilie a trăit 100 de ani. Amintind de efemeritatea vieții pământești, psalmistul scria: „Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani. Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere…” (Ps. 89, 10-11). Spre deosebire de cei amintiți, mai mulți ucenici ai Domului, cu viață sfântă, nu au ajuns la vârstele bătrâneții. Evagrie Ponticul nu a trăit mai mult de 50 de ani, starețul tabenisiot Pahomie cel Mare - doar 59 ani, Sfântul Vasile cel Mare - 49 ani, Sfântul Ioan Gură de Aur - 63. Cunoscuta Sfântă Cuvioasă Parascheva de la Iaşi a trăit doar 25 sau 27 de ani. Viaţa tuturor acestora, îndelungată sau mai scurtă, a fost dusă întotdeauna în necontenită căutare a lui Hristos, spre a ajunge cât mai curând la întâlnirea cu El în Împărăția lui Dumnezeu.

Sfântul Simeon - care L-a întâmpinat pe Pruncul Iisus la Templul din Ierusalim pe când avea, după scripte, 360 de ani - a rostit rugăciunea de slobozire a sufletului din trup, arătând prin aceasta că bătrânețea înseamnă printre altele și o povară.

„Acum slobozește pe robul Tău - Haralambie - Stăpâne…” la o săptămână distanță Biserica pomenește pe un alt sfânt cu viață îndelungată:

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, poate nu s-ar fi sfârșit la 113 ani dacă marele ierarh nu ar fi primit cununa muceniciei, schingiuit și martirizat.
Sfântul Mucenic Haralambie, prăznuit la 10 februarie, este cunoscut și ca fiind apărător împotriva ciumei și a foametei. În Acatistul închinat lui se spune: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!”

A fost episcop în Cetatea Magneziei din Asia Mică (Turcia de astăzi), răspândind cu succes creștinismul în acele ținuturi și călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Când a fost declanșată o nouă perioadă de prigonire a creștinilor, el a reușit să convertească foarte mulți păgâni și să facă din comunitatea creștină de acolo un exemplu și pentru alții.

Proconsulul (guvernatorul) cetății a dotărât arestarea episcopului Haralambie și i-a poruncit acestuia să se închine idolilor păgâni (statuile zeilor așezate în temple). La refuzul categoric al lui Haralambie, a dat ordin ca acesta să fie torturat până când își va renega credința și se va se închina zeilor păgâni.

Torționarii săi au folosit un instrument cu care i-au jupuit pielea de pe tot corpul, supunându-l la chinuri inimaginabile.

Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldați care îl păzeau, Porfirie și Vaptos au mărturisit credința lor în Hristos, dar au fost omorâți pe loc, prin tăierea capului cu sabia. La fel, trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos, dar au fost și ele martirizate.

După chinuri cumplite, marele ierarh Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare. Vârsta înaintată, sau poate mila lui Dumnezeu a făcut ca Sfântul Haralambie să-și dea duhul înainte de a fi executat. Era ziua de 10 februarie, anul 202, iar Galinia, fiica împăratului, i-a îngropat trupul cu multă cinste. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi bătrânul episcop a văzut pe Domnul împreună cu îngerii săi, pe care L-a rugat să dea pace acelui loc și să îl ferească de foamete și boli pe vecie.

Până astăzi, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este cinstit de creștini ca ocrotitor al animalelor și al ogoarelor și i se închină rugăciuni pentru izbăvirea de foamete și boli.

Bulgarii îl socotesc ocrotitorul albinelor. Racla cu moaștele sale se află în mănăstirea Sfântul Ștefan din Meteora (Grecia), iar părticele din sfintele sale relicve se găsesc în numeroase biserici și mănăstiri din întreg spațiul ortodox.

Sfântul Haralambie a făcut multe alte minuni: vindecarea unor bolnavi, redarea vederii unui orb, și chiar și învierea unor morți. Locuitorii întregii regiuni din jurul Magneziei au început să creadă în Iisus Hristos.

La vederea acestor minuni, mulți păgâni au trecut la creștinism, printre care și Lucian, care a căzut la picioarele sfântului episcop și l-a rugat să-l boteze. De asemenea, proconsulul Lucian a oprit persecutarea creștinilor din provincia pe care o guverna. Împăratul a adus în fața lui corpul unui tânăr care murise cu trei zile în urmă, iar acesta a înviat după rugăciunea făcută de Haralambie.

Împăratul, uimit de minunile văzute, a exclamat: „Adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor!”.

Văzând toate acestea, mulți oameni au început să creadă în Hristos Mântuitorul, chiar și fiica împăratului, Galinia, a trecut la creștinism, zdrobind cu mâinile ei idolii dintr-un templu păgân.

În timpul rugăciunii pe care a făcut-o înainte de moarte, cerurile s-au deschis și Sfântul a văzut pe Mântuitorul și pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace și abundență, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite.

Fiica împăratului - Galinia - care trecuse la creștinism - a îngropat trupul martirului cu multă onoare.

Sfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiți de creștini, având 113 ani atunci când a fost torturat și martirizat (anul 202 d.Hr).

Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul său în diferite situații grele, cum au fost „ciuma lui Caragea Vodă”(1813) și „foametea din vremea lui Alexandru Moruzi” (1795).

În iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele rusești îl prezintă sub chip de ierarh (episcop), cu barba albă, lungă și ascuțită, despicată în două și este prăznuit în ziua de 10 februarie.

Fragmente din moaștele Sfântului Haralambie sunt păstrate în Mănăstirea Sfântul Ştefan de la Meteora, Biserica Mănăstirii Miclăușeni (din Iași) la Mănăstirea Rașca, la Catedrala episcopală din Galați, precum și la bisericile bucureștene „Stavropoleos”, „Sfântul Dumitru” (Poșta), „Sfinții Arhangheli” (Oțetari) și „Sfântul Stelian”.

Ca unui mare biruitor întru credința lui Dumnezeu să ne rugăm și noi, de-a fi mijlocitor în rugăciunile noastre.

Rugăciune către Sf. Haralambie

Arătatu-te-ai, părinte Haralambie,
ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos
și sfeșnic lumii pururea luminos,
strălucit-ai în lume prin mucenicie, înțelepte
și ai risipit întunecarea idolilor, ca să-ți cântam:
Bucură-te, Sfinte Haralambie - izbăvitor de ciumă și de foamete!
Roagă-te lui Hristos, ca să ne mântuiască și pe noi.
Amin!

*La mulți ani sărbătoriților cu numele Haralambie!

Maria FILIPOIU - poet, exeget, jurnalist UZPR