"The dynamic of Tradition" - M. A. Allchin, London
Cartea cu acest titlu este ultima dintr-o trilogie, prin care autorul s-a impus in anii din urma ca un teolog de prima clasa al Bisericii Anglicane si al crestinismului in general. Un recenzent al ultimei carti - Peter Thornber - il prezinta pe autor cu urmatoarele cuvinte: "Adanca spiritualitate a canonicului Allchin, larga lui cultura si imaginatia deschizatoare de perspective noi, se manifesta in intuitii si sinteze rodnice" (randuri reproduse pe coperta).
"A.
Primele doua carti ale trilogiei se intituleaza: "The World is a Wedding" (Lumea este o nunta - 1978, aceeasi editura), cu subtitlul: "Explorari in spiritualitatea crestina" si "The Kingdom of Love and Knowledge" (Imparatia iubirii si a cunoasterii - 1979, aceeasi editura) cu subtitlul: "Intalnirea dintre Ortodoxie si Occident". Prima din aceste carti este dedicata celui ce semneaza aceste randuri, iar a doua, lui Vladimir Lossky.
Despre aceste doua carti, autorul insusi spune: "In doua carti anterioare: The World is a Wedding si The Kingdom of Love and Knowledge, mi-am propus sa explorez aspectele traditiei crestine celei una, ale acestei "unitati vii a unului si a multiplului". Una din convingerile de baza - in amandoua cartile, exprimata necontenit, desi nu prea des afirmata explicit, este ca exista o unitate substantiala de rugaciune si viata, care a legat pe oameni in decursul secolelor de impartire in moduri care nu totdeauna ies la iveala cu usurinta. Aceasta unitate de rugaciune si viata nu e separata de credinta si doctrina (The dynamic of the Tradition, p. 13).
A treia carte, pe care o recenzam in mod special acum, continua deci linia celor doua anterioare. Ea nu ramane la obisnuita intelegere scolastica a traditiei, ca suma de invataturi ramase de la Apostoli in Biserica pana azi, pe cale orala, sau prin aplicarea lor neintrerupta, ci merge la sensul adanc si viu al traditiei. Este o carte despre traditia, cum n-am citit pana acum.
Autorul intelege traditia ca traire a crestinilor si relatia de totdeauna cu Hristos prin Duhul Sfant, mai ales in rugaciune, datorita, pe de o parte, faptului ca omul ramane in esenta acelasi, dar mai ales faptului ca Hristos Cel inviat e mereu prezent prin Duhul Sfant in viata credinciosilor.
Astfel trecutul e preluat in prezent si cu prezentul plin de trecut suntem deschisi viitorului. Iar aceasta prezenta a trecutului in prezent si deschiderea lui spre viitor se datoreste faptului ca in fiecare moment al timpului este prezenta eternitatea aceluiasi Hristos inviat si lucrator prin Duhul Sfant. Trecutul nu ne scoate din prezent si nu ne face indiferenti la viitor, ci ne face sa ne dam seama despre ce avem de la el si ce datorii ne impune pentru prezent, si ne pregateste pentru viitor. Dar aceasta numai cand trecutul este inteles ca implicand in el netemporalul, fiind recunoscut prin aceasta ca fiind intr-un anumit sens contemporan cu noi (p. 24).
De fapt aceasta este ideea principala a Rev. A. M. Allchin: in traditie insoteste permanent netemporalul, care insa nu anuleaza specificul prezentului. Este o idee pe care Rev. Allchin o ia de la poetul englez T. S. Eliot, dar pe care o dezvolta in atatea reflexiuni si aplicari la istoria crestinismului, ca este imposibil sa le redam intr-o scurta recenzie. Aceste reflexiuni ii sunt sugerate Rev. Allchin nu numai de fondul netemporal si inepuizabil al traditiei, ci si de raportul dintre el si formele pe care el le ia in fiecare timp si in fiecare loc. Traditia nu anuleaza istoria, dar o mentine intr-o unitate mereu creatoare. Orice forma deosebita in care acest fond netemporal si inepuizabil este exprimat in diferite locuri si timpuri, e un mod prin care a vazut acelasi continut intreg al totului dumnezeiesc, care prin Hristos a intrat intr-o legatura neintrerupta cu noi.
Desi Rev. Allchin socoteste ca acest fond netemporal, integral si infinit, transpare in toate formele crestinismului, cu deosebire in rugaciunile prin care crestinii traiesc maretia lui Dumnezeu in orice loc si timp, totusi el vede in cultul ortodox o forma care exprima intr-un mod deosebit de adecvat acest fond. O spune aceasta in nenumarate pagini ale cartii.
Remarcand ca trecutul e mereu prezent, cu deosebire in Euharistie, care incepe sa fie recunoscuta ca prezenta reala a lui Hristos de totdeauna si azi si in orice loc unde se aduna o comunitate crestina, Rev. Allchin spune: "In Euharistie, noi nu ne amintim de un invatator de mult mort si absent. Noi invocam pe Cel care prin actul invocarii ni se face prezent. Aici totul este o prezenta efectiva a trecutului in prezent. Al doilea, se convine azi ca aceasta se intimpla prin puterea si energia Sfantului Duh. Credinta ca in Euharistie Duhul este activ, ca Taina este intr-un anumit sens prezenta constanta a Cincizecimii in Biserica, ca si prezenta constanta a mortii si invierii lui Hristos, a avut totdeauna un loc central in teologia Rasaritului crestin. In Occident, printre catolici si protestanti, acest fapt a fost nu atat respins cat uitat.
Dar, deodata, in ultimii douazeci de ani, acest element al credintei a devenit din nou puternic intre catolici si protestanti" (p. 223).
Toata cartea este plina de acest optimism care nu se indoieste in viitoarea reunire a Bisericilor crestine, pe baza traditiei ramase in esenta comuna tuturor, dar mentinuta in formele cele mai clare si mai constiente in Biserica Ortodoxa, pe care crestinii de pretutindeni incep sa le descopere.
Impresionante sunt paginile in care Rev. Allchin vede ratacirile si dezordinile timpului nostru (terorisme, ucideri de oameni in masa, amenintari de razboaie catastrofale) si viitoarea reculegere a omenirii prin credinta si infratirea in Hristos, o retraire a coborarii lui Hristos la iad cu intreaga omenire, careia ii va urma Invierea Lui impreuna cu revenirea ei la o viata scapata de aceste neajunsuri (p. 108 urm.).
Cartea din urma a Rev. Allchin este o carte de profunda si extrem de complexa gandire, de palpitanta actualitate si de mare optimism.
Pr. prof. D. Staniloae
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.