Dacă iadul se află în adâncul sufletului omenesc, atunci împărăţia lui Dumnezeu trebuie să înceapă tot acolo. Nu a spus Iisus însuşi că împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru! In adolescenţa mea acel verset mă intriga întotdeauna; cu siguranţă nu era dintre acelea care inspirau multe predici. Părea prea “subiectiv”. Şi totuşi, a fost rostit chiar de buzele Mântuitorului. Abia atunci când aveam să accept adevărul Ortodoxiei şi să întâlnesc Treimea dătătoare de viaţă, acest verset a început să capete un sens pentru mine. Raiul nu este un Disneyland cosmic, ci starea deplinei asemănări cu Dumnezeu pentru care omul a fost dintru început creat.
Cu toate acestea, o astfel de imagine a „raiului” este cu totul diferită decât aceea prezentată de obicei de la amvoanele Baptiste. Nu de mult am auzit o predică televizată a unui pastor dintr-una din cele mai mari biserici din Statele Unite. Raiul, spunea el, este un spaţiu fizic situat la nord. El s-ar afla la exact 1500 de mile. In caz că s-ar găsi cineva care să se îngrijoreze de o eventuală prea mare înghesuială, el a asigurat congregaţia că fiecare în rai va avea cel puţin treizeci de acri de pământ drept proprietate - ceva mai puţin decât patruzeci de acri, aş adăuga eu. Probabil cel mai surprinzător lucru din predica aceea era că pastorul s-a referit la Dumnezeu şi la Hristos doar de două ori. Dumnezeu a făcut raiul, desigur, iar Iisus a murit pe cruce pentru ca cei care cred în El să ajungă acolo. Atâta tot! Nici o referire la transformarea omului după acelaşi chip [al lui Hristos] din slavă în slavă (2 Cor 3, 18) sau la prefacerea omului întru dumnezeiasca fire (2 Pt 1,4).
Toată viaţa mea mi s-a prezentat mântuirea în termeni negativi: Iisus m-a salvat din iad şi mi-a înlesnit drumul spre acel loc numit rai. El era ultima asigurare în caz de „incendiu”! Cu câtă bucurie aveam să descopăr latura pozitivă a creştinismului. Sfântul Atanasie a spus că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină asemenea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a făcut dintru început pe om după chipul Său pentru ca omul să poată tinde spre deplina asemănare cu Creatorul lui. Hristos, care este Chipul desăvârşit al Tatălui, a venit nu doar să repare ceea ce fusese distrus prin căderea omului, ci pentru a desăvârşi omenirea şi a împlini dorinţa de început a creaţiei.
Hristos este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura... El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate (Col 1, 15-17).
Hristos a spus că a venit pentru a dărui din belşug viaţă lumii. Dar ce fel de viaţă? O existenţă biologică? Viaţa de după moarte? Aveam să aflu că viaţa pe care Hristos a venit să o dăruiască este nici mai mult nici mai puţin decât viaţa Sfintei Treimi - sau, mai exact, viaţa Tatălui, Care trăieşte de-a pururi ca iubire împreună cu Fiul şi Duhul Său.
Adevărat, adevărat zic vouă: că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia, Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa l-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine (In 5, 25-26).
Pentru că cel care a murit pe Cruce a fost Fiul Tatălui - viaţa însăşi - nu doar un om nevinovat, El a strivit de a pururi tirania auto-suficienţei omului şi l-a dezrobit pe om din chingile morţii. Prin El, omul participă la „viaţa-în-Sine” a Sfintei Treimi, viaţă împlinită ca o veşnică relaţie de iubire: şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (In 17, 3).
După ce am parcurs Fiinţa Eclesială, tot ceea ce aveam să citesc mai apoi despre Ortodoxie vorbea despre acelaşi lucru. In fiecare carte pe care aveam să o citesc, autorul revenea la tema centrală a dragostei Trinitare. Am înţeles că Ortodoxia nu este un set de afirmaţii despre Dumnezeu şi nici măcar un sistem teologic bine pus la punct; este un întreg organic - un veşmânt fără cusătură. Ortodoxia este, la modul cel mai înalt. Adevărul însuşi, adevărul care îl eliberează pe om! Arhimandritul Vasileios, Stareţul Mănăstirii Iviron de pe Muntele Athos, rezumă cât se poate de exact deplinătatea Ortodoxiei:
Teologia nu are o filosofie proprie, aşa cum nici duhovnicia nu are o mentalitate proprie, cum nici administraţia bisericească nu are un sistem propriu, cum nici hagiografia nu are propria şcoală artistică. Toate se dezvoltă din aceeaşi experienţă liturgică. Toate funcţionează într-un mod Trinitar, întreită cântare grăind fiecare după limbajul său... există o singură lege duhovnicească şi aceasta are putere atât asupra lucrurilor cereşti cât şi pământeşti. Toate lucrurile decurg şi se dezvoltă din cunoaşterea Sfintei Treimi. Toate lucrurile provin din izvorul care este viaţa Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh: din botezul în moartea lui Iisus.
Lumea devenise cu totul alta! Sau mai degrabă eu am început să văd lumea cu alţi ochi. Am înţeles că “libertatea” pe care am apărat-o atât de vehement nu era deloc libertate, ci robie propriilor mele mofturi, „contextului” meu, nevoilor naturii mele fărâmiţate şi, în cele din urmă, morţii. Acest fapt avea să devină tot mai limpede pentru mine atunci când am început anul al doilea de seminar la Seminarul Teologic Baptist de Sud-Est şi am văzut cu ochii mei moartea unui seminar şi eşecul inevitabil al ideologiei Baptiste de a adresa adevărul omului creat după chipul Dragostei Trinitare.
Clark Carlton
Calea de la Protestantism la Ortodoxie, Editura Ecclesiast
-
Cum sa mostenim viata vesnica
Publicat in : Editoriale -
Aceasta este viata vesnica
Publicat in : Editoriale -
Poruncile dumnezeiesti, medicamente pentru viata vesnica
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.