Atât viaţa, cât şi omul sunt plini de contradicţii. Cel puţin aşa pare ochilor noştri, incapabili să vadă adevărul mai adânc al lucrurilor. Foarte probabil ca toate să se mişte
într-o armonie neînţeleasă ce viază în deplinătatea ei doar ca revelaţie. Niciodată ca o tâlcuire raţională, ci ca o experienţă dincolo de cuvânt sau raţiune şi de proiecţiile minţii.
Omul nu este doar o singură realitate, ci un spectru format din realităţi diferite, care se manifestă într-o singură prezenţă plăsmuită în mod unitar. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu calităţile sale interioare.
Un om poate fi în acelaşi timp şi bun, şi rău. Sfânt şi diabolic. Calm şi mânios, raţional şi iraţional, împăciuitor şi tulburător, mincinos şi sincer, iar contradicţiile sunt fără număr.
Aceste laturi contradictorii ale omului nu au putut fi încadrate armonios în morala societăţii. De multe ori au fost sufocate, au fost îngropate, dar au sfârşit prin a creşte în inimile oamenilor şi în viaţa societăţii. Acesta este poate şi cel mai mare eşec al civilizaţiei contemporane, numită de Freud civilizaţie a nefericirii, care reuşeşte să orienteze capacităţile luminoase ale omului spre creativitate tehnologică şi culturală, dar nu reuşeşte să accepte, terapeutic, realităţile întunecate ale existenţei omeneşti, acestea rămânând nevindecate. Dimpotrivă, sunt expulzate în întunericul nefiinţei. Deoarece oricărui lucru pe care nu-l conştientizăm şi nu-l luminăm şi nu-l întruchipăm într-un cuvânt sau raţiune îi permitem să trăiască şi să lucreze subteran, insidios, maliţios şi autodistrugător în viaţa noastră.
O mare parte a disfuncţionalităţilor psihice ce se răspândesc continuu în epoca noastră se datorează acestui refuz de a ne accepta contradicţiile, adică neputinţei de a recunoaşte că în noi trăieşte [pe lângă cel civilizat] şi un sălbatic cu apucături primitive.
Desigur, această negare a dimensiunii contradictorii a persoanei umane naşte o mulţime de probleme atât în viaţa noastră socială şi culturală, cât şi în orizontul personal al fiecărui om. Impăcarea omului cu sine însuşi este una dintre caracteristicile fundamentale ale armoniei omului şi ale păcii sociale. Impăcare nu înseamnă în nici un caz amnistia greşelilor şi a eşecurilor, obişnuinţa cu păcatul şi patimile, aderarea la un sistem amoral, apatia sau lipsa de interes şi de iniţiativă în viaţa noastră. Ci înseamnă acceptarea şi împăcarea cu latura existenţei noastre întunecate sau negative, care există la fel ca şi cea luminoasă şi creatoare, înţeleg că pe lângă bun sunt şi rău, că pe lângă luminos sunt şi destul de întunecat. Hotărăsc ce vreau, ce-mi doresc să fac cu acest întuneric care se întinde înăuntrul meu. Dacă-l ignor, el va continua să existe şi să funcţioneze independent de dorinţa mea. Dacă-l neg, pur şi simplu încerc să nu-mi văd întreaga existenţă, deoarece şi aceasta este parte din viaţa mea sufletească.
Un om sau o societate care nu acceptă atât realitatea pozitivă, cât şi pe cea negativă ca şi cunoaştere spre creaţie şi propăşire nu poate decât să eşueze într-un tărâm al imaginarului, adică în tărâmul negării şi în consecinţă al nihilismului.
Pentru a crea ceva ai nevoie să te sprijini de ceva, să aşezi pensula şi culorile, sunetele şi imaginile. Nu are importanţă dacă materia primă nu este cea mai bună. De altfel, o lucrare de artă nu are valoare numai prin materialele ei, ci prin expresie şi măiestrie; prin suflul creator, prin simţirea profundă, care sunt percepute ca o atingere, ca un contact creator al subiectivului cu obiectivul, al creatorului cu creaţia. Arta se naşte atunci când simţământul interior lipsit de formă primeşte contur şi compoziţie, iar aceasta nu se poate întâmpla când oamenii nu înţeleg să facă pace cu adâncul sinelui lor. Intunericul trebuie să devină lumină. Şi devine lumină de fiecare dată când această materie interioară brută ajunge în conştiinţă şi ia formă. Se construieşte şi se exprimă ca legătură cu şinele nostru şi prin comuniune cu ceilalţi.
Dacă nu iubim şi nu cuprindem înăuntrul nostru propriul sine cu adâncă acceptare, nu există evoluţie în nici o zonă, nici în lumea noastră interioară, nici în comunitatea din care facem parte.
Nu este deloc întâmplător nihilismul social şi cultural al neo-elenismului. Acesta izvorăşte dintr-o coexistenţă ireconciliabilă a unui eu haotic cu partea creatoare şi luminoasă a existenţei sale. Este neputinţa de a mânui pozitiv simţirile primitive, neputinţa de a le da formă şi structură.
Inchipuiţi-vă un om care iubeşte, dar nu o poate exprima, nu poate da chip sau formă simţământului său de iubire. Ce face atunci? Incepe să se răzbune, să invidieze sau să urască pe acela sau pe aceea pe care l-a iubit sau iubit-o mult.
Nu are nici un sens să ne împotrivim realităţii din noi. Acest lucru nu poate aduce decât alte împotriviri şi contradicţii. Alte răni peste rănile existente. Nu avem nici cel mai mic câştig lucrând într-o continuă negare şi aversiune faţă de şinele nostru. Oricât am spune: Nu vreau să fiu cel care sunt!, în realitate suntem această persoană contradictorie.
Există o singură soluţie: să ne iubim rănile. Să le considerăm, aşa cum spunea şi Kafka, singura zestre a existenţei noastre. Zestrea strămoşilor noştri pe care suntem chemaţi s-o vindecăm. Nu prin negare, ci prin iertare. Deschizând existenţa noastră pentru a putea cuprinde înăuntrul ei pe toţi aceia care într-un fel sau altul, ereditar, biologic, psihologic, social au influenţat mai mult sau mai puţin personalitatea noastră. Ceea ce simţim că suntem şi care, de atât de multe ori, ne îngreunează contactul cu adâncul şi adevăratul nostru sine.
Iertându-i, făcându-le adică loc în existenţa noastră, am făcut deja primul mare pas, care este acceptarea pozitivă a tuturor acelor elemente care compun personalitatea noastră. Imediat după aceasta putem să le şi vindecăm. Adică să învăţăm să trăim, să existăm funcţional, creator şi eficient, în ciuda problemelor sau laturilor contradictorii ale existenţei noastre. Aşa ne vom bucura de lumină şi nu ne vom îngrozi de întuneric.
CALEA SPRE TINE ÎNSUŢI, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "CALEA SPRE TINE ÎNSUŢI"
-
Iubirea de sine
Publicat in : Religie -
O singura problema adevarata - iubirea de sine
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.