Natura omului in iudaism
Vechiul Testament prezinta ideea clara a unui Dumnezeu deosebit prin fiinta de lume, transcendent. El face deosebirea clara intre Dumnezeu cel necreat si lumea creata din nimic. In el se vorbeste de o revelatie supranaturala. Dumnezeu care a creat lumea si pe om, pune scopul si conditiile acestei creatii in supunerea fata de vointa sa personala. Aceasta supunere fata de vointa personala a lui Dumnezeu este inclusa in codul de legi al poporului ales (Exod 23, 19; 34, 26; Deut. 29, 9 s.u.), devenind astfel parte integranta a ordinii sociale. In acest fel omul ajunge sa intre in contact nemijlocit cu ordinea naturala cosmica, creata de acelasi Dumnezeu pentru om, si prin urmare trebuie sa o foloseasca dar sa o si respecte. Stapanirea lui Dumnezeu asupra lumii este si mai mult accentuata din clipa in care Dumnezeu daruieste Canaanul poporului israelit. Aceasta daruire este conditionata de angajamentul poporului israelit ca va pastra legamantul. Ca urmare, Dumnezeu cere omului un comportament demn, responsabil, care atrage dupa sine si un loc unic in lumea creaturilor.
Acest loc unic al omului in lumea creata, pe de o parte, si relaitia lui cu Cel care a creat toate, pe de alta parte, sunt prezentate in referatul biblic privind creatia si in Psalmul 8. Nota fundamentala a acestor relatari este viziunea despre om ca cea mai nobila dintre toate fapturile create si stapan al lumii create.
Primul capitol al Genezei ne relateaza actul crearii intregului univers fizic, in contextul caruia omul este prezentat ca fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu: "Si a zis Dumnezeu: "sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamintul!". "Si l-a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau (Facere I, 26-27). In cel de al doilea capitol ni se dau amanunte cu privire la natura omului: "Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamat, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie" (Facere 2, 7).
Dualismul fiintial uman nu se bazeaza pe contrastul dintre trup si suflet si nici pe principiul binelui sau al raului. Biblia nu considera trupul ca pe o inchisoare a sufletului sau ca lacas al pacatului. Prin urmare, semnificativ este ceea ce face omul cu trupul si sufletul sau si, ca atare, orice contradictie este in fapte. Asa cum lumea empirica nu este o contralucrare a lui Dumnezeu, ci parte din insasi lucrarea Sa pozitiva, tot asa si tarana din care a fost creat omul nu este in contradictie cu imaginea divina din om.
Dupa caderea sa in pacatul neascultarii, Dumnezeu are o discutie directa Adam, in care ii aminteste ca este tarana si in tarina se va intoarce (Geneza 3, 19).
Prin aceasta Dumnezeu ii aminteste lui Adam in mod nemijlocit nimicnicia sa. Dumnezeu ii arata omului slabiciunea si neputinta in care se va zbate pana la intruparea Fiului Sau.
Atunci cand Biblia relateaza despre actul tainic al crearii lumii pana la om, descrie pur si simplu ceea ce Dumnezeu face sau a facut. Cand ajunge la timpul crearii omului, textul biblic spune: "Apoi Dumnezeu a zis: sa facem pe om dupa chipul si asemanarea Noastra" (Geneza 1, 26).
In gandirea israelita primara "chipul lui Dumnezeu" a fost inteles intr-un mod concret. Acest fapt este sugerat mai ales de relatarile aparitiei lui Dumnezeu in chip de om (Numeri 12, 8; Exod 33, 23). De altfel, aceasta idee a crearii omului dupa chipul lui Dumnezeu sub aspect fizic este comuna popoarelor care au trait in Rasaritul Mijlociu. Mai ales scrierile babiloniene abunda in referiri de acest gen. Cand spunem acest lucru, avem in minte textul asa-numitei liturghii sumeriene referitor la zeita Nintu din Kish, care modeleaza pe barbat dupa chipul zeului Asshirghi, iar pe ifemeie dupa chipul ei.
Observam ca omul, potrivit genezei, se deosebeste de animale, prin suflarea lui Dumnezeu care reprezinta in el un principiu deosebit de cel fizic. La acest principiu se refera in special chipul lui Dumnezeu in om. Apoi, atunci cand scriitorul biblic formuleaza ideea crearii omului dupa "chipul lui Dumnezeu", el face acest lucru cu foarte mare grija, prin aceea ca el adauga o noua notiune, sau mai bine-zis o a doua dimensiune, si anume: asemanarea.
Prin cel de al doilea calificativ care nuanteaza mai precis conceptul de "imago Dei", scriitorul biblic intentioneaza sa arate ca omul nu este o simpla copie a formei exterioare a lui Dumnezeu, ci ca exista o corespondenta, fiintiala spirituala care este rezultatul inzestrarii omului de catre Dumnezeu cu chipul Sau. Iar aceasta corespondenta poate fi dedusa din caracterul de persoana, caci Dumnezeu s-a descoperit pe Sine ca persoana, nu numai in actul creatiei, ci mai ales in legamantul cu poporul israelit. A fi creat dupa chipul lui Dumnezeu inseamna ca Dumnezeu a dat omului calitatea de persoana ca atribut fundamental al naturii sale. Omul este partas dupa chipul sau la persoana divina si de aceea el este constient de sine insusi, are puterea de auto-determinare, fiind in acelasi timp deschis comunicarii cu Dumnezeu si prin urmare, responsabil de faptele sale. Aceasta calitate de persoana contureaza totalitatea existentei sale psiho-fizice. In aceasta calitate gasim inclusa chintesenta umana, care il distinge de celelalte fapturi.
Conceptul de "imago Dei" ca nuanta fiintiala fundamentala a actului de creator nu este restrans doar la poporul israelit. Acesta depaseste granitele rasiale, devenind o structura ontologica universala. Vechiul Testament nu ne vorbeste de rase nevrednice de a purta numele de om.
Cele spuse de noi in acest paragraf nu contravin accentului pus de Vechiul Testament asupra alegerii speciale a poporului Israel, caci pozitia pe care a avut-o este ceva legat de istorie si, deci, nu de principiu si este atribuita in general actiunii lui Dumnezeu si nicidecum unor avantaje speciale ale naturii lor date prin creatie.
Aceasta egalitate fiintiala a omului in fata lui Dumnezeu este cuprinsa de la bun inceput si in planul divin de rascumparare a omului cazut in pacat. Dupa cum toti oamenii sint egali in fata lui Dumnezeu, tot asa ei sunt inclusi si in planul de mantuire. Caci promisiunea unui Mantuitor (Genez 3, 15), este, facuta in fata primei perechi de oameni, Adam si Eva, care in calitatea lor de protoparinti, reprezinta lumea neimpartita.
-
Vechiul Testament in lumina Noului Testament
Publicat in : Dogma -
Sfanta Treime in Vechiul Testament si Noul Testament
Publicat in : Sfanta Treime -
Mantuirea in Vechiul Testament
Publicat in : Editoriale -
Preotia familiala, in Vechiul Testament
Publicat in : Iudaism -
Levitii, diaconii din Vechiul Testament
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.