Cosmologia teonoma
- perspectiva asupra cosmologiei crestine -
In cele ce urmeaza as dori sa subliniez solutiile noi pe care le propune parintele profesor Dumitru Popescu, pentru prima oara in teologia romaneasca, in dialogul actual intre teologie si stiinta privind originea lumii si a vietii, printr-o noua perspectiva asupra cosmologiei crestine, in care adevarul revelat al creatiei lumii se impaca cu cuceririle stiintei contemporane si se depaseste vechiul antagonism dintre creationism si evolutionism.
Dupa cum se stie, problematica protologica si eshatologica privind inceputul si sfarsitul lumii este prezenta in toate culturile, incepand cu omul arhaic si sfarsind cu omul modern si postmodern. La inceput, imaginatia mitologica si speculatia filozofica au constituit principalele forme ale raspunsului omului dat acestei enigmatice probleme.
Incepand cu Grecia antica, acestora avea sa li se opuna, la sfarsitul Antichitatii, adevarul Revelatiei crestine, iar in cultura europeana stiinta. Mitologia, filozofia, stiinta si teologia vor constitui partenerii unui dialog peren, cand pasnic, cand polemic, pentru a lamuri misterul originii lumii si a vietii, dialog care va constitui substanta insasi a culturii europene.
Teologia Bisericii a incercat mereu sa exprime si sa justifice adevarul revelat cu privire la geneza omului si a lumii in delimitare sau convergenta apologetica cu viziunile paralele ale filozofiilor si stiintei dominante intr-o epoca sau alta. in Antichitate si in Evul Mediu in prim-plan a stat realizarea unei convergente si in acelasi timp critice intre Revelatia biblica si filozofia neoplatonica ori aristotelica si stiinta astronomica ptolemeica.
Pornind de aici, teologia medievala a creat un model al genezei lumii bazat pe integrarea datelor revelate intr-un sistem al lumii oferit de filozofia si stiinta antica. Acest sistem teologico-filozofic, cu puternice valente sociale conservatoare, a fost insa dinamitat, incepand cu Renasterea, de stiinta moderna clasica galileo-newtoniana. Pe fundalul mentalitatii iluministe din secolul al XVIII-lea si al pozitivismului din secolul al XIX-lea, parea sa se fi instaurat un conflict iremediabil si definitiv intre stiinta si teologie, ratiune si credinta.
Pentru atenuarea acestui conflict s-au incercat diverse solutii apologetice, combinand o atitudine pozitiva si, respectiv, negativa (de respingere) a stiintei moderne si o lectura simbolica a datelor revelate. Dar nici una din incercarile de congruenta nereusind sa se impuna, incat geneza lumii si a vietii a continuat sa fie problematica pentru constiinta omului de astazi. Acesta a fost de natura a alimenta solutii ideologice facile, de tip exclusivist, fundamental ist, atat stiintific, cat si religios; astfel, evolutionismului i s-a raspuns simetric din tabara unor teologi printr-un asa-zis "creationism stiintific".
Dar asa cum a aratat pr. prof. Dumitru Popescu, "cosmologia ortodoxa n-a cunoscut conflictul cu stiinta, asa cum s-a intamplat in Apus, unde teologii au vazut in cosmologia antica o philosophia perenis sau ultimul cuvant pentru interpretarea datului revelat, in acest context, disputa nu e cu Scriptura, ci cu o teologie care a inteles Scriptura gresit".
Adevaratul conflict nu este deci intre ratiune si credinta, ci doar intre un anumit gen de stiinta si o anumita forma de teologie; prin urmare, acest conflict nu exista intre stiinta ca atare si Revelatia in sine, ci intre schemele interpretative ideologice in care acestea au fost interpretate apologetic. Si principala responsabila pentru aceasta stare de fapt a fost filozofia Antichitatii tarzii, ale carei axiome s-au infiltrat masiv in teologia medievala si au fost mentinute in stiinta clasica.
Rationalismul si determinismul filozofic antic patruns in teologia scolastica si de aici in stiinta clasica, au reusit sa dezafecteze atat Revelatia biblica, cat si stiinta moderna, conducand la o profunda diviziune cosmologica si antropologica, la refuzul evolutiei si al timpului, pa dimensiuni constitutive ale naturii in ansamblul ei.
Astazi stiinta contemporana descopera ceea ce Facerea si Biblia revelase deja (iar crestinatatea apuseana uitase sub presiunea axiomelor filozofiei antice): conectivitatea universala, legatura intima a tuturor fiintelor individuale si a speciilor lumii materiale, unitatea esentiala dintre natura si om, dintre macrocosmos si microcosmos, dintre inceputul si sfarsitul universului. Aceste conexiuni au fost uitate in teologia medievala occidentala, reconfigurata de Fericitul Augustin pe liniile de forta ale neoplatonismului, iar de Toma d'Aquino pe cele ale aristotelismului, filozofii caracterizate prin teama de miscare si fixatia obsesiva pe stabilitate.
Teologia scolastica a validat astfel modelul geocentric recesiv al lui Ptolemeu, conform caruia universul se prezenta sub forma a noua sfere concentrice transparente, puse in miscare de un primum movens divin situat in afara lor. Exista o diferenta esentiala intre miscarea circulara perfecta a corpurilor ceresti si miscarea haotica a elementelor de pe pamant. Situat in zona sublunara, in chiar centrul universului, pamantul supus ororilor schimbarii era locul cel mai sordid din acest univers inchis.
Circularismul, geocentrismul si dualismul erau dogmele acestui univers inchis ce se prezenta ca "un cuib de sfere rotindu-se in jurul lor insesi si ramanand totusi pe loc si ascunzandu-si secretul rusinos: acel centru izolat in carantina sublunara". Acest model ce va fi perfectionat apoi de Dante in Divina comedie, era alcatuit din Dumnezeu + noua sfere ceresti + noua etaje ale muntelui purgatoriului + noua cercuri concentrice ale infernului; in centrul lumii fiind iadul, acest univers inchis static devenea de fapt "diavolocentric". "Umbra lasata de Augustin, spune A. Koestler, a fost deci intunecata si deprimanta", caci o data cu el "universul a fost recongelat, iar stiinta paralizata."
Spre deosebire insa de cosmologia autonoma dualista a Fericitului Augustin, ce a avut un rol atat de nefast in Apus, dupa care Dumnezeu este doar Cauza prima a lucrurilor, iar ratiunile seminale ale acestora cauze secunde care functioneaza independent de Dumnezeu, cosmologia teonoma panenteista, biblica si patristica, proprie traditiei ortodoxe, afirma atat transcendenta, cat si imanenta si prezenta continua a lui Dumnezeu in intreaga creatie.
De aceea "ea se distanteaza atat fata de creationism, cat si fata de evolutionism, ambele sisteme cosmologice autonome deiste. Nu poate accepta nici creationismul, care considera ca lumea a fost perfecta din momentul creatiei, intrand prin aceasta in conflict cu evolutionismul, dar nici evolutionismul, fiindca acesta considera ca lumea se dezvolta prin ea insasi, independent si autonom, fara legatura cu Dumnezeu. Cosmologia teonoma depaseste aceste doua tendinte prin conceptia despre procesul de creatie continua, care isi are obarsia in creatia de la inceput, prin care Dumnezeu a scos lumea din neant si se incununeaza cu creatia finala, intr-un cer nou si un pamant nou, in Hristos Logosul Creator si Mantuitor".
Fara discutie, cum remarcau V. Lossky si Dumitru Popescu, "cosmologia Parintilor greci reproduce cu necesitate imaginea universului potrivit stiintei din epoca lor. Dar acesta nu depreciaza propriu-zis fondul teologic al comentariilor cu privire la istorisirea biblica a creatiei. Teologia n-a intrat niciodata la invoiala cu filozofia in vreo incercare de sinteza doctrinara. Neavand vreo preferinta filozofica, Biserica se va sluji totdeauna cu multa libertate de filozofie si de stiinta, in scop apologetic, dar ea nu va avea niciodata de aparat adevaruri relative si schimbatoare, asa cum apara adevarul neschimbator al dogmelor sale. De aceea, invataturile cosmologice vechi si moderne nu vor afecta deloc adevarul fundamental descoperit Bisericii. Teologia se impaca foarte bine cu orice teorie stiintifica despre univers, cu conditia ca aceasta din urma sa nu-si depaseasca limitele si sa nu incerce sa nege ceea ce se afla in afara campului sau vizual."
Avand in vedere ca nu exista de fapt conflict intre stiinta ca atare si Revelatia in sine, ci intre schemele interpretative ideologice in care acestea au fost prezentate apologetic, in incercarea de aflare a unui raport just intre interpretarea traditionala a referatului biblic despre creatie si teoriile cosmologice stiintifice actuale, pr. prof. Dumitru Popescu va oferi el insusi o interesanta Schita pentru o interpretare contemporana a referatului biblic despre cosmo-antropogeneza. Intrucat in ultima instanta problema explicarii cosmoantropogenezei se reduce la "schemele interpretative" folosite de teologie si stiinta, parintele profesor vorbeste mai intai despre "modul interpretarii" si apoi despre "interpretarea textului biblic" insusi. In acest scop el "renunta cu curaj la sugestiile vechii cosmologii pentru a evidentia inspiratele intuitii ale Parintilor, compatibile cu datele stiintei actuale, si va decontextualiza cosmologia patristica traditionala, pastrand elementele capabile sa promoveze un dialog cu stiinta actuala".
In ce priveste textul inspirat al referatului biblic despre creatie (Fc cap. 1-2), trebuie spus ca el prezinta "o dificultate majora".intreaga descriere se face prin analogii luate din experienta evreilor din timpul lui Moise, mai mult sau mai putin relevante pentru omul contemporan, asa incat limbajul sau iconic, poetic, trebuie decriptat cu atentie.
Referatul biblic nu vrea sa fie o istorie a creatiei si "nu propune o cronologie, ci e o perspectiva concentrica si functionala. Ordinea "zilelor" creatiei e mai mult logica, urmand sa exprime planul si implicarea directa a lui Dumnezeu in aducerea la existenta si in organizarea universului". Fiecare "zi" e o "dimineata" fata de cea anterioara, adica o depaseste prin concretizarea planului lui Dumnezeu despre lume, dar "seara" pentru ceea ce urmeaza (si pe care o depaseste printr-o noua precizare a intentiei divine).
Termenul "zi" nu trebuie luat in sens obisnuit, ci in comparatia cu "ziua de munca", pentru a indica prezenta activa a lui Dumnezeu: tot ceea ce exista este lucrat de Dumnezeu, asa incat "miliardele de ani pe care le numara stiinta nu mai sperie pe teolog". "Zilele de munca" sunt aproape identice cu cele "sase etape ale facerii" lumii, prin cuvantul atotputernic al lui Dumnezeu. Interpretarea textului referatului biblic despre creatie, porneste de la distinctia introdusa pentru prima data in teologie de Sf. Atanasie cel Mare, intre nasterea din veci din Tatal si facere, ca aducere la existenta a lumii de Dumnezeu, motiv pentru care trebuie sa se foloseasca termenul de cosmogeneza (crearea lumii) de catre Dumnezeu si nu termenul de cosmogonie (nasterea lumii) din Dumnezeu.
Termenul de "facere a lumii", "a facut Dumnezeu" (Fc 1,1), indica un inceput al existentei ei, ca nu e coeterna, nu e o emanatie, ci e opera vointei libere a lui Dumnezeu, Care a adus totul la existenta "din nimic". Prin aceasta se arata diferenta ontologica dintre creatie si Creator, dar si fata de toate sistemele cosmologice, filozofice si religioase necrestine, intrucat numai "prin credinta intelegem ca prin cuvantul lui Dumnezeu s-au intemeiat veacurile (lumile), cele ce se vad s-au facut din cele ce nu se vad (din nimic)" (Evr 11, 3).
In creatia lumii de catre Dumnezeu e data unitatea fundamentala a intregului cosmos, "cer si pamant", "cerul" reprezinta aspectul nevazut, inteligibil al creatiei, iar "pamantul", aspectul vazut, sensibil, al acesteia. Unitatea si convergenta lor fiind date, dupa Sf. Vasile cel Mare, in baza lor spirituala comuna, in faptul ca cele vazute se intemeiaza pe cele nevazute, iar dupa Sf. Atanasie cel Mare si Sf. Maxim Marturisitorul in faptul ca intreaga creatie reflecta planul paradigmatic, conceput de Dumnezeu din veci, dupa care lumea intreaga se misca "izotropic" spre scopul comun, odihnirea in Logosul Creator si Mantuitor.
De la inceput referatul biblic isi concentreaza atentia asupra "pamantului", asupra aspectului vazut al creatiei (Fc 1, 2), care era "nevazut si neintocmit" si pe care Sfintii Parinti il interpreteaza ca o "materie primordiala", neoranduita, creata din nimic si care urmeaza a fi organizata de Ziditor in cele sase zile. Expresia "intuneric era deasupra pamantului si Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apei" si cea din versetul urmator "si a zis Dumnezeu", in care se recunoaste, comparand-o cu Prologul Evangheliei dupa Ioan, Persoana Logosului, Fiul lui Dumnezeu, Care "era dintru inceput la Dumnezeu si prin Care f toate s-au facut" (In 1, 2-3), indica clar prezenta intregii Sfinte Treimi inj actul creatiei, ceea ce are o importanta covarsitoare.
Aducand-o la existenta prin Logosul si Duhul, Tatal a intemeiat lumea rational (cai intiparire a Logosului) si spiritual (ca pecete a Duhului). Fundamentarea logica si spirituala a lumii confirmata de fizica actuala care vorbeste de un substrat informatic relational-energetic al cosmosului, dezvaluie valoarea si sensul teocentric sau teonom al creatiei, in contrast cu cosmologiile dualiste autonome.
Analogia "apei" arata inconsistenta si dinamica pamantului, originar. Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, "nu era o apa simpla, ci era o energie plina de viata... in miscare care se framanta si cuprindea totul", iar purtarea Duhului peste ape, dupa Sf. Vasile cel Mare, inseamna ca Duhul, Domnul de viata Facatorul, "pregatea apele pentru nasterea vietii", ceea ce arata ca "dezvoltarea ulterioara a cosmosului s-a realizat prin energiile conjugate ale Duhului si ale apelor".
Dupa Sfintii Parinti, toate lucrurile ce au fost aduse la existenta de Tatal, prin Fiul si in Duhul Sfant, nu sunt altceva decat materializari in timp ale gandului sau planului lui Dumnezeu din veci cu privire la creatie, respectiv concretizari ale ratiunilor sau paradigmelor divine ale tuturor lucrurilor, ratiuni care sunt in Logosul sau Ratiunea suprema inainte de a fi lumea si care se realizeaza in timp nu de la sine, ci prin, vointa Logosului divin.
" Cum remarca parintele profesor, pentru traditia rasariteana ratiunile lucrurilor nu trec automat din stare de potenta in stare de act, prin puteri care le sunt inerente, in mod autonom si independent de Dumnezeu, ca ratiunile seminale in conceptia augustiniana, ci toate se actualizeaza prin vointa Logosului divin atunci cand voieste. Sf. Maxim este deci impotriva teoriei evolutioniste, dupa care lucrurile si fiintele apar in existenta in mod autonom, mecanicist, si se declara in favoarea unei creatii continue a tuturor lucrurilor din univers, controlata de Logosul sau Ratiunea suprema si care isi are punctul de plecare in creatia initiala si se incununeaza in aparitia unui cer nou si pamant nou, cand Hristos va fi totul in toate. Pamantul initial, materia informa a fost organizata in sase zile care corespund cu cele Astfel, in ziua I (Fc 1, 3-5), inceputul organizarii cosmosului, Dumnezeu a creat lumina separand-o de intunericul initial si pe care a numit-o In ziua a II-a (Fc 1, 6-8), Dumnezeu a creat In ziua a III-a (Fc 1, 9-13), Dumnezeu scoate la iveala uscatul pe masura ce se formeaza oceanele si marile, ca apoi la porunca Sa acesta sa odrasleasca vegetatia si plantele cu putere de inmultire. Dacar miscarea gravitationala determina procesul de stratificare a atmosferei, iar convulsiile tectonice duc la aparitia uscatului, lucru uimitor, materia anorganica a planetei, prin vointa Creatorului si puterile firii create, produce viata vegetala, organica, premisa pentru sustinerea organismelor mai complexe de mai tarziu. Sf. Ioan Gura de Aur se intreaba plin de uimire: In ziua a IV-a (Fc 1, 14-19), Dumnezeu a facut luminatorii, pentru a darui lumina pamantului, soarele sa lumineze ziua, iar luna si stelele noaptea, dar si pentru Afirmatia aceasta, zice parintele profesor, este interesanta pentru un fizician " In acelasi timp, Sfintii Parinti au subliniat importanta uriasa a soarelui si a astrilor in viata planetei. Crearea lumii, zice Sf Ioan Gura de Aur, s-a desfasurat Astfel, " Aceasta unitate si inrudire rationala a speciilor, data in porunca unica prin care au fost chemate la existenta de Dumnezeu, ne arata ca Ziua a VI-a (Fc 1, 24 - 2, 1) este in acelasi timp o continuare a celei precedente si o incununare a intregii creatii. Dumnezeu a poruncit si a dat putere pamantului sa scoata fiinte cu suflet viu, animale si fiare de tot felul Toate zilele-etapele creatiei pana acum, pamantul si tot ceea ce a produs el, nu sunt scop in sine, ci converg spre creatia omului, stapanul si preotul intregii fapturi vazute. De aceea, in final, dupa ce a adus toate la existenta si a vazut ca Creat printr-un act special al lui Dumnezeu in Treime, dupa chipul Sau, cu trup si suflet rational, omul e solidar cu intreaga faptura creata, dar se si deosebeste de celelalte fiinte Astfel, dupa Sf. Ioan Gura de Aur, lumea este Dupa Sf. Maxim, omul e " Referatul biblic spune ca dupa ce Dumnezeu si-a implinit lucrarea Sa creatoare Dumnezeu continua sa fie deci prezent in lume prin energiile Sale necreate, ca Dupa Sfintii Parinti, ziua a VII-a, odihna lui Dumnezeu, tine de la creatie pana la a Doua Venire a Mantuitorului, ziua a VIII-a cea neinserata si fara sfarsit. Ea are ca scop Biserica traieste anticipat taina zilei a VIII-a, a Imparatiei lui Dumnezeu, in fiecare Liturghie, cand se roaga Dupa cum s-a putut vedea, parintele profesor, bazat pe datele Revelatiei si interpretarile inspirate ale Sfintilor Parinti, a oferit o excelenta Schita a unei interpretari contemporane a referatului biblic despre cosmoantro-pogeneza; o noua perspectiva asupra cosmologiei crestine, in care a fost depasita viziunea ingusta a manualelor de teologie clasice si au fost inlaturate vechile prejudecati despre asa-zisul antagonism intre teologie si stiinta, creationism si evolutionism. Spre deosebire de cosmologia dualista autonoma occidentala de tip augustinian, care n-a rezolvat multumitor raportul intre transcendenta si imanenta lui Dumnezeu, intre atotputernicia lui Dumnezeu si miscarea creatiei, ceea ce a dus la conceperea unui creationism supranaturalist in opozitie cu evolutionismul naturalist, cosmologia biblica si patristica teonoma depaseste ambele tendinte prin conceptia despre procesul de creatie continua, care incepe cu creatia initiala si se incununeaza cu creatia finala, cand intreg cosmosul devine un cer nou si un pamant nou. Aceasta creatie continua este posibila doar in masura in care Creatorul pastreaza legatura interna cu cosmosul prin energiile necreate, in sinergie cu miscarea fapturilor, prin care au fost aduse toate la existenta potrivit ratiunilor lor interne, la timpul potrivit, dupa intelepciunea Sa. Cum bine remarca parintele profesor, Studiul parintelui profesor a aratat admirabil cum adevarul creatiei continue a lui Dumnezeu in sinergie cu miscarea fapturilor se impaca foarte bine nu numai cu datele Revelatiei, ci si cu exigentele stiintei contemporane si Preot Profesor Universitar Doctor Ioan Ica
-
Originea lumii
Publicat in : Dogma -
Religia fenicienilor
Publicat in : Fenicienii -
Elemente de cosmologie traditionala
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Viziunea ortodoxa asupra creatiei
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.