Soţia îşi spune adesea că lumea e nedreaptă, deoarece ea i-a dat soţului cei mai buni ani din viaţă. O as fel de evaluare este oare îndreptăţită din punct de vedere creştin?
Să începem prin a recunoaşte că această „nedreptate” o vedem doar atunci când se referă la noi. Noi cunoaştem, în general, că în viaţă există „nedreptăţi”, cum ar fi moartea unui tânăr sau nefericirea cuiva, deşi acesta este om bun. Astfel, noi înţelegem cu mintea că această lume este în păcat, care o stăpâneşte, şi de asta nu putem scăpa nicicum. Dar, atunci când lucrurile negative ne ating pe noi, uităm ceea ce spunea Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21) şi începem să cerem să ni se facă dreptate, căci am câştigat dreptul de a ne fi bine. Numai că ar trebui să ne întrebăm cinstit dacă am mers la biserică pentru a ne fi bine sau dacă în Evanghelie este scris că atunci când cineva este cinstit i se va da un apartament, maşină, soţ fidel, trei copii şi nepoţi frumoşi. Hristos ne-a spus: „In lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Mântuitorul a mai spus că cei care Ii vor urma vor avea „bucurie” (Ioan 17, 13). Dar aceasta va fi o altfel de bucurie, nu una lumească. Nu există nici un fel de garanţie pentru o viaţă în bunăstare pe pământ, din partea Domnului. Şi poate că suntem ispitiţi atunci când, deşi suntem formal în Biserică, începem să ne lipim inimile prea mult de cele lumeşti. Este bine să fii evlavios atunci când toate îţi merg din plin. Cum putem ajunge în împărăţia cerurilor fără a simţi greutăţi prea mari aici, pe pământ? Dar, dacă Domnul nu ne lasă astfel, nu trebuie să cârtim. Aceasta trebuie să fie credinţa noastră; nu trebuie să ne plângem cerului pentru greutăţile pe care le avem.
In ce priveşte relaţia cu soţul care a înşelat, dacă îl puteţi ierta şi primi înapoi, atunci când îşi va veni în fire, aceasta va fi o victorie duhovnicească a dumneavoastră. Dacă nu veţi putea face aceasta, atunci nici Domnul nu vă va judeca, fiindcă El a spus că din „pricină de desfrânare” se poate dezlega căsătoria, dar nu obligă pe nimeni să divorţeze din această cauză. Aşa că deciziile, în acest caz, pot fi diferite. Un singur lucru nu trebuie să se întâmple în astfel de situaţii: ca soţia, deşi se chinuieşte cu gândul că soţul o înşală, să nu întreprindă nimic şi să trăiască mâhnită, gândindu-se că ea încă depinde material de el, chiar dacă nu se mai iubesc, dar măcar va putea cere bani pentru ea şi copii, deoarece el se va simţi vinovat. O astfel de încurajare a păcatului, atunci când soţului i se permite în mod tacit să aibă două familii, nu trebuie să se întâmple în nici un caz. Nu trebuie ca, ştiind că soţul păcătuieşte, să te prefaci că nu se întâmplă nimic.
Pr. Maxim Kozlov
Familia, ultimul bastion; Editura Sophia
Cumpara cartea "Familia, ultimul bastion"
-
Viata de familie - Cuprins
Publicat in : Viata de familie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.