Multe şi diferite sunt însuşirile râvnei Sfântului Efrem Sirul pentru Dumnezeu şi ale sudorilor şi ostenelilor pentru apărarea Ortodoxiei. Insă cea mai mare şi mai plină de har dintre toate este următoarea: Apolinarie (eretic care a trăit în sec. al IV-lea), care a propovăduit o mare erezie şi care obişnuia să facă şi să spună orice pentru a strica dogmele ortodoxe, a modificat în multe locuri credinţa adevărată, urmându-i pe aceia care răspândeau învăţături greşite.

Invăţând aşadar ceea ce voia el, lucruri scoase din mintea lui, a scris această învăţătură în două cărţi pe care le-a încredinţat unei femei, care, după cum se spune, a încuviinţat părerile lui eretice, precum şi plăcerile. Deci Efrem a aflat despre aceste lucruri şi a socotit că este nevoie de o cursă potrivită, nu de una obişnuită, ci de una care să conţină meşteşug şi înţelepciune.

Aşadar Sfântul s-a prefăcut că are aceleaşi păreri rătăcite ca ale lui Apolinarie, şi a mers la femeia care păstra cărţile, prefăcându-se a-i aduce binecuvântări din pustie. Şi astfel, vorbind frumos femeii, s-a apropiat de ea cu meşteşug, ca şi când Apolinarie ar fi avut o legătură foarte strânsă cu el. Intrucât femeia a fost păcălită de toată această scenă de teatru şi a fost convinsă întru totul că are de-a face cu un ucenic al lui Apolinarie, Sfântul a rugat-o să-i dea cărţile cu scrierile dascălului, pentru a putea să-i înfrunte uşor şi eficient pe „eretici" (numindu-i astfel pe cei care au ales şi au păstrat Ortodoxia). Femeia, fiind înşelată de această înţeleaptă şi credibilă uneltire a Sfântului, i-a încredinţat cărţile, spunându-i să le înapoieze degrabă.

Sfântul, ca un alt Iacov, după ce a amăgit-o în felul acesta pe femeie, pe Isav cel necurăţit, şi a luat în mâinile lui dreptul întâietăţii, l-a prins pe ticălos de-a binelea şi cu cuvântul i-a întins cursă vulpii. Să fim cu luare-aminte la gândirea înţeleptului şi la cum a lucrat cu atât de mare viclenie şi atâtea altele. Şi întrucât să se apuce prin cuvinte şi răspunsuri a-i înfrunta pe eretici cu limba lui - care ar fi putut cu uşurinţă să destrame şi să distrugă toate rătăcirile lor - nu i-a fost foarte la îndemână, pentru că era nevoie de mult timp şi trudă, şi pentru că tocmai timpul îi lipsea (fiindcă femeia aştepta şi cerea degrabă cărţile înapoi), s-a întors spre o altă uneltire, care era totodată şi foarte grabnică şi eficientă.

După ce a deschis cărţile şi a despărţit foile una câte una, le-a uns bine cu untură de peşte. Apoi le-a pus la loc, a închis cărţile şi le-a strâns foarte bine în mâini, astfel încât să se lipească bine şi nicio foaie să nu se poata desprinde de cealaltă, şi in telul acesta le-a întors femeii. Aceea le-a luat fără să le cerceteze prea atent, nici nu le-a deschis, ci s-a uitat doar dacă sunt în regulă pe dinafară. Şi a păstrat iarăşi cărţile în casa ei.

După aceea ortodocşii l-au invitat pe Apolinarie să-şi prezinte teoriile. Şi aceasta a fost ideea Sfântului Efrem şi a minţii lui înţelepte şi însetate după adevărul lui Hristos, care ştia ce făcuse cu acele cărţi ruşinoase şi pline de rătăciri. Apolinarie, întrucât era bătrân, şi bătrâneţile îl chinuiau, n-a primit să participe la dialog, ci se baza pe cărţile lui, şi a poruncit să-i fie aduse, spunând:

- Aceste cărţi mă vor sluji, după cum gura slujeşte cuvântului.

Astfel, a luat o carte şi a vrut cu mândrie s-o deschidă undeva la început. Insă văzând cum cartea nu se deschide deloc, la niciuna dintre pagini, acestea fiind lipite între ele, a încercat s-o deschidă undeva la jumătate. Dar pentru că nici acolo nu se deschidea, a lăsat cartea şi a luat-o pe cealaltă. Insă şi a doua era ca şi prima şi nu se deschidea. Astfel, a fost cuprins de o mare ruşine şi sufletul i s-a întunecat. De jena şi ruşinea acelei întâmplări şi-a ieşit din fire şi a plecat de la acea adunare fără să-şi poată potoli mânia.

In cele din urmă şi-a distrus şi viaţa, şi fiind măcinat de toate acestea, a murit. Aceasta era râvna Sfântului Efrem pentru Hristos. Şi de aceea avea sădite toate virtuţile în sufletul lui, încât putea fi numit cu uşurinţă izvor care izvorăşte tot felul de ape sau livadă împodobită cu diferite flori şi trandafiri, ori boltă cerească deasupra pământului, plină de mulţimi de aştri. Şi mai poate fi comparat cu grădina Raiului, mereu înflorită şi veselă, care nu se ofileşte niciodată, plină de pomi roditori şi neprihăniţi, dar din care lipseşte vicleanul şarpe, vrăjmaşul mântuirii noastre.

Sfantul lacrimilor. Sfantul Efrem Sirul. Viata - Invatatura - Minuni; Editura Egumenita

Cumpara cartea "Sfantul lacrimilor. Sfantul Efrem Sirul. Viata - Invatatura - Minuni"

 

• Plansul de miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Sfantul Efrem Sirul, Paladie si Iacob
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfantul Efrem Sirul
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: