Sămânța este cuvântul învățăturii: unele rodesc mai târziu, chiar și peste zece ani. Dumnezeu are răbdare cu păcătoșii. Un glas se aude în Ninive: Dumnezeu se va milostivi și noi nu vom pieri! În Iudeea, nici un orb nu va rămâne fără lumină.
Dacă lăsăm ogorul nesemănat, degeaba ne așteptăm la recolte bogate. Când pleacă cineva drag, nu știm dacă se mai întoarce, însă Hristos înălțat cu siguranță va reveni. Pe această speranță a întâlnirii cu El se sprijină întreaga existență.
Nu părăsim meterezele, nu lucrăm la o fierărie, să batem potcoave mai târziu. Chiar acum nu putem lipsi, Învățătorul ne cheamă în clasă. Urgențe:
1. Nu ne grăbim la rugăciune.
2. Vorbim numai cu blândețe.
3. Sărim în ajutorul aproapelui.
4. Nădăjduim în viața veșnică.
Hristos este lumina tuturor popoarelor, din toate timpurile: oricine Îl urmează nu va umbla în întuneric și oricine Îl respinge se autocondamnă la pieire.
Lumina înseamnă triumful cunoașterii asupra ignoranței, al bucuriei asupra tristeții, al comuniunii asupra singurătății, al speranței asupra pesimismului. Doar prin lumina Lui omul poate triumfa asupra întunericului din interiorul său: doar Dumnezeu poate elibera de neliniște inimile noastre, doar El ne poate scoate din strâmtorare.
Învățătorul ne vorbește despre adevăr și libertate: El este Rege în regatul adevărului și dăruiește libertate tuturor. El vindecă pe omul născut orb: cei care își păstrează vechile idei rămân orbi.
Dacă omul înviat nu s-ar înălța, fericirea veșnică nu ar fi posibilă: lumea aceasta va pieri (nu e veșnică), în această lume fericirea este imposibilă pe termen lung. Învierea nu e doar o forță care zguduie universul, cum cred fariseii, ci e darul care ne este oferit prin Fiul lui Dumnezeu: Tatăl nu Își trimite Fiul la noi cu mâna goală, ci cu cadoul nemuririi. Înălțarea este reîntoarcerea lui Adam în Rai: exilul de aici a fost temporar. Nici vorbă să ne lase orfani, nici nu intră în discuție: adevărații orfani sunt cei ce nu Îl recunosc pe Dumnezeu ca Tată.
Deși Hristos a făcut multe minuni în mijlocul lor, unii nu au crezut: au ratat o șansă imensă, datorită propriei superficialități. Lipsa ascensiunii: cât de jos putem coborî? Hristos ne va trage la El, ca pe niște naufragiați, care necontenit au trimis S.O.S.-uri.
Diavolul și-a epuizat toate strategiile, dar tot a pierdut. Nu avea cum să câștige. S-a amăgit singur, așa cum amăgește pe alții.
Depinde numai de faptele noastre dacă vom petrece veșnicia împreună cu sfinții lui Dumnezeu sau dacă vom avea parte de o judecată înfricoșătoare. Să ne analizăm gândurile, frământările, ideile de zi cu zi și să vedem cui slujim.
Lumea a devenit o pădure întunecată, plină de lupi și de hoți, cu multe capcane și prăpăstii adânci: suntem în siguranță doar lângă altarul de piatră din poieniță, unde ținem departe prădătorii cu focul rugăciunii.
Dragostea de Dumnezeu este începutul virtuții. Atunci când Dumnezeu lucrează în noi, se naște în noi chipul virtuții. Atunci când Dumnezeu nu lucrează în noi, tot ceea ce facem este păcat. Prin învățătura duhovnicească se naște în noi cunoașterea celor viitoare: recunoaștem pe Cel care naște în noi virtuțile.
Pedagogul era în antichitate cel care conducea copilul la școală: câți pedagogi sunt azi în trafic! Vechiul Testament este pedagog către Hristos, catehetul este pedagog către înțelegerea învățăturii evanghelice.
O lumină care nu luminează, un izvor care nu curge, o sămânță care nu încolțește: un creștin care tace și nu vorbește despre Dumnezeu.
Prin toate, Dumnezeu ne surâde: prin culoarea soarelui în amurg, prin licărirea candelei în așteptarea liturghiei, prin toate lucrurile fragile sau imperceptibile, iar surâsul Lui ne schimbă macazul. Lumea nu are nevoie de părerile, judecățile și clarificările noastre: ea moare din lipsa iubirii.
Să trăiești pe pămînt poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an.
Omul duhovnicesc, pe inima căruia se aștern virtuțile ca păsările pe umerii sfântului Francisc de Assisi, nu poate fi niciodată mândru. Pe măsură ce înaintezi în viața spirituală, Dumnezeu îți îngăduie să vezi din ce în ce mai mult întunericul din lăuntrul tău, iar această cutremurătoare experiență a propriei neputințe te smerește, dar atrage și har peste har. Nu poate exista o întâlnire autentică cu Cel Sfânt fără conștientizarea și mărturisirea propriei nesfințenii.
În celulă, lumea ne dă o chiflă, dar Dumnezeu ne dăruiește cheia. Lumea ne oferă un cadou frumos ambalat, dar fără nimic în cutie, Dumnezeu ne dăruiește totul, uneori fără ambalaj. Tentația lumii moderne este de a face totul, chiar și binele, fără Dumnezeu: ei bine, așa ceva este imposibil. Omul modern țipă la sărmani, dar aruncă banii în fântâni. De aceea, Dumnezeu ne distruge planurile, înainte ca planurile să ne distrugă pe noi.
Dumnezeu a spus că vom suferi pentru credință, nu că acum vom avea o viață bună. Ne poruncește din dragoste, nu ne face sugestii din plictis. Ne promite mântuire, nu belșug. Mesajul e cât se poate de limpede: Euharistia ne este dăruită ca o mărturie pentru lume a ceea ce s-a petrecut la Înălțare, anume faptul că întregul cosmos este reînnoit de Dumnezeu în Hristos.
Pr. Marius MATEI
Marius Matei
-
Ispasirea si iubirea lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.