Chiar in cladirea Spitalului Clinic de Urgenta „Bagdasar-Arseni” din Bucuresti, la parter, se gaseste Paraclisul cu hramul „Sf. Alexandru”. In aceeasi curte, la cateva sute de metri distanta, dar apartinand Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, functioneaza Biserica „Sf. Teodora de la Sihla”, un lacas religios destinat pacientilor, dar si personalului din aceasta institutie medicala. Cele doua lacase de cult au luat fiinta in urma protocolului semnat inca din 1995 intre Patriarhie si Ministerul Sanatatii cu privire la asigurarea serviciului religios in spitale.
Spitalul de Neurochirurgie „Bagdasar-Arseni”, intr-o dimineata torida de iulie. Talpile intra in asfalt. Soarele musca. Respiram lava topita, parca. La camera de garda, mare vanzoleala. Ambulante, sirene, bocete, medici grabiti, caldura sufocanta, oameni intreband, bolnavi adusi pe targa, trupuri inerte, ca de papusi stricate, victime ale accidentelor auto, cu atacuri cerebrale, paralizati sau in coma profunda. Sperante, jale, resemnare, uimire, neintelegere. Viata si moarte. Suferinzi sprijiniti de rude, pasind cu frica pe culoare. Atmosfera specifica unui spital de urgenta. Aici, viata isi da zilnic intalnire cu moartea. Si batalia e crancena.
Creat in 197
5 de catre prof. Dr. Constantin Arseni, cu destinatia de Centru de Referinta National de Neurochirurgie, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Bagdasar” a devenit in 1993 spital de urgenta, iar in 2001 si-a schimbat denumirea in Spitalul Clinic de Urgenta „Bagdasar-Arseni”. Astazi, este unul dintre cele mai importante spitale de urgenta din Bucuresti, asigurand servicii medicale de o inalta calitate milioanelor de locuitori al Capitalei, dar si celor din judetele limitrofe sau accidendatilor in tranzit. Aici exista clinici de ortopedie, cardiologie, neurologie, o sectie de reanimare, de terapie intensiva, chirurgie plastica si reparatorie etc. Pentru ca pe usile spitalului intra zilnic sute de oameni suferinzi, medici si rude ale bolnavilor, era necesar un loc de reculegere, inchinaciune si rugaciune. Cu ajutorul mai multor credinciosi si al directorului spitalului, prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, a fost posibil acest lucru, ce cu ani in urma parea doar un vis.
„Roaga-te sa iasa bine operatia!”
La parter, cum intri, se afla Paraclisul Sf. Alexandru. O farama de speranta adusa de niste oameni inimosi, la capataiul suferinzilor. E ora 10. Preotul Eugen Cucu spovedeste o mama care are copila internata aici. O tentativa de sinucidere din dragoste. Fata are 17 ani. Abia a scapat cu viata, dar a stat in coma mai mult timp si creierul i-a fost afectat. Femeia plange incet. Lacrimile nu curg in afara, ci pe dinauntru. O durere muta i s-a fixat in privire. Numai bunul Dumnezeu o mai poate ajuta acum.
„Oamenii vin cu incredere sa se spovedeasca si sa se roage”, ne spune soptit parintele Eugen Cucu. „Isi usureaza sufletele. Inainte de operatiile grele efectuate pe creier, unii medici intra in Paraclis sa se roage si ei. De multe ori ma intalnesc cu ei pe culoar si-mi zic: «Parinte, azi m-a ajutat Dumnezeu, am avut o operatie tare grea si a reusit»”.
Inainte de a se amenaja Paraclisul, aici era vestiarul studentilor care faceau practica la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. Cu ajutorul unui renumit medic ortoped, pe nume Alexandru Hera, al asistentelor sefe, care au facut o cheta, al directorului spitalului, prof. Dr. A. V. Ciurea, al prietenilor si al mai multor medici credinciosi, preotul Cucu a reusit sa faca aceasta frumusete de Paraclis, de care e tare mandru. In fiecare zi, pana la vizita medicala, el merge la capataiul suferinzilor si le citeste rugaciuni, in special celor ce urmeaza a fi operati pe creier sau pe coloana. Asa ii ajuta sa treaca peste momentele dificile. „De multe ori, medicii vin la mine si-mi spun: «Parinte! Roaga-te pentru mine si pentru bolnavul meu, ca intram la cutit peste zece minute! Roaga-te sa iasa bine operatia!»”.
„Imi vine sa plang, dar n-o fac”
Preotul Eugen Cucu poate fi gasit la Paraclis sau in cabinetul confesional situat ap
roape de intrare zilnic, mai putin lunea. Vinerea se tine Sfantul Maslu. Pana acum, la Paraclisul „Sfantul Alexandru” s-au oficiat logodne intre cadrele medicale si au fost facute mai multe botezuri de necesitate. „Acestea au loc in momentul in care copiii, aflati la varste foarte fragede, nebotezati, trebuie sa fie operati pe creier sau la coloana, iar interventia este riscanta si medicii sunt sceptici in privinta evolutiei bolii. Parintii lor ma roaga sa-i botez, ca sa nu moara nebotezati”. Ce-l impresioneaza mai mult pe parintele Cucu? Etajul 5 al spitalului. Acolo sunt internati copii de 2-3 anisori, cu hidrocefalie, tumori maligne sau benigne, cu traumatisme severe si putine sanse de revenire. „Ma doare sufletul cand ii vad, asa, cu ochii mari, deschisi si uimiti, privind in tavanul alb, ca niste ingeri tristi. Unii au fost operati de mai multe ori in acelasi loc. Sunt sedati, anesteziati, stau in patuturile lor, inerti, palizi. Au bucurii zgarcite si sanse putine. Copilasi deja fara lacrimi, pentru ca durerea a devenit ceva normal. Imi vine sa plang, dar n-o fac.”
Boala sufletului - nebunia
In celalalt capat al curtii care imprejmuieste Spitalele „Bagdasar-Arseni” si „Alexandru Obregia” se afla un alt lacas sfant, ce poarta hramul Sf. Teodora de la Sihla, sarbatorita de credinciosii ortodocsi pe 7 august. Drumul pana acolo e dureros pentru un neavenit. Peste tot intalnesti bolnavi cu privirea fixa, bolnavi in carucioare, bolnavi in pijamale, cu ochi sticlosi, cersind tigari si bani. E greu sa ai pe cineva apropiat internat aici.
Bisericuta apare ca o oaza de liniste si de salvare a ratacitilor fara speranta, rasarind dintr-o mare de verdeata si flori. Suna clopotul si bate toaca. Se strang de prin saloane bolnavii. Maniacii, schizofrenicii, depresivii, sinucigasii, toti pasesc timizi catre mantuire si iertare. Preotul Radu Ilas slujeste la biserica de aici din noiembrie 2003. El este solicitat aproape zilnic la capataiul bolnavilor de la psihiatrie si chirurgie neurovasculara, pentru a-i linisti sufleteste si a le citi rugaciuni. Zilnic tine Liturghia, iar miercuri face Sf. Maslu.
„Boala e o consecinta a pacatului”, ne explica parintele Radu. „Abia dupa ce se imbolnavesc grav unii oameni isi aduc aminte de biserica. Nebunia este boala sufletului si e tare greu de vindecat! Eu sunt fericit ca pot sa fac Liturghia zilnic. Simt o bucurie sufleteasca. Suferinzii de la psihiatrie se simt mult mai usurati dupa ce ii impartasesc. Cand se intampla vreo nenorocire, familiile lor stiu ca omul a plecat spre vesnicie impartasit”.
Fericiti cei saraci cu duhul
In timp ce preotul Radu vorbeste cu noi, apare in biserica o femeie imbracata intr-un halat albastru, care face parte din personalul auxiliar al spitalului. Are ochii in lacrimi si abia se abtine sa nu izbucneasca in plans. Paseste timida in sfantul lacas, se inchina, apoi, apropiindu-se de preot, zice tremurand: „Iertati-ma, parinte, am un mare necaz. O colega m-a invinuit ca am furat niste cafea de la domnu’ doctor, pentru ca am fost la un moment dat singura in cabinetul lui. Dar nu e adevarat! Si nimeni nu ma crede! Cum sa ma apar? Am venit la sfanta biserica sa ma rog, poate le lumineaza mintile si nu ma mai acuza pe nedrept. Dau si acatist!”. Parintele Radu zambeste duios si-i spune femeii necajite: „Roaga-te la Sfantul Mina si toate se vor rezolva! Mergi cu Dumnezeu!”. Credincioasa se inchina inca o data si pieptul i se ridica spasmodic in suspine. Iese usurata.
Afara, in apropierea bisericii, se aude un glas strident. Cineva il roaga pe unul, Victor, sa-i aduca o lopata. Victor insa nici gand sa raspunda. Soarele arde naucitor si vrabiutele se scalda in tarana. Altfel, clipele trec destul de repede la spitalul de psihiatrie.
Parintele adauga: „Sa stiti ca ajutorul profesorului doctor Dan Prelipceanu, care e si ctitorul acestei biserici, mi-a fost de mare folos in nenumarate randuri. Dansul, pe langa faptul ca este un medic de exceptie, e si un bun crestin, cu suflet minunat. Intotdeauna m-a sustinut”.
La iesirea din biserica un pacient in pijama sta pe banca, asteptand sa-i vina randul la spovedanie. Buzele i se misca marunt, ochii-i sunt sticlosi ca de papusa. Sedativele si caldura l-au coplesit. Ingenuncheaza la icoane.
Deodata, pe
Gabriel MATEESCU
Lumea credintei, anul II, nr. 8(13)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.