Biserica s-a considerat, este si va fi una, fiindca este dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Parafrazandu-l pe A. Schmemann, L. Uspensky spune despre Biserica faptul ca ea cunoaste unitatea, si nu cunoaste uniunea. Adevarul este unul si nu se poate masura in jumatati de adevar.

Cu toate ca el are mai multe aspecte, este inflexibil si neinduplecat, pentru ca nu suporta compromis. Cu alte cuvinte, Biserica ori este una, ori nu mai exista ca Biserica, acest lucru il credem si-l marturisim in articolul IX din Crez. Dupa cum am spus, unitatea este un dar de la Dumnezeu si nu o proprietate a noastra, ea a fost planul cel dintai al lui Dumenzeu, pecetluita de Mantuitorul prin Scump Sangele Sau.

In ceea ce priveste unitatea fiintiala a Bisericii este clar faptul ca ea este data dintru inceput, insa Biserica nu o poseda, ci este mentinuta in ea, cum e mentinuta in sfintenie si adevar. Unitatea Bisericii este divino-umana si nu poate fi sfasiata, cu toate ca au existat si exista separatii, unitatea teandrica n-a fost niciodata atinsa, este indisolubila sau indistructibila si aceasta pentru ca este dupa modelul unitatii, sau a tri-unitatii treimice, in sanul careia nu exista multiplicitate sau dezbinare.

Trebuie sa facem distinctie intre unitatea Bisericii, care nu poate fi atinsa pentru ca tine fiintial de Biserica si unitatea crestinilor atat de faramitata de schisme, unitate pe care defapt crestinatatea nici nu a avut-o. Apar astfel o serie de termeni si probleme care se cer analizate pentru a se vedea raportul lor cu unitatea Bisericii si in ce masura afecteaza aceasta unitate. Aceste probleme ar fi: schisma, erezia si unirea Bisericilor. In ce priveste unitatea si schisma, inca din vremea Apostolilor in Biserica au existat tensiuni si dezacorduri doctrinare. Cand spunem schisma ne gandim automat la Schisma din 1054 (16 Iulie) dintre Apus si Rasarit. Schisma este o scindare a unei unitati, in cazul de fata, a crestinatatii. Schisma a scindat Apusul de Rasarit, dar nu a atins unitatea fiintiala a Bisericii. Bineinteles ca Biserica Ortodoxa in frunte cu intreaga crestinatate nu a ramas indiferenta fata de problema grava din sec XI, cat si fata de Reforma, care nu e altceva decat o continuare tarzie a Marii schisme, inceputul procesului de faramitare a crestinatatii. Efortul depus in aceasta problema este vizibil in Miscarea Ecumenica, Christos Yannaras face cateva remarce demne de luat in seama cu privire la acest efort ecumenic care are in vizor mai mult unirea (formala) a Bisericilor, decat unitatea Bisericii: “unirea Bisericilor pare a fi o preocupare extrem de actuala si reala, un scop care poate fi urmarit si analizat, cu obiectivitate rationala, cu elucidari de tip doctrinar si concesii reciproce. in realitate unirea e o chestiune de care sunt interesate indeosebi organismele bisericesti institutionalizate in perspectiva relatilor dintre ele” .

Unitatea Bisericii reprezinta o problema caracteristica vietii oamenilor in totalitatea ei, tine de calitatea si autenticitatea vietii umane, de aceea adevarul unitatii eclesiale nu permite un polimorfism de viziuni si definiri ale Bisericii, caci ceea ce e o taina si tine in mod fiintial de Biserica nu poate fi exprimat si circumscris in niste simple acte ale sedintelor ecumeniste.

O alta notiune care se cere explicata este erezia (din limba greaca, in sens propriu inseamna alegere). Ne intrebam mai intai cum afecteaza erezia unitatea Bisericii? si (daca) este erezia o anulare (anereza) a unitatii? In primul rand sa nu uitam ca pacatul si esecul nu sunt excluse din Biserica, dar si mai important este ca acestea nu pericliteaza adevarul cel unul, ci adevarul Bisericii asuma pacatul si-l transfigureaza in unitate si comuniune de viata, caci pacatul numai atunci submineaza adevarul cand emite pretentia de-al substitui, ori exact acest lucru il face erezia, care substituie adevarul insusi cu o absolutizare a unei parti a acestuia, a unui aspect dus, impins pana la exagerare. Cat priveste intrebarea a doua, afirmam ca erezia nu este si nici nu poate fi o anulare a unitatii eclesiale, care nu se pierde si nu se divide; erezia scoate pe eretic din unitatea Bisericii, dar pe care o poate redobandi prin renuntarea la parerea/invatatura eretica.

In epoca noastra exista o aspiratie spre unitate a crestinatatii, dar in ce priveste Biserica Ortodoxa, ea e una si adevarata, nu aspira la unitate, ea deja mentine unitatea, traieste in uniate, o experiaza deja, pentru ca o are dupa modelul treimic. Unitatea Bisericii e strans legata si de Sfanta Traditie, acest lucru l-a facut pe Parintele G. Florovsky, intr-o adunare ecumenica numita Credinta si Constitutie (1952) sa puna problema "ecumenismului in timp" si a importantei acestuia, care nu e altceva decat unitatea si unanimitatea cu Sfintii Parinti, si putem incepe de la indemnul, atat de cunoscut, al Sfantului Ignatie catre Policarp al Smirnei, acela de a purta grija de unitate, caci nu e nimic mai bun ca aceasta, si pentru a ramane in Biserica e necesar sa ramanem in adevar.

Crestinatatea e un navod ce cuprinde in el multi pesti diferiti, dar Corabia lui Hristos, adica Biserica, trebuie sa traga acest navod in ea, in unitatea pe care a primit-o ca dar prin Intruparea Cuvantului si a pecetluit-o prin Duhul cel Sfant si sa desfinteze in unitate lucrarea de divizare a Turnului Babel din lumea crestina, pe care Satana o cerne ca pe grau, dar asemenea lui Simon Petru, si Biserica (Ortodoxa) are rolul de a intari, uni si ajuta pe surorile ei.

Pop Vasile

.

• Christos Yannaras
  Publicat in : Parinti
• Christos Yannaras - Biserica si filosofii
  Publicat in : Interviuri
• Influenta teologiei occidentale asupra Ortodoxiei
  Publicat in : Religie
• Panagiotis Nellas
  Publicat in : Parinti