Îl iubesc foarte mult pe acest sfânt. Citesc mereu opera dânsului. Predic despre ideile sale pline de lumină. Simt un mare ajutor când mă rog lui. Scriu aceste rânduri dintr-o mare admirație față de acest sfânt contemporan, părintele Dumitru Stăniloae. Azi, 4 februarie 2025, este proclamarea oficială a canonizării.
Voi așterne gândurile mele, în speranța că vor fi de folos tuturor celor care caută un reper solid. Cei care caută, vor găsi. Dumnezeu nu Se ascunde de noi. Ni Se descoperă prin sfinți. Ei sunt șansa noastră de a ieși din labirintul morții. Părintele Necula îmi zicea acum opt ani la o lansare de carte să nu renunț să scriu, deoarece o frază poate salva peste vremi un adolescent încă nenăscut. Domnul Bucuroiu mă încuraja tot atunci să vorbesc mai puțin și să scriu mai mult.
Acum treizeci și doi de ani eram elev seminarist la Cluj. Părintele trecuse la cele veșnice. Îmi amintesc perfect emoția acelei zile. Doar la moartea mitropolitului Bartolomeu aveam să simt ceva similar. Colegii mei, Felix Bicăzan și Dumitru Straca, actualmente preoți, mi-au dat multe detalii pe care nu le cunoșteam. Am devenit curios și am început să cumpăr cărți ca să aflu mai multe. Era ca un fel de anchetă. Nu căutam un vinovat. Doar eram captat de ceea ce găsisem.
Această adicție nu a dispărut nici azi, dimpotrivă. Sper că nu e o fixație. Nu știu ce e, dar de treizeci și doi de ani doar asta fac. Citesc și scriu. Caut mărturii despre sfințenie, ocolind senzaționalul. Caut materiale pentru catehezele cu copiii. Caut oameni sfinți. Și asta dă un sens profund vieții.
Cel mai mult mă bucură corespondența electronică cu domnul Dumitru Horia Ionescu, nepotul părintelui, care îmi trimitea materiale pentru un portal creștin. Și îmi dădea acordul să public acele materiale și în revista noastră parohială. Și mă încuraja mereu. Este un lanț al prieteniei duhovnicești. Avem un Prieten comun, Domnul Hristos. Și lanțul se tot mărește cu fiecare liturghie, cu fiecare parastas, cu fiecare pelerinaj, cu fiecare carte. Nu mai enumăr nume, pentru a nu lungi această introducere.
Scriu aceste rânduri în primul rând pentru copiii mei, pentru soția mea, pentru tinerii de la grupul parohial de cateheze și pentru puținii fii duhovnicești. Părintele a tradus operele Sfinților Părinți și sunt mii de pagini. De trei decenii fac mici sinteze și le trimit prietenilor pe diferite căi. Reviste, mesaje, gânduri ale zilei. Poate unii se bucură, alții nu.
Poate sunt prea insistent. Multe semințe cad între spini, dar dacă una va rodi, va fi de ajuns. Așa mă încurajează mereu domnul Bucuroiu, singurul care îmi și răspunde la mesaje.
Nu veți găsi predici noi, nici nu veți remarca vreun talent literar. Mai degrabă schițez câte un tablou, repet câte o idee principală. Explic ideea, nu foarte pe larg, pentru a evita clișeele. E o scrisoare de dragoste față de sfinți, nu o dizertație de masterat. Credința se naște din auzirea mesajului, așa cum eu l-am auzit în copilărie de la părintele Gheorghe Șanta. Cel ce seamănă atât de mult cu părintele Stăniloae!
Prima carte a Părintelui pe care am citit-o a fost una despre sfântul Grigore Palama. M-a marcat enorm. Era altceva decât îmi închipuisem. Găsisem o comoară. Au urmat altele și altele, până azi. Și le mulțumesc prietenilor care m-au ajutat în acest demers, în special lui Simeon, lui Călin și părintelui Tănase.
De doi ani am început o serie de cateheze la biserica noastră dedicate Părintelui. La ultima cateheză chiar au fost la vecernie foarte mulți tineri. Și asta m-a bucurat enorm. Am vorbit despre faptul că Adam nu se mai simțea în Rai. O temă dureroasă și actuală.
În Biserică avem totul, dar ne simțim ca în Rai? Părintele scria despre șederea lui Adam în Rai ca despre o copilărie foarte scurtă. Și despre faptul că în Hristos am câștigat mai mult decât am pierdut în Adam. Raporta totul la lumina care iradiază din Hristos, nu la căderea, trauma, panica unui om, fie el și primul.
Notele de subsol, de la imnele Sfântului Simeon Noul Teolog de pildă, au devenit importante, au dat o cheie de înțelegere. Pricepem, așadar, ce este viața. Un urcuș în cunoaștere. Pricepem că suntem rude duhovnicești cu un mare sfânt. Că suntem martori la o mare taină. Că Maxim și Grigorie stau cu noi la masă. Pricepem că viața e lumină, e sărbătoare, e har.
Pricepem că sufletul nostru va deveni o grădină bine mirositoare a Raiului. Că Hristos ne dorește pentru Sine. Ne iubește și nu ne va abandona niciodată. Că inima noastră devine păstrătoare validă a Vieții. Pricepem că Dumnezeu vrea de la noi o inimă plină de iubire.
De la început, Dumnezeu ne ia în serios. Ne vrea persoane responsabile. Vrea să Îi predăm Lui viața noastră, pentru a o reprimi plină de putere veșnică. Dumnezeu nu ne ajută doar o singură dată, ci mereu. Asta nu se va schimba niciodată.
De la Dumnezeu vin toate. În Dumnezeu sunt ținute toate. În Dumnezeu se vor arăta cuprinse și luminate toate. Noi luăm putere din puterea Lui. Vom urca la Cetatea de Sus doar împreună cu El. Numai iubirea Lui ne dă sens și valoare (Dumitru Stăniloae, Opere complete, vol. VI, Ed. Basilica, București, 2014, p. 142).
Mesajul Părintelui este limpede, optimist și plin de lumină. Ne îndeamnă să credem că vom ajunge unde este acum Hristos. Să credem că Hristos a întemeiat Biserica pentru a schimba fața lumii. Să credem că Hristos ne pune la îndemână toate mijloacele pentru a participa la lucrarea Lui.
Să credem că Hristos nu lasă pe nimeni să simtă că nu poate avea parte de iubirea Lui. Să credem că Hristos modelează iubirea noastră, astfel încât să semene cu a Lui. Să credem că - cu cât ne facem mai mici - cu atât Hristos ne zărește mai bine. Omul se poate împlini doar când se uită pe sine. Omul se uită pe sine doar când se dăruiește lui Hristos în întregime.
Părintele ne avertizează că Hristos nu ne comunică lucruri lipsite de importanță. Că Hristos nu îi lasă neajutorați pe cei ce Îl iubesc. Hristos nu ne va dezamăgi. Putem fi siguri de asta.
Părintele ne sfătuiește să nu ne treacă prin minte nici un gând rău despre Hristos. Să nu uităm că Biserica nu e doar locul unde se roagă omul, ci și locul unde e prezent Hristos. Vom fi fericiți atunci când vom primi cuvântul lui Hristos, scris de apostoli, tălmăcit de sfinți, tradus de Părintele, și vom face din acest cuvânt hrana vieții noastre.
Firul roșu din toate scrierile Părintelui este ușor de dibuit, îl regăsim peste tot, inclusiv în operele ucenicilor săi: Inima noastră poate fi pusă la dispoziția lui Hristos. Doar să vrem să facem asta. Doamne Iisuse Hristoase, inimile noastre le punem la dispoziția Ta, miluiește-ne, pentru rugăciunile sfântului preot mărturusitor Dumitru!
Părintele nu ne cheamă la o viață de huzur, ci ne explică ce este Crucea. Durerea care ne apropie de Hristos este mai bună decât confortul care ne depărtează de El. Hristos ne dă întâlnire pe Cruce. Ca să ajungem la înviere, nu putem ocoli Crucea.
Viața se compune din clipe, în care întrezărim misterul prezenței lui Hristos. În tot urcușul nostru, Hristos urcă cu noi. Deși niciodată nu Se grăbește, Hristos mereu ajunge la timp. Când iubim cel mai mult pe cineva? Cu siguranță, atunci când ne-a scos dintr-o mare primejdie. Care este cea mai mare impietate? Aceea de a gândi necuviincios despre Hristos.
Părintele nu înșiră citate fără noimă, ci - din contră - lămurește ceea ce părea de nelămurit. În fond, comuniunea noastră cu Hristos nu va înceta niciodată. Și asta ne e de ajuns. Fie Hristos ne îndepărtează de păcat, fie păcatul ne îndepărtează de Hristos. Ce alegem?
Părintele ne asigură că Hristos nu va înceta niciodată să fie iertător. Că fiecare liturghie este o întâlnire reușită cu Dumnezeu. Hristos ne va duce în Împărăția Cerurilor pe drumul cel mai greu, deoarece drum ușor către Împărăția Cerurilor nu există. Hristos a venit în lume ca un medic la spital, știind ce are de făcut, de vindecat.
Marius MATEI
Marius Matei
-
Viata ca o sarbatoare (2)
Publicat in : Religie -
Armonii filocalice
Publicat in : Religie -
Acatistul Sfantului Preot Marturisitor Dumitru Staniloae
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.