După ce s-a vărsat paharul cel dintîi, s-a făcut bubă rea peste cei ce s-au lepădat de credinţă (stihurile 1,2) Şi am auzit glas mare din biserică, zicînd celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pămînt cele şapte pahare ale mîniei lui Dumnezeul” Şi s-a dus cel dintîi şi a vărsat paharul lui pe pămînt. Şi bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.

„Paharul” se înţelege în loc de lucrare de muncă, căci spune cum, după vărsarea lui de către îngeri, s-a făcut o „bubă mare”, cumplită, ce închipuia durerea cea din urmă ce tremură în inimă, care se va face în inimile celor ce-şi vor părăsi credinţa, cînd, fiind bătuţi de bătăile slobozite de Dumnezeu, nu vor dobîndi vindecare de acestea de la Antihrist [la care s-au închinat]. Şi este adevărat că în chip simţitor se vor răni trupurile celor ce vor avea sufletele rănite cu săgeţile înşelăciunii şi amăgirii diavoleşti şi ale lui Antihrist cel vrăjmaş.

[Despre acestea, cuviosul Averchie mai zice: „In acest capitol, sînt înfăţişate bătăile lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor Bisericii, închipuite de „cele şapte pahare ale mîniei lui Dumnezeu, vărsate de cei şapte îngeri” Acestea sînt după asemănarea bătăilor cu care a fost lovit Egiptul cel vechi, a cărui înfrîngere este o închipuire a înfrîngerii mincinoasei împărăţii creştine care mai sus a fost numită «Egipt» şi «Babilon». /.../ Astfel, «buba» pricinuită de vărsarea primului pahar este luată, negreşit, din asemănarea cu a şasea bătaie ce a lovit Egiptul.”]

Al doilea pahar, asupra sufletelor ce sînt în mare (stih 3) Şi al doilea înger a vărsat paharul lui în mare, şi marea s-a prefăcut în sînge ca de mort şi orice suflare de viaţă a murit din cele ce sînt în mare.

Nu este lucru mare sau cu anevoie în puterea lui Dumnezeu să întoarcă marea în sînge ca de om junghiat, prin sfinţii săi Prooroci Ilie şi Enoh pierzîndu-i Dumnezeu pe cei ce sînt într-însa, spre a învedera neputinţa lui Antihrist şi pentru a arăta cît de slabi sînt cei amăgiţi de el. Aşa a făcut de demult şi în Egipt (Ieşirea 7:18), prin Moisi, spre mustrarea împietririi lui Faraon, arătîndu-Şi puterea pentru ca aceia adeveriţi în credinţă să se întărească, iar cei neîntăriţi să se teamă, văzînd făptura luptîndu-se îm
potriva lor, pentru cinstea [dată de ei] pierzătorului. Pentru că numele lui Antihrist este „pierzătorul” şi în vărsare de sînge şi în războaie se va face venirea lui, de vreme ce Gog şi Magog se vor îndemna împreună şi se vor lupta în cele patru părţi ale lumii. (Scolie: Tare se vor lupta Gog şi Magog împotriva celor ce nu-l vor primi pe Antihrist.) Şi împăraţii care nu se vor supune lui Antihrist se vor doborî cu toată oastea lor, şi vărsări de sînge se vor face şi marea, pentru războaiele cele din corăbii, se va spurca cu sînge şi apele ei se vor amesteca cu sîngele celor morţi.

Prin paharul al treilea,, apele se întorc în sînge (stihurile 4. 5) Iar cel de-al treilea înger a vărsat paharul lui în rîuri şi în izvoarele apelor, şi s-au prejacut în sînge. Şi l-am auzit pe îngerul apelor zicînd: „Drept eşti Tu - Cel ce eşti şi Cel ce erai, Sfinte Doamne - că ai judecat acestea; de vreme ce ei au vărsat sîngele sfinţilor şi proorocilor, tot sînge le-ai dat să hea. Vrednici sînt!”

Şi prin aceasta se arată că îngerii sînt puşi peste stihii - precum s-a zis mai sus - dintre care unul este peste ape. Şi îl laudă pe Dumnezeu pentru pedeapsa adusă după cuviinţă peste cei potrivnici, dîndu-le să bea sînge celor ce şi-au spurcat mîinile cu sîngele sfinţilor. Prin aceasta, se mai arată că mulţi, prin starea cea tare în credinţă, se vor învrednici în vremea aceea de darul proorocesc şi vor fi omorîţi de slugile diavolului. [...]

[De asemenea - zice Sfinţitul Averchie - aici se pomeneşte înfricoşătoarea vărsare de sînge ce se va întîmpla în vremea lui Antihrist, înainte de sfîrşitul lumii.] (stih 7) Şi am auzit din altar, grăind: „Aşa, Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!”

„Şi am auzit din altar [...]” Aici, îl numeşte „altar” pe Hristos, căci întru Dînsul şi printr-însul se aduc Tatălui jertfele cele cuvîntătoare, precum am învăţat de la dumnezeiescul Apostol (Romani 12:1). Aici, am auzit cum Puterile îngereşti, trimise spre slujbă către cei ce vor mîntuirea, înalţă [la Dumnezeu] rugăciunile şi jertfele noastre cele duhovniceşti.

Şi zice că din acest „altar” a ieşit un glas care arată că drepte sînt judecăţile lui Dumnezeu, întrecînd orice minte şi cuvînt. Şi ne-am învăţat din Sfintele Evanghelii că îngereştile Puteri cereşti se veselesc şi prăznuiesc pentru mîntuirea celor ce se întorc prin pocăinţă (Luca 15:10), şi le pare rău de rătăcirile lor din calea cea dreaptă şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru munca celor ce calcă poruncile Lui, ca [măcar astfel] să-şi plătească datoria [pentru păcate]. Pentru aceea, să ne nevoim ca să mijlocească spre mîntuirea, veselia, bucuria şi pentru întoarcerea noastră, gîndind că fiecăruia din noi îi urmează dumnezeiescul Inger, îndemnîndu-ne şi aducîndu-ne la faptele bune, vorbind ca o minte cu cuvînt negrăit, oarecum în taină, cu mintea noastră. Şi, dacă ascultăm de el, se bucură, iar cînd nu-l ascultăm îi pare rău. (Scolie: Fiecare are îngerul său, care se bucură de întoarcerea aceluia şi-i pare rău de ne- pocăinţa lui.) Fie ca viaţa noastră întru Dumnezeu să le fie pricină de supărare şi de ruşinare dracilor, iar îngerilor să le fie spre veselie! Ca, prăznuind cu glas de bucurie împreună cu dînşii, să-I mulţumim lui Hristos-Dumnezeul nostru pentru biruinţa asupra viclenelor puteri, Căruia I se cuvine mărirea, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfînt, acum, şi pururea şi în veci vecilor. Amin!

Prin bătaia a patra, vor arde oamenii cu zăduf (stihurile 8, 9) Apoi, alpatrulea înger a vărsat paharul lui în soare, şi [acestuia] i s-a dat să-i dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă, şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.

Cu arderea simţită a soarelui se vor arde oamenii atunci cînd Dumnezeul cel iubitor de oameni le va strînge fălcile „cu zăbale şi cu frîu” (Psalm 31:9) celor ce nu se apropie de Dînsul pentru a căuta pocăinţa. Dar, deşi aceia vor cădea în adîncul răutăţilor, nu se vor întoarce la pocăinţă, ci şi mai mult se vor duce spre hulă, din răutatea cunoştinţei şi a voii lor.

Prin „soare”, se mai poate închipui zăduful ispitelor prin care zice că se vor arde cei vrednici de bătăi, ca, prin sosirea durerilor, să urască păcatul. Dar aceştia, fiind fără de minte, în loc de a-şi cunoaşte greşelile şi căderile lor în păcate, îşi vor ascuţi limba împotriva lui Dumnezeu. Dintre ei se pot vedea în jurul nostru şi acum, care, mîni- indu-se din pricina barbarilor [păgînilor], grăiesc rele şi învinuiesc bunătatea lui Dumnezeu, că i-a lăsat să aducă atîtea necazuri neamului nostru.

Prin bătaia a cincea, se va întuneca împărăţia fiarei (stihurile 10, 11) Atunci, al cincilea înger a vărsat paharul lui peste scaunul fiarei, şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi L-au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a buhelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit!

Vărsînd acest „pahar peste scaunul fiarei”, arată că peste împărăţia lui Antihrist va veni o mînie întunecată, ce nu va fi luminată de Soarele Dreptăţii. Iar „muşcarea limbilor” arată mărimea durerilor de care vor fi cuprinşi cei amăgiţi de Antihrist, fiind bătuţi cu bătăile slobozite de Dumnezeu, ca să vadă că acela ce s-a proslăvit întru ei ca un dumnezeu este înşelător. Dar ei nici din aceasta nu se vor întoarce la pocăinţă, ci şi mai mult vor huli. [...] La fel, întru bătăi, Faraon se muia, iar după luarea bătăii iar se învîrtoşa. [...]

Şi zic unii că, prin focul gheenei, păcătoşii se vor lămuri ca aurul, lepădînd spurcăciunea păcatelor, şi astfel se vor mîntui şi ei. (Scolie: Aici, vorbeşte de rătăcirea lui Orighen.) Insă aurul, fiind neînsufleţit, are întinarea din fire, pe cîtă vreme spurcăciunea s-a lipit de cei cuvîntători de bunăvoia lor, şi mai ales s-a născut din ei. Pentru aceasta, cei ce se unesc cu răutăţile de bunăvoie şi nu iau seama la dreptatea ce se împarte fiecăruia după vrednicie vor da răspuns lui Dumnezeu, Cel ce are bunătatea, mai înainte ştiinţa şi puterea de a opri munca cea de veci. (Scolie: Adică Dumnezeu va da plată păcătoşilor după dreptate, iar Orighen zice că bunătatea lui Dumnezeu va face sfîrşit muncilor, despărţindu-se de dreptate.[...]

Ceea ce este pentru cei ce se luptă cîmpul, aceasta este pentru toţi oamenii viaţa în lumea aceasta. Şi a se naşte sau a nu se naşte nu este în puterea noastră, dar în noi este pus a ne război şi a-i birui pe viclenii draci şi a dobîndi veşnicele bunătăţi. Deci, dacă sînt biruiţi în această luptă şi nu se pocăiesc, păcătoşii se vor tîngui fără de folos ni- micindu-se în veci. Pentru că în iad nu va fi cine să se mărturisească - după cuvîntul Psalmistului - căci nu va mai fi cu cei osîndiţi ajutorul Duhului Sfînt, ca acum, de vreme ce ei „se vor tăia în doua" despărţindu-se de Duhul cel făcător de viaţă, Cel hulit de ei. Şi înţelegerea de mai sus se uneşte cu cuvîntul psalmului 124:3 că „nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întindă drepţii mîinile lor la fărădelegi”, căci nici viaţa lor nu a fost amestecată. Şi nu numai pentru neamestecarea vieţii şi deosebirea năravurilor drepţilor de ale păcătoşilor, ci şi pentru întărirea şi înrădăcinarea voii celor dintîi de a nu se uni cu lucrul rău, şi de a nu se supune la păcat, şi de a nu-şi împuţina veselia din pricina slăbiciunii trupului sau din frica schimbării, urmînd tăriei şi neschimbării cea întru Dumnezeu.

SFÎNTUL ANDREI, ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI

Fragmnet din cartea "TÎLCUIRE LA APOCALIPSĂ"

Cumpara cartea "TÎLCUIRE LA APOCALIPSĂ"

• Anul 2012 va fi sfarsitul lumii?
  Publicat in : Editoriale
• 2012 Sfarsitul Lumii ?
  Publicat in : Religie
• Iubirea crestina si sfarsitul lumii
  Publicat in : Religie
• Criza ecologica si sfarsitul lumii
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: