Mi-e foame de lumina. Nu mai vreau sa devorez bezne, ci doar lumini neamagitoare. Daca as pretui mai mult blandetea.

Fara iubire, ma zbat intre himere. Nu ascult sfatul Sfantului: orice desfatare lumeasca este gunoi si putreziciune!

Cum se raporteaza un crestin la surmenaj? Poate evita starea de oboseala extrema? Daca scapa de duhul grijii de multe, are o sansa! Un surmenat ramane un sclav al nervozitatii excesive, al durerilor de cap insuportabile, al lipsei unei minime bucurii. Ce ne surmeneaza, la ce renuntam?

Poporul Noului Ierusalim nu mai e in sclavie. Nu mai sunt absurditati si nedreptati aici. Si, apropo, nu mai e nici surmenaj, nici atac de panica, nici fobie, nici durere. Va vine sa credeti? Atat a fost de batjocorita ideea vesniciei, incat aproape ca nu o mai ia nimeni in serios, ca si cum ar fi un fel de "mos Craciun".

Nalucit de vesti triste, ma reincarc prin cuvintele parintelui Andrei de la Nicula: "Parintele Cleopa nu se incredea niciodata in sine. Mereu apela la rugaciune, la cuvantul Scripturii, la cuvintele Sfintilor Parinti. O minte atat de luminata si o cugetare atat de smerita. Uneori era aspru, mai ales cu lenea si cu moleseala. Era ca un doctor care ura orice boala, dar el iradia sanatatea sufleteasca. Ma duc la Tatal! spunea mereu. " Parinte, cuvant cu putere multa v-a dat Cerul!

Ioan, sfantul portului militar al Leningradului si al intregii lumii, ma imbucura nespus: "Nenumarate sunt picaturile de ploaie, dar toate vin din acelasi nor. Multe sunt razele de lumina, dar toate iradiaza de la acelasi soare. Multe sunt frunzele, dar copacul pe care cresc este unul singur. Multi sunt oamenii, dar toti se trag din Adam; dar, mai inainte de toate, de la Dumnezeu!" Avem obarsie sfanta si destinatie binecuvantata. Suntem un norod al bucuriei, al invierii si al realismului eternitatii.

"Frumosul de tacere" al lui Catalin Dumitrean merita raspandit ca un polen binecuvantat:

"Nu mi-ai raspuns la: Buna seara!
Maicuta Sfanta, Nascatoare,
Mi s-a prelins pe carte ceara,
Si simt Ceaslovul cum ma doare.
Dar uite-asa vorbesc ca omul,
Si-as vrea canonul de tacere,
Sa fiu si eu cum este pomul,
Umplut de fructe si mistere.
Si la icoana ta cu jale,
N-as vrea sa-mi rascolesc amarul,
Ca si asa e dor pe cale,
Si vorbele imi ard nectarul.
Si cand te vad cum stai frumoasa,
Cu chipul tau mereu feeric,
Mi-e lacrima de cer duioasa,
Ca un opait in intuneric.
Rostesc sfios o rugaciune,
Apoi din nou privesc spre tine,
Ce bunatate! Ce minune!
Ce fericire care-mi vine.
Iti spun Maicuta: Buna seara!
Nimic mai mult, cum se cuvine,
Ce bland se risipeste ceara,
Peste tacere si suspine."

C. Olinici completeaza echipa: "Scopul nostru, atunci cand ne aparam credinta, este sa dam buna marturie despre ea, nu sa o compromitem prin comportamente nedemne de un crestin. Credinta nu se apara cu violenta, ci cu fapte bune, cu pace si sfintenie. In numele unui Mantuitor Care a patimit mult nu se pot declansa razboaie. Credinta este aparata atunci cand este traita, cand este pastrata in suflet."

Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi obtinuta de catre oricine. Nu vorbim despre o doctrina elitista, rezervata altora, doar noua nu. Avem nevoie de oameni onesti; sa nu pretindem doar altora sa fie asa. Da-ne, Doamne, duhul sfinteniei, barbatia si statornicia sfintilor Tai pe calea binelui ! Da-ne, Doamne, taria lor in credinta, ravna dragostei lor, duhul smereniei si al virtutilor crestinesti pe care le-au avut ei ! Ajuta-ne, Doamne, ca tot ce gandim, ce vorbim si tot ce infaptuim sa fie spre slava Ta!

Ii cinstim pe sfinti, pentru ca sunt prietenii lui Dumnezeu si vrem si noi sa ne imprietenim cu El. Nu numai ca ii cinstim, dar le cerem si ajutorul. Si le si multumim: ei sunt aliatii care ne elibereaza din lagar. Sfintii sunt cetateni ai casei lui Dumnezeu si au putere de Sus sa faca mari minuni. Nu cunoastem o cifra: numarul total al sfintilor. De aceea, in prima duminica de dupa Rusalii ii cinstim pe toti, ne bucuram de soborul lor, ne desfatam respirand atmosfera Casei lor.

Gratie traducerii Oanei Capran, gasesc o cugetare indrazneata: "Dati-mi voie sa pun o intrebare: Ce cautam noi astazi, aici, la Biserica? Sa ne gandim… am venit la Biserica pentru ca vreau sa ii aduc multumire lui Dumnezeu. Sunt, asadar, trei puncte cheie: a-l marturisi pe Hristos, a-l iubi pe Hristos mai mult decat pe oricine altcineva si a ne lua Crucea si a-l urma pe Hristos. Cine stie? Poate ca intr-o zi, icoane cu chipul dumneavoastra vor impodobi peretii bisericilor noastre!" Dar nu imposibil.

Folositoare cuvinte, parinte Mihai Aurel: „Aceasta viata a sfintilor nu este numai o urmare a lui Hristos, dar mai mult decat atat sunt praznuiti toti intr-o zi, pentru ca toti au luptat pentru un singur Hristos. De aceea, aceasta duminica, consideram ca trebuie sa aibe ecou in sufletul fiecaruia dintre crestinii nostri, mai ales ca anticipeaza Duminica Sfintilor romani si urmeaza in mod firesc pogorarii Sfantului Duh, locul, timpul si momentul in care Biserica crestina s-a intemeiat ca institutie divino-umana, devenind lucratoare in lume pentru mantuirea noastra, a oamenilor”.

Putem selecta nectar si din opera lui Ernest Hemingway: "Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili. America este tara peluzelor largi si a mintilor inguste. Intotdeauna sa faci cand esti treaz ceea ce ai spus ca vei face cand erai beat. In felul asta vei invata sa-ti tii gura! Doar in razboiul modern vei muri ca un caine, fara sa stii pentru ce."

Din nou, Vali e emotionant: "Astept ziua aia in care credinta se scrie pe fiinta, nu in promisiuni adorabile. Intr-o zi se va intuneca de toamna si deja lumina va straluci cu litere marunte, lasand diferenta pasilor in strazile orasului din care v-am scris. Acum e ne-anotimpul plecarii acasa, acolo unde stiu cu siguranta cum rasare steaua nordului. Atunci cand ploua natura nu stie sa mai faca diferenta dintre nord si acasa, purtandu-mi pe umeri picurii aceluiasi cer, ca o rugaciune ce-mi pazeste pasii de uitare."

In completare, Anca R.: "Un om confruntat de mii si mii de ori cu el insusi nu mai e acelasi nestiutor care inainte nu era provocat nici macar de un zambet. Un om care a tradat o data nu mai vede la fel raiul din care a cazut. Un trist adevar este insa, ca unii dintre oameni vad diferit raiul abia dupa ce-l tradeaza de o suta de ori."

Sfantul nu se indoieste in traiectul lui initiatic: "Sun un om. In mine lucreaza necontenit mila, dreptatea si adevarul lui Dumnezeu. Dumnezeu ma miluieste si imi da liniste. E plin pamantul de oameni ca mine. Deci si in ei Domnul isi arata mila Sa, ca si in mine" (sf. Ioan de Kronstadt). De multe ori ne indepartam de Inviere pentru ca nesocotim pacatul. Ne obisnuim cu el si nu il mai socotim ca pe un rau teribil. Renuntam prea usor la lupta. Insa ne revenim din amorteala si pornim inocentizand spre Mormantul gol.

Omul evlavios intra in legatura cu Minunea. Se indeparteaza de zbarcituri si se delecteaza cu cerestile bucurii. Nu ne poate traduce in limba pacatosilor lumina parcursa.

Doar ne indeamna sa urmam Calea. Noi tot amanam Concursul. Pana azi. Credem in Inviere si renuntam la prostiute. Ne inhamam la jugul Domnului, ca usor este.

Macar o zi sa traim dupa Porunca si vom realiza diferenta (Toma de Kempis). Inima curata devine si primitoare, cata vreme inima pacatoasa se stramteaza si idolatrizeaza argintul desfatarilor. Sa nu "ingropam" spiritul in carne. Sa nu fim falsi, laudand Neatinsul doar cu gura. Pacatele ne ard, iar noi nu ne putem mantui singuri: unde gasim Solutia, daca nu in Dragostea eterna?

Cautatorii de Inviere si-au parasit povara urii din inimile lor. Nu au nici un temei sa urasca in continuare. Orizontul lor este mai presus de o mostenire lumeasca, de o functie sau de un venit. Abia acum pot iubi, cand ura nu ii mai magnetizeaza spre teluricul efemer. Potentialul cautatorilor de inviere se dubleaza nu prin adaugare, ci prin smulgere.

Euharistia postuleaza belsugul. Nu cel cautat de muritori, muribunzi si grataristi de ocazie. E o infruptare din Ospatul Mirelui. E Leacul vindecator impotriva virusului pacatului, al suferintei si al mortii. Cercetarea prealabila presupune smerenie, pace, liniste, rugaciune, multumire si filantropie.

Inalt Preasfintitul Parinte Mitropolit Andrei: “Este importanta si slujirea sociala, ajutorarea celor necajiti, a celor defavorizati. In atentie trebuie sa ne stea lumea tanara. Tara noastra imbatraneste, copiii sunt tot mai putini, iar inmormantarile tot mai multe si atunci nu numai sa militam ca Dumnezeu sa le dea gandul cel bun oamenilor sa aiba copii, ci sa ne ocupam de tineri. Este de foarte mare importanta misiunea cu tineretul, pentru ca ei sunt Biserica de maine, ei sunt Romania de maine si ei vor duce steagul mai departe”.

In crestinism, fapta buna are autor necunoscut. Cei care cred in Inviere sunt ambasadori ai Imparatiei, eruditi ai Logosului. Resurectia dezinhiba tonul in fata inchizitorilor seculari. Credinta nu e o simpla expresie personala asupra lumii, ci o reflexie a Invierii in inima noastra. Unde esti, inocenta zglobie? Energia retorica e insuficienta.

Cautatorii Invierii au renuntat definitiv la excesele senzoriale. Dar si la vulgaritatea materialismului. Precum si la dezlantuirea scepticismului. Pungasul, ocnasul, eruditul. cu totii sunt chemati la Ospat. In final, Invierea ramane sarbatoarea bucuriei de a darui, nu doar de a recepta Cheia.

Lupta din avanposturi o dam cu mandria, cu civilizarea barbariilor din noi. Pacatosul napastuit nu se taraste de colo pana colo, ci experimenteaza senzationalul Intoarcerii. Pacatosul napastuit se focalizeaza asupra Personajului central, inlaturand intrigile ispititoare. Drumul spre Cer reprezinta nimic altceva decat calatoria omului spre propria salvare.

Fara ascunzisuri, fara maruntisuri morale, fara ciubucuri spirituale. Vraja patimilor cucereste, dar praduieste. In contraforta, bucuria Invierii explodeaza rautatea lumii. Dupa o rugaciune nevrednica, sufletul boleste (sf. Ioan de Kronstadt). La fel, dupa o impartasanie nevrednica. Inseamna ca Mesia Inviat nu a intrat in inima noastra. Si asta nu din cauza Lui. L-am jignit cu necredinta si cu raceala inimii noastre. Incalzeste-ne cu focul Invierii si scapa-ne de valvataia chinurilor, Datatorule de lumina, pe noi, intunecatii.

Moartea lui Hristos pe cruce a fost judecata judecatii. Pe Cruce nu piroanele L-au tinut pe Hristos, ci marea lui dragoste pentru noi. Iertarea se traieste in fapta si cuvant, fiind petceluita de Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos.

Venirea lui Hristos a fost ultima si cea mai mare Revelatie a voii lui Dumnezeu. Dar manifestarilor anterioare trebuie sa li se acorde cel putin o importanta temporara. Iisus Hristos este intruchiparea raspunsului la nevoile si aspiratiile neamurilor, precum si implinirea sperantelor mesianice ale poporului lui Israel.

Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea in paradis. Daca viata si moartea lui Socrate au fost acelea ale unui intelept, viata si moartea lui Iisus au fost acelea ale unui Dumnezeu.

Chipul uman al lui Hristos este alcatuit din armonia a nenumarate virtuti, a nenumarate aspecte ale binelui, care reflecta in chip uman insusirile lui Dumnezeu. Cel ce prin fapte statornice de diferite feluri imprima in sine diferitele virtuti, imprima prin aceasta insesi trasaturile chipului lui Hristos sau da forma umana, in persoana sa, insusirilor lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos. Si aceasta e o adevarata participare la Dumnezeu si o reflectare a lui Dumnezeu prin fiinta noastra personala.

Omul a facut atatea sa prelungeasca viata, dar nimic sa invinga moartea. A lasat aceasta sarcina in seama lui Iisus Hristos. Daca in lume este mai intai viata si apoi moartea, in Biserica lui Hristos este mai intai moartea si apoi viata. Daca mi-ar demonstra cineva ca Hristos Se afla in afara adevarului si ar fi real, ca adevarul se afla in afara lui Hristos, as prefera sa raman cu Hristos, decat cu adevarul.

Despre Adevar nu se teoretizeaza, el se respira. Oare cum miros oamenii care nu mint? Vrem sa scapam de mediul mahalalelor spirituale. Recunoastem decaderea morala in care clocotim. Suntem deseori infideli fata de Cer. Necredinciosia atinge alienarea si atrage mizeria. Sinceritatea poate fi nerusinata?!

Tot ceea ce e facut va fi si desfacut. Dar si refacut. De aceea, nu deplangem descompunerea unui trup chemat la indumnezeire. Avem grija de inima noastra, de sufletul nostru. Fiecare pacat este inca si inca un preinfarct. Fiecare patima este un nou atac cerebral. De cate ori se va repeta minunea si vom fi salvati? Daca nu suntem vigilenti, poate fi prea tarziu. Goana dupa lux aduce un infern pe mii de mii de ani. Un lucru grav: nu facem ceea ce spunem altora sa faca. De azi, vom fi aspri cu noi, dar blanzi cu altii.

Toate pacatele sunt de nesavarsit. Cele impotriva Duhului Sfant sunt si de neiertat. Toate greselile (in afara celor enuntate chiar putin mai sus) pocaite sunt gratiate. Cele nerecunoscute raman poveri care ne sugruma respiratia sufletului. Ingerul pazitor nu are aripile rupte. El ramane constant in Bine, nu are caderi. Niciodata nu vom vina pe Rafaiil-ul nostru. Ci doar pe indolenta noastra.

Oare ce este de mirare ca Facatorul tuturor preface painea si vinul in Trupul si Sangele Sau? Natura ascunde o multime de taine, pe care mintea nu le poate patrunde (IK, sf. Ioan de Kronstadt). Desi nu patrundem Taina, ea are o existenta reala. Noi insine suntem pentru noi insine doar niste taine, ca si creatie a mainilor divine. Pentru suflet, exista Duhul. Pentru trup, exista Euharistia (IK).

Dragoste fata de Hristos. Asta simte un crestin. Nu barfire fata de prelati, nu invidie pe bogati, nu cartire in suferinte. Toate faptele unui crestin sunt facute doar din dragoste fata de Hristos. Restul tine doar de Marea Departare. "Dincolo de bine si de rau" nu e decat raul. Fata de bine nu exista un prag, pentru ca izvorul Binelui nu este finitizat.

Dragoste fata de Hristos. Orice fapta care e privata de aceasta iubire mesianica nu aduce nici un rod in vesnicie, chiar daca "aici si acum" primeste un Nobel si un Oscar. Crestinul care nu aduna lacrimile iertarii mesianice ce face? Inevitabil, risipeste. Dar are inca portita reintoarcerii mereu deschisa.

Dragoste fata de Hristos. Fara aceasta, este imposibil sa dobandim Duhul Sfant. Adica, fara iubirea fata de Dumnezeu, ne ratam scopul vietii.

Te iubim, Tata ceresc! Te iubim, Lumina neapusa! Te iubim, Invierea noastra! Te iubim, vesnica dragoste! Ramanem fideli Tie. Ne veselim, pentru ca dobandim iertare. Ne bucuram, pentru ca amagirea tristetii a fost biruita. Multumim, Doamne, ca ne-ai dat clipa vietii si infinitatea raiului. Cruci vom purta, caci Tu cu noi esti. Golgote vom suferi, dar Tu in inimile noastre salasluiesti. La portile Invierii batem, desi suntem nevrednici. Trebuie s-alegem: nu putem fi si cu trabucurile si cu metaniile. Dualismul vrem sa-l lepadam. Ajuta-ne sa perseveram in Urcus. Ridica-ne ori de cate ori ne impiedicam de egoism. Cautam Harul, nu hare-hare. Goliti de intuneric, descoperim Sensul.

Loviti de plaga dezmierdarilor si de fulgerul rasfatului, ne scuturam de cenusa si de zgura si de moloz. Intampinam Resurectia: nu mai criticam din tribuna (altii sunt de vina!), scuipand seminte de jigniri, ci ne imbracam in echipament de lupta. Ne inarmam cu platosa credintei. Si descindem in arena cu lei. Ne-ai dat curaj. De aceea, Te iubim. Modele avem pe primii crestini: pentru rugile lor sangerande, iarta-ne ipocriziile. Nu vom spera in carduri, gratare si piscine. Nu ne lasa sa esuam. Maicuta Scumpa, condu luntrita in cerul Fiului tau dulce. Suntem pe pana. Conducem cu anvelopele sufletului uzate, ghimpuite de materialism. Dar Tu, Tata Ceresc, ne iei in brate si ne treci mlastina. Cate apeluri divine am ratat? De cate ori eram in zona fara semnal a iadului intern? Ce noua nu ne place, nu facem altora.

Multi se roaga avand impresia ca nu au primit nimic de la Dumnezeu din cele ce I-au cerut. Acestia considera rugaciunea o inutilitate (sf. Ioan de Kronstadt). Chiar daca Neatinsul stie oricum totul, avem nevoie de rugaciune, pentru a ne intari credinta. Pentru a ne apropia mantuirea. Ateii nu vad ca le lipseste credinta (fara rost, in viziunea lor). Nu primesc putere de Sus, iar mantuirea o pierd singuri.

In cronosul liturgic, inima arde de dorinta dobandirii de bunuri duhovnicesti. Inima vrea sa simta dragostea fata de Dumnezeu. Nu mimeaza, nu urmareste nimic contestabil. Intelege, dupa putinta, bunatatea divina nemarginita fata de fiecare om in parte. Tatal va da cele bune celor ce cred in El. Negresit.

Hristos, Pastele nostru, ne sterge lacrimile iadului. Ne reda zambetul raiului. Ne invie din moarte: ce vrem mai mult? Te iubim, Doamne al Invierii! Te iubim, Doamne al raiului! Te iubim, Tata al iubirii. Iarta incapatanarile noastre si revarsa binecuvantarea Ta cereasca peste copiii nostri. Nici o clipita nu ne indoim de Adevar.

Nici o zi nu vrem sa fim departati de la mila Ta.

Marius Matei

.

• Crestinismul - sarea pamantului si lumina lumii
  Publicat in : Religie
• Iisus Hristos - lumina lumii
  Publicat in : Biserica in lume