In scrisoarea patriarhului ecumenic al Constantinopolului leremia II către teologii protestanţi din Tubingen, Martin Crusius şi Iacob Andreae, răspunsul patriarhului la articolul XIII „De usu sacramentorum” al Confesiunii Augustane conţine în locul unui tratat despre Sacramentele, respectiv Tainele Bisericii Ortodoxe, o descriere şi o scurtă explicaţie a celei mai importante slujbe din cultul divin al Bisericii Ortodoxe: Dumnezeiasca Liturghie.
Două trăsături sunt importante pentru o expunere a învăţăturii ortodoxe despre Sfintele Taine:
1. Concentrarea noţiunii de Taină pe Euharistie. Cuvântul grec mysterion - folosit mai ales la plural - poate denumi şi cele şapte lucrări numite „Taine” în Biserica Ortodoxă; cel puţin tot atât de frecvent însă se înţelege prin acest cuvânt îndeosebi Euharistia. Această raportare la Euharistie nu este întâmplătoare, ci are o însemnătate hotărâtoare pentru clarificarea noţiunii de Taină şi a poziţiei ortodoxe în legătură cu numărul Tainelor.
2. Şi mai importantă decât concentrarea pe Euharistie e o a doua particularitate a răspunsului patriarhului: Nu există o definiţie a ceea ce este o Sfântă Taină (un început în această privinţă există însă în Răspunsul său la articolul VII al Confesiunii Augustane), drept pentru care el descrie cultul divin şi dezvoltă învăţătura sa despre Taine „oarecum de-a lungul săvârşirii liturgice a Tainelor”.
Practica Tainelor, săvârşirea acestora premerge astfel reflecţiei asupra lor. Potrivit înţelegerii ortodoxe dezvoltarea unei teorii a Tainelor desprinsă de practica lor tradiţională nu este cu putinţă. Tainele nu pot fi deduse dintr-o noţiune generală de Taină. Există, ce-i drept, încercări de a dezvolta o atare noţiune, dar în cele din urmă nici una nu s-a impus. Cuvântul mysterion, tainstvo, care denumeşte în teologia ortodoxă Tainele, se împotriveşte prin însăşi etimologia lui oricărei definiţii.
Deşi teologia ortodoxă nu vrea să dezvolte o noţiune specifică de Taină, întrucât ţine cu tărie la experienţa cultică ca izvor al teologiei, sub influenţa Occidentului ea şi-a precizat unele idei privitoare la o atare noţiune. Aceste încercări de definiţie s-au făcut îndeosebi în discuţia din jurul numărului Tainelor, asupra căreia ne vom opri aici pe scurt:
Ca şi Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă numără şapte Taine. Ea denumeşte astfel aceleaşi lucrări sfinţitoare pe care Biserica Romano-Catolică le numeşte Sacramente: Botezul, Confirmarea (ortodox Mirungere), Impărtăşania, Hirotonia, Spovedania, Căsătoria şi Maslul. Numărul de şapte al Tainelor, Biserica Ortodoxă l-a preluat - acest fapt nu e contestat nici chiar de teologii ortodocşi - din Occident cu ocazia conciliului unionist de la Lyon din 1274. Fireşte, evaluarea acestui fapt este diferită. Predomină însă concepţia potrivit căreia Biserica Ortodoxă nu s-ar fi fixat la numărul de şapte al Tainelor, dacă prin aceasta s-ar fi altoit pe ea ceva fundamental străin. Această judecată nu e lipsită de temei. Biserica Ortodoxă a abandonat de altfel ceea ce îi era străin îndată după dizolvarea unirii, cum a abandonat, de exemplu, definiţia despre purcederea Duhului Sfânt a conciliului de la Lyon.
Numărul şapte întâlnit în Sfânta Scriptură de 600 de ori, trimiterea făcută de profetul Isaia la cele şapte daruri ale Duhului Sfânt (Is 11, 2-4), cei şapte stâlpi ai înţelepciunii pomeniţi în Pilde 9, 1, toate acestea erau destule în Evul Mediu pentru a convinge oamenii de acest număr sfânt. Prin contestarea reformatorică a numărului de şapte al Sacramentelor, contestare care a căutat să câştige teren în teologia ortodoxă prin Mărturisirea de credinţă a lui Chiril Lukaris, numărul de şapte s-a consolidat definitiv în teologia ortodoxă.
Indecizia metodologică fundamentată în privinţa noţiunii de Taină în teologia ortodoxă se vede şi în aceea că Sfintele Taine nu alcătuiesc în cărţile liturgice care reglementează cultul divin şi săvârşirea sacramentelor, îndeosebi în Evhologhion (Molitvelnic), un grup propriu între cele peste două sute de acte liturgice descrise. Corespondentul slav al Evhologhion-ului, Trebnik-ul, nu cuprinde în forma sa actuală nici măcar rânduiala tuturor Tainelor. Lipseşte rânduiala Euharistiei, precum şi rânduiala tuturor Tainelor săvârşite numai de episcop, îndeosebi hirotonia diaconului, preotului şi episcopului. Acestea se găsesc dimpotrivă în Cinovnik Archierejskago Sluzenija (Rânduiala slujbelor divine arhiereşti sau Arhieraticon), care cuprinde rugăciunile episcopului din liturghia arhierească. Spre deosebire de ediţiile de mai înainte, Evhologhion-ul grecesc actual cuprinde, dimpotrivă, şi sfinţirile episcopale.
Chiar şi desemnarea Tainelor în cărţile liturgice este diferită. Slujbele Botezului, Mirungerii, Spovedaniei, Cununiei şi Maslului sunt numite în Evhologhion-ul grecesc „akolouthia”: „rânduială”. Rânduiala dumnezeieştii Liturghii se numeşte simplu „Dumnezeiască Liturghie”, cea a Hirotoniei se numeşte uneori „taxis”. Prin cuvântul „akolouthia”, folosit cel mai frecvent pentru desemnarea Tainelor, sunt desemnate însă şi numeroasele lucruri sfinţitoare numite „ierurgii” (în terminologia romano-catolică „sacramentalia”). De asemenea cuvântul „taxis” este folosit, de exemplu, în Evhologhion şi pentru promovarea liturgică în treapta de egumen sau pentru sfinţirea ipodiaconului, deşi acestea două nu se numără între Taine.
Mărturisirea ortodoxă a patriarhului Dositei, din 16725, declară categoric: „Noi credem că în Biserică există Taine care se întemeiază pe Evanghelie şi că acestea sunt şapte. Un număr mai mic sau mai mare de Taine în Biserică nu avem, fiindcă un alt număr de Taine decât cel de şapte e o născocire a neroziei ereticei. Tradiţia mai veche era, dimpotrivă, mai nedeterminată în această privinţă. în Expunerea exactă a credinţei ortodoxe, Sfântul Ioan Damaschin (circa 650-750) desemnase numai Botezul încheiat cu Mirungerea şi Euharistia drept „Taine”. Desigur aceasta nu înseamnă că el n-ar fi cunoscut sau ar fi considerat drept neesenţiale sfinţirea în treapta de episcop, preot sau diacon. Dar de aici se vede limpede că la el numărul şi noţiunea de Taină erau încă neprecizate.
Chiar şi atunci când numărul de şapte de la Lyon (1274) s-a impus deja, pentru o bună perioadă de timp a rămas neclar care anume lucrări sfinţitoare trebuie socotite între cele şapte Taine. Astfel au putut fi socotite între cele şapte Taine tunderea în monahism şi sfinţirea apei mari.
Pe lângă recunoaşterea numărului de şapte al Tainelor şi fixarea exactă a ceea ce trebuie socotit drept Taină, în teologia ortodoxă de şcoală apare definiţia formei şi materiei. Mitropolitul Makari (Bulgakov) nu uită s-o pomenească în Dogmatica sa la nici una din cele şapte Taine. La Botez, materia este după el „apa naturală pură”. Drept formă sunt socotite cuvintele: „Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Ca şi în teologia scolastică occidentală, urmează indicaţii cu privire la efectele harice văzute şi la administrarea Tainei8. în chip asemănător se prezintă lucrurile la toate celelalte Taine.
In şcoala Institutului „Saint-Serge” din Paris, întemeiat de teologi din prima generaţie a emigraţiei ruse şi care a preluat influenţele teologiei istorice, ale teologiei laice şi ale filozofiei religiei ruse, s-au făcut încercări de a rupe cu sistemul scolastic şi în chestiunea „Tainelor”. Părintele Serghi Bulgakov se ţinea încă de definiţia "sacramentului” atunci când scria: „Taine sunt acele lucrări sfinţitoare în care sub un semn văzul se împărtăşeşte în chip nevăzut un anumit dar al Duhului Sfânt”. Accentul e deplasat însă atunci când Bulgakov continuă spunând că în Taine „se oglindeşte însăşi natura Bisericii, care este nevăzutul în văzut şi văzutul în nevăzut”. Ideea că Tainele oglindesc Biserica se găseşte deja la Rudolph Sohm, care a exercitat o puternică influenţă asupra teologiei ruse. Sohm scrie: „Taina creştinătăţii se repetă în toate actele Bisericii (creştinătăţii)". E de presupus că prin aceasta el a influenţat şi asupra lui Bulgakov.
Lucrul cel mai demn de remarcat la părintele Serghi Bulgakov stă însă altundeva: în tendinţa limpede de extindere a numărului de şapte receptat la Lyon. Părintele Bulgakov scrie:
"Trebuie să avem în vedere faptul că nici numărul de şapte nu are un caracter exhaustiv, fiindcă numărul lucrărilor sfinţitoare în Biserică e de fapt mult mai mare. Astfel, Biserica are diferite sfinţiri (a unei biserici, sfinţirea apei, îndeosebi la Bobotează, a pâinii, fructelor şi a oricărei materii), înmormântarea şi tunderea în monahism (care în vechime erau socotite direct Taine), sfinţirea icoanelor şi crucilor şi alte rânduieli care nu se deosebesc de cele şapte Taine după puterea lor activă, deoarece şi ele comunică harul Duhului Sfânt prin respectarea unei anumite forme exterioare... în acelaşi timp, nu există nici un obstacol în calea stabilirii unei gradaţii a universalităţii şi chiar a instituirii lor de către Dumnezeu în cadrul celor şapte Taine, chiar dacă toate sunt deopotrivă Taine, în sensul că împărtăşesc darurile Duhului Sfânt. Nimic nu-i împiedică cu alte cuvinte şi pe ortodocşi să deosebească în numărul celor şapte Taine Botezul şi Euharistia ca instituite direct de Domnul însuşi (ca Taine aşa-zicând «evanghelice»), şi care au fost prezente în toate epocile existenţei Bisericii".
Prin urmare, celelalte Taine ale Bisericii s-au dezvoltat mai târziu. în spatele unei astfel de viziuni a părintelui Serghi Bulgakov stă teoria dreptului divino-uman în Biserică, potrivit căreia şi rânduielile a căror întemeiere nu poate fi dovedită că s-a făcut direct de Hristos însuşi, ba apar chiar şi cele îndoielnice, pot trece drept autentice.
In ciuda acestei referiri la posibilitatea cel puţin teoretică a unei limitări, la părintele Bulgakov predomină tendinţa spre extinderea numărului Tainelor. Explicaţia dată dumnezeieştii Euharistii de părintele Alexander Schmemann arată ce posibilităţi de înţelegere a Liturghiei se află în această tendinţă spre lărgire. Pentru părintele Schmemann, Euharistia nu este o unică Taină, ci un şir de Taine. Ea este „Taina adunării..., a împărăţiei..., a iubirii..., a cuvântului..., a celor credincioşi..., a aducerii..., a unităţii..., a jertfei..., a mulţumirii..., a aducerii-aminte..., a Duhului Sfânt..., a împărtăşirii”. Bogăţia ei de Taine nu poate fi epuizată trimiţând la un singur aspect al ei.
Noţiunea de „Taină” raportată la Taina Bisericii sugerată de părintele Serghi Bulgakov şi dezvoltată de părinţii Nikolai Afanasiev şi Alexander Schmemann se distinge izbitor de noţiunea tradiţională de "Sacrament" provenită din scolastica occidentală şi susţinută încă de Christos Andrutsos. După Andrutsos şi tradiţia anterioară lui, Tainele sunt „celebrări instituite de Dumnezeu care arată şi împărtăşesc în acelaşi timp harul nevăzut". Aceeaşi noţiune de Taină/Sacrament o susţine şi mitropolitul Makari (Bulgakov) cu un citat din Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă: „Taina este o lucrare sfântă care împărtăşeşte în chip văzut sufletului credinciosului un har nevăzut al lui Dumnezeu, [o lucrare] care a fost instituită de Domnul nostru şi prin care orice credincios primeşte harul dumnezeiesc”. După părintele Serghi Bulgakov, dimpotrivă, Tainele reflectă natura Bisericii.
Preluând această idee, părintele Nikolai Afanasiev scria: Tainele au „o relaţie cu întreaga Biserică în toată plinătatea ei, şi nu numai cu credinciosul individual". Această raportare eclezială distinge Tainele de ierurgii. Neexprimată încă la Bulgakov, raportarea la Euharistie e, dimpotrivă, accentuată de Afanasiev ca una cu adevărat fundamentală. Pentru părintele Afanasiev, Biserica şi Euharistia sunt identice, în măsura în care amândouă sunt trupul lui Hristos, în sensul că Biserica vine după Euharistie, întrucât abia prin Euharistie devine Biserica Trup al lui Hristos: „Euharistia cuprinde în sine toate Tainele”, deoarece prin ea Biserica devine Trup al lui Hristos, nu invers. Atunci când teologia romano-catolică - mai ales de la Conciliul Vatican II - desemnează Biserica drept Sacramentul originar din care derivă toate Sacramentele, această teză stă în contrast direct cu poziţia lui Afanasiev exprimată aici.
Botezul, Mirungerea, Preoţia şi Spovedania sunt „Taine” înainte de toate în virtutea acestei raportări a lor la Euharistie. Cu alte cuvinte, ele privesc nu doar insul izolat, nu împărtăşesc numai un har „personal”, ci privesc insul în relaţia sa cu Biserica. Botezul şi Mirungerea „deschid unui nou membru al Trupului lui Dumnezeu aşezat în starea sfântă de laic” accesul la Euharistie. „Spovedania deschide unui membru căzut al Bisericii posibilitatea de a participa din nou la Euharistie. Preoţia îl aşază pe cel ales de Dumnezeu în funcţia de a prezida adunarea euharistică şi, prin urmare, de a săvârşi Euharistia însăşi. Prin Cununie bărbatul şi femeia sunt admişi, în noua lor stare binecuvântată şi recunoscută de Biserică, la participarea la Euharistie. Invocând asupra celui bolnav harul care trebuie să-l vindece de bolile sufleteşti şi trupeşti, Biserica se roagă în Taina Maslului pentru continuarea participării sale la Euharistie. Fără Euharistie toate Tainele rămân nedepline. Scopul lor nu este atins".
Slăbiciunile acestei concepţii se află, după părerea mea, pe de-o parte, mai cu seamă în faptul că Afanasiev a renunţat, cel puţin „expresis verbis”, la o critică inevitabilă după propria sa definiţie asupra menţinerii Maslului în numărul Tainelor. Raportarea acestuia la Euharistie este artificială şi, desigur, dacă ar fi asociat Maslul ierurgiilor, Afanasiev ar fi zdruncinat un consens al teologiei actuale, nu însă o dogmă. Dimpotrivă, Cununia, ca imagine a Bisericii, poate fi, desigur, mult mai fericit pusă în relaţie cu Euharistia. Părintele John Meyendorff a încercat mai târziu aceasta. Pe de altă parte, Afanasiev ar fi putut evidenţia fără osteneală relaţia hirotoniei diaconului cu Euharistia, deşi aceasta lipseşte în definiţia sa fixată asupra prezidării celebrării Euharistiei. Totuşi definiţia dată de el „Tainei” e un progres faţă de teologia de şcoală, întrucât reuşeşte să arate în ce măsură unele acte liturgice desemnate în mod obişnuit drept „Taine” pot fi trecute de partea misterului Euharistiei, în vreme ce în noţiunea de „Taină” a teologiei de şcoală motivul pentru care a putut fi aleasă o noţiune comună pentru lucruri atât de deosebite ca Euharistia, slujba dumnezeiască centrală a Bisericii, şi Botezul administrat unui individ, rămâne neclar.
Părintele Nikolai Afanasiev a încercat să precizeze fiinţa Tainei nu într-o anumită formulă, ci în raportarea la Euharistie înţeleasă eclezial. Acesta e un progres faţă de definiţia dată Tainei în teologia ortodoxă de şcoală. Dar atunci când episcopul Ioannis Ziziulas declară că în teologia ortodoxă mai nouă „analiza Liturghiei devine metoda capitală de tratare a Euharistiei”, el arată un alt drum teologiei ortodoxe a Tainelor, un drum orientat încă şi mai direct spre experienţă şi spre ceea ce poate experiat, dar care are rădăcini mai vechi. Teologia ortodoxă din epoca clasică, dinainte de căderea Bizanţului, n-a plecat în genere în tratarea Tainelor de la o anumită noţiune de Taină - nici de la cea scolastică, nici de la vreo alta - ci de la săvârşirea Tainelor. In teologia bizantină Tainele „sunt mai degrabă descrise în limbaj biblic şi patristic decât definite, interesul cel mai mare îl are săvârşirea lor liturgică, mai degrabă decât problema numărului minim necesar de elemente, iar efectele lor sunt exprimate într-o bogăţie aproape nelimitată de aspecte soteriologice”. Acest lucru poate fi arătat pentru toate Tainele.
In continuare însă, ne vom limita la Botez, Mirungere, Euharistie, Spovedanie şi Hirotonia în cele trei trepte ale Preoţiei. Aici raportarea la experienţa cultică a Bisericii e mai clară decât la Cununie şi Maslu, ambele rareori tratate în literatura teologică ortodoxă actuală. Tratarea Tainelor de către teologi cum sunt episcopul Ioannis Ziziulas şi, mai ales, părintele Alexander Schmemann, sunt cele mai importante încercări de a face o teologie a Tainelor orientată după experienţă.
Karl Christian Felmy
Fragment din cartea "Dogmatica experientei ecleziale. Innoirea teologiei ortodoxe contemporane", Editura Deisis
Cumpara cartea "Dogmatica experientei ecleziale. Innoirea teologiei ortodoxe contemporane"
-
Impartasirea continua cu Sfintele Taine - Recenzie
Publicat in : Religie -
Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti
Publicat in : Dogma -
Sfintele Taine in viata Bisericii
Publicat in : Dogma -
Sfintele Taine si simbolurile neoprotestante
Publicat in : Dogma -
Sfintele Taine din Biserica si din afara ei
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.