Să-L iubim pe Hristos şi singura noastră nădejde, grijă să fie El. Să-L iubim pe Hristos numai pentru El, niciodată pentru noi. Să ne aşeze unde vrea. Să ne dea orice doreşte. Să nu-L iubim pentru darurile Sale. E o formă de egoism a zice: „Hristos o să mă trimită la o mănăstire frumoasă, făurită de El. Pregătită de Hristos, după cum o spune şi Evanghelia: «în casa Tatălui Meu multe mănăstiri1 sunt (...), ca să fiţi şi voi unde sunt Eu»2. Mai potrivit este a zice: «Hristoase, [dă-mi] orice voieşte a Ta iubire; mie mi-e de ajuns să trăiesc întru iubirea Ta»".

Eu, sărmanul, ce să vă spun... sunt foarte neputincios. N-am reuşit să-L iubesc prea mult pe Hristos, să-mi fac sufletul a-L dori. Simt că sunt foarte în urmă, aşa simt. N-am ajuns acolo unde mi-am dorit, nu trăiesc această iubire, dar nu mă descurajez. Mă încred în iubirea lui Dumnezeu. Mă adresez lui Hristos: „Ştiu, nu sunt vrednic.
Trimite-mă unde vrea a Ta iubire. Asta-mi doresc, asta vreau. Te-am adorat în viaţa mea întotdeauna".

Când am fost greu bolnav şi era cât pe ce să plec la Ceruri, n-am voit să mă gândesc la păcatele mele, ci la iubirea Domnului meu, a lui Hristos al meu, şi la viaţa veşnică. Nu voiam să mă las pradă fricii. Voiam să mă duc la Domnul şi să mă gândesc la bunătatea, la iubirea Sa. Şi acum, când sfârşitul vieţii se apropie, nu am nici tulburare, nici nelinişte, ci mă gândesc că, atunci când mă voi înfăţişa la cea de-a doua Parusie şi Dumnezeu îmi va spune „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?'"3, o să-mi plec capul: „Orice voieşti Tu, Doamne, orice voieşte iubirea Ta. Ştiu că nu sunt vrednic. Trimite-mă unde voieşte iubirea Ta. Sunt vrednic de iad. Si în iad
să mă trimiţi, mi-e de-ajuns dacă voi fi cu Tine.

Un lucru voiesc, un lucru îmi doresc, un singur lucru cer: a fi cu Tine, oriunde şi oricum voieşti Tu". Incerc să mă predau iubirii şi adorării lui Dumnezeu. Sunt conştient de păcătoşenia mea, dar trăiesc cu nădejdea. Este rău să deznădăjduieşti, fiindcă cel deznădăjduit se amărăşte şi îşi pierde râvna şi puterea. Pe când cel ce nădăjduieşte merge mai departe. Dacă este sărac, încearcă să se îmbogăţească. Ce face cel sărac? Dacă-i ager la minte, încearcă să afle o cale de a se îmbogăţi.

Cu toate că mă simt neputincios şi nicidecum la măsura dorinţelor mele, nu deznădăjduiesc. Mângâiere mi-aduce faptul, aşa cum v-am spus, că nu încetez a încerca necontenit. Nu fac după a mea voie. Rugaţi-vă şi pentru mine. Nu-L poţi iubi în chip absolut pe Hristos fără harul Său. Hristos nu lasă iubirea Sa să se manifeste dacă sufletul meu nu are ceva care să-L atragă spre el.

Şi s-ar putea ca asta să-mi lipsească, de aceea mă rog lui Dumnezeu: „Sunt foarte neputincios, Hristoase al meu. Numai Tu vei izbândi, prin harul Tău, să mă învredniceşti, ca pe Apostolul Pavel, care se bucura şi se mândrea, să spun şi eu alături de el: „Şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine"4.

Indeletnicirea mea este de a căuta şi afla căi de a-L iubi pe Hristos. De această iubire nu te saturi. Cu cât îl iubeşti mai mult pe Hristos, cu atât socoteşti că nu-L iubeşti şi cu atât mai mult doreşti să-L iubeşti. Fără a băga de seamă însă, te ridici tot mai sus, tot mai sus!

Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul

Fragment din cartea "Când vine Hristos în inimă, viaţa ţi se schimbă", Editura Sophia

Cumpara cartea "Când vine Hristos în inimă, viaţa ţi se schimbă"

1 „Movai - locaşuri" în traducerea românească (n. trad.).
2 In. 14,2-3.
3 Mt. 22,12.
4 Gal. 2, 20.

• Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
  Publicat in : Lumea vazuta