Fie ca se revarsa din turla, fie din exilul clopotnitei, glasul oricarei biserici are in el o chemare aparte. De orice forma ar fi, pe orice tonalitate s-ar exprima, clopotul are continuta in vibratia sa intreaga aspiratie a minereului care zace inert in strafundurile pamantului. Lut trezit din somn, ragusit, miez odinioara incins, piatra topita si pusa sa sune - nici o alta reprezentare sonora nu era mai nimerita pentru a ne sugera glasul Domnului care se poarta pe deasupra pamantului.

Limbaj universal, intonatie (in)cantatoare (desi are la dispozitie doar cateva note), clopotul rasuna pana la marginile lumii. Fie a praznic imparatesc, fie a mort, fie a dezastru ori a navalire dusmana, clopotul are o prezenta sonora de neconfundat, starnind intotdeauna atentie.

Spatiul ortodox a creat o combinatie redutabila: toaca si clopot. Adica lemn si pamant puse laolalta spre a destepta in om veghea harica. Ropot si dangat, tremur si lovire - cele doua forme de strigare fac parte, in deplina complementaritate, din arsenalul vigilentei spirituale a oricarui crestin.

Cine a putut sa stea sub un clopot care se trage a incercat, negresit, acea senzatie de aer tremurat, doldora de vibratie. Niciodata nu te-ai fi putut gandi ca materia are o asemenea plasticitate a exprimarii prin sunet, ca ar putea contine acel tremolo  neasteptat, cand vesel, cand grav. De fapt, cred ca fosnetul neauzit al Universului, fasaitul planetelor in mersul orbital au aceeasi vibratie interioara cu cea a clopotului care se pregateste sa bata. In acest sens, putem crede ca, de fapt, clopotul este uterul rece al tuturor sunetelor din creatie, este marsupiul care contine samanta zgomotelor lumii! Actionandu-l, il descarcam din cand in cand de toata povara undelor elastice, ghemuite in pestera de bronz, care-si asteapta eliberarea.

Un caz aparte il reprezinta clopotele turnate din metalul tunurilor. Chiar masivele  clopote din Dealul Patriarhiei sunt croite, la ordinul Domnitorului Carol I, din captura de artilerie otomana care a imprastiat moartea si durerea printre dorobanti, la 1877. Asadar, fierul pagan, care latra a moarte pe campul de lupta, este pus acum sa vesteasca, an de an, invierea crestinatatii. De la bubuitul inspaimantator la blajina chemare evanghelica, metalul impietrit a fost somat, prin vointa unui Principe crestin, la un act de metanoia. Oricate lucruri s-ar putea spune despre clopote, functia lor cea mai importanta este una chematoare si, deopotriva, vestitoare. Aici cred ca se poate afirma, fara teama de a gresi, ca glasul clopotului este harazit atat pamantului, cat si cerului, ca el bate pentru oameni, dar si pentru ingeri, nerabdatori sa co-liturghiseasca impreuna cu noi.

Parca pentru a mai imblanzi putin din asprimea bronzului sunator, unele  clopote contin diferite inscriptii: numele donatorului, al atelierului sau, pur si simplu, au gravate pe suprafata lor motive florale. Astfel, aceste veritabile monade ale sunetului pur devin pisanie cantatoare, marturisind vremurile de inceput ale zidirilor in a caror inaltime sunt plasate.

In sens pur metaforic, putem privi clopotul si ca pe un vas rasturnat, esuat de bunavoie intre capriorii turlei, din care se revarsa neintrerupt harul chemarii. Un vas care nu contine niciodata nimic pentru sine, din care insa continutul siroieste perpetuu. Izvor suspendat al sunetelor, al vestirii, clopotul atrage in siajul registrului sau grav urcusul, migratia duhovniceasca a crestinilor spre orizontul neinserat al altarului de jertfa. Ghidandu-se dupa dangatul lui, credinciosii gasesc negresit limanul linistii nepatrunse.

Da, sunetul clopotului precede marea liniste a Creatiei din timpul si din jurul dumnezeiestii Liturghii, precede linistea incordata de la poalele Crucii, precede linistea grava din Potirul de Jertfa. Si daca stam sa ne gandim, Potirul este si el tot un clopot vibrand. Vibrand a sfarsit si inceput de lume, a iubire revarsata, stratificata in milioane de liturghii cate vor fi fost pe fata pamantului. Vibrand a picur de sange, nevinovat si dumnezeiesc, totdeauna promt si mantuitor, rasarit intre noi din belsugul neimputinat al iubirii atottiitoare.

Viata noastra este intre clopot si Potir: intre sunet si Tacere, intre pamant si Duh, intre racoare si Caldura, intre chemare si Promisiune, intre speranta si Implinire.

                                                                                             Razvan BUCUROIU
                                                                                 Lumea credintei, anul II, nr. 2(7)

.